Criminologia efectuează cercetări şi cu privire la formele criminalităţii în timp, în scopul de a descoperi corelaţii şi regularităţi ale acesteia. Desigur, fenomenul criminal are o dimensiune în timp, decurge în timp, se săvîrşeşte în mod continuu, reluîndu-se mereu. Astfel, ea are o durată, continuitate şi forme în timp. Criminalitatea nu are pauze decît de scurtă durată. Ea se produce zi de zi, săptămînă de săptămînă, lună de lună, an de an etc. În afară de aceste unităţi de timp, în criminologie se fac cercetări asupra diferitelor forme în timp ale ei: criminalitatea săptămînală, lunară, sezonieră, în timp de revoluţii sau război etc. Dinamica criminalităţii poate fi cercetată, la fel, pe termene scurte şi pe termene lungi (chiar la nivel de secole). Astfel, se urmăreşte mersul istoric al fenomenului.
Dinamica criminalităţii reprezintă modificările cantitative şi calitative intervenite în structura acestui fenomen, prin comparaţie cu intervale de timp şi spaţiu succesive, reflectînd cursul general al criminalităţii şi tendinţele sale.
În asemenea mod, dinamica criminalităţii permite a elabora atît ipotezele realiste privind cauzele care generează criminalitatea, cît şi prognoze pentru desfăşurarea ei probabilă, preconizîndu-se, totodată, mijloace de profilaxie mai eficiente.[1]
Bineînţeles, este necesar să se cunoască cursul criminalităţii,[2] pe ţară, pe regiuni, pe oraşe şi comune; este necesar să se cunoască mersul criminalităţii generale dacă creşte sau dacă descreşte şi în ce ritm. Dar, pe lîngă cursul general al criminalităţii, mai trebuie urmărit cursul criminalităţii pe grupe de infracţiuni şi categorii de infractori.
Cunoaşterea criminalităţii în dimensiunea timp arată gradul sau ritmul de mişcare sau intensitate al fenomenului, ceea ce prezintă importanţă. Una este să se constate o criminalitate care creşte de la an la an, şi alta este să se constate o criminalitate staţionară sau care scade de la un an la altul.
Pe baza observării evoluţiei fenomenului infracţional, în decursul timpului, au fost elaborate diverse teze, legi, teorii şi curente după care s-ar conduce dinamica criminalităţii, dintre care:
- "legea termică a criminalităţii" (A. Quetelet şi A.M. Guerry);
- "legea saturaţiei" (Enrico Ferri);
- "teza caracterului condiţionat şi specific al criminalităţii" (în teoria marxistă) etc.
Evident, dinamica criminalităţii - indiferent de natura cauzelor care o generează - trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere veridică a tendinţelor fenomenului, urmînd să se folosească de statistici reale şi de utilizarea unor mijloace de investigaţie ştiinţifice.
Mişcarea săptămînală, sezonieră şi anuală1
Cercetările făcute în raport cu aceste unităţi sunt interesante şi utile. Aparent, s-ar crede că acesta este un aspect neînsemnat, totuşi, după cercetări, au apărut aspecte specifice şi au fost formulate concluzii ce trebuie avute în vedere.
Infracţionalitatea săptămînală - ca regulă generală, infracţiuni se comit în orice zi a săptămînii, în special cînd este vorba de infracţiuni ocazionale, apărute în situaţii spontane (de exemplu, accidente rutiere). Cu toate acestea, cercetările au arătat că în anumite zile ale săptămînii, infracţiunile sunt mai frecvente. Aşa, în zilele de sfîrşit de săptămînă, duminici, în zilele de sărbătoare, infracţiunile sunt mai frecvente, îndeosebi infracţiunile contra persoanei (vătămări ale integrităţii corporale etc.). De asemenea, s-a constatat că în zilele de plată a salariului în mediul industrial, comercial etc., infracţiunile sunt mai frecvente. De regulă, după încasarea salariului are loc consumul de alcool şi sub influenţa acestuia, se trece mai uşor la comiterea de infracţiuni.
Infracţionalitatea lunară, adică cea cuprinsă în limitele unei luni calendaristice, manifestă şi ea unele caracteristici. Astfel, ea este mai ridicată la mijlocul şi la sfîrşitul lunii. De regulă, mijlocul şi sfîrşitul lunii coincid cu plata salariului ori cu alte evenimente şi ceremonii familiale ori personale (nunţi, cumătrii etc.), care favorizează atît ocazii de contacte sociale, cît şi conflicte sociale. De asemenea, zilele de tîrg ("bazar") sunt şi prilejuri de infracţiuni.
Infracţionalitatea sezonieră, adică infracţionalitatea după anotimpuri, a fost printre primele forme studiate.[3] S-a constatat că în anotimpurile calde (vara) se comit mai multe infracţiuni contra persoanei (loviri, infracţiuni sexuale etc.), iar în anotimpurile reci (iarna) se comit mai multe infracţiuni contra patrimoniului (furturi etc.). S-a constatat că factorul fizic (clima) ar fi acela care determină o asemenea mişcare a infracţiunilor: "Chiar şi unele mici schimbări atmosferice au importanţă: cîteva grade de altitudine pot schimba temperamentul persoanei; creşterea temperaturii poate duce la o explozie de violenţă". [4]
Adevărul este că factorul fizic este numai în aparenţă determinant, în realitate fiind numai punctul de pornire, în sensul că el oferă ocazii (favorizante) de săvîrşire a infracţiunilor (ieşirea la natură, parcuri, păduri, plimbări etc.). Sezonul cald (vara) oferă mai multe ocazii de contacte între oameni, care favorizează şi infracţiunile (infracţiuni de violenţă, infracţiun i sexuale etc.). Iarna, dimpotrivă, cu dificultăţile de frig şi de alimentare, creează condiţii care favorizează comiterea de infracţiuni contra patrimoniului: "Delictele contra bunurilor sunt mai frecvente în lunile de iarnă, ce se explică prin aceea că lipsurile sunt mai mari, posibilităţile de cîştig mai reduse.".[5]
Criminalitatea anuală este cercetată pe mai multe planuri, deoarece ea reprezintă totalitatea infracţiunilor săvîrşite într-o ţară pe timp de un an. De regulă, totalul infracţiunilor din lunile anului se adună reprezentînd totalul infracţionalităţii anului respectiv. Acest total, comparîndu-se cu totalul general din anul precedent (sau anii precedenţi), va marca o menţinere la acelaşi nivel a infracţionalităţii, o creştere sau o descreştere pe anul respectiv.
Desigur, un asemenea procedeu este corect şi exact. Cifra care indică menţinerea, creşterea sau descreşterea exprimă o situaţie reală, iar concluziile ce se trag sunt folositoare. Ele vor exprima, în acelaşi timp, o menţinere, o descreştere sau o creştere a cauzelor şi condiţiilor generale ale criminalităţii respective. [6]
Aşa, în fosta URSS în 1970 s-au înregistrat 431 infracţiuni la 100.000 oameni; în 1980 - 576; în 1989 - 849; în 1990 - 969.[7]
Indicatorii pot fi exprimaţi în cifre, cît şi în procente. De exemplu: în anul 1998 în Republica Moldova s-au înregistrat 36.159 infracţiuni, sau cu 3.719 infracţiuni mai puţine ca în anul 1997, ceea ce constituie - 9,3%, iar în categoria celor grave înregistrîndu-se o reducere cu 1.808 infracţiuni sau cu 18,0%.[8]
Cu toate acestea, o atare cercetare, care s-ar limita la indicatorii întregii criminalităţi, indicatorii generali ai tuturor felurilor de infracţiuni care compun criminalitatea anului, este insuficientă fiindcă:
- menţinerea unui grup de infracţiuni - exemplu, cele contra persoanei - şi a descreşterii altui grup de infracţiuni, exemplu, cele contra autorităţii, ar putea face ca cifra finală generală să se apropie de cifra finală din anul trecut;
- descreşterea poate fi rezultatul descreşterii unui singur grup de infracţiuni, pe cînd toate celelalte grupe au crescut.
În toate aceste ipoteze, s-ar ascunde mişcarea criminalităţii pe grupe şi, totodată, o ascundere a cauzelor adevărate care conduc la menţinere, creştere sau descreştere. De aceea, cercetarea infracţionalităţii anuale trebuie completată cu cercetarea mişcării pe grupe - mişcarea infracţionalităţii contra vieţii şi sănătăţii persoanei, contra patrimoniului etc. Mai mult decît atît, după aceea se poate face un pas mai departe, anume, în grupul care creşte cel mai mult, să se cerceteze cîteva infracţiuni, care dau tonul în acel grup (exemplu, din cadrul infracţiunilor contra patrimoniului, să se cerceteze mişcarea infracţiunii de furt etc.). Criminalitatea anuală reprezintă un fragment redus din mişcarea criminalităţii anuale. De multe ori, în conţinutul criminalităţii anuale se cuprind infracţiunile săvîrşite în ultimele săptămîni sau luni ale anului precedent, care se află în faza anchetei penale sau de judecată; sau în infracţionalitatea anuală se cuprind infracţiuni comise în anul (sau anii) precedent, dar nedescoperite şi nejudecate la timp. De aceea, mişcarea infracţionalităţii pe mai mulţi ani, îndeosebi mişcarea ei pe cinci sau zece ani, dacă se cercetează cu atenţie, se pot trage concluzii mai temeinice. Desigur, cercetarea anuală este utilă pentru aspecte minore ale criminalităţii, îndeosebi privind cauzele şi condiţiile care pot influenţa săvîrşirea de infracţiuni.[9]
Mişcarea criminalităţii pe perioade mai lungi
În criminologie se studiază şi criminalitatea pe termene lungi: pe 5 , 10, 20, 25 de ani, pe 50 şi chiar 100 de ani. Informaţiile pe termen de 10 ani sunt cele mai bogate, iar concluziile mai interesante. Aşa, se apreciază că într-o perioadă decenală (de 10 ani), se manifestă oscilaţii ale criminalităţii, care se datorează unor factori cum sunt cei economici, sociali, politici, culturali, plus alţi factori secundari ori accidentali (de exemplu, factori de politică penală, unele incriminări exagerate sau dezincriminări pripite, amnistii, graţieri). Dar, după oscilaţii, fenomenul se stabilizează, manifestînd un curs oarecum stabil şi regulat.
Aşa, s-a constatat că, în Franţa, în anii cu evenimente social-politice importante (exemplu, în 1890-1892 - criza economică, în 1914-1919 - primul război imondial, în 1939-1945 - al doilea război mondial), criminalitatea a crescut mult, pentru ca după aceea, odată cu revenirea la timp de pace, fenomenul să coboare pînă la un nivel ceva mai ridicat decît cel anterior şi apoi să se menţină la acest nivel. Făcîndu-se raportarea numărului de condamnaţi la 100.000 locuitori, se constată: în unii ani, numărul condamnaţilor la 100.000 locuitori este de 490-610; în unii ani, numărul este de 500 condamnaţi; în alţi ani, numărul este de 550-600 la 100.000 locuitori, deci o creştere ponderată dar continuă. [10]
După toate cercetările făcute, cursul criminalităţii se schimbă în timp, influenţat de crize economice, şi există unele corelaţii între fenomenul economic şi fenomenul criminal. Anume, criza economică, înseamnă şomaj, inflaţie, creşterea preţurilor şi privaţiuni pentru multe categorii sociale. Toate acestea atrag după sine creşterea criminalităţii. [11]
Mişcarea criminalităţii în timp de revoluţii
Evenimentele politice şi sociale în timp de revoluţii au un impact deosebit asupra criminalităţii. În cercetările criminologice s-au urmărit două aspecte:
- infracţiunile politice,
- infracţiunile de drept comun.
Este evident faptul că, în timpul revoluţiei se confruntă cel puţin două tabere, două părţi antagoniste. Revoluţionarii, care vor o nouă aşezare politică şi conservatorii, care vor menţinerea sistemului politic şi social existent. Între aceste forţe izbucnesc conflicte şi ciocniri violente, care nu se limitează doar la o simplă combatere de idei, ci ajung la lupte fizice reale. Se comit omoruri, răniri, incendii, distrugeri etc. Însă, aceste fapte sunt privite ca fapte politice, unde luptătorii, de regulă, nu luptă pentru interese personale, ci pentru interese comune, care ar aduce schimbări politice şi sociale mai bune. Aceste fapte nu îmbracă trăsături criminale şi de aceea nu se urmăresc şi nu se judecă (revoluţionarii devenind eroi, apreciaţi că au luptat pentru binele poporului).
În criminologie mult mai importante sunt fenomenele privind criminalitatea de drept comun, săvîrşite de persoane fără legătură cu evenimentele politice şi sociale, însă cu ocazia acestora. În special, după revoluţie, criminalitatea de drept comun ia o mare amploare. Numărul furturilor, jafurilor, tîlhăriilor, omorurilor, distrugerilor etc., cunoaşte în această perioadă o creştere considerabilă. Aşa s-a întîmplat în timpul revoluţiei franceze şi al revoluţiilor din celelalte state occidentale, în timpul revoluţiei (şi după) socialiste din 1917 şi în timpul revoluţiilor socialiste de după cel de-al doilea război mondial din ţările Europei de Est.[12]
Criminalitatea în timp de război
Cercetările întreprinse cu privire la dinamica criminalităţii pe timp de război ne relatează o tendinţă de creştere, iar după război, o tendinţă de stabilizare, dar la un nivel mai ridicat decît cel dinainte de război. Aşa, la începutul războiului criminalitatea scade, marcînd o coborîre vădită faţă de nivelul de pînă atunci. După aceea, criminalitatea începe să crească, aceasta durînd toată perioada de război. După terminarea războiului, criminalitatea iarăşi începe să scadă, însă de cele mai multe ori, neajungînd la nivelul criminalităţii dinainte de război. În Anglia, de expemplu, în 1938-1939 s-au înregistrat 280.000 infracţiuni, în 1940 mai puţine, pentru ca în 1941 să ajungă la 360.000 şi continuînd a creşte pînă în 1944.
Creşterea criminalităţii în timp de război are unele explicaţii, cum ar fi: greutăţile războiului; greutăţi privind aprovizionarea; greutăţi de viaţă, ce împing la infracţiune persoane, care în mod normal n-ar comite infracţiuni; scăderea rezistenţei morale; slăbirea educaţiei copiilor şi a tinerilor, ca rezultat al mobilizării părinţilor în război; slăbirea respectului faţă de legile care interzic infracţiunile; slăbirea şi dezorganizarea aparatului de urmărire penală şi de judecată ca urmare a mobilizării; scăderea respectului faţă de bunuri şi proprietate etc.[13]
Mişcarea criminalităţii în ţara noastră
Aici vom face unele referiri la statistica criminalităţii din Basarabia secolului XIX. Ca punct de plecare în efectuarea analizei v-om face referinţă la anii 1873-1875, cînd se săvîrşeau în medie: 100 omoruri, 50 violuri, 140 jafuri şi tîlhării anual. Aşa, coeficientul de violenţă (Cv) al categoriilor date de infracţiuni constituia, respectiv: la omoruri - 8,6; la violuri - 4,3; la jafuri şi tîlhării - 10,1. Coeficientul sumar al violenţei fiind egal cu 25,0.
În anii 1876-1880 Cv constituia 26,3; în 1881-1885 - 23,9; în 1886-1890 - 27,7; în 18911895 - 31,3; în 1896-1900 - 33,1. Utilizînd şi un alt termen - coeficientul distructiv (Cd), cu ajutorul căruia măsurăm creşterea anuală a violenţei în societate, observăm că în anii 1873 -1900, violenţa în Basarabia a crescut cu 0,31 unităţi. Aici menţionăm că nivelul violenţelor cu acest prilej a sporit în aceiaşi perioadă cu 189,1 %, adică procesul de acumulare a violenţei rămînea în urmă faţă de procesele demografice. V-om remarca la fel, că în Basarabia frecvenţa infracţiunilor menţionate nu era mai mare, decît, în general frecvenţa infracţiunilor în Imperiul Rus, precum şi în alte ţări ale Europei (Franţa, Anglia, Polonia etc.).
Începînd cu 1971 în Moldova nivelul celor mai grave forme de violenţă se află într-o permanentă creştere, care însă nu este uniformă. Dacă în anii 1971-1975 coeficientul violenţei alcătuia pe an 17,0, în următorii ani el constituia: 1976-1980 -23,7; 1981-1985 - 32,5. În 1986 se observă o uşoară scădere după ce urmează o creştere bruscă a tuturor indicatorilor. Coeficientul violenţei a crescut de la 28,5 (1986) la 79,0 (1992).
Coeficientul distructiv în ultimii ani a constituit 8,4 unităţi anuale, în timp ce în 1985 el alcătuia doar 1,5. Aceasta înseamnă că procesul de intensificare a violenţei în societate a sporit pînă în 1985 de 5 ori, iar din 1986 pînă în prezent de 24 ori. Aceste concluzii pot fi confirmate şi prin alte date. Astfel, dacă nivelul infracţiunilor menţionate a sporit în ultimii 20 de ani cu 464%, atunci nivelul populaţiei în aceiaşi perioadă cu 120,7 %. [14]
Nu vom efectua în acest capitol o analiză detaliată a factorilor ce au condus la înrăutăţirea situaţiei din Republica Moldova. Am menţiona doar că violenţa de astăzi este rezultatul evoluţiei normale a societăţii, a schimbării mecanismelor de autoreglare a sistemului social şi al încercării de a transforma societatea după un plan determinat (sau copiat de la statele occidentale), fără a se ţine cont de particularităţile naţionale, etnice, istorice, culturale etc.
[1] Giurgiu N., op. cit., p.108.
[2] Oancea I., op. cit., p.55-62.
[3] Roşca Al., Infractorul minor, Cluj, 1932, p. 109.
[4] Кетле А., Социальная система и законы ею управляющие, С. - Пб., 1866, р. 100.
[5] Roşca Al., op. cit., p.110.
[6] Oancea I., op. cit., p. 57.
[7] Криминология (под ред. В. Орехова), op. cit., р.57.
[8] Ciobanu I., op. cit., p.105.
[9] Oancea I., op. cit., p.57-58.
[10] Leaute J., Cercetări asupra criminalităţii în Franţa, pe perioada 1865-1965, citat de Oancea I., op. cit., p. 59.
[11] Pinatel J., La societe criminogene, Ed. Calman - Levy, Paris, 1974, p. 38.
[12] Oancea I., op. cit., p. 61.
[13] Oancea I., op. cit., p. 62.
[14] Бужор Валерий, О сущности преступности, Кишинев, 1998, p. 46-49.