Principalii promotori ai acestei teorii sunt Edwin M.Sutherland şi Martin M. Meumeyer. Ei au încercat să demonstreze influenţa dezorganizării legată de ecologia urbană asupra fenomenului infracţionalităţii. Teoria sus-arătată este extrem de pesimistă în sensul că una din trăsăturile de bază ale societăţii contemporane o constituie dezorganizarea vieţii sociale. Această dezorganizare constă în producerea în cultura materială a societăţii a unor schimbări cum ar fi: introducerea noilor mijloace rapide de comunicaţii, intensificarea procesului de urbanizare, migraţia, industrializarea etc., ce determină anumite conflicte între indivizi, care, la rândul lor, conduc la instabilitate şi la o anumită dezordine în societate. În consecinţă, moravurile şi obiceiurile rămân în urmă, iar indivizii trăiesc o permanentă stare de instabilitate, dezordine şi încordare.
Factorii care determină dezorganizarea socială sunt:
- mobilitatea populaţiei, exprimată prin migraţiile de la sat la oraş şi dintr-o ţară în alta. Datorită acestei mobilităţi oamenii nu se mai cunosc între ei, se uită obiceiurile şi ca rezultat are loc slăbirea moravurilor;
- depersonalizarea vieţii sociale[1], cauzată de aceiaşi factori şi manifestată prin aceea că vechile relaţii tradiţionale de familie, de vecinătate sau profesionale, se destramă.
Teoria dezorganizării sociale se caracterizează printr-o viziune foarte largă, care tinde să cuprindă întregul organism social, căutându-şi întemeiere în conflicte şi contradicţii social- psihologice, social-culturale sau chiar social-economice şi politice.[2] Ea încearcă să se ridice de la nivelul microgrupurilor sociale, la acela al unor instituţii sociale mai înalte sau al întregii societăţi.
Unii autori[3] apreciază această teorie ca fiind neştiinţifică din cauza prezentării realităţilor într-o manieră pozitivistă şi metafizică, ignorând aspectele obiective ale structurii economico- sociale proprii. Nu putem fi de acord cu aceasta din cauza că teoria dezorganizării sociale a avut şi are un mare impact în conştiinţa contemporană şi, actualmente, putem aborda problematica criminalităţii în Republica Moldova din unghiuri foarte favorabile acestei teorii. Nu putem să nu recunoaştem legătura criminalităţii cu sărăcia, şomajul, subnutriţia, supraaglomerarea urbană, teama, ura, neîncrederea în forţele de ordine etc.
Totuşi, modelul teoretic al "dezorganizării sociale" nu ţine seama de intervenţia altor factori, cum ar fi, de pildă, contextul sociocultural în care trăieşte individul, neputând explica faptul că unii indivizi, originari din aceleaşi locuri de rezidenţă cu infractorii, nu încalcă legea.
[1] Mateuţ Gh., op.cit., p.102-103.
[2] Giurgiu N., op.cit., p.68-70.
[3] Mateuţ Gh., Ibidem.
