Statisticile mondiale evidenţiază faptul că, în fiecare an, în întreaga lume, se pierd sute de mii de vieţi umane, ca urmare a infracţiunilor comise prin violenţă, milioane de oameni sunt afectaţi din punct de vedere economic în urma crimelor contra patrimoniului. Pentr u a oferi unele exemple preluate dintr-o ţară cu vechi tradiţii democratice, în SUA, statisticile F. B. I. -ului au indicat că în deceniul 8 al secolului trecut, o infracţiune gravă s-a produs la fiecare trei secunde, iar o infracţiune de violenţă a apărut la fiecare 25 secunde. [1]
În anul 1987, circa 35 milioane de americani au fost victime ale unor infracţiuni, iar 12 milioane au fost arestaţi pentru felurite fapte penale. S-a înregistrat un total de 19.000 omucideri şi 87.000 violuri, identificîndu-se 500.000 indivizi implicaţi în acte de tîlhărie, 725.000 maltratări sau violatori, 1 milion hoţi de maşini, 3 milioane de spărgători şi 7 milioane de hoţi. Numai în oraşul Chicago, există mai mulţi spărgători decît în întreaga Japonie.[2]
În 1993 în închisorile din SUA existau peste un milion de deţinuţi, crima în America devenind un veritabil „mod de viaţă".[3]
Dacă în 1984 în SUA au fost înregistrate 11,8 milioane de crime, atunci în 1985 - 12,4 milioane; în 1986 - 13,3 milioane; în 1987 - 13,5 milioane; în 1988 - 13,9 milioane; în 1989 - 14,2 milioane; în 1990 - 14,4 milioane; în 1991 - 14,8 milioane.[4]
În 1991 în SUA s-a creat o situaţie criminogenă gravă, fiind înregistrate 34,7 milioane manifestări deviante (inclusiv 14,8 milioane crime), dintre care:
- 6,4 milioane crime de violenţă contra persoanei;
- 15,8 milioane furturi.[5]
Coeficientul crimelor grave este înspăimîntător, atingînd cota de 6.000 crime la 100.000 locuitori.[6] Această cifră a scăzut puţin în 1981, înregistrîndu-se 5.800 crime la acelaşi număr de populaţie. În următorii trei ani se observă la fel, o uşoară scădere a criminalităţii (în 1982 - cu 3 %, în 1983 - cu 7 %, în 1984 - cu 2 %3), pentru ca din 1985 aceasta să-şi ia un nou avînt, înregistrîndu-se o creştere cu 5 % - 9 %. [7]
La fel şi datele statistice ale altor state occidentale confirmă creşterea acestui fenomen. Deci, ceea ce caracterizează societatea actuală, indiferent de gradul de dezvoltare şi de forma organizării politice, este creşterea continuă a criminalităţii. Aceasta ar fi o primă tendinţă a criminalităţii în statele lumii.
O a două tendinţă ar fi creşterea crimelor cu utilizarea armelor de foc. Statisticile din SUA, spre exemplu, arată că între anii 1986-1991, numărul jafurilor şi tîlhăriilor a crescut cu 27 %, iar utilizarea armelor în săvîrşirea lor - cu 49 %. [8] La momentul de faţă persoanele fizice posedă în aceiaşi ţară mai bine de 180 milioane arme de foc.[9] După aprecierile specialiştilor această cantitate enormă de arme nu mai poate fi controlată, iar încercările de a introduce unele interdicţii nu ar avea rezultate pozitive. [10] Mai mult ca atît că, prin amendamentul 2 la Constituţia SUA în 1971 „poporul are dreptul de a păstra şi purta arme".[11]
Ca rezultat, în 60 % din omucideri se utilizează arme de foc. În 50 % din totalul crimelor cu folosirea armelor de foc, arma crimei este revolverul; în 8 % - armele de vînătoare; în 19 % - armele reci; în 13 % - substanţele otrăvitoare şi explozibile. [12]
Armele de foc au omorît mai mulţi americani în SUA pe timp de pace, decît au căzut pe timpul de luptă în războiul din Vietnam.[13]
A treia tendinţă, cu caracter general o constituie creşterea ponderii criminalităţii organizate. În acest context, problema criminalităţii organizate poate fi calificată, cu certitudine, drept o problemă de importanţă ultra-majoră. Ea devine, în sfîrşit, o problemă politică, deoarece, comunitatea umană s-a pomenit dezarmată în faţa acestui fenomen.
Încă în 1970, Legislatorul SUA, în legea specială de combatere a criminalităţii organizate, a stabilit în preambul următoarele: „Crima organizată prezintă un pericol excepţional pentru existenţa naţiunii şi a SUA."[14]
După aprecierile specialiştilor,[15] daunele aduse societăţii de crima organizată sunt de 50 ori mai mari decît cele aduse de criminalitatea simplă, „de stradă".[16]
Această formă de criminalitate se răspîndeşte vertiginos în toate ţările lumii. Ea diferă după denumire, structură, entitate, dar scopurile coincid.
Criminalitatea organizată apare sub forme diferite, inclusiv şi „criminalitatea gulerelor albe" descrisă de E.A. Sutherland în lucrarea sa cu acelaşi nume,[17] ea fiind orientată în diferite direcţii de acţiune.
Criminalitatea organizată se deosebeşte prin mărimea sa, implicînd un lanţ de comandă, comparabil cu cel al unei armate, o imensă planificare şi disciplină, folosirea ameninţării sau chiar a forţei, izolarea conducerii de vîrf. [18]
Statisticile ultimelor decenii, analizele întreprinse în cadrul reuniunilor ştiinţifice organizate sub egida ONU şi Societăţii Internaţionale de Criminologie etc., demonstrează că în societatea contemporană criminalitatea organizată, tinde să se amplifice continuu.
A patra tendinţă, strîns legată de cele precedente şi favorizată aproximativ de aceleaşi condiţii oferite infractorilor o constituie specializarea şi profesionalizarea infractorilor, indiferent dacă sunt sau nu incluşi în formaţii criminale organizate.
Tendinţa specializării se referă, cu precădere, la orientarea elementelor criminale la săvîrşirea unor anumite infracţiuni, care presupun experienţă, pregătire profesională, diverse calităţi, cum sunt: omuciderile (ucigaş de profesie), proxenetism, fals de acte ori valută etc. Această tendinţă constituie o realitate dură care, pe de o parte, măreşte considerabil şansa reuşitei infracţionale, iar pe de altă parte, micşorează posibilităţile de descoperire şi tragere la răspundere.
Tendinţa profesionalizării, se exprimă prin folosirea din ce în ce mai largă a diverselor cunoştinţe profesionale în comiterea unor fapte, unde prezenţa profesionalismului este necesară: conducătorii auto de excepţie, trăgători de elită (lunetişti), spărgători, falsificatori, electronişti, chimişti etc. Literatura, cinematograful, televiziunea şi viaţa de toate zilele pun în evidenţă această tendinţă, astfel încît infractorul diletant se întîlneşte din ce în ce mai rar, şansele sale de reuşită fiind din capul locului mai reduse. [19]
A cincia tendinţă o constituie discriminarea criminalităţii pe scara tuturor straturilor sociale a criminalităţii contemporane. Statisticile ne confirmă, într-adevăr, că pe lîngă o criminalitate de stradă, simplă, practicată de indivizi izolaţi în special din straturile sociale mai puţin favorizate pentru realizări personale, există şi se amplifică în sectorul economic şi politic o criminalitate a „gulerelor albe", corupţia, traficul de droguri şi de arme, traficul de fiinţe umane, şantajul etc., care penetrează pe cele mai ridicate trepte sociale.
Criminalitatea îmbracă „costume de gală", avîndu-i drept exemplu pe prim-miniştri corupţi, şefi de state criminali ca, cazul generalului Noriega, şeful statului Panama, implicat în traficul de droguri şi arestat în 1989 după o lovitură de stat, sau cazul Marcos, fost preşedinte al Republicii Filipine, care a estorcat poporului filipinez miliarde de dolari. Şirul poate fi continuat cu înalţi funcţionari implicaţi în cele mai versate afaceri economice şi combinaţii politice subterane.
Desigur, această tendinţă a criminalităţii nu şi-a găsit exprimări în tot setul clasic de infracţiuni, cazurile de viol, tîlhărie, jaf etc. întîlnindu-se destul de rar în aceste sfere înalte, care se îndreaptă cu predilecţie spre ilicitul politic şi economic.
A şasea tendinţă pe curbă crescătoare a criminalităţii este internaţionalizarea crimei. Această tendinţă s-a remarcat mai ales începînd cu deceniile 8 şi 9 a secolului trecut în cazul organizaţiilor criminale, multinaţionale, cum sunt cele care practică terorismul, traficul de arme şi de droguri, deturnări de nave, spionajul economic şi tehnico-ştiinţific, traficul de fiinţe umane etc.
Conform unor rapoarte ale Diviziei ONU pentru combaterea crimei organizate şi ale Interpolului în momentul de faţă, există şi acţionează în lume la nivel internaţional, patru tipuri de asociaţii şi organizaţii criminale:[20]
- Organizaţiile criminale profesioniste, alcătuite din adevăraţi profesionişti ai crimei la comandă, specialişti în una sau mai multe tipuri de acţiuni criminale - traficarea de maşini furate, de tutun şi alcool, răpiri şi asasinări de persoane, jafuri bancare, trafic de droguri şi de fiinţe umane, falsificare de monedă şi carduri bancare etc.;
- organizaţiile criminale etnice, care acţionează atît la nivel naţional, cît şi internaţional, realizînd o serie de acţiuni ilegale şi criminale extrem de diverse. Deşi aceste organizaţii sunt alcătuite pe principii etnice, ele reuşesc să penetreze teritoriul altor ţări. Aşa sunt, spre exemplu, societăţile şi organizaţiile criminale chineze, japoneze, jamaicane, haitiene etc.;
- organizaţiile criminale teroriste, constituite şi structurate pe principii politice, etnice, religioase, rasiale etc. şi care acţionează nu de rare ori, în cooperare cu organizaţiile criminale sau cu „gulerele albe". Adeseori, sub paravanul unor pretinse revendicări şi motivaţii politice se regăsesc reprezentanţii crimei organizate, care încearcă să treacă drept terorişti politici pentru a obţine un tratament sancţionatoriu diferenţiat sau să evite extrădarea. Aşa este, de exemplu, în cazul grupării teroriste „Brigăzile roşii", care are puternice şi intime legături de colaborare cu „Mafia" şi „Camorra". Crima organizată şi terorismul au devenit o activitate care rulează mari mijloace financiare, realizînd profituri uriaşe de pe urma sabotajelor, deturnărilor de avioane, traficului ilicit de arme şi de droguri, răpirilor şi asasinatelor de persoane et c.;
- organizaţiile criminale de tip mafiot, care reprezintă o reţea de „familii" şi „sindicate" ilegale, în care există o anumită structură bine definită şi o specializare a membrilor pe diverse ramuri criminale. Aceste organizaţii criminale includ o structură ierarhică pe mai multe nivele.
Astfel, criminalitatea transnaţională (unde activitatea criminală este organizată prin extinderea organizaţiilor criminale pe teritoriul mai multor ţări) încalcă simultan legislaţiile penale a mai multor state, afectînd, de regulă, ţările cu o protecţie juridico-penală şi economică mai slabă.
Dintre formele criminalităţii transnaţionale se evidenţiază contrabanda cu diverse valori privind operaţiuni de import - export fraudulos ca, contrabanda cu stupefiante şi arme, fiecare din ele fiind extrem de dăunătoare şi nocive, prin destabilizarea pieţelor şi producerea de pierderi grave economice, sociale şi umane. Pe lîngă faptul că prin contrabandă se evită în mod ilegal aplicarea tarifelor vamale sau a taxelor de import, cînd e profesată la scară mare, este de natură să afecteze piaţa mărfurilor de substituire produse în ţară şi, în consecinţă, repartizarea investiţiilor - problemă acută la ora actuală şi pentru Republica Moldova.
Paralel cu contrabanda, o modalitate de manifestare a criminalităţii transnaţionale este şi cvasicontrabanda, care constă în falsificarea factorilor de import-export: micşorarea facturilor de import (exemplu, cînd traficul aplicat mărfurilor este „ad valorem"); ridicarea cuantumului facturilor la export, de pe urma cărora atît importatorul, cît şi exportatorul obţin profituri fabuloase, dar care afectează economia ţărilor.
A şaptea tendinţă este creşterea însemnată a criminalităţii juvenile şi a tinerilor. S-a ajuns chiar în situaţia că hotarul dintre criminalitatea minorilor care răspund penal şi a celor pentru care nu este instituită răspunderea penală, să nu aibă practic decît o valoare teoretică, deoarece, în realitate se întîlnesc tot mai des manifestări deviante în rîndul copiilor, adeseori organizaţi în bande şi utilizînd arme.[21]
Spre exemplu, din totalul de 37 milioane crime comise în SUA, tinerii între 10 -17 ani, deşi nu reprezintă doar 17 % din totalul populaţiei, săvîrşesc peste 1/3 din totalul infracţiunilor, iar după anul 1963, criminalitatea în rîndul copiilor sporind într-un ritm mai rapid decît cel al creşterii populaţiei minore.[22]
A opta tendinţă marchează, în întreaga lume, creşterea criminalităţii femeilor, manifestată atît prin mutaţii cantitative cît şi calitative. Prezenţa femeilor este din ce în ce mai des semnalată în domenii care anterior aparţineau doar bărbaţilor: participarea la activitatea unor grupuri criminale organizate, atacuri armate, trafic de fiinţe umane şi de droguri etc.
Aşa, în anii 1960 şi 1972, numărul femeilor arestate în SUA a crescut de trei ori mai repede decît al bărbaţilor; în Japonia, în 1972, procentul delincventelor în raport cu numărul total al delincvenţei a crescut de la 9,8 % la 13,6 %.
A noua tendinţă sesizată de majoritatea analiştilor constă în creşterea criminalităţii recidive, rata acesteia fiind extrem de înaltă. Astfel, la 100 de condamnaţi au fost recidivişti în Belgia 41 %, în Olanda 40 %, în Elveţia 45 %, în Finlanda 47 %, în Austria 54 %, în SUA 65 %.[23] Numărul recidiviştilor este completat tot mai des din rîndul tinerilor. După cuvintele unui mafiot din Japonia: „Cine, în societatea aceasta, este dispus să ofere o şansă unui adolescent fără educaţie, fără bani, fără familie ? Nimeni altcineva, decît noi."[24]
În sfîrşit, cea de-a zecea tendinţă a criminalităţii din statele lumii occidentale constă în creşterea criminalităţii de violenţă, proces ce are loc odată cu sporirea periculozităţii mijloacelor folosite pentru comiterea actelor infracţionale. Acest gen de crime, în ultimele decenii, cunoaşte o orientare nu atît asupra individului, cît împotriva unor anumite categorii de persoane, organizaţii sau grupuri politice şi etnice.
Primele sesizări internaţionale au avut loc pe marginea lucrărilor celei de-a X - a Conferinţe a directorilor Institutelor de cercetare criminologică, care s-au desfăşurat la Stasbourg, în anul 1973, sub egida Consiliului Europei, pe tema „Violenţa în societate" şi unde s-au pus în evidenţă creşterea generală a agresiunilor criminale în perioada anilor 1960-1970. Aici, pentru prima dată, se mai atrage atenţia asupra unor aspecte noi ale violenţei criminale, menţionîndu-se deturnarea de avioane, răpirile de persoane şi utilizarea materialelor explozive, mijloacelor de transport - „capcană", armelor avansate etc.
[1] Lauer H. Robert, Social Problems and the Quality of Life, ediţia a 3-a, W.C. Brown Publishers, Dubuque, Iowa, 1986, p.165.
[2] Henslin M. James , Social Problems, ediţia a 2-a, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1990, p.200.
[3] Rădulescu Sorin, Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 64.
[4] Crimes and Crime Rates, Statistical Abstract of the United States (The National Data Book), 114 th Edition, Washington, 1994, p. 141.
[5] Обзор преступности в США, in Борьба с преступностью за рубежом, 1994, nr. 4, p.4.
[6] Некоторые аспекты преступности США, in Проблемы преступности в капиталистических странах, 1985, nr. 2, p.3.
[7] Crime in the USA, New York Times, 1986, July, 27.
[8] Иншаков С.М., Зарубежная криминология, Москва, 1997, p.244-247.
[9] О насилии в небольших американских городах, in Борьба с преступностью за рубежом, 1993, nr.5, p. 10.
[10] Программа уменьшения потребления наркотиков, in Борьба с преступностью за рубежом, 1994, nr.11, p.7.
[11] Мишин А.А., Власихин В.А., Конституция США, Москва, 1985, p. 203.
[12] Uniform Crime Reports for the United States, Washington, 1982, p.7.
[13] Neier A., Crime and Panishment, New York, 1976.
[14] Ciobanu I., op. cit., p.15.
[15] Laitinen A., The Problem of Controlling Organizational Crime, Social Changes, Crime and Police (International Conference), Budapest, 1993, p.126.
[16] HHmaKOB C.M., op. cit., p.304.
[17] Sutherland E.A., White collar criminality, New York, 1965, p.62-70.
[18] Cressey Donald, Theft of the nation: The structure and operations of organized crime in America, New York, 1969.
[19] Giurgiu N., op. cit., p.113-115.
[20] Rădulescu S., Banciu D., op. cit., p.194-200.
[21] Giurgiu N., op. cit., p. 119.
[22] Cerneanu Liviu, Tineretul din lumea capitalului sub influenţa unor realităţi crude, Bucureşti, 1980, p. 181.
[23] Giurgiu N., op. cit., p.119-120.
[24]Ursa V., op. cit., p.252.