Pentru Dreptul comparat au fost formulate nenumărate definiții toate fiind criticate întrucât oglindesc în parte obiectul de activitate al disciplinei. Deosebirile pornesc, în principal, de la natura şi de la obiectul Dreptului comparat. În cursul Secolului al XIX–lea, mai mulți autori, printre care Gans, au încercat să integreze dreptul în cadrul general de evoluție socială, iar alți autori, printre care Post şi Kohler, au încercat să determine legile evoluției umanității şi prin prisma dreptului. În acest sens, Austin considera că prin comparație se poate realiza un sistem universal de principii de drept pozitiv, iar pentru d’Amari, scopul Dreptului comparat, ca ştiință autonomă, era acela de a descoperi legile generale ale evoluției umanității, prin evoluția instituțiilor juridice. Au existat şi autori, ca de exemplu: Kohler, care au considerat că istoria Universală a Dreptului şi Ştiința Dreptului Comparat, sunt termeni sinonimi care se realizează unul prin altul. Urmează ca fiecare drept național să fie considerat ca un element al civilizației universale, iar dreptul are rolul de a influența dezvoltarea umanității. Astfel Pollock are în vedere accentuarea termenului istoric în detrimentul termenului etnologic, pentru caracterizarea dreptului. Pentru autor, termenul de jurisprudență istorică şi de jurisprudență comparativă, sunt echivalente. Autorul evidențiază legătura strânsă a dreptului cu istoria, fapt ce presupune necesitatea unor cunoştințe vaste de istorie a dreptului. Având în vedere curentul ce încredințează Dreptului comparat o misiune activă şi practică, se consideră că dreptului îi revine sarcina de a contribui la dezvoltarea socială. Curentul la care ne-am referit a fost determinat de preocupări practice, cum ar fi: îmbunătățirea dreptului național, unificarea juridică internă sau internațională, precum şi voința de a desprinde fondul comun al umanității civilizate ori dreptul comun legislativ. Vorbindu-se despre dreptul comparat, se impune să înțelegem prin acesta o misiune auxiliară a criticii legislative, metodă ce constă în faptul de a aprecia şi de a judeca legea națională, comparând-o cu legile asemănătoare sau cu instituțiile analoage din alte state. Distinsul cercetător al domeniului Dreptului comparat Saleilles preciza că Dreptul comparat este destinat a servi dezvoltării progresive a dreptului național, oferind un țel pozitiv pentru evoluția legislativă sau pentru interpretarea jurisprudențială. Cu referire la scopul Dreptului comparat, la Congresul de la Paris din 1900, Zitelmann, într-o lucrare importantă a sa a afirmat că activitatea juridică este caracterizată prin trei domenii, acestea fiind:
- aplicarea dreptului - adică activitatea practică;
- investigația în domeniul ştiinței;
- creația - adoptarea legislației naționale. Autorul apreciază că în aceste trei direcții compararea legislațiilor naționale ale diferitelor state are un rol important.
