Din punct de vedere al doctrinei penale, cele mai grave crime sunt considerate crimele contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război şi infracţiuni contra vieţii persoanei. Asemănător este apreciată gravitatea crimelor şi în codurile penale ale altor state. Însă, o asemenea apreciere n-a existat tot timpul.
În diferite epoci, în diferite ţări, existau sisteme de infracţiuni diferite din punct de vedere al gravităţii. Omenirea, consecvent şi cu mare precauţiune, s-a apropiat de necesitatea stabilirii ierarhiei, pornind de la pericolul social al atentatelor criminale. Astăzi sună naiv afirmaţiile că călcarea în picioare a umbrei faraonului este cea mai gravă infracţiune.
Ne referim la infracţiune ca la o limită extremă a comportamentului deviant al omului. Însă, comportamentul deviant include în sine şi acţiuni amorale şi antisociale, care nu intră în conflict cu legea penală. Iar dacă derogăm de la condiţiile istorice şi ne situăm pe poziţia umanismului, care apreciază fiinţa umană ca pe cea mai importantă valoare în societate, atunci omuciderea urmează a fi recunoscută drept cea mai gravă infracţiune. Mulţi au propus ca anume omorul să fie considerată drept cea mai gravă infracţiune, însă legiuitorii, pînă în prezent, n-au acceptat această condiţie.
Dreptul internaţional contemporan cunoaşte aşa genuri de activitate criminală, cum este genocidul - săvîrşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios (art. 135 CP al RM).[1] Noaptea Sfîntului Vartolomeu, evenimentele din Kampucia sau Africa de Sud pot servi exemple vii de genocid. Şi atunci apare o întrebare: există oare o limită cantitativă? Răspunsul este afirmativ, deoarece ea este determinată de posibilităţile civilizaţiei. O eventuală aruncare în aer a globului pămîntesc ar nimici întreaga civilizaţie, dintr- o lovitură. Teoretic, aşa ceva este posibil (nu trebuie să uităm de pericolul real al războiului rece, declanşarea căruia a fost stopată datorită raţiunii umane).
Este oare nimicirea terrei o limită a comportamentului delincvent? În baza celor relatate, la ora actuală - da. Să presupunem că, mai degrabă sau mai tîrziu, omenirea va cuceri universul, vor fi descoperite noi galaxii, şi atunci, nimicirea globului pămîntesc nu va însemna nimicirea civilizaţiei, şi, prin urmare, nu va fi atinsă limita cantitativă.
Aceste raţionamente ne dau temei de a constata o flexibilitate relativă a limitei şi ea este cu atît mai neînsemnată, cu cît perspectiva este mai îndepărtată. [2]
Metodica determinării nivelului criminalităţii
În literatura de specialitate, criminalitatea este caracterizată de trei indici de bază: nivelul, structura şi dinamica.
Nivelul criminalităţii este o caracteristică cantitativă exprimată prin suma crimelor săvîrşite şi a persoanelor ce le-au comis, precum şi prin coeficienţi sau indici relativi ai criminalităţii.
Menţionăm la fel că, în practică, pentru caracteristica cantitativă a criminalităţii se utilizează combinarea a două noţiuni: starea şi nivelul criminalităţii.
Starea criminalităţii reprezintă numărul infracţiunilor săvîrşite şi al persoanelor ce le-au comis, pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp stabilită.
Nivelul criminalităţii reprezintă valoarea determinată din numărul total de infracţiuni săvîrşite pe un teritoriu determinat într-o perioadă de timp stabilită, raportat la numărul exact de populaţie, spre exemplu la 1.000, 10.000 sau 100.000.
Starea criminalităţii este determinată de indicele absolut, adică de numărul general al infracţiunilor, înregistrate într-o perioadă de timp determinată şi pe un teritoriu stabilit, sau de numărul total al infractorilor care au comis aceste infracţiuni. Spre exemplu, pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul anului 1998 au fost înregistrate 36.195 infracţiuni, săvîrşite de 17.153 de infractori.[3]
Starea criminalităţii pe un teritoriu concret, în perioada indicată, va fi caracterizată de aceşti indici absoluţi. Dacă prima cifră, într-o oarecare măsură, este mai relevantă (excluzînd, bineînţeles, valoarea cifrei negre a criminalităţii) şi mai aproape de realitate , atunci numărul infracţiunilor trebuie determinat reieşind din crimele descoperite, atunci cînd infractorii au fost demascaţi. În Republica Moldova, anual se descoperă doar circa 64% din numărul total de crime înregistrate şi numai, aproximativ, 10-15% din crimele săvîrşite în anii precedenţi. Toate acestea generează anumite deficienţe la stabilirea numărului real al infractorilor, ce au comis crime într-o anumită perioadă de timp.
Indicii absoluţi, care reflectă valoarea generală a criminalităţii, nu permit efectuarea comparaţiilor, ca metodă de bază în analiza nivelului infracţional.
Compararea în spaţiu permite compararea criminalităţii din două teritorii diferite, evaluată într-un interval de timp stabilit.
Compararea în timp constă în compararea criminalităţii, evaluată pe un teritoriu stabilit în diferite perioade de timp.
Spre exemplu, în anul 1998, pe teritoriul sectorului Rîşcani al municipiului Chişinău, au fost înregistrate 3.070 infracţiuni, iar pe teritoriul sectorului Ciocana, în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate doar 2.236 infracţiuni, sau pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul anilor 1992-1998, au fost înregistraţi următorii indici ai criminalităţii:
- în 1992 - 39.190 infracţiuni;
- în 1993 - 37.073 infracţiuni;
- în 1994 - 37.317 infracţiuni;
- în 1995 - 38.409 infracţiuni;
- în 1996 - 34.822 infracţiuni;
- în 1997 - 39.914 infracţiuni;
- în 1998 - 36.195 infracţiuni.[4]
Cum să comparăm aceşti indici? Analizînd criminalitatea pe un teritoriu anumit, întotdeauna apare problema: cum se raportează valoarea ei - la criminalitatea din zona teritorial- administrativă sau la media republicană. Caracterul limitat al indicilor absoluţi constă în faptul că ei nu ne pot răspunde la aceste probleme ale analizei.
Pentru soluţionarea problemelor de analiză nominalizate, este necesară utilizarea indicilor relativi ai criminalităţii. Raportul intensităţii indică nivelul de răspîndire al infracţiunilor în spaţiul care îl generează. Acest indice este numit în statistica judiciară coeficientul de răspîndire sau de intensitate al criminalităţii şi se calculează prin raportarea numărului de infracţiuni la numărul de populaţie, luate în dimensiuni constante. Rezultă, deci, că pentru calcularea coeficientului intensităţii al criminalităţii întotdeauna este necesar a cunoaşte numărul populaţiei (lucru extrem de complicat pentru situaţia din Republica Moldova, unde circa o treime din populaţia aptă de muncă se află în afara teritoriului ţării).
În legătură cu determinarea intensităţii criminalităţii apar două probleme:
- Din care dimensiuni este constituit numărătorul raportului, adică numărul crimelor înregistrate.
- Ce subînţelegem prin numărul populaţiei, care alcătuieşte numitorul raportului.
Numărul total al infracţiunilor (numărătorul) trebuie să fie constituit din: numărul total de
crime înregistrate, crimele soluţionate de comisiile pentru minori etc.
La numărul de populaţie, în legătură cu care se calculează intensitatea criminalităţii (numitorul) trebuie atribuită nu toată populaţia, ci doar acea parte a ei, care, conform legii penale este pasibilă de răspundere penală (art. 21 CP al RM).[5]
Însă, în practică, din lipsa de date cu privire la vîrsta populaţiei, coeficientul intensităţii criminalităţii se calculează prin raportarea numărului de crime la numărul total al populaţiei. [6]Problema legată de faptul ce trebuie să subînţelegem prin numărul de populaţie, mai are şi o altă latură - modul de calculare a numărului populaţiei în perioada analizată. Această problemă este generată de migraţia mecanică şi naturală a populaţiei. Ca rezultat al acestui proces, populaţia, în majoritatea teritoriilor analizate, pe parcursul anului (sau al altei perioade de timp), poate oscila considerabil (deplasări la lucrul sezonier etc.). Reieşind din datele despre populaţie la 1 ianuarie a fiecărui an, ea poate fi oglindită, mai exact, prin numărul mediu al populaţiei. Acest număr poate fi calculat, în baza datelor la începutul şi sfîrşitul perioadei analizate.
Dacă însă sunt relevabile datele despre populaţie, nu numai la începutul şi sfîrşitul perioadei analizate, dar şi în careva intervale egale din interiorul perioadei, atunci populaţia medie poate fi calculată, mai exact, prin metoda mediei cronologice a şirului dinamic.
Conform metodei date, populaţia medie (spre exemplu, pentru 5 ani), în baza datelor despre populaţie la 1 ianuarie al fiecărui an (inclusiv 1 ianuarie a anului următor după ultimul an al perioadei analizate), poate fi calculată ca o cincime a sumei tuturor perioadelor, plus jumătăţile primei şi ultimei perioade. Dispunînd de datele despre criminalitate şi populaţie din Republica Moldova, obţinem următorul tablou:
- numărul populaţiei în 1992 - 4.359.100 (înregistrate 39.190 infracţiuni);
- numărul populaţiei în 1993 - 4.347.000 (înregistrat 37.073 infracţiuni);
- numărul populaţiei în 1994 - 4.353.000 (înregistrate 37.317 infracţiuni);
- numărul populaţiei în 1995 - 4.341 000 (înregistrate 38.409 infracţiuni);
- numărul populaţiei în 1996 - 4.334.000 (înregistrate 34.822 infracţiuni);
- numărul populaţiei în 1997 - 4.320.000 (înregistrate 39.914 infracţiuni).
Aici, este necesar de calculat intensitatea medie pe teritoriul analizat pentru o perioadă de 5 ani (1992-1997) cu ajutorul coeficientului intensităţii criminalităţii. Această problemă poate fi soluţionată prin două metode:
Prima metodă: Se stabileşte media anuală a infracţiunilor săvîrşite (înregistrate) pe teritoriul analizat. Ea se calculează după formula mediei aritmetice simple: (39.190+37.073+37.317+38.409+34.822)/5 = 37.382, adică, în 5 ani (1992-1997) pe teritoriul republicii, în medie pe an, s-au înregistrat 37.382 infracţiuni.
După stabilirea criminalităţii medii anuale, se calculează populaţia medie care locuieşte (sau este înregistrată ca avînd viză de reşedinţă permanentă) pe teritoriul analizat în aceşti 5 ani. Această medie se calculează după formula mediei cronologice a şirului dinamic: (1/2(4.359.100)+4.347.000+4.353.000+4.341.000+4.334.000+1/2(4.320.000))/5 = 4.342.910, după care, conform metodicii descrise mai sus, calculăm coeficientul intensităţii criminalităţii, de exemplu, la 10.000 oameni:
KIC = (37.382x10.000)/4.342.910 = 86,07 Coeficientul intensităţii criminalităţii este de 86,07, ceea ce înseamnă că pe teritoriul Republicii Moldova, la fiecare 10.000 populaţie revin 86,07 infracţiuni.
Metoda a doua: Calculăm coeficientul intensităţii criminalităţii pentru fiecare an şi cu ajutorul mediei aritmetice vom determina intensitatea medie a criminalităţii pentru 5 ani: KIC a. 1992= ((39.190x10.000)/(4.359.100+4.347.000)/2=90,02; KIC a. 1993= ((37.073x10.000)/(4.347.000+4.353.000)/2=85,22; KIC a. 1994= ((37.317x10.000)/4.353.000+4.341.000)/2=85,84; KIC a. 1995= ((38.409x10.000)/(4.341.000+4.334.000)/2 =88,55; KIC a. 1996= ((34.822.x10.000)/(4.334.000+4.320.000)/2=80,47;
KIC = (90,02+85,22+85,84+88,55+80,47)/5 =86,07. Însă, spre regret, în cazul unor migraţii intense (situaţie caracteristică pentru Republica Moldova), această metodă de calculare a intensităţii criminalităţii medii nu mai poate fi aplicată.
Pentru a compara coraportul criminalităţii, spre exemplu, în sectoarele municipiului Chişinău şi în zona în întregime, este necesar să se calculeze intensitatea criminalităţii pentru fiecare sector. Utilizînd metoda indicată mai sus, obţinem: KIC Ciocana = 223,2 KIC Centru = 187,0 KIC Rîşcani = 178,7 KIC Botanica = 143,5
KIC Buiucani = 186,7.
În aşa mod, KIC pe municipiul Chişinău = 178,1.
Rezultă că cel mai sigur sector din municipiul Chişinău, din punct de vedre al securităţii publice, este Botanica. Aceste concluzii însă nu pot fi obţinute prin utilizarea cifrelor absolute.
Însă, pentru analiza nivelului criminalităţii este insuficient să ne limităm doar la coeficientul general al intensităţii criminalităţii. Este foarte important de alcătuit un sistem al coeficienţilor specializaţi (detaliaţi) ai criminalităţii, care reflectă intensitatea anumitor grupuri şi categorii (de infractori şi infracţiuni). Spre exemplu, intensitatea crimelor comise de către minori sau intensitatea omorurilor. Calcularea acestor coeficienţi se calculează conform metodei arătate mai sus, cu deosebire că la numărător se indică numărul infracţiunilor din grupul analizat.
Aşa, în Republica Moldova, în 1997, la un număr de 4.320.000 oameni au fost înregistrate 414 omoruri. În această situaţie, coeficientul intensităţii omorurilor în republică este egal cu raportul de omoruri înmulţit cu constanta 10.000, la populaţia republicii. Deci, în 1997, la fiecare 10.000 oameni revin 0,95 omoruri.
Utilizarea complexului de coeficienţi detaliaţi permite soluţionarea unei probleme importante de analiză, anume, care este rolul intensităţii fiecărui grup de infracţiuni la formarea intensităţii generale a criminalităţii. Spre exemplu, pe parcursul anului 1998, populaţia Republicii Moldova cel mai mult a fost afectată de sustragerile din avutul proprietarului. Acestea au avut o răspîndire de aproximativ 36,5 la 10.000 oameni. Deci, acest gen de activitate infracţională merită o atenţie sporită din punct de vedere al studiului criminologic şi trebuie supus unei analize mai profunde pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce-l determină sau favorizează, precum şi pentru luarea unor măsuri eficiente de combatere.
Nivelul infracţional mai este caracterizat şi prin indicele activităţii infracţionale, care poate fi determinat prin trei metode:
- Cu ajutorul coeficientului activităţii infracţionale.
- Cu ajutorul comparaţiei cotelor-părţi.
- Cu ajutorul coeficientului de coraport al cotelor părţi.
Coeficientul activităţi infracţionale este raportul numărului total pe persoane ce au săvîrşit infracţiuni la numărul mediu al populaţiei, care a împlinit vîrsta infracţională, de pe teritoriul analizat (din lipsa datelor despre populaţia Republicii Moldova care a împlinit vîrsta tragerii la răspundere penală, vom opera cu numărul total al populaţiei).
Acest coeficient este determinat de numărul infractorilor la fiecare 100, 1.000, 10.000 oameni etc. (în dependenţă de înmulţitorul constant). Spre exemplu, pe parcursul anului 1998, au fost demascate 16.409 persoane (la o populaţie de 4.302.829), care au comis infracţiuni. Aplicînd metodele arătate mai sus, determinăm coeficientul activităţii infracţionale (luînd în calitate de înmulţitor constant 10.000):
KAI = (16.409x10.000)/4.302.829 = 38,13.
Rezultă că la fiecare 10.000 oameni revin 38,13 infractori, sau la 1.000 oameni revin, aproximativ, 4 infractori.
Pe lîngă coeficientul intensităţii, la analiza stării infracţionale o mare importanţă revine şi determinării coeficientului detaliat al activităţii criminale.
Coeficientul detaliat caracterizează activitatea criminală a anumitor grupări social- demografice şi se calculează prin raportul numărului infractorilor din grupul social-demografic interesat la numărul total al oamenilor ce constituie acest grup. Cu ajutorul acestor coeficienţi poate fi calculată valoarea activităţii infracţionale a bărbaţilor şi femeilor, maturilor şi minorilor etc.
Importanţa criminologică a unor asemenea date concrete poate fi ilustrată prin următoarele exemple: răspîndirea criminalităţii recidive, de regulă, este caracterizată prin cota-parte a recidiviştilor în masivul total al infractorilor; criminalitatea juvenilă - prin cota-parte a minorilor din numărul total al infractorilor etc.
Pentru analiza activităţii infracţionale a grupurilor social-demografice este folosită pe larg metoda comparaţiei cotelor-părţi. Utilizarea metodei date presupune îmbinarea a trei proceduri:
- Determinarea cotei-părţi a infractorilor din grupul social-demografic analizat la numărul total de infractori;
- determinarea cotei-părţi a persoanelor grupului social-demografic în numărul total al populaţiei;
- compararea cotelor-părţi.
Spre exemplu, este necesar să se determine totalul activităţii infracţionale a adolescenţilor în dependenţă de ocupaţia lor. Mai întîi, se calculează cota-parte a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni din fiecare grup în numărul total al adolescenţilor care au săvîrşit infracţiuni; apoi se stabileşte cota-parte a fiecărui grup în masivul total al adolescenţilor care locuiesc pe teritoriul analizat şi, în fine, se efectuează comparaţiile respective.
Este indiscutabil şi faptul că o importanţă majoră în practica criminologică revine determinării valorilor activităţii infracţionale a diferitor grupuri şi coraportul între aceste valori. Soluţionarea problemei date este posibilă cu ajutorul coeficientului coraportului cotelor-părţi.
Acest coeficient se calculează prin raportarea cotei-părţi de infractori din numărul total de infractori ai grupului social-demografic, la cota-parte a acestui grup social-demografic, ce se constituie din numărul total al populaţiei. Spre exemplu, greutatea specifică a adolescenţilor, care-şi fac studii în şcoli şi licee, ce au săvîrşit infracţiuni, este egală cu 11 ,6%, iar greutatea lor specifică în numărul total de adolescenţi care trăiesc pe teritoriul analizat, este egală cu 0,07%. În asemenea mod, coeficientul coraportului cotelor-părţi este egal cu:
K = 11,6/0,07 = 165,7.
Utilizarea coeficienţilor activităţii infracţionale permite soluţionarea uneia din cele mai importante probleme ale analizei criminologice - determinarea grupurilor criminogene, ce prezintă, în primul rînd, o informaţie deosebit de preţioasă pentru elaborarea măsurilor de profilaxie şi prevenire a criminalităţii, şi, în al doilea rînd, o bază empirică necesară pentru prognozarea nivelului criminalităţii.
Indicii intensităţii infracţionale şi ai activităţii infracţionale nu relevă pericolul social al infracţiunilor săvîrşite şi al infractorilor ce le-au comis. În aceste împrejurări, apare necesitatea relevării unui indice, care ar reflecta acest aspect al nivelului infracţional. Acesta este indicele pericolului social al criminalităţii,[7] care presupune determinarea pericolului social (prejudiciabilităţii) al infracţiunii concrete. După cum arată cercetările în domeniu, cel mai bun criteriu de determinare a pericolului social al unei infracţiuni concrete este cel conform sancţiunii penale. La utilizarea sancţiunii penale, pentru determinarea pericolului social, este necesar a folosi media dintre sancţiunea cea mai severă şi, respectiv, cea mai blîndă.
Finalizînd expunerea metodicii de analiză a nivelului infracţional, avem următoarea concluzie:
Nivelul criminalităţii este caracterizat de numărul total de infracţiuni şi infractori; coeficientul general şi detaliat al criminalităţii (analizat pe categorii şi grupuri de infracţiuni şi infractori, precum şi pe diferite categorii de populaţie).
Fiecare din aceşti indici pun în evidenţă însuşirile specifice ale criminalităţii şi prezintă o importanţă deosebită pentru analiza ei.
[1] CP al RM.
[2] Ciobanu I., op. cit., p. 51-63.
[3] Date statistice, MAI, D.I. sub nr. F197- date: "Informaţia privind starea criminalităţii şi rezultatele luptei cu ea pe teritoriul Republicii Moldova " din 06.05.1999.
[4] Ciobanu I., op. cit., p.53 şi urm.
[5] CP al RM, art. 21.
[6] Остроумов С.С., Юридическая статистика, Москва, 1970, p.136.
[7] Вицин С.Е., Моделирование в криминологии, Москва, 1973, p.27.