Până la formarea sistemelor de drept, dreptul a existat sub forma normelor obișnuielnice și religioase care au evoluat fiind unificate și sistematizate. Calea parcursă de la apariția regulii de conduită până la formarea sistemului de drept este diferită de la un sistem (familia) la altul. În familia romano-germanică, mai bine zis în Europa continentală, principalul izvor de drept era obiceiul care recunoscut de stat devine cutumă. Cutumele în perioada medievală erau diferite de la o localitate la altă, de la un feudal la altul. Cutumele locale erau cazuistice, contradictorii și incomplete. Datorită caracterului contradictoriu (cutume diferite în diferite localități sau în una și aceiași localitate care reglementează o anumită relație în mod diferit) era stopata evoluția relațiilor sociale și economice. Necesitate unificării cutumelor era exprimată și de către conducătorii statelor, deoarece cutumele locale diferite și incomplete limitau puterea de stat. În acest fel apar primele încercări de unificare a cutumelor, care erau culegerile de cutume. De rând cu cutumele se aplica și dreptul roman. În unele teritorii acesta se aplica ca principal, iar în alte teritorii acesta completa cutumele locale.
O nouă etapă de evoluție a dreptului este marcată de apariția universităților. Dreptul începe a fi studiat doctrinar. Doctrina și universitățile contribuie la apariția primelor acte cu caracter normativ, care vor unifica și sistematiza cutumele locale și dreptul roman. Actul normativ juridic stă la baza formării sistemului de drept romano-germanic.
Apariția sistemului anglo-saxon
În Anglia dreptul s-a dezvoltat în mod diferit decât pe continentul european și a dat naștere unui sistem diferit de cel romano-germanic. Acest sistem va fi denumit sistemul comun englez. La apariția sa dreptul are forma cutumelor anglo-saxone. Aceste cutume de asemenea nu erau unificate, erau contradictorii și diferite de la o localitate la altă. Dreptul cutumiar englez este dezvoltat de către judecătorii englezi care la acel moment erau reprezentanții regelui (mai erau numiți judecători regali). Acești judecători examinau litigiile referitoare la pământ și contestațiile împotriva hotărârilor feudale. Acestea erau examinate în baza cutumelor anglo-saxone, iar judecătorii erau obligați să respecte propriile hotărâri și hotărârile instanțelor judecătorești superioare. Datorită obligativității respectării hotărârilor adoptate anterior (precedent judiciar), dreptul englez devine unul comun pentru întreaga Anglie. Precedentul judecătoresc – practica judecătorească devine elementul de bază și marchează apariția sistemului de drept comun englez.
În altă parte a lumii (Asia Mijlocie și Îndepărtată) dreptul are o istorie veche și apare sub forma normelor religioase și tradiționale. Pe aceste teritorii apariția sistemului de drept este marcată de unificarea și sistematizarea acestei norme. De exemplu: apariția sistemului de drept musulman este marcată de sistematizarea și unificarea normelor religioase în cărți sfinte (scripturi) – Coranul, Sunna (carte despre viața și activitatea Profetului Mohamed). Alte norme tradiționale și religioase nu au fost unificate și sistematizate. Acestea se aplică de rând cu normele juridice ale sistemului de drept național (de exemplu: dreptul hindus în India) sau se aplică ca norme principale, dar nu s-a reușit crearea unui sistem de drept (de exemplu: dreptul cutumiar african).
Evoluția dreptului spre formarea sistemelor de drept este diferită atât geografic (de la o localitate la altă), cât și specifică fiecărei familii sau sistem de drept contemporan.