Știința marilor sisteme contemporane de drept apare în a doua jumătate a sec. XIX și se dezvoltă la începutul sec. XX. Până la acest moment compararea dreptului era cunoscută, însă nu forma o știință juridică. De asemenea știința marilor sisteme contemporane de drept nu putea depăși momentul formării sistemelor de drept. Compararea dreptului este întâlnită în perioada antică. Aristotel în lucrarea sa despre politică compară conștiințele orașelor-state grecești, iar în Roma antică Legea celor 12 table are la bază un studiu de drept comparat. În statele antice și medievale normele juridice și obișnuielnice nu erau sistematizate și nu formau un sistem.
Știința marilor sisteme contemporane de drept apare și prezintă interes odată cu apariția primelor sisteme de drept, cu apariția primelor state datorită necesității creării sistemelor de drept a acestor state noi. Pentru crearea unui nou sistem de drept se efectuau studii comparative a sistemelor de drept a statelor care aveau o evoluție asemănătoare a relațiilor social-economice. Acestea erau de obicei statele vecine sau statele cotropitoare (imperiile, metropolele).
Un rol important în evoluția acesteia l-a avut Congresul de drept comparat din Paris din anul 1900. La acest congres este definit obiectul de studiu și sunt discutate metodele dreptului comparat. În sec. XX se pune semn de egalitatea între dreptul comparat și mari sisteme contemporane de drept. La sfârșitul sec. XX știința dreptului comparat se dezvoltă și capătă un obiect nou de studiu diferit de cel al marilor sisteme contemporane de drept.
Problema tipologiei dreptului în condiţiile actuale capătă o importanţă deosebit de mare. În sec. XX numărul sistemelor juridice a crescut aproape de 3 ori şi acum atinge cifra de 200.
În acest context, este vorba, bineînţeles, nu numai despre caracterisicile numerice şi despre varietatea considerabilă a sistemelor juridice naţionale, ci şi despre neuniformitatea dezvoltării sociale şi istorice, care determină joncţiunea într-o secţiune sincronică a celor mai diferite stadii de dezvoltare a dreptului. De aceea tipologia juridică este o premisă necesară a analizei diferenţiate, multilaterale a hărţii juridice a lumii. În plan filozofic ea demonstrează unitatea comunului – tipului de drept istoric, specificului - familiei de drept şi a unicităţii – sistemului juridic naţional concret. Analiza respectivă este mai ales necesară statelor care nu au tradiţii vechi, stabile în condiţiile legiferării, care întreprind primii paşi în crearea cadrului normativ naţional; deoarece în baza acesteia este posibil de a determina trăsăturile specifice ale fiecărei familii de drept, şi pe baza realităţii din ţările respective de a determina propria cale în această direcţie.
