Aici se includ două teorii apărute în S.U.A. şi Anglia. Aşa, în anul 1970, în S.U.A., apare teoria „noii criminologii", constituindu-se ca o critică radicală atât a teoriilor pozitiviste, cât şi a celor psihologice. Adepţii acestei noi concepţii resping ideea că dreptul ar reprezenta voinţa majorităţii ridicată la rang de lege şi susţin că comportamentul deviant nu este nici rezultatul acţiunii unor forţe exterioare şi nici rezultatul unor influenţe interne, ci un produs al liberei voinţe. Infractorul se consideră a fi un individ cu liberă exprimare, dotat cu o voinţă neinfluenţabilă. În realitate, infractorul se manifestă prin infracţiune, ca o formă de protest împotriva nedreptăţilor sociale, a ordinii existente incapabile de a-i asigura o egalitate reală în plan economic, politic şi social. [1]
Pe de altă parte, criminologii englezi Ian Taylor, Paul Walton şi Jock Young dau naştere unei noi criminologii, denumită şi criminologia radicală sau critică.
Această teorie de orientare neomarxistă apare după publicarea în 1973 şi 1975 a două lucrări importante.[2]
Autorii englezi propun un model formal explicativ al crimei, care n-ar fi altceva decât rezultatul unei stări conflictuale între individ şi structurile politice şi economice caracteristice capitalismului. Astfel, infracţiunea este actul politic prin care delincventul îşi exprimă refuzul şi nemulţumirea faţă de organizarea socială existentă.
Adepţii teoriei împart actul criminal în cinci etape cu valoare explicativă:[3]
- originile îndepărtate ale actului criminal (autorii citaţi consideră că este necesar să se elaboreze o „economie politică" a crimei, care ar analiza economia societăţii industriale, bazată pe inegalitatea în distribuire);
- originile imediate ale actului criminal (aici „economia politică a crimei" este necesar să fie completată cu „psihologia socială a crimei", căreia îi revine rolul de a explica alegerea criminală a individului);
- actul criminal în sine (infracţiunea ca faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală aduce atingere unor interese ce privesc valori de natură şi importanţă diferită, de aceea este necesară elaborarea unei teorii sociale complete asupra delincvenţei, care să aprofundeze studiul dinamicii sociale a actului delincvent şi să elucideze relaţia dintre gândire şi acţiune);
- originile imediate ale reacţiei sociale (autorii propun elaborarea unei „psihologii sociale a reacţiei sociale" care ar fi în măsură să explice motivul pentru care opinia publică şi organele de justiţie au reacţii atât de diferite faţă de actele criminale);
- originile îndepărtate ale reacţiei sociale (acestea urmează a fi căutate în structurile social-politice specifice societăţii capitaliste, iar pentru realizarea obiectului vizat este necesară elaborarea unei „economii politice a reacţiei sociale" care să analizeze modul în care sistemul penal capitalist, reprezintă un instrument veritabil de dominaţie asupra grupărilor defavorizate).
[1] Giurgiu Narcis, op. cit., p.82-83.
[2] Taylor I., Walton P., Young J., The New Criminology: For a Social Theory of Deviance, London, Routdedge and Kegan Paul, 1973 §i Critical Criminology, London, Routdedge and Kegan Paul, 1975.
[3] Stanoiu R.M., op. cit., p.203-205.