Dreptul la libera exprimare este, fără îndoială, cel mai prețios dar al democrației. Democrația hrănește libertatea de a vorbi a cetățenilor. Cetățenii, în schimb, protejează democrația prin a-și exprima protestul împotriva oricărei violări a drepturilor omului. Evoluția democrației nu este nimic altceva decât o istorie a expansiunii dreptului la libera exprimare de la un grup de cetățeni privilegiați la dreptul universal al fiecărui cetățean garantat de regimurile democrate ale lumii. Nu ar trebui să fie uitat faptul că sclavii nu aveau nici un privilegiu și nici o libertate de exprimare până în secolul al IX-lea și că femeile au obținut privilegii și drepturi democrate în secolul XX, în multe țări democrate incluzând Marea Britanie. Expansiunea liberei exprimări poate fi considerată indicele unui adevărat spirit al democrației într-o țară. Câteodată ne putem întreba, care ar fi fost cursul istoriei multor țări în această lume dacă libertatea de exprimare ar fi fost total dezisă locuitorilor lor.
Un moment celebrat al liberei exprimării și al rezultatului său istoric este descris în forță în drama sa ”Julius Caesar”. După crima lui Julius Caesar, câțiva oameni de frunte ai Romei s-au adunat într-un loc să ofere justificare asasinării lui Caesar. Conform lor, Caesar devenise o amenințare a libertății romanilor.
Antonio, un prieten de-a lui Caesar imploră să aibă oportunitatea să urce pe scenă și să-i plătească tribut lui Caesar decedat.
Odată ce acesta primește permisiunea de a vorbi, acesta profită de libertatea sa de exprimare și explică publicului cum Caesar a dus lupte grele pentru a servi poporul. Puțin câte puțin, el construiește opinie simpatetică în mulțimea de ascultători și îi convertește pe aceștia de la ură către Caesar la o iubire pentru Caesar. Nu numai asta, cei mai mulți dintre romani, de atunci încolo au început să îl urască pe Brutus pentru oribilul său act de al omorî pe Caesar.
Antonio, prin inteligentul său speech, a reușit să întoarcă totul în defavoarea lui Brutus și al conspiratorilor săi.
Istoria civilizației este istoria ...... conștiincioși. Martin Luther, prin discursurile sale inflamate a provocat papalitatea și a condus în Reformare în Christianitate la sfârșitul Evului Mediu. Protestantismul a câștigat un număr foarte mare de aderenți pe bazele principiilor sale liberale și luminate care au dus la necesitatea existenței unor mediatori între Om și Dumnezeu. Nu numai că multe țări progresive ale Europei au adoptat Protestantismul, lumea nouă a Americii de Nord a fost dominată de spiritele libere care au aspirat la libera exprimare și au dus mai departe la stabilirea unei democrații, unde drepturilor omului le-au fost date protecție constituțională. Un sistem social drept și just este inimaginabil fără garanția libertății de opinie a tuturor membrilor societății. Interesele cetățenilor sunt menite să se prăbușească într-un moment sau altul. Libertatea de a se exprima este astfel cuprinsă în constituțiile tuturor națiilor civilizate și democrate ale lumii. Înspre prima jumătatea a secolului XX, majoritatea țărilor colonizate au fost năpustite de mișcări libere ce au avut ca țintă restaurarea libertății în vorbire și altor libertăți care puteau fi asigurate numai de țări ce aveau guvern propriu. India, la fel, a fost martora unei agitații crescânde a luptătorilor pentru libertate împotriva regimului englezesc. În timp ce conducători ca Mahatma Gandhi, Jawaharlal Nehru și Sardar Vallabh Bai Patel a traversat în lung și lat țara criticând despotismul și represiunea conducătorilor englezi, Netaji Subhash Chandra Bose a organizat indieni, majoritatea prizonieri de razboi, în afara Indiei înspre Azad Hind Fauj (Armata Națională a Indiei) să lupte împotriva englezilor și să elibereze țara de sub atelajul străin.
