Una din cele mai cunoscute teorii derivate din curentul culturalist[1] este teoria asociaţiilor diferenţiate, elaborată de părintele criminologiei americane, Edwin Sutherland, profesor la Universitatea din Indiana.
Principala sa lucrare cu titlul "Criminologie" a fost publicată pentru prima dată în anul 1924. Fiind completată, lucrarea a fost publicată în anul 1934, sub denumirea "Principii de criminologie".[2] Opera lui a dominat criminologia americană vreme de mai bine de trei decenii (1920-1950) şi a inspirat şi inspiră şi astăzi concepţia apuseană a transmisiei culturale care explică criminalitatea prin transmiterea modelelor existente în cadrul subculturilor delincvente, ca un fenomen de ecologie umană[3]"legat direct de condiţiile de trai degenerat, de o viaţă familială destrămată şi nesigură şi de spiritul de competiţie suprasolicitat în vălmăşagul vieţii cotidiene".[4]
Ideea de bază a acestei teorii constă în aceea că, comportamentul criminal nu este înnăscut , ci este învăţat, printrun sistem de comunicare cu alte persoane în cadrul unor grupuri. Teoria se bazează pe ipoteza că, un act criminal se produce atunci când există o situaţie propice, pentru un individ determinat. Această determinare are loc în cadrul unui proces social complex, şi presupune următoarele coordonate:
- comportamentul criminal nu este ereditar, ci este învăţat, iar cel care nu a primit o "pregătire" criminală, nu poate "inventa" crima;
- învăţarea se face prin contactul direct cu alte persoane, în interiorul unui grup restrâns, printr-un proces complex de comunicare;
- procesul de învăţare presupune asimilarea tehnicilor de comitere a infracţiunilor;
- asociaţiile diferenţiate pot varia în privinţa duratei, frecvenţei, intensităţii etc.; formaţia criminală prin asociaţie nu se dobândeşte decât prin imitaţie. [5]
Sutherland subliniază, în special, elementul de prioritate, arătând că, cu cât asocierea cu modelele criminale este mai timpurie, cu atât "învăţarea" se produce mai repede.
Teoria asociaţiilor diferenţiate a avut ca punct de plecare teoria francezului Gabriel Tarde, care a fost primul ce a susţinut că delincvenţa se învaţă ca şi orice altă meserie în societate.
Totuşi, E.Sutherland considera criminalitatea ca fiind atributul unei anumite categorii - denumite "gulerele albe" - care, profitând de puterea sa economică şi politică, desfăşoară numeroase activităţi ilegale, dintre care, cele mai multe rămân nedescoperite sau nesancţionate.[6] În opinia sa, teoria asociaţiilor diferenţiate este singura capabilă să ofere o explicaţie cu caracter general valabil pentru fenomenul criminal. Acest lucru a devenit posibil datorită utilizării de către Sutherland a două elemente psihologice noi:
- învăţarea comportamentului criminal se produce în cadrul grupurilor neformale. Atârnarea formală a profesorilor în şcoală, precum şi a părinţilor, ce nu au contact psihologic cu copiii, nu dă rezultatele dorite, educarea având un efect nul. Adevăraţii educatori şi învăţători devin membri ai grupurilor neformale. Şi dacă în aceste grupuri vor predomina valori negative, atunci şi comportamentul viitor al minorului va fi negativ. Anume din aceste consideraţii lucrătorii practici interpretează teoria lui Sutherland ca teoria proastei companii;
- individul va deveni criminal ca rezultat al supremaţiei viziunilor spre desconsiderarea legilor.
Aşa, unii autori[7] arată că învăţarea comportamentului criminal este un element obligatoriu al marilor grupări criminale, care selectează din rândul minorilor certaţi cu legea viitori criminali profesionişti.
Către anul 1970 în diverse reviste ştiinţifice au fost publicate circa 70 de articole, destinate teoriei asociaţiilor diferenţiate. Mulţi criminologi[8] consideră că teoria lui Sutherland este principală în criminologie, pentru că autorul a integrat studiul comportamentului infracţional în studiul sociologic al oricărui tip de comportament.
Pe de altă parte, teoria lui Sutherland a fost criticată pentru faptul că a ignorat diferenţele dintre indivizi şi pentru că nu a clarificat două probleme fundamentale:
- care este originea criminalităţii, întrucât aceasta trebuia să fi existat înainte să fi fost învăţată;
- de ce unii indivizi învaţă comportamentul infracţional iar alţii nu.
[1] Curent ce raportează personalitatea individului la cultura în care acesta se dezvoltă - n.a.
[2] Sutherland E., Principes de criminologie, Version francaise établie sur le texte de la sixieme edition de Principles of Criminology, Ed. Cujas, Paris, a.1966.
[3] Dincu A., Bazele criminologiei, vol. I, Bucureşti, a.1993, p.62-63.
[4] Allsop K., The Bootlegers, Chicago sub teroare, Ed. Politică, Bucureşti, a.1978, p.300.
[5] Cioclei V., Mobilul în conduita criminală, studiu de criminologie juridică, Bucureşti, a.1999, p.115-117.
[6] Rădulescu S., Banciu D., op.cit., p.115-117.
[7] Яковлев А.М., Организованная преступность в США, Москва, a.1969, p.31.
[8] Фокс В., Введение в криминологию, Москва, a.1980, p.103-109. 188