Putem trata noţiunea de "victimă" în sensul de orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale.[1] Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii sale şi a riscului. Totuşi, în ultimii ani s-a introdus noţiunea de "victimă activantă", prin care s-a ajuns la concluzia că, direct sau indirect, victima poartă o parte de vină în desfăşurarea acţiunilor infracţionale. [2]
Cercetarea victimologică este o preocupare relativ nouă şi studiază caracteristicile persoanei sau grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a integrităţii corporale. Deci, este clar că nu pot fi considerate drept victime obiectele distruse de infractori sau instituţiile (persoanele juridice) prejudiciate de activităţile acestora. Victima se diferenţiază de alte persoane, care, de asemenea, pot fi lezate în urma unor acţiuni infracţionale. Deci, prin victimă înţelegem persoana care suportă consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei infracţiuni. Dacă nu există daună ca rezultat al unei fapte ilicite, nu există nici victimă. Nu am fi de acord cu opinia că fără victimă nu poate exista infracţiune, fiindcă există şi infracţiuni fără victime. De exemplu, consumul de substanţe narcotice sau psihotrope presupune o autovictimizare (art. 217 CP al RM).
Printre conceptele victimologice găsim şi:
1) victimitatea;
2) victimizarea.
Victimitatea reprezintă ansamblul însuşirilor, trăsăturilor, capacităţilor etc., care predispun persoana de a deveni victimă. Sau, victimitatea este:
- capacitatea înaltă a unui individ de a deveni "ţinta" atentatelor criminale;
- investigarea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează pe unele persoane să devină victime ale infracţiunilor;
- caracteristica individuală a persoanei, care constă în predispoziţia ei de a deveni victimă;
- caracteristica comportamentului persoanei care în anumite împrejurări, prin acţiunile sale, riscă să devină victimă a infracţiunii.
Gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni victimă se numeşte vulnerabilitate victimală. Există speranţa că în viitorul apropiat se va putea calcula indicele vulnerabilităţii victimale, ceea ce înseamnă prezicerea posibilităţii ca un individ concret să devină victima unei anumite categorii de infracţiuni. [3]
Vulnerabilitatea victimală poate fi influenţată de factori personali (vîrsta, sexul, deficienţe psihice, experienţa şcolară sau de viaţă redusă etc.) şi situaţionali (anumite situaţii care îi fac pe indivizi în mai mare măsură susceptibili de a deveni victime; de exemplu, turişti într-o ţară străină, vizitatorii cluburilor de noapte etc.).
Victimizarea este procesul de transformare a persoanei în victimă. Studierea multilaterală a criminalităţii implică stabilirea gradului de afectare a societăţii de victimizare. În acest scop se utilizează nivelul de victimizare sau rata victimizării, adică totalitatea victimelor existente la un moment dat pe un anumit teritoriu, raportat la numărul general al populaţiei şi calculat la un număr concret de persoane. Nivelul de victimizare poate fi calculat pentru fiecare categorie de infracţiuni sau fiecare grup social: minori, femei etc., după următoarea formulă: V
Rv = V x E, P
unde: Rv - rata victimizării;
V - numărul de victime;
P - numărul de populaţie;
E - unitatea de măsură egală cu 100, 1.000, 10.000.[4]
În sfîrşit, o ultimă menţiune pe care am aduce-o în finalul acestui subiect este unitatea (sau deosebirea) dintre victimă şi partea vătămată.
Conform art. 58 CPP al RM „se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale". În acelaşi sens, art. 59 CPP al RM arată că „parte vătămată este considerată persoana fizică...căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei".
Am considera că noţiunea de victimă este cu mult mai vastă decît cea de parte vătămată, fiindcă ultima îmbracă această haină doar în sensul juridico-penal şi procesul-penal, datorită recunoaşterii ca parte vătămată prin ordonanţa organului de urmărire penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale (al in. (2) art. 59 CPP al RM). Majoritatea victimelor nu ajung să fie recunoscute ca parte vătămată. Dar, riscurile de a deveni victimă nu sunt repartizate într-o măsură egală în populaţie, rolurile delincventului şi al victimei nu sunt antagoniste, ci inversabile. Acest fapt presupune o trecere continuă de la un rol la altul. Cu alte cuvinte, victimele de ieri sunt adesea criminalii de azi, iar criminalii de azi sunt victimele de mîine.
[1] Bogdan T., Comportamentul uman în procesul judiciar, M.I. Serviciul editorial şi cinematografic, Bucureşti, 1983, p.93.
[2] Rusnac S., op. cit., p.212-213.
[3] Bujor V., Manole-Ţăranu D., op. cit. p.15-16.
[4] Ibidem, p.17.
