Totalitatea calităţilor victimei, care oferă anumite condiţii pentru comiterea infracţiunii, contribuie la victimizare doar în cazul unui raport al acesteia cu infractorul - cauza delictului, precum şi în cadrul acţiunii unor factori obiectivi şi subiectivi. Cu cît comportamentul victimei este mai provocator, cu atît mai mare este vinovăţia ei de infracţiune şi cu atît acţiunile infractorului sunt mai fortuite.
Însă, problema raportului sau relaţiei "infractor-victimă" nu este chiar atît de simplă, după cum ar părea la o primă vedere. Cum pot fi tratate acţiunile infractorului îndreptate asupra integrităţii fizice şi psihice a victimei, cînd valoarea spre care tinde nu are o formă, întruchipare materială? Răspunsul încearcă să-l formuleze C. Păunescu,[1] care menţionează că infractorul în asemenea caz proiectează o anumită valoare negativă sau pozitivă asupra victimei, acest mecanism fiind constituit din cîteva sectoare de cunoaştere de către agresor:
- stabilirea valorii afective pozitive sau negative pe care o prezintă persoana spre care se îndreaptă intenţia agresorului;
- cunoaşterea caracteristicilor de personalitate ale victimei;
- stabilirea motivelor actului agresiv;
- anticiparea consecinţelor agresiunii;
- proiectarea unui sistem de contraapărare.
Cel mai bine raportul "infractor-victimă" poate fi privit în cadrul infracţiunilor de vio l. Studiul victimologic al violului a stabilit că în majoritatea cazurilor victima şi infractorul se află în relaţii prealabile, prima crezînd "bunele intenţii", primind cu uşurinţă invitaţii etc. Comportamentul provocator al victimei se poate manifesta şi prin stabilirea relaţiilor cu bărbaţi necunoscuţi sau puţin cunoscuţi, vizitarea benevolă a domiciliului acestora sau izolarea împreună cu ei în alte locuri retrase, consumul în comun a băuturilor alcoolice, comportare indecentă şi atitudine absolut necritică faţă de aluziile şi intenţiile vădite ale viitorilor violatori.
Aşa, în funcţie de comportamentul preinfracţional al victimei, există trei tipuri principale de situaţii victimogene:
- situaţiile în care victimele prin comportarea lor au provocat violul;
- situaţie în care comportarea victimei n-a provocat violul, dar a favorizat săvîrşirea lui;
- situaţiile în care comportamentul victimei a fost neutru.[2]
Anume raportul "infractor-victimă" ne oferă materiale pentru aprecierea cauzei infracţiunii, condiţiilor obiective şi subiective care au generat-o, calificarea infracţiunii şi a infractorului, strîngerea probelor şi chiar depistarea infractorului.
Pe de altă parte, cercetarea victimelor oferă posibilitatea de stabilire a unor indicatori ai vulnerabilităţii şi de elaborare a măsurilor de protecţie.
Tot în cadrul raportului "infractor-victimă" ar putea fi aplicată medierea ca proces de împăcare a victimei cu infractorul. Înlăturarea răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate avea loc în cazul cînd victima şi infractorul s-au împăcat, institutul medierii fiind destinat să favorizeze realizarea împăcării.[3]
[1] Păunescu C., Agresivitatea şi conduita umană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994, p.165, citat de Rusnac S., op. cit., p. 213-214.
[2] Gladchi Gheorghe, Particularităţile sistemului "infractor - situaţie victimogenă" în procesul săvîrşirii infracţiunilor de viol, în Probleme actuale privind infracţionalitatea, anuar ştiinţific, ed. 1, Chişinău, 2000, p. 117-122.
[3] Ulianovschi X., Mârza V., Medierea în cauzele penale, în Alternative la detenţie, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, p.6.