Apărătorul, exercitând în procesul penal funcţia apărării, apare în calitate de colaborator preţios al justiţiei, contribuind la justa soluţionare a cauzei penale, dispunând de numeroase prerogative, facultăţi şi posibilităţi acordate de lege pentru promovarea intereselor bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Calitatea procesuală a persoanei interesele căreia le apără, adică este acesta bănuitul, învinuitul, inculpatul ori condamnatul, va determina, potrivit art.68 C.proc.pen., drepturile apărătorului. Generalizând conţinutul textului legal constatăm cele mai importante, care se rezumă la:
S dreptul de a cunoaşte esenţa bănuielii sau învinuirii, garantat prin obligaţia organului de urmărire penală şi a procurorului de
a comunica apărătorului procesul-verbal de reţinere, hotărârea de aplicare a măsurii preventive, ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit, ordonanţa de punere sub învinuire, de schimbare şi completare a învinuirii, ordonanţele privind scoaterea persoanei de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, rechizitoriul;
S dreptul de a avea întrevederi cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, fără a se limita numărul şi durata lor. Dreptul apărătorului „de a avea întrevederi" cu bănuitul, învinuitul, inculpatul nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului.
În cauza Levinţa vs. Moldova[1], reclamantul a pretins încălcarea dreptului la apărare prin faptul că nu a putut discuta confidenţial cu avocatul său, însă a fost imediat audiat în prezenţa acestuia şi în prezenţa atât a anchetatorului, cât şi a unui poliţist de la Comisariatul General de Poliţie din municipiul Chişinău. Poliţistul care a fost prezent în cameră nu a fost menţionat iniţial în procesul-verbal de audiere. Guvernul a susţinut că confidenţialitatea acestor întrevederi a fost respectată. Procesul-verbal al audierii primului reclamant a inclus o declaraţie a avocatului, potrivit căreia cererea reclamantului de a avea o discuţie confidenţială cu avocatul său înainte de audiere a fost refuzată şi că un „colaborator operativ", care nu era anchetator, era prezent. De asemenea, avocatul primului reclamant s-a plâns Procuraturii Generale susţinând că clientul său a fost maltratat pentru a obţine de la el recunoaşterea vinovăţiei şi că drepturile apărării erau încălcate grav prin refuzul de a i se permite să se întâlnească cu clientul său. Curtea a constatat că este deosebit de alarmant faptul că reclamanţii au fost lipsiţi de accesul la avocaţii lor în timpul primelor zile cruciale ale detenţiei lor şi nu li s-a acordat chiar şi ulterior posiblitatea de a beneficia pe deplin de consultanţă juridică. Această omisiune a autorităţilor de a acorda avocaţilor acces la clienţii lor a fost una deosebit de gravă din cauza acuzaţiilor credibile făcute de
către avocaţi că clienţii lor erau maltrataţi pentru a obţine recunoaşterea vinovăţiei.
În cauza Castraveţ vs. Moldova[2], reclamantul susţinea că a fost deţinut în IDP al CCCEC (CNA), iar camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi deţinuţi avea un perete de sticlă care îi separa. În decembrie 2004 Baroul Avocaţilor din Republica Moldova (astăzi Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova) a organizat o grevă, refuzând participarea la orice acţiune procesuală în cauzele persoanelor care se deţineau în izolatorul respectiv, până când administraţia va fi de acord să asigure avocaţilor încăpere pentru întrevederi confidenţiale cu clienţii lor. Curtea a constatat că unul dintre elementele-cheie ale reprezentării efective de către un avocat a intereselor clientului său este principiul, conform căruia confidenţialitatea informaţiei transmisă între ei trebuie să fie protejată. Acest privilegiu încurajează o comunicare deschisă şi onestă între clienţi şi avocaţi. Astfel, dacă un avocat nu poate să comunice cu clientul său şi să primească de la acesta instrucţiuni confidenţiale fără a fi supravegheaţi, asistenţa sa ar pierde mult din utilitate, pe când Convenţia a fost gândită pentru a garanta drepturi care sunt practice şi efective. Curtea consideră că o ingerinţă în privilegiul avocat-client şi, astfel, în dreptul deţinutului la apărare, nu cere în mod necesar ca o interceptare sau ascultare să aibă loc. În opinia Curţii, o suspiciune veritabilă, bazată pe motive rezonabile precum că discuţia lor a fost ascultată, poate fi suficientă pentru a limita eficacitatea asistenţei pe care avocatul ar putea să o ofere. O astfel de suspiciune, în mod inevitabil, ar inhiba o discuţie liberă dintre avocat şi client şi ar afecta dreptul persoanei deţinute de a contesta, în mod efectiv, legalitatea detenţiei sale. Concluzia Curţii a fost că reclamantul şi avocatul său puteau, în mod rezonabil, să aibă motive să creadă că discuţiile lor din camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC nu au fost confidenţiale;
S dreptul de a participa la acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa, iar la celelalte - la propunerea organului de urmărire
penală, cel din urmă fiind obligat să-i comunice, în formă scrisă, despre locul şi timpul efectuării acţiunii procesuale. Cu ocazia participării la acţiunea procesuală, apărătorul poate explica jus- tiţiabilului drepturile; poate pune întrebări persoanelor audiate; poate atenţiona ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi judecătorul asupra particularităţilor, însuşirilor şi semnalmentelor obiectelor cercetate; poate obiecta împotriva oricărei abateri de la lege: poate cere completarea proceselor-verbale respective;
S dreptul de a administra si de a propune probe este realizat prin posibilitatea apărătorului de a prezenta documente, date, obiecte pentru anexarea la dosarul penal de către organul care efectuează urmărirea penală sau instanţa de judecată. Acestea se pot obţine prin intervievarea persoanelor fizice, dar numai cu acordul lor. Nu se admite intervievarea în scopul schimbării declaraţiilor date anterior. La cererea apărătorului persoana intervievată poate expune faptele în formă scrisă. Apărătorul poate atrage pentru îndeplinirea acţiunilor arătate avocaţii stagiari şi specialiştii. Apărătorul nu poate efectua acţiuni procesuale;
S dreptul de a formula cereri este lăsat la latitudinea apărătorului, astfel fiind liber să aprecieze dacă este sau nu cazul să solicite anumite acţiuni în scopul apărării bănuitului, învinuitului, inculpatului. Înaintând cereri, apărătorul le va motiva. Participând la acţiunea organului de urmărire penală ori a procurorului, apărătorul poate face obiecţii şi poate insista asupra includerii lor în procesul-verbal. De regulă, obiecţiile sunt înscrise personal de către apărător şi sunt semnate.
La terminarea urmăririi penale, luând cunoştinţă de materialele cauzei, apărătorul poate ridica copii. Dacă materialele cauzei conţin secret de stat (art.213 C.proc.pen.), înainte de a lua cunoştinţă de conţinutul lor, apărătorul va da, în scris, o declaraţie de nedivulgare. Dacă apărătorul refuză acest angajament, potrivit alin.(5) art.213 C.proc. pen., el este lipsit de dreptul de a participa la procesul penal în cauză. Cu această ocazie, apărătorul va face copii de pe toate materialele cauzei.
Apărătorul poate participa la judecarea cauzei în toate instanţele de judecată, precum şi la judecarea recursului în anulare şi a revizuirii procesului penal.
Apărătorul capătă un câmp larg de activitate şi îşi exercită din plin atribuţiile sale în cursul judecăţii. În principiu, la judecată, apărătorul poate exercita toate drepturile de care dispune inculpatul, în afară de acelea a căror exercitare este strict personală (de exemplu, dreptul de a face declaraţii, dreptul de a avea ultimul cuvânt).
Apărătorul pledează în dezbaterile judiciare, pronunţându-se prin pledoarie şi replică (art.378-379 C.proc.pen.).
S dreptul de a participa la împăcarea cu partea oponentă dacă persoana pe care el o apără participă la împăcare; să facă obiecţii referitor la plângerile altor participanţi la proces despre care a fost informat de către organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte surse, precum şi să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces şi referitor la chestiunile soluţionate de instanţa de judecată; să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces; să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată; să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului; să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei ş.a.
Apărătorul nu este în drept să întreprindă anumite acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o apără şi să o împiedice să-şi realizeze drepturile, nu poate, contrar poziţiei persoanei pe care o apără, să recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de săvârşirea infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuiască informaţiile care i-au fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării, dacă aceste informaţii pot fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o apără.
Sarcina apărării este cu atât mai dificilă, cu cât vinovăţia celui în cauză este mai evidentă, dar cu cât situaţia inculpatului este mai grea, cu atât mai necesară devine apărarea. A acuza pe un nevinovat este inadmisibil şi criminal, iar a apăra pe un vinovat este pe deplin posibil şi necesar, cu condiţia ca aceasta să se facă prin mijloace legale[3].
Apărătorul nu este în drept să-şi înceteze de sine stătător împuternicirile, să împiedice invitarea unui alt apărător sau participarea lui în această cauză şi nici nu este în drept să transmită altei persoane împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă; fără consimţământul persoanei pe care o apără, nu poate să declare persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii; să declare împăcarea persoanei pe care o apără cu partea oponentă; să recunoască acţiunea civilă; să retragă plângerile persoanei pe care o apără; să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei de condamnare.
În calitatea sa de participant la proces apărătorul este obligat: să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală la efectuarea acţiunilor procesuale la care acesta are dreptul să asiste, când prezenţa sa este obligatorie, precum şi unde se judecă cauza în care are sarcina de a exercita prin orice metodă neinterzisă de lege apărarea drepturilor şi intereselor inculpatului (obligaţia priveşte atât apărătorul ales, cât şi cel numit din oficiu; ea trebuie îndeplinită nu doar în cazul de asistenţă obligatorie, ci şi în cele de asistenţă facultativă); să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată; să nu părăsească sala de şedinţe până la anunţarea întreruperii, fără permisiunea preşedintelui şedinţei; să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
[1] Cauza Levinta vs. Moldova (http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/ LEVINTA%20(ro).pdf)
[2] Cauza Castraveţ vs Moldova (http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldo- va/CASTRAVET%20(ro).pdf)
[3] N.Volonciu. Drept procesual penal. Vol. l. Ediţia a II-a revizuită şi adăugată. Bucureşti: Paideia, 1996, p.99.