Drept

Potrivit Ghidului avocatului în apărare, acesta are obligaţia să asigure o conduită etică ireproşabilă în faţa tuturor instituţiilor şi in­stanţelor de judecată, aşa după cum prescriu normele juridice şi etice în vigoare, să trateze cu onorabilitate şi delicateţe fiecare client, să elaboreze soluţii individuale eficace, în centrul activităţii acestora si- tuându-se întotdeauna exigenţele şi obiectivele clienţilor.^[1]

Etica avocatului este parte componentă a ştiinţei despre avocatură şi unul dintre elementele eticii juridice în ansamblu.

Principiile deontologiei profesiei în activitatea avocatului în pro­cedura penală reprezintă dispoziţii şi prevederi comune care regle­mentează regulile cu carcater moral şi etic pe care este întemeiată acti­vitatea profesională a avocatului^[2]. Principiile morale şi etice având un caracter general, nu reglementează situaţii concrete apărute, eventual în activitatea profesională a avocatului, ci constituie acele orientări de conduită, de bază, pe care avocatul le va adapta împrejurărilor şi situaţiilor cu care se confruntă în activitatea de acordate a asistentei juridice.

Conform Statutului Profesiei de Avocat^[3], principiile Avocaturii sunt:

S independenţa - avocatul îşi exercită activitatea cu onestitate, integritate şi independenţă.

Codul Deontologic al Avocaţilor prevede la pct.1.1 că, exercitând profesia de avocat, fiecare este obligat să întreprindă măsuri corespun­zătoare pentru a asigura independenţa şi libertatea de exercitare a pro­fesiei. Îndatoririle ce îi revin avocatului îi impun independenţa absolu­tă, liberă de orice influenţă, chiar şi de influenţa derivată din propriile interese sau datorită influenţei terţelor persoane, fapt necesar pentru a nu suprima încrederea în justiţie. Avocatul trebuie să evite orice pre­judiciere a independenţei sale, să vegheze ca niciun factor obiectiv sau subiectiv să nu aducă atingere principiilor de etică profesională. În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei de avocat şi Codului Deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obli­gat să coordoneze această poziţie cu nimeni, în afară de client.

Consultanţa avocatului acordată clientului nu are nicio valoare dacă a fost făcută din complezenţă, din interes personal sau sub efec­tul unei presiuni din afară. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigu­ra o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenenţa avocatului la o profesie liberă şi autoritatea care derivă din această apartenenţă îl va ajuta să-şi menţină indepen­denţa. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru consolidarea independenţei avocatului.

Avocatul este independent de orice influenţă sau presiune externă în procesul de apărare a clientului şi se conformează doar prevederilor legale, normelor deontologice ale profesiei de avocat şi recomandări­lor din Ghidul avocatului în apărare^[4]. Potrivt Ghidului, avocatul are datoria de a menţine independenţa sa profesională şi de a nu permite ca aceasta să fie compromisă de către organul de urmărire penală / acuzare, instanţa de judecată, orice autoritate publică, precum şi de orice altă persoană fizică sau juridică. In cazul în care avocatul preia spre reprezentare beneficiari ai asistenţei juridice garantate de stat, re­munerarea avocatului din partea statului nu constituie o interferenţă în independenţa avocatului.

Unele dintre cele mai delicate probleme legate de conduita pro­fesională apar din interacţiunea dintre principiul loialităţii faţă de client şi principiile care stabilesc obligaţiile mai largi ale avocatu­lui, cum sunt demnitatea şi onoarea, respectul faţă de colegi şi, în special, principiul respectului faţă de supremaţia legii şi administra­rea echitabilă a justiţiei. In cazul apariţiei problemelor de acest gen, avocatul trebuie să-i explice clientului că nu-şi încalcă principiile şi nu-şi compromite atribuţiile de apărător, înaintând un caz neonest, în numele clientului, în instanţa de judecată, în alte organe de drept sau alte autorităţi publice.

Deci, profesia de avocat, fiind una liberă şi independentă, solicită înalte calităţi, cum sunt responsabilitatea, modestia, curtoazia şi tac­tul.

Divergenţele care pot apărea între avocat şi clientul său şi care îi pot afecta independenţa se referă cel mai des la mijloacele şi resursele utilizate pentru apărarea intereselor clientului, în special referitor la mijloacele procesuale pe care clientul le consideră a fi corecte sau ac­ceptabile, însă avocatul le consideră inacceptabile din punct de vedere etic şi moral;

• încrederea şi integritatea morală - Codul Deontologic al Avo­caţilor prevede la pct.1.2 că relaţiile dintre avocat şi client sunt bazate pe onestitate, probitate, echitate, corectitudine, sinceritate şi confiden­ţialitate. Responsabilitatea avocatului include atât comportamentul acestuia în exercitarea profesiei, cât şi în afara ei. Se menţionează^[5] că onestitatea, în calitate de cerinţă morală, include verticalitate, principi­alitate, sinceritate în comportamentul avocatului faţă de alte persoane şi faţă de sine însuşi. Onestitatea în activitatea avocatului se rezumă la faptul că avocatul, în vederea apărării drepturilor şi intereselor clien­tului său, nu va încălca legea şi va utiliza toate mijloacele şi resursele legale cunoscute avocatului în vederea apărării clientului său. Pentru a se bucura de încrederea clienţilor, a terţelor persoane, a instanţelor de judecată, avocatul trebuie să demonstreze că este demn de încredere. Aceasta se atinge prin apartenenţa la o profesie onorabilă, o condiţie de bază fiind ca avocatul să nu facă nimic ce i-ar putea compromite reputaţia sa sau reputaţia profesiei şi încrederea publică în profesia de avocat. Relaţiile bazate pe încredere nu pot exista decât atunci când nu există nicio urmă de îndoială cu privire la onoarea personală, la probitatea şi integritatea avocatului. Pentru avocat, aceste virtuţi tradi­ţionale constituie obligaţii profesionale.
• secretul profesional şi confidenţialitatea - informaţia obţinută de la client în procesul de acordare a asistenţei juridice este confidenţială şi constituie secret profesional.

Respectarea acestei reguli este impusă de actele juridice existente şi de principiile eticii profesionale, identificate^[6].

Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp.

Obiectul confidenţialităţii îl constituie chestiunile cu care o persoa­nă s-a adresat pentru asistenţă juridică avocatului, esenţa consultaţiilor oferite de avocat, procedeele de strategie şi tactică ale apărării sau reprezentării, datele privind persoana care a solicitat asistenţă juridică şi alte împrejurări care rezultă din activitatea profesională a avoca­tului într-o cauză anumită. Tot ceea ce dezvăluie clientul avocatului, împreună cu toate circumstanţele, şi tot ceea ce este dezvăluit în mod confidenţial de către alt avocat va rămâne informaţie confidenţială.

Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii informaţiei obţinute de la client se extinde asupra tuturor activităţilor avocatului şi asociaţilor biroului, precum şi oricărui alt angajat sau colaborator al cabinetului sau biroului asociat de avocaţi în cadrul căruia activează avocatul.

La asocierea în cadrul biroului asociat de avocaţi şi la angajarea în cadrul cabinetului sau biroului asociat se recomandă încheierea unui acord de confidenţialitate între toţi membrii / colaboratorii / angajaţii cabinetului sau biroului asociat.

Potrivit pct.1.3 din Codul Deontologic al Avocaţilor, natura misiu­nii avocatului este prezumată a fi depozitarul secretelor clienţilor săi şi al comunicărilor confidenţiale, fiind un drept şi o datorie fundamentală a avocatului. Esenţa profesiei de avocat include şi faptul că acestuia i se vor comunica lucruri, pe care clientul nu i le-ar spune altei persoa­ne - cele mai intime detalii ale vieţii private sau cele mai valoroase secrete - şi că avocatul ar trebui să fie receptiv la informaţiile obţinute pe bază de încredere. Fără siguranţa confidenţialităţii nu poate exista încredere.

Carta principiilor fundamentale ale avocatului european^[7] pune un accent aparte pe dualitatea naturii principiului - respectarea confiden­ţialităţii nu este doar obligaţia avocatului, ci este un drept fundamen­tal uman al clientului. Regulile „privilegiului profesional" interzic ca informaţia comunicată avocatului să fie folosită împotriva clientului. În unele jurisdicţii dreptul la confidenţialitate este privit ca un drept care aparţine exclusiv clientului, în timp ce în alte jurisdicţii „secretul profesional" se exprimă prin faptul că avocatul trebuie să păstreze se­cretul clientului său, împărtăşit în bază de încredere, faţă de avocatul părţii adverse.

Nicio presiune a unei autorităţi publice sau de altă natură nu-l poate obliga pe avocat să divulge secretul profesional, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege sau pentru a intenta o acţiune ori pentru a asigura apărarea în cadrul unui litigiu dintre avocat şi client.

Codul Deontologic al Avocaţilor din Federaţia Rusă^[8] prevede la art.6 că secretul profesional se extinde asupra faptului adresării la un avocat, inclusiv numele clientului; toate probele şi documentele aferente cauzei; datele obţinute de către avocat de la clientul său; in­formaţiile despre client, care sunt cunoscute avocatului ca urmare a prestării serviciilor de asistenţă juridică; conţinutul asistenţei juridice, oferite direct clientului sau unei alte persoane împuternicite; dosarul apărării; condiţiile privind acordul prestării serviciilor de asistenţă juridică, inclusiv onorariile dintre avocat şi client; alte informaţii în legătură cu prestarea serviciilor de asistenţă juridică.

Regulile de la Ohio privind conduita profesională^[9], adoptate de către Curtea Supremă de la Ohio (1 februarie 2007), prevind faptul că avocatul poate dezvălui informaţiile obţinute ca urmare a reprezentării intereselor clientului, inclusiv informaţia protejată de imunitatea avo­cat-client, în măsura în care avocatul crede în mod rezonabil necesa­ră pentru oricare din următoarele considerente: de a preveni moartea sigură sau leziunile corporale substanţiale, săvârşirea unei infracţiuni de către client sau altă persoană; de a atenua un prejudiciu grav inte­reselor financiare sau proprietăţii altora care rezultă din comisionul clientului, a unui act ilegal sau fraudulos, iar ca urmare clientul a so­licitat serviciile unui avocat; pentru a asigura consultanţa juridică cu privire la respectarea de către avocat a acestor norme; de a stabili o solicitare sau apărare în numele avocatului într-o controversă dintre avocat şi client, pentru a stabili apărarea de o infracţiune sau acţiune civilă împotriva avocatului pe baza comportamentului clientului, sau pentru a răspunde la acuzaţiile în orice procedură, inclusiv orice aba­tere disciplinară, în ceea ce priveşte reprezentarea clientului de căte avocat; pentru a se conforma unei legi sau unui ordin judecătoresc, (regula 1.6, lit.(b)).

Avocatul trebuie să păstreze secretul profesional atât în timpul acordării asistenţei juridice cât şi după încetarea oricăror relaţii dintre avocat şi client. Astfel, art.68 alin.(3) C.proc.pen. prevede că avoca­tul nu este în drept să întreprindă careva acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o apară şi să o impiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu poate, contrar poziţiei persoanei pe care o apără, să re­cunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de săvârşirea in­fracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuie informaţiile care i-au fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o apără.

In vederea asigurării confidenţialităţii, legiuitorul prevede în art.64 alin.(2) pct.6) C.proc.pen. că bănuitul are dreptul să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numă­rul şi durata lor. Acest drept are o dublă semnificaţie: pe de o parte, asigură dreptul la apărare, în general, şi dreptul bănuitului la apără­tor, în special; totodată, creează cadrul necesar în vederea asigurării păstrării confidenţialităţii. Totodată, pentru asigurarea principiului confidenţialităţii, la art.90 alin.(3) pct.2) C.proc.pen. se prevede că nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori - apărătorii, colaboratorii birourilor de avocaţi - pentru constatarea unor date care le-au devenit cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistenţă juridică sau în legătură cu acordarea acesteia.

În Rezoluţia Congresului Avocaţilor din România din 29 iunie 2007 privind încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la secretul pro- fesional^[10] se menţionează că interpretarea restrictivă a dispoziţiilor C.proc.pen., în sensul că numai contractul de asistenţă juridică în ma­terie penală încheiat pentru o anumită cauză leagă pe avocat în privin­ţa confidenţialităţii, este incorectă. O astfel de interpretare neagă în realitate dreptul clienţilor la confidenţialitatea consultaţiei avocaţiale pentru că avocatul nu ar mai fi niciodată ţinut de obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, deoarece un contract de asistenţă juridică în ma­terie penală nu poate fi încheiat anterior unui proces penal. Interesant este faptul că în practica română s-a constatat situaţii în care avoca­tul care a refuzat să depună declaraţii ca martor, pentru că este ţinut de secretul profesional în sensul Legii României nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a fost supus cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, pre­văzută de C.pen. al României, situaţie care creează un pericol real şi constituie un precedent extrem de periculos pentru tratarea regimului legal al confidenţialităţii relaţiei profesionale dintre avocat şi client determinând delaţiunea, ceea ce este contrar jurământului profesional al avocatului şi încalcă grav legea. Totodată, este important a sublinia că interpretarea corectă a dispoziţiilor legale şi a principiilor ce confi­gurează confidenţialitatea şi obligaţia avocatului de a respecta secretul profesional este reafirmată de Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dată în cauza nr. C/305/5 la 26 iunie 2007, în sensul că avo­catul nu ar fi în măsură să îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare şi de reprezentare a clientului său într-un mod corespunzător, iar acesta ar fi deci lipsit de drepturile care îi sunt conferite de art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi­lor fundamentale, dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autorităţile publice transmiţându-le informaţii obţinute cu ocazia consultaţiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri;

S publicitatea personală a avocatului - Codul Deontologic al Avocaţilor din Republica Moldova prevede la pct.1.5 că avocatului i se interzice să facă publicitate, direct sau indirect, activităţii sale pro­fesionale. Interdicţia specificată nu se aplică în cazul în care în publi­caţiile informaţionale, în formularele oficiale, pe plicuri, în cărţile de vizită şi în reţeaua Internet ce conţin date despre avocat şi serviciile poştale. Oficiul avocatului nu poate fi amplasat în incinta clădirilor în care funcţionează organele de urmărire penală, procuratură, instanţele de judecată, precum şi la domiciliul acestuia.

Codul Deontologic al Avocaţilor din Uniunea Europeană prevede că avocatul este autorizat să informeze publicul asupra serviciilor pe care le oferă, sub condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi să respecte secretul profesional şi alte principii esenţiale ale profesiei, făcând astfel publicitate personală.

Termenul „publicitate personală" se referă atât la publicitatea baro- urilor de avocaţi, cât şi a avocaţilor independenţi, diferită de publicita­tea corporativă organizată de barourile şi asociaţiile de avocaţi pentru membrii lor în totalitate.

Avocatului din Republica Moldova îi este permis să facă publici­tate activităţii sale profesionale, dar numai într-o formă reglementată de Uniunea Avocaţilor, având dreptul să asigure publicul cu informaţii despre activitatea desfăşurată. Informaţiile despre activitatea avoca­tului trebuie să fie veridică şi să respecte secretul profesional. Astfel, avocatului îi este interzis să folosească mijloace de reclamă prin pro­cedee incompatibile cu demnitatea profesiei. Toate menţiunile compa­rative sau laudative cu referinţe la identitatea clienţilor sunt interzise. Nerespectarea regulilor cu privire la publicitate constituie o abatere disciplinară gravă;

S loialitatea faţă de client - constituie esenţa rolului avocatului. Clientul trebuie să aibă încredere în avocat în calitate de consilier şi de reprezentant. A fi devotat clientului înseamnă că avocatul trebuie să fie independent, să evite conflictul de interese. Unele dintre cele mai delicate probleme legate de conduita profesională apar din interacţiu­nea dintre principiul loialităţii faţă de client şi principiile care stabilesc îndatoririle mai largi ale avocatului - demnitatea şi onoarea, respectul faţă de colegi şi respectul faţă de supremaţia legii şi administrarea echitabilă a justiţiei. Având tangenţă cu asemenea probleme, avocatul trebuie să-i explice clientului că nu-şi încalcă principiile şi nu-şi com­promite atribuţiile de apărător înaintând un caz neonest, în numele cli­entului, în instanţa de judecată sau în alte organe judiciare şi de drept (Carta principiilor fundamentale ale avocatului european).

Avocatul nu consultă sau apără mai mult de un client în aceeaşi ca­uză atunci când interesele acestora sunt contradictorii sau când există riscul de a apărea un asemenea conflict. De altfel, avocatul se va abţine să participe în calitate de apărător atunci când conflictul de interese se referă la persoana sa, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie pusă la îndoială.

Avocatul nu trebuie să accepte o cauză a unui client nou, dacă se­cretul informaţiilor încredinţate de clientul precedent riscă să fie încăl­cat sau dacă cunoaşterea de către avocat a cauzelor clientului prece­dent îl favorizează pe noul client în mod nejustificat.

Avocaţii din acelaşi birou nu reprezintă interesele a doi sau mai mulţi clienţi în aceeaşi cauză, dacă există un conflict de interese sau un risc evident a unui potenţial conflict de interese. În cazul apariţiei conflictului de interese sau a potenţialului risc, avocatul anunţă clien­tul şi Oficiul Teritorial, în cazul acordării asistenţei juridice garantate de stat, pentru a numi un avocat din alt birou.

Conflictul de interese va depinde de categoria procesului, de acuza­rea înaintată fiecăruia dintre coacuzaţi şi de poziţia lor. Interdicţia de a apăra mai multe persoane în proces se aplică dacă există divergenţe între poziţiile clienţilor privitor la acuzarea înaintată. Este de remarcat că divergenţele ar putea să apară pe parcursul urmăririi penale sau judecării cauzei. Pentru a se asigura, în situaţia în care apără mai mulţi clienţi în aceeaşi cauză, avocatul trebuie să aibă acordul fiecăruia din ei referitor la apărarea celuilalt (celorlalţi) clienţi. Anume avocatul care preia cauza în privinţa mai multor clienţi va analiza, în baza probelor pe care le deţine, dacă poziţia şi interesele unui client sunt contradic­torii poziţiei şi intereselor celuilat. Aceasta o va face în urma discuţiei cu fiecare dintre clienţi. Dacă contradicţia va fi evidentă, avocatul va renunţa să apere unul dintre clienţi. În acest din urmă caz avocatul va informa clientul asupra motivelor conflictului de interese şi ii va expli­ca că are dreptul să angajeze un alt avocat.

Se atenţionează^[11] asupra cauzelor în care clienţii apăraţi de acelaşi avocat au diferite calităţi, spre exemplu - organizator, instigator, au­tor, complice, sau atunci când unuia dintre clienţi i se incriminează o infracţiune mai mult ori mai puţin gravă. În asemenea cazuri, dacă toţi clienţii au aceeaşi poziţie vis-â-vis de învinuirea înaintată (recunosc ori nu), toţi iau aceeaşi poziţie (să dea ori să nu dea declaraţii), nu se învinuiesc reciproc şi nu descriu circumstanţele cauzei în mod diferit, atunci nu există un conflict de interese între aceştia. Dar, în momentul în care această poziţie s-a schimbat, avocatul urmează să renunţe să apere clienţii între care există conflicte de interese şi să accepte să apere pe cei între care nu există acest conflict. În cazul în care avocatul trebuie să renunţe la apărarea unuia sau a câtorva clienţi pe aceeaşi cauză, între care există conflict de interese, avocatul renunţă la clien­tul / clienţii preluaţi ulterior. În cazul preluării simultane a clienţilor, avocatul va decide la care dintre client / clienţi va renunţa;

S interesul clientului - avocatul are obligaţia să apere cât mai eficient interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale in­terese, interesele vreunui coleg, cele ale profesiei în general sau ale statului. În faţa avocatului-apărător nu a stat niciodată sarcina de aflare a adevărului. Sarcina lui este diferită şi constă în apărarea drepturilor şi intereselor bănuitului, învinuitului, inculpatului, în prezentarea or­ganului de urmărire penală şi instanţei de judecată a acelor probe care să combată acuzaţiile învinuirii şi să susţină poziţia inculpatului sau să atenueze într-o oarecare măsură răspunderea penală.

Regulile de la Ohio privind conduita profesională^[12] în ceea ce priveşte relaţia avocat-client prevăd că avocatul trebuie să asigure o reprezentare competentă clientului său. Avocatul trebuie să posede cunoştinţe în domeniul dreptului, să aibă calificare, să lucreze cu me­ticulozitate şi să dispună de o pregătire rezonabilă.

Pentru a clarifica dacă un avocat utilizează cunoştinţele necesa­re şi deţine abilităţile unui domeniu juridic specific, ne vom axa pe complexitatea şi particularităţile domeniului, vechimea în avocatură, pregătirea profesională şi experienţa în categoriile respective de cau­ze. Pregătirea şi studiile avocatului sunt în măsură să dea relevanţă şi fezabilitate, să sesizeze, asocieze sau să se consulte cu un avocat care are competenţele stabilite în domeniul juridic specific. În majoritatea cazurilor, competenţele necesare sunt cele ale unui practician genera­list. Experienţa într-un anumit domeniu al dreptului poate fi necesară doar în anumite circumstanţe.

Avocatul nu trebuie să aibă neapărat o pregătire specială sau experienţă anterioară pentru a prelua o anumită cauză. Un avocat în­cepător poate fi la fel de competent ca un practician cu experienţă îndelungată.

Avocatul îşi construieşte strategia de apărare pornind de la intere­sele clientului şi doar în consultare cu acesta.

Avocatul trebuie să informeze clientul în legătura cu situaţia curen­tă a asistenţei şi reprezentării şi să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. Avocatul va explica clien­tului împrejurările cauzei, situaţia curentă, posibilele evoluţii viitoare şi eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejură­rile concrete ale cazului. În acelaşi mod avocatul va informa şi clientul aflat în detenţie, inclusiv prin vizitarea acestuia la locul de detenţie.

Avocatul reprezintă apărarea într-un proces penal, fiind parte a pro­cesului egală în drepturi cu acuzarea de stat. Avocatul apără activ cli­entul său, colectând probe noi, şi nu se limitează doar la reacţionarea la acuzaţiile aduse. Avocatul nu îndeamnă clientul să-şi recunoască vinovîţia decât dacă este absolut convins că acuzarea are probe incon­testabile de vinovăţie. Avocatul nu poate acţiona contrar intereselor legitime ale clientului, să adopte o strategie de apărare fără a o coor­dona cu clientul, cu excepţia cazurilor în care clientul îşi recunoaşte vinovăţia. Astfel, avocatul poate pleda pentru nevinovăţia clientului şi în situaţia în care clientul îşi recunoaşte vinovăţia. Avocatul care a ales strategia de apărare nu poate cere clientului său să urmeze aceeaşi strategie sau să renunţe la propria strategie. In situaţia în care clientul se va abate de la poziţia de apărare coordonată cu avocatul, ultimul îl va corecta, dar va evita să-şi dezaprobe public clientul.

 

^[1] https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/4.Ghidul%20avocatului%20 in%20aparare.pdf

^[2] А.Г. Кучерена. Адвокатура. Москва: Юристь, 2004, p.238.

^[3]  Statutul Profesiei de Avocat, adoptat de Congresul Uniunii Avocaţilor din 29 ianuarie 2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.54-57/302.

^[4] https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/4.Ghidul%20avocatului%20in% 20aparare.pdf

^[5] В.Н. Буробина. Адвокатская деятельность: учебно-практическое посо­бие. Москва: ЭКМОС, 2003, p.175.

^[6] В.Аверьянов. Профессиональная этика адвокатской деятельности. Про­фессиональная этика юриста консультанта, Учебно-методическое пособие. Издание подготовлено в рамках проекта "Клиническое юридическое образова­ние" при содействии Фонда Форда. Санкт-Петербург, 2004 p.185.

^[7]            https://www. ccbe. eu/fileadmin/ speciality_distribution/public/documents/DE- ONTOLOGY/DEON_CoC/MD_DEON_CoC.pdf

^[8]  B.ABepMHOB. Op.cit., p.47-64.

^[9] Ohio Rules of Professional Conduct, 2007 http://www.supremecourt.ohio.gov/ LegalResources/Rules/ProfConduct/profConductRules.pdf

^[10] https://www.juridice.ro/29290/rezolutia-congresului-avocatilor-din-29-iunie- 2007-privindincalcarea-dispozitiilor-legale-cu-privire-la-secretulprofesional.html

^[11] https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/4.Ghidul%20avocatului%20in%20 aparare.pdf

^[12] Ohio Rules of Professional Conduct, 2007 http://www.supremecourt.ohio.gov/ LegalResources/Rules/ProfConduct/profConductRules.pdf