Cercetările privind rolul factorilor demografici vis-a-vis de criminalitate ţin de ultimele decenii ale secolului XX. Statistica a constatat faptul că exploziile în rata natalităţii, structura demografică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni împortanţi.[1]
Unii autori[2] evidenţiază că, factorii demografici - sporul natural, explozii în rata natalităţii, structura după vîrstă şi sex şi migraţiile populaţ iei, sunt factori criminogeni principali.
În spectrul factorilor demografici un rol aparte revine ratei natalităţii. S-a constatat că în viaţa umană, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional se situează între 18 şi 30 ani, cu maximul de intensitate în jurul vîrstei de 25 ani. Din aceste motive, exploziile demografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delincvenţei juvenile. Aşa, spre exemplu, în Europa Occidentală între anii 1960-1980, în SUA şi Canada între anii 1965-1975, în România (ca efect al interzicerii avorturilor) între anii 1975-1985,[3] se cunoaşte o puternică explozie a criminalităţii juvenile. Totuşi, relaţia dintre rata natalităţii şi criminalitate este de natură indirectă, la escaladarea delincvenţei juvenile contribuind o multitudine de factori.
În cercetarea criminologică se dă atenţie şi structurii demografice a sexelor[4] Este un fapt evident că la criminalitate participă nu numai bărbaţii, ci şi femeile. Din punct de vedere criminologic este important a stabili în primul rînd, în ce măsură, în ce proporţie participă femeile la criminalitate, iar în al doilea rînd, la ce fel de infracţiuni participă ele mai frecvent.
Criminalitatea bărbaţilor este vizibil mai mare. În majoritatea informaţiilor statistice se arată că bărbaţii comit infracţiuni în jur de 90 la sută, faţă de totalul criminalităţii. Aşa, în Republica Moldova în anul 1998, din cele 17.153 persoane ce au săvîrşit infracţiuni, 15.286 sau 89,1 % sunt bărbaţi. Bineînţeles, există variaţii în funcţii de ţară şi de dezvoltare socială a acesteia.
În privinţa naturii infracţiunilor pe care le săvîrşesc bărbaţii, nu există o altă limită decît cea impusă de unele infracţiuni, care prin natura lor, nu pot fi săvîrşite decît de femei (exemplu : infracţiunea de pruncucidere). Bărbaţii cuprind, practic, tot spectrul de infracţiuni, indiferent de natura lor. Explicaţia acesteia ar consta în aceea, că bărbatul dispune de condiţii fizice şi sociale care-i uşurează comiterea infracţiunilor.
Criminalitatea femeilor, în raport cu cea a bărbaţilor, este mult mai restrînsă, ele participînd mai puţin la criminalitate. Spre exemplu, procentul anului 1998 de participare este de 10,88 % (1.867 femei). Altă problemă este că din cele 1.867 femei 145 sau 7,76 % sunt minore. Participarea mai mică a femeilor la infracţionalitate este cu atît mai remarcabilă cu cît, în proporţie generală, procentul femeilor este egal (sau aproape egal) cu cel al bărbaţilor. Desig ur, aceste deosebiri se datorează şi perioadei istorice, vîrstei etc.
Trebuie totuşi evidenţiat că procentul mic al participaţiei femeii la infracţionalitate nu-i un procent fix, ci dimpotrivă, unul variabil. În măsura în care femeia participă tot mai activ la viaţa economică, socială, politică etc., în măsura în care ea este tot mai mult antrenată la viaţa socială, în aceiaşi măsură i se oferă mai multe ocazii de a comite infracţiuni, ceea ce conduce la participarea într-o mare măsură şi la criminalitate.
Unii autori români[5] utilizează conceptul de mobilitate socială, prin care se înţelege mişcarea populaţiei umane în plan geografic (numită şi mobilitate orizontală), profesional ori social (numită şi mobilitate verticală).
Mobilitatea geografică este determinată de urbanizare, cunoscînd un avînt deosebit în ultimele decenii, datorită industrializării. Ca efect al acestei mobilităţi apare şi migraţia persoanelor (de la sat la oraş; dintr-o ţară în alta), care dezorganizează instituţiile sociale existente, şi în primul rînd familia. În consecinţă, creşte rata divorţurilor, despărţirilor şi abandonului de familie, micşorarea autorităţii părinteşti, angajarea în muncă a ambilor părinţi şi ca efect, slaba educaţie a generaţiei în creştere, şcolarizarea prelungită a copiilor şi căsătoria lor prematură etc.
Creşterea rapidă a mediului urban nu a permis amenajarea normală a cartierelor la nivelul satisfăcător. Transformările social-culturale rapide în mediul urban a supus individul la o stare de „incomoditate", plasîndu-l în situaţii conflictuale, iar în cosecinţă, au început să apară tot mai frecvent inadaptaţii, alienaţii şi infractorii. Scăderea controlului social a avut ca efect creşterea delincvenţei.
Mobilitatea profesională (verticală) poate avea efecte la fel de negative, individul fiind forţat de necesitatea schimbării locului de muncă ca rezu ltat al crizelor economice, falimentelor etc.[6]
[1] Politic Gabriela, Criminologie (note de curs), Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996, p.74.
[2] Gladchii Gh., op. cit., p.182.
[3] Nistoreanu Gh., Păun C., op. cit., p.186.
[4] Ciobanu I., op. cit., p.78-80.
[5] Nistoreanu Gh., Păun C., op. cit., p.186-187; Politic G., op. cit., p.74-75.
[6] Ibidem.