Pin It

Printre factorii care determină sau generează criminalitatea se numără şi factorii economici. Aprecierile şi concluziile cu privire la influenţa condiţiilor economice asupra genezei şi dezvoltării criminalităţii sunt extrem de variate, discuţia existînd asupra cantităţii şi calităţii rolului acestor factori.

Printre primii s-a preocupat de această problemă C. Lombroso, care a fost nevoit să recunoască influenţa condiţiilor economice asupra criminalităţii. El relevă că, această problemă este atît de complexă şi examinarea ei atît de dificilă, încît nu i se poate da o apreciere unică. Lombroso nu împărtăşeşte ideea că, criminalitatea este întotdeauna efectul mizeriei, susţinînd că ea poate fi şi efectul bogăţiei. Criminalul înnăscut găseşte mai multă ocazie de a comite crime în bogăţie, decît în mizerie, iar criminalul de ocazie şi mai mult. Sărăcia şi bogăţia îşi au criminalitatea lor specifică, întrucît săracii comit mai ales crime contra proprietăţii, iar bogaţii - contra bunelor moravuri şi a personalităţii. În final, Lombroso conchide că, factorul economic are o mare influenţă asupra criminalităţii, iar mizeria şi sărăcia nu sunt cauze principale ale fenomenului, căci şi bogăţia, mai ales cea obţinută rapid, dă o largă contribuţie criminalităţii. [1]

Cu privire la influenţa economică asupra criminalităţii s-a expus şi R. Garofalo, care începe studiul raportului dintre criminalitate şi condiţiile economice prin expunerea tezei socialiste. Anume regimul capitalist, care produce proletariatul şi inegalitatea economică, este cauza principală a criminalităţii. Garofalo examinează inegalitatea economică, încercînd să afle dacă aceasta este cauza principală sau, cel puţin, una din cauzele cele mai importante ale criminalităţii. Prin proletar el înţelege un individ lipsit de bunuri imobiliare, care nu are alt mijloc de existenţă decît munca sa manuală, retribuită cu un salariu, ce ar asigura strictul necesar. Calitatea de proletar însă nu înseamnă mizerie. Cauza mizeriei, în condiţii normale, este în majoritatea cazurilor lenevia, trîndăvia, apatia şi lipsa de curaj. La marea majoritate a clasei muncitoare nu există mizerie, aceasta suferind doar de imposibilitatea de a-şi procura atîtea plăceri, de cîte vede că se bucură cei bogaţi. Desigur, cel care lucrează pentru salariu se simte sărac în raport cu patronul său; micul proprietar se simte sărac în raport cu marele proprietar etc. Sentimentul cupidităţii există, într-un grad mai mare sau mai mic, la toţi oamenii. Dar ca acest sentiment să conducă la crimă, trebuie ca individul să se găsească nu într-o condiţie economică specială, ci într-o condiţie psihică specială.

Proletariatul este caracterizat prin lipsa capitalului - condiţie economică permanentă, care nu prezintă nimic anormal pentru cei obişnuiţi cu această situaţie. Ea constituie o stare de nemulţumire şi jenă numai pentru acei, care au dorinţe sau lipsuri ce nu pot fi satisfăcute prin veniturile cotidiene. Dar tot o asemenea stare de nemulţumire şi jenă poate exista, din motive analogice, chiar în clasa avuţilor. Nimic nu ne spune că disproporţia între dorinţe şi posibilităţile de a le satisface, ar fi mai mare într-o clasă sau alta.

În concluzie Garofalo susţine că, ordinea economică nu este o cauză a criminalităţii în general; fluctuaţiile economice pot duce la argumentarea unei forme de criminalitate, care este compensată prin diminuarea unei alte forme, adică sunt cauze posibile ale criminalităţii specifice[2]

În acelaşi context remarcăm şi poziţia lui Ioseph van Kan,[3] care susţine că criminalitatea trebuie privită ca un produs istoric strîns legat de un anumit loc. Criminalitatea unei regiuni sau a unei ţări determinate este efectul cauzelor proprii şi particulare ale acesteia. Deci, nu se poate vorbi de criminalitate în general. Criminalitatea franceză este deosebită de criminalitatea italiană sau germană, compunîndu-se din alte elemente constitutive.

Analiza criminalităţii prin prisma factorilor economici nu poate, prin urmare, furniza decît rezultate locale. Aşa, analiza criminalităţii în cantonul Zurich, de exemplu, duce la co ncluzii numai pentru Zurich şi nicidecum pentru toată Elveţia (iar pentru criminalitate în general şi mai puţin).

Interesantă ni se pare şi viziunea părintelui criminologiei române T. Pop,[4] care susţine că printre multiplii factori ai criminalităţii se înscriu şi factorii economici. Precum nu se poate vorbi de o prevalare sau predominare permanentă a unui sau alt factor, tot astfel nu se poate vorbi de aceasta nici în privinţa factorului economic. Pot fi situaţii cînd acesta să aibă un rol redus, secundar, iar în altele, dimpotrivă, să fie principal, dominant. Variaţia rolului factorului economic, influenţează mai ales criminalitatea specifică.

Însă, după T. Pop,[5] prin importanţa influenţei factorilor asupra criminalităţii pe primul loc se află ereditatea, urmînd apoi educaţia, iar după acestea condiţiile economice.

Condiţiile economice influenţează criminalitatea în mod direct şi în mod indirect. Influenţa indirectă se produce prin intermediul celorlalţi factori, care în mod diferit sunt influenţaţi de condiţiile economice. Diferiţi factori criminogeni (antropologici, sociali, economici, fizici etc.) se influenţează reciproc, rotindu-se într-un singur cerc. Între aceştia există o relaţie de interdependenţă.

La rîndul lor, condiţiile economice sunt clasificate în:

  • condiţii economice bune, favorabile;
  • condiţii economice rele, nefavorabile.

Condiţiile economice bune vor putea slăbi, calma, micşora influenţa nefastă a condiţiilor organice nefavorabile. Defectele fizice, anomaliile organice, dispoziţiile ereditare rele vor putea fi înlăturate sau ameliorate, sau vor putea fi făcute inofensive în cazul condiţiilor favorabile. Şi invers, condiţiile economice rele, în tendinţa manifestării lor nefavorabile, vor fi împiedicate, reţinute sau micşorate de influenţa bună a unor condiţii organice favorabile. Individul sănătos fizic şi psihic, înarmat cu o disciplină morală şi oarecare cultură, va rezista mai uşor tentaţiilor rele provocate de condiţiile economice nefaste. Acest individ va înfrunta mai uşor lipsurile, mizeria, decît individul cu condiţii organice nefavorabile sau cu o educaţie rea. Un individ sănătos va putea învinge sărăcia prin muncă, pe cînd un individ bolnav, degenerat etc. nu dispune sau dispune prea puţin de acest mijloc.

Desigur, condiţiile economice rele, lipsurile, mizeria, proasta alimentaţie, lipsa de locuinţă etc., produc degenerare fizică şi psihică, care este favorabilă criminalităţii. Ele (condiţiile economice rele) slăbesc psihicul şi fizicul individului, îl epuizează, demoralizează, descurajează, corupe, slăbind astfel rezistenţa şi rupînd zăgazurile viciilor, pasiunilor, dispoziţiilor rele. Condiţiile economice, totuşi, sunt mai mult cauze posibile ale criminalităţii specifice. Criminalitatea specifică sărăciei este criminalitatea contra patrimoniului, pentru că cel sărac duce lipsuri materiale (alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte etc.). Fiindcă sărăcia şi bogăţia sunt noţiuni foarte relative, este evident că mai mult decît sărăcia, o cauză care explică o mare parte a criminalităţii cu substrat economic, este contrastul între dorinţe (şi nu nevoi de primă necesitate) şi posibilitatea satisfacerii lor prin posibilităţi legitime.

Crizele economice, conchide T. Pop,[6] sporesc criminalitatea, existînd un paralelism între curba criminalităţii şi curba condiţiilor economice, iar pe de altă parte între curbele criminalităţii contra patrimoniului şi contra persoanei. În măsura în care se înrăutăţesc condiţiile economice, în acea măsură creşte curba criminalităţii contra patrimoniului şi invers.

Printre criminologii secolului XX se înscrie un cercetător şi teoretician de frunte - E. Seelig,[7] care constată că există un raport de dependenţă strînsă între criminalitate şi factorii de mediu (în special cei de mediu social), dintre care se evidenţiază factorii economici. Datele statistice, privind mişcarea criminalităţii şi mişcarea fenomenelor economice (prosperitate, crize economice, şomaj etc.), mai cu seamă în cazul crimelor contra patrimoniului, confirmă o asemenea legătură şi dependenţă. Pe de altă parte, există o dependenţă şi o influenţă a criminalităţii dictate de factorii psihici, precum şi de dispoziţiile personale determinate de vîrstă, sex, etnie, religie etc. Cu alte cuvinte, factorii de bază ai criminalităţii sunt de două feluri, cauze (factori) personale sau interne şi cauze (factori) de mediu.

Pinatel[8] clasifică factorii criminogeni în factori economici, geografici, culturali şi politici. Factorii economici, la rîndul lor se formează dintr-o serie de factori cu legături interdependente, precum: şomajul, angajarea pe timp limitat, angajarea sezonieră, inflaţia etc., care înrăutăţesc echilibrul economic familial, cheltuind rapid economiile făcute în timp, cu multă greutate.

La rîndul nostru, vom încerca să analizăm unii din factorii economici consideraţi a avea un conţinut criminogen pronunţat:

Industrializarea şi urbanizarea

Unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai criminologiei moderne, belgianul A. Prins constata că, urbanizarea, industrializarea, migraţia indivizilor de la sate la oraşe sau dintr-un centru industrial în altul, dintr-o regiune sau ţară a lumii în alta, constituie prin ele însele factori criminogeni de sine stătători. Aşa apare teoria rolului criminogen al progresului tehnico-ştiinţific şi industrial, urmată de teoria arealurilor infracţionale.

Este de necontestat că secolul XX a adus pe lîngă mari descoperiri în ştiinţă şi tehnică şi o creştere masivă a urbanizării şi industrializării. A crescut viteza de circulaţie a bunurilor şi persoanelor, s-au produs fenomene masive de migraţie umană (în intervalul 1944-1968, populaţia SUA a crescut cu 50 %[9]), concurenţă etc. Automatizarea societăţii moderne reduce individul uman la rolul de simplu „mecanism", „şurub" al unei maşinării gigantice, ceea ce implică un procent de pierdere a tuturor valorilor şi trăsăturilor umane.

Anume din aceste considerente a apărut în criminologie, concepţia că proliferarea criminalităţii în epoca modernă, trecerea acesteia la noi forme, organizate, se datorează însăşi progresului social şi fenomenelor ce-l însoţesc.[10]

Industrializarea şi urbanizarea, prin ele însăşi, sunt factori de progres economic şi social, oferind noi locuri de muncă, posibilităţi avansate de instruire şi specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai înaltă şi, în consecinţă, creşterea nivelului de trai al oamenilor. Dar, pe de altă parte, ele produc unele efecte secundare cum ar fi :

  • deplasări masive ale populaţiei rurale spre zonele industrializate, în speranţa unui trai mai bun şi posibilităţilor avansate de cîştig. Înlocuirea mediului social specific localităţilor rurale, în care individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa cu un mediu impersonal, urban, în care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de persoane;
  • industrializarea, mai ales prin munca de conveier, produce o specializare cu efecte de înstrăinare, individul uman neavînd posibilitatea de a-şi manifesta propriile calităţi creatoare;
  • industrializarea şi urbanizarea afectează grav echilibrul ecologic din zona în care sunt implantate, acestea avînd efecte negative şi provocînd starea de stres a muncitorilor şi a populaţiei. 

Printre primii promotori ai acestei orientări au fost C.R. Shaw şi H.D. Mckay,[12] care au încercat să explice factorii criminogeni exogeni din societate, prin prisma procesului urbanizării şi industrializării masive. Aceşti factori reprezintă pentru populaţia aşezărilor urbane şi a marilor centre industriale, noi obstacole în adaptarea ei la noua viaţă socială. Această orientare ajunge să considere că infractorul epocii moderne este un produs al dezorganizării sociale datorită urbanizării şi industrializării masive.

Şomajul

Influenţa şomajului este evidentă, constînd în scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai şi producînd grave efecte asupra psihicului uman. Şomajul provoacă o instabilitate emoţională, atacînd echilibrul interior al individului, punîndu-l în imposibilitatea de a-şi mai putea realiza, prin mijloace legale, aspiraţiile sale. El prejudiciază baza structurii familiale. Autoritatea părintelui - şomer se diminuează considerabil. Inversarea rolurilor familiale poate produce stări de confuzie, de dezechilibru interior, alcoolism, dorinţa de revanşă împotriva societăţii. [13]

De acest fenomen a fost puternic lovită şi Republica Moldova, unde peste 350 mii de muncitori calificaţi, funcţionari, specialişti, pedagogi, ingineri au fost înlăturaţi de la locurile de muncă şi transformaţi în şomeri,[14] luînd drumul pribejiilor în căutarea unei surse de existenţă.

Crizele economice şi nivelul de trai

Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul crizelor economice care afectează populaţia, producţia, nivelul salariilor şi rata şomajului. Studiile efectuate[15] au constatat o corelaţie evidentă între crizele economice şi criminalitate. Aşa, în Republica Moldova la ora actuală, preţurile mărfurilor alimentare au crescut în comparaţie cu anul 1990 de 12 ori, al mărfurilor industriale de 25 ori, al serviciilor sociale de 45 ori, iar puterea de cumpărare a salariului mediu a scăzut de 20 de ori, a pensiilor de 30 ori. Toate depunerile băneşti ale populaţiei din cîteva generaţii în băncile de economii, au fost confiscate nelegitim de către structurile puterii, iar privatizarea cu bonurile nefaste au adus la iluzionarea celor peste 3 milioane de acţionari. În aceste condiţii de strangulare, de frustraţie a oamenilor s-a ajuns la diferenţierea îngrozitoare a populaţiei: 80 la sută săraci, 10 la sută specialişti şi funcţionari puţin asiguraţi şi doar 10 la sută bogaţi. Aceasta este actuala structură socială a Republicii Moldova.

Trecerea de la un sistem în care interdicţia era regula iar dreptul exepţia, la un sistem în care dreptul al trebui să fie regulă iar interdicţia ar trebui să reprezinte excepţia, s-a dovedit a fi mult mai anevoios decît s-a crezut în euforia manifestaţiilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Prăbuşirea sistemului politic, dezintegrarea structurilor economice cu tot lanţul de consecinţe negative (inflaţia, şomajul, creşterea preţurilor, scăderea nivelului de trai, criza morală etc.) au lovit din plin societatea noastră. Explozia „ego"-ului a transformat rapid dreptul într-un abuz de drept.[16]

Republica Moldova, parcurgînd actualmente tranziţia către economia de piaţă se află într-o stare de severă scădere economică, avînd drept principale caracteristici reducerea capacităţii de producţie şi a productivităţii, pierderea pieţelor externe de desfacere a mărfurilor, blocaj financiar, şomaj şi inflaţie.

Desigur, creşterea explozivă a criminalităţii în ţara noastră poate fi explicată, în mare măsură, prin impactul acestor factori criminogeni.

Aşa, sărăcia, la limitele sale, îi poate determina pe unii indivizi la comiterea de infracţiuni, adăugînd şi dorinţa de îmbogăţire sau de trai mai bun, care la rîndul ei împinge spre delincvenţă un mare număr de persoane.[17]

Desigur că situaţii criminogene similare sunt caracteristice şi celorlalte ţări - membre ale Comunităţii Statelor Independente, şi chiar ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ex-socialiste).

 

[1] Lombroso C., op. cit., p.161.

[2] Pop T., op. cit., p.416-418.

[3] Kan Ioseph, Les causes economiques de la criminalite, Paris, 1903, p.476-479.

[4] Pop T., op. cit., p.611-613.

[5] Pop T., op. cit., p.611.

[6] Pop T., op. cit., p.611.

[7] Seelig E., op. cit., p.195-235.

[8] Pinatel J., op. cit., p.89-97.

[9] Mocanu I., Un front invizibil, Bucureşti, 1983, p.78.

[10]  Giurgiu N., op. cit., p.64-65.

[11]   Nistoreanu Gh., Păun C., op. cit., p.183.

[12]   A se vedea, Capitolul 3, secţiunea 3, p.3.3.1. - Şcoala ecologică de la Chicago (n.a.).

[13]   Nistoreanu Gh., Păun C., op. cit., p.184.

[14] Timuş Andrei, Factorii sociali de minimizare a situaţiei criminogene în Republica Moldova, în Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova (Conferinţa ştiinţifico - practică republicană, 26 februarie 1999), Ed. ARC, Chişinău, 1999, p.20-25.

[15]  Ibidem.

[16] Stănoiu R.M., Criminalitatea în România: trecut, prezent, viitor, în Tranziţia şi Criminalitatea, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1994, p.20.

[17]  Nistoreanu Gh., Păun C., op. cit., p.184-185.