Pin It

Există mai multe criterii de clasificare ale victimelor, printre care se înscriu:

  • clasificarea victimelor după categoria infracţională;
  • clasificarea victimelor după gradul de implicare şi de responsabilitate în comiterea infracţiunii;
  • clasificarea victimelor, utilizînd drept criterii factorii psihologici, biologici şi sociali.

După categoria infracţională se pot diferenţia numeroase categorii de victime:

  • victime ale infracţiunii de vătămare corporală;
  • victime ale infracţiunii de viol;
  • victime ale infracţiunii de tîlhărie etc. Practic, victime există la orice componenţă de infracţiune din partea specială a Codului penal.

După gradul de implicare şi de responsabilitate a victimelor am analizat clasificările lui Mendelshohn, Fattah şi Lamborn,[1] axîndu-ne, în final, pe clasificarea lui Sheley din 1979:

  • infractor activ - victimă pasivă;
  • infractor activ - victimă semiactivă;
  • infractor activ - victimă activă;
  • infractor semipasiv - victimă activă;
  • infractor pasiv - victimă activă.

Această tipologie scoate în evidenţă mai mult rolul pe care îl poate juca victima, ca membru al cuplului penal în comiterea infracţiunii.

După criteriul factorilor biologici, psihologici şi sociali se înscrie clasificarea "părintelui" victimologiei Hans von Hentig, care conturează următoarele categorii de victime:

  • victime nevîrstnice care, prin calităţile lor: neevoluare fizică, lipsă de experienţă socială, naivitate în raporturile cu ambianţa, capacitate redusă de a înţelege sensul şi consecinţele unor comportamente etc., sunt supuse riscului din partea violatorilor, jefuitorilor, escrocilor. Există numeroase exemple în literatura psihologic-judiciară. Aşa, N.C., de 12 ani, se afla seara împreună cu fratele ei de 10 ani în curte. De ei s-a apropiat un bărbat necunoscut care a rugat-o pe fetiţă să-l ajute - să vorbească de la telefonul de pe strada vecină cu fiica lui. N.C. a căzut de acord. Bărbatul a condus-o într-un loc dosit şi a violat-o. După cele întîmplate fetiţa s-a întors în curte, a mai stat un timp cu prietenele, după care a plecat acasă. Bunica ei a observat înfăţişarea neobişnuită a fetiţei, însă a aflat adevărul după lungi insistenţe. Analiza psihologică a stabilit că N.C. are o autoevaluare inadecvată - foarte joasă, dă dovadă de conformism în situaţiile de conflict, este timidă, anxioasă, lipsită de iniţiativă;[2]
  • femeile ca victime, ce apar mai ales în cazul infracţiunilor sexuale;
  • vîrstnicii pot deveni victime maltratate, agresate sexual, sau al infracţiunilor materiale. În ultimul timp s-au intensificat cazurile cînd ei devin victime ale escrocilor, fiind deposedaţi de bani, spaţiul locativ etc.;
  • consumatorii de alcool şi/sau droguri;
  • imigranţii, minorităţile etnice pot fi uşor victimizaţi; aceasta se referă în special la lipsa de mijloace materiale în noua patrie, necunoaşterea limbii, precum şi ostilitatea băştinaşilor;
  • persoanele cu o inteligenţă redusă. În concepţia lui Hentig, aceştia sunt născuţi spre a fi victime datorită naivităţii şi credulităţii lor;
  • persoanele temporar deprimate, singuratici sau cu "inima zdrobită" pot cădea uşor pradă hoţilor, escrocilor etc.;
  • persoanele achizitive, adică cele care în orice împrejurare caută să-şi mărească bunurile. Această tendinţă poate duce atît la crimă, cît şi la victimizare;
  • persoanele destrăbălate, desfrînate - expuşi pericolului atacurilor fizice, sexuale, dar şi crimelor de ordin material;
  • persoanele blocate de datorii sunt, de regulă, oameni de afaceri sau bancheri faliţi care nu mai pot face faţă situaţiei lor pe căi legale şi cad uşor victime ale escrocilor. [3]

Alţi autori fac clasificarea în funcţie de apartenenţa la o anumită categorie socială. Aşa, A. Karmen distinge:

  • copii dispăruţi;
  • copii maltrataţi fizic sau sexual;
  • persoane în vîrstă;
  • femei maltratate;
  • victime ale atacului sexual;
  • victime ale accidentelor rutiere. [4]

Cu toate că se întîlnesc numeroase cazuri cînd între infractor şi victimă nu a existat nici o legătură anterioară, din punct de vedere strict psihologic se poate considera că nici o victimă nu poate fi absolut scutită de responsabilitatea actului infracţional, fie chiar din cauza ignorării posibilităţilor pericolului, afişarea unor bunuri etc.

 

[1] A se vedea, cap. VI, secţiunea II, p.6.2.1.

[2] Rusnac S., op. cit., p.216.

[3] Bujor V., Manole-Ţăranu D., op. cit., p.28-29.

[4]  Rusnac S., op. cit., p.215-219.