Un şir de studii se bazează pe importantele progrese care sau realizat în domeniul ştiinţelor naturii, în genetică, biochimia sistemului nervos, neurofiziologie şi-n sfârşit, în endocrinologie.
Cel mai de vază reprezentant al acestei teorii este americanul M.G.Schlapp, care a implicat lombrozianismul în explicaţia endocrinologică a genezei fenomenului infracţional.
Teoria în cauză a avut ca premisă rolul deosebit de important pe care glandele cu secreţie internă îl au în dezvoltarea somatopsihică a organismului, şi în capacitatea de adaptare şi integrare a individului în viaţă socială. [1] De funcţionarea normală a glandelor tiroidă, paratiroidă, epifiză, hipofiză, timusului, pancreasului, glandelor suprarenale, glandelor sexuale depinde exteriorul omului, comportamentul acestuia în diferite situaţii.
Încă în anul 1924 cercetătorul american M.G.Schlapp a publicat un articol referitor la sistemul endocrinologic al criminalilor; conform rezultatelor obţinute mai bine de 1/3 din numărul total al condamnaţilor sufereau de o instabilitate emoţională, provocată de bolile glandelor cu secreţie internă. [2]Peste câţiva ani M.G.Schlapp, împreună cu E.T.Smith, publică cartea "Noua criminologie"[3] în care rolul principal este dedicat disfuncţiilor endocrine în geneza criminalităţii.
Pornind de la teza că glandele endocrine reprezintă unul din factorii determinanţi ai criminalităţii, un alt reprezentant al acestui domeniu - N.Pende[4] - admite chiar că hoţii şi asasinii acţionează exclusiv datorită particularităţilor funcţionării glandelor cu secreţie internă.
Potrivit acestei teorii criminalitatea minorilor şi a tineretului s-ar explica prin faptul că la indivizii din aceste categorii de vârstă acţiunea glandelor endocrine este mai intensă, iar tulburările de funcţionare mai frecvente.
Unii autori[5] nu sunt de acord cu această teză, considerând-o total neştiinţifică întrucât nu s-a demonstrat statistic esenţa unei corelaţii directe şi necesare între disfuncţiile endocrine şi comportamentul criminal. Nu am putea neglija, dar nici afirma aceste declaraţii, considerând totuşi că teoria endocrinologică nu este lipsită de anumite merite în edificarea criminologiei ca ştiinţă.
Atenţia pe care au acordat-o promotorii teoriei endocrinologice studiului personalităţii infractorului, acumularea unui material factual au stimulat cercetările ştiinţifice în acest domeniu.
Teoria endocrinologică a avut unele rezonanţe şi în România, unde Gr.Dănescu şi E.Tomorog susţin că "tulburările psihice de mică intensitate, pot să genereze acte cu caracter infracţional, datorită disfuncţiilor hipofizare, suprarenale şi altele".[6]
[1] Mateuţ Gh., Criminologie (Note de curs), Arad, a.1993, p.96.
[2] Schlapp M.G., Behavior and Gland Disease// Journal of Heredity, a.1924, Nr. 15, p.11, citat de Иншаков С.М., Зарубежная криминология, Москва, a.1997, p.119.
[3] Schlapp M.G., Smith E.H., The new criminology , N.Y., a.1928.
[4] Pende N., La sceza moderna della personalita umana, Milan, a.1949, p. 16.
[5] Mateut Gh., op.cit., p.96. 162
[6] Dănescu Gr., Tomorog E., Probleme judiciare în psihiatrie, Bucureşti, a.1973, p.220.