Drept

Renunţarea la apărător înseamnă voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător. Renunţarea la apărător se face prin cerere scrisă. În cerere se vor descrie, în mod detaliat, cauzele în virtutea că­rora bănuitul, învinuitul, inculpatul a renunţat la apărător. Cererea de renunţare la apărător se anexează la materialele cauzei.

Renunţarea la apărător poate fi acceptată de către organul de urmă­rire penală sau instanţă numai în cazul în care ea este înaintată de către bănuit, învinuit, inculpat în mod benevol, din proprie iniţiativă, în pre­zenţa avocatului care ar putea exercita apărarea garantată de stat. Nu se admite renunţarea la apărător în cazul în care ea este motivată prin imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică sau este dictată de alte cir­cumstanţe. Organul de urmărire penală sau instanţa este în drept să nu accepte renunţarea bănuitului, învinuitului, inculpatului la apărător.

Renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a procesului penal numai din iniţiativa bănuitului, învinuitului, inculpatului şi nu­mai în cazul în care i-au fost create posibilităţi reale.

Dispoziţiile de la alin.(2) art.71 C.proc.pen. stabilesc două catego­rii de condiţii: una - pentru admiterea renunţării la apărător şi cea de-a doua - pentru neadmiterea renunţării.

Astfel, dacă renunţarea la apărător este înaintată personal de către bănuit, învinuit, inculpat benevol, adică făcută de bunăvoie, nesilit, din proprie iniţiativă, adică fără a fi îndemnat sau silit de altul şi în prezenţa apărătorului care ar putea fi desemnat, cererea poate fi ac­ceptată.

Prezenţa cumulativă a tuturor condiţiilor este obligatorie. Despre aceasta se va menţiona în actul procedural.

Dacă renunţarea la apărător este determinată de imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică acordată de apărătorul ales, fie din lipsa sur­selor pentru a angaja un apărător, ori este dictată de alte circumstanţe (de exemplu, neprezentarea apărătorului ales sau desemnat la acţiunile procesuale, constrângerea bănuitului, învinuitului, inculpatului de a renunţa la apărător), cererea de renunţare se va respinge.

Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător este lăsată la discreţia procurorului ori instanţei de judecată în cazurile de partici­pare obligatorie a apărătorului, stabilite în pct.2)-12) alin.(1) art.69 C.proc.pen.

Organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată pot respinge cererea de renunţare la apărător în cazurile în care interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului.

Din momentul semnării hotărârii privind admiterea renunţării la apărător se consideră că bănuitul, învinuitul, inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător, adică a intrat în posesia prerogativelor, facul­tăţilor şi posibilităţilor acordate de lege apărătorilor pentru apărarea intereselor justiţiabililor.

Renunţarea la apărător nu-1 lipseşte pe bănuit, învinuit, inculpat de dreptul să ceară în viitor admiterea participării apărătorului. Organul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să admită în proces apărătorul ales sau să solicite desemnarea unui avo­cat. Apărătorul admis sau desemnat se bucură de drepturile şi obliga­ţiile prevăzute de art.68 C.proc.pen.

În art.72 C.proc.pen. sunt reglementate exhaustiv temeiurile şi pro­cedura înlăturării^[1] apărătorului din procesul penal.

Conform prevederilor alin.(1) art.72 C.proc.pen., din momentul când s-au constatat măcar una dintre circumstanţele prevăzute în pct. l)-3) apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal, şi anume:

1. dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;
2. dacă el a participat în această cauză în calitate de:
   1. persoană care a efectuat urmărirea penală, adică a efectuat mă­car una dintre acţiunile prevăzute de art.55, 57 C.proc.pen.;
   2. procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal, adică a dispus de atribuţiile prevăzute de art.52-53 C.proc.pen.;
   3. judecătorul care a judecat cauza, în acest caz se are în vedere nu doar judecătorul care a judecat cauza în primă instanţă, în apel, în recurs ori supusă căilor extraordinare de atac, dar şi judecă­torul de instrucţie care a asigurat, conform art.41 C.proc.pen., controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale;
   4. grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor (pct.5) (5) art.67 C.proc.pen.);

3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei de judecată (pct.2) alin.(5) art.67 C.proc.pen.).

În alin.(2) art.72 C.proc.pen. în calitate de motiv pentru înlăturarea apărătorului din procesul penal este prevăzută situaţia în care justiţi- abilul are temeiuri reale de a-i pune la îndoială competenţa, adică nu i s-au dat lămuriri, sfaturi; apărătorul nu a avut intervenţii în cursul procesului; fie i se pune la îndoială buna-credinţă, adică onestitatea, probitatea, corectitudinea, fidelitatea şi castitatea.

Înlăturarea apărătorului din procesul penal poate avea loc la cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din oficiu la iniţiativa organu­lui ce desfăşoară procesul penal; în acest sens organul de urmărire penală şi procurorul emite ordonanţă motivată, iar instanţa - încheiere motivată. Hotărârea este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată. Din interpretarea articolului 72 alin.(4) din Cod se reţine că imposibi­litatea de a ataca soluţiile de înlăturare a avocatului din proces se refe­ră doar la cazurile în care soluţiile în discuţie au fost adoptate de către procuror sau de către instanţă în baza cererii persoanei apărate. Este firesc ca în acest caz soluţia de înlăturare a apărătorului din proces să nu poată fi atacată, deoarece, pe de o parte, soluţia în discuţie confirmă voinţa persoanei apărate, iar, pe de altă parte, apărătorul înlăturat nu are dreptul să se opună acestei voinţe.

Totodată, se constată că articolul 72 alin.(4) din Cod nu reglementea­ză, în mod expres, situaţia în care procurorul poate înlătura din proprie iniţiativă (proprio motu) apărătorul din proces. Acest caz este diferit de situaţia reglementată la art.72 alin.(4) din Cod prin faptul că cererea persoanei apărate de a-şi înlătura apărătorul lipseşte. Prin urmare, nu se poate susţine că norma în discuţie, care reglementează imposibilitatea de a contesta soluţiile de înlăturare a apărătorului din proces, poate fi aplicată, mutatis mutandis, pentru toate soluţiile de înlăturare a apără­torului, fie că acestea au fost adoptate în baza cererii persoanei apărate, fie în lipsa unei astfel de cereri. De altfel, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie iniţiativă, apărătorul din proces (adică, lipseşte ce­rerea persoanei apărate), soluţia procurorului este adoptată contrar vo­inţei persoanei apărate, fapt care presupune că ultima posedă un interes legitim de a se opune soluţiei procurorului prin posibilitatea contestării. Astfel, având în vedere faptul că articolul 72 alin.(4) din Cod este apli­cabil doar în cazul înlăturării apărătorului la cererea persoanei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că, în cazul în care procurorul înlătură, din propria iniţiativă, apărătorul din proces, soluţia acestuia poate fi contes­tată în faţa procurorului ierarhic superior (articolul 299 din Cod) şi în faţa judecătorului de instrucţie (articolul 313 din Cod). ^[2]

^[1] Prin înlăturarea apărătorului se are în vedere îndepărtarea, excluderea lui din procesul penal.

^[2]        Opinie consultativă nr. 105 cu privire la contestarea ordonanţei de înlăturare a apărătorului din procesul penal