Dreptul Statelor Unite ale Americii este rezultatul transplantării dreptului englez pe continentul american. Structura izvoarelor, principalele instituţii, chiar acel mod de a raţiona ce caracterizează pe juriştii englezi, sunt asemănătoare.
Deşi fac parte din aceeaşi mare familie, cele două sisteme diferă sub anumite aspecte importante.
Deosebirile se datorează, în primul rând, stucturii federale a Statelor Unite, care imprimă dreptului acestora particularităţi însemnate. Rezultat al unei evoluţii deosebite, dreptul american concepe în chip diferit anumite instituţii. Deşi sistemul izvoarelor de drept este asemănător, ponderea ocupată de fiecare din acestea în ansamblul sistemului se deosebeşte considerabil de cea din dreptul englez.
Aici influenţa sistemelor romaniste şi îndeosebi a dreptului francez s-a făcut resimţită mult mai puternic decât asupra dreptului englez. Este de menţionat că unul dintre statele ce intră în componenţa Uniunii Americane, Lousiana, fostă colonie franceză, a receptat dreptul francez.
Pentru înţelegerea dreptului american este absolut indispensabilă o privire asupra modului în care s-a format acesta, începând din perioada colonială până în prezent. Numai astfel poate fi înţeleasă desprinderea treptată a dreptului american de ,,common-law" clasic şi particularităţile pe care le prezintă astăzi, ca un sistem juridic substanţial diferit de cel britanic.
Fenomenul trebuie privit încă din perioada colonială. Coloniile engleze din America de Nord nu au fost niciodată unificate şi nu au avut legături juridice între ele. Când cele treisprezece colonii s-au proclamat independente, ele au devenit treisprezece state, trăind într-o federaţie, dar care şi-au păstrat autonomia legislativă. Cea mai mare parte a coloniilor au fost la început „colonii proprietare". Coroana britanică acordând unui proprietar terenuri în America cu dreptul de a le coloniza şi guverna în numele regelui, contra unei plăţi. In cadrul acestora „proprietarii" se bucurau de o adevărată autonomie juridică.
Progresul social şi economic a făcut necesară receptarea unor instituţii din ce în ce mai complexe din common-law. Acest progres a făcut să apară pe pământul american profesiunea de jurist.
Dificultatea cea mai mare în calea receptării a fost lipsa marilor culegeri de jurisprudenţă britanică, fără de care common-law este de neaplicat. In oarecare măsură, în locul lor, a dobândit o răspândire excepţională lucrarea lui Blackstone intitulată „Comentarii asupra drepturilor Engliterei", care devenise aproape oficială.
Problema dreptului aplicabil în coloniile engleze s-a pus pentru prima dată în anul 1608, în legătură cu rezolvarea cazului Calvin. S-a statuat ca acest prilej că dreptul englez urmează pe supuşii britanici atunci când se stabilesc pe teritorii ,,ce n-au fost stăpânite până atunci de naţiunile civilizate". Aceasta însă numai în măsura în care normele ce ar fi aplicabile sunt potrivite cu condiţiile de viaţă existente în aceste teritorii.
Dobândirea independenţei în 1776 a marcat momentul de naştere a dreptului american. Animozitatea ce se crease în relaţiile cu fosta metropolă a uşurat mult pătrunderea unor concepţii şi a unei mentalităţi juridice inspirate din dreptul francez şi din cel german.
Dacă regulile de common-law şi equity au fost în general acceptate ca atare, cele de statute-law, reprezentând legea scrisă a fostei metropole, au fost repudiate. A apărut în schimb o legislaţie a noului stat, menită să o înlocuiască pe cea engleză.
Structura federală a Statelor Unite a impus însă de la început o particularitate noului sistem juridic. Legislaţiei statelor din cuprinsul federaţiei li se va adăuga legislaţia uniunii.
Cel de-al X-lea amendament la Constituţia Statelor Unite, adoptat în anul 1791, stabileşte principiul competenţei legislative a statelor federale. Organele federale nu au decât în mod excepţional competenţa de a legifera numai în măsura în care se întemeiază pe un text din Constituţie. Această regulă a fost însă interpretată foarte larg de curţile federale, care au acceptat un număr din ce în ce mai mare de situaţii în care autorităţile federale au fost recunoscute competente a legifera. Şi dacă, prin această practică, raportul nu a fost complet răsturnat, nu e mai puţin adevărat că el a fost serios modificat.
Fără îndoială, cea mai importantă problemă pe care o ridică această structură specifică este cea a controlului contituţioualitaţii legilor.
Potrivit Constituţiei americane, Curţii Supreme a Statelor Unite îi revine sarcina de a controla, prin intermediul unui recurs special, conformitatea cu Constituţia a legilor emise de diferitele state membre ale Uniunii, cu cuvinte, de a aprecia asupra faptului dacă acestea au fost emise potrivit Competenţei legislative a fiecăreia dintre ele. Pe calea acestui recurs, Curtea Supremă se poate pronunţa, anulând legile statelor federale, în măsura în care sunt neconstituţionale.
De remarcat locul deosebit de însemnat pe care îl ocupă legea în sistemul izvoarelor dreptului. Deşi dreptul american rămâne un drept al prcedentelor, deşi, datorită esenţei unui astfel de sistem juridic, common-law şi equity rămân, teoretic cel puţin, izvoarele principale, nu putem să nu constatăm prevalenţa cantitativă a actelor normative în raport cu situaţia din sistemul englez.
Structura federală a statului îşi pune amprenta asupra common-law-ului în sens restrâns. Juriştii americani discută de timp îndelungat dacă există sau nu un common-law al Statelor Unite sau nu se poate vorbi decât despre un common- law specific fiecărui stat. Am putea reproduce, în acest cadru, ampla dispută jurisprudenţială şi doctrinară apărută în jurul acestei probleme. Notăm numai că într-o speţă celebră, Curtea Supremă a Statelor Unite s-a pronunţat în sensul că nu există un common-law federal, ci doar un common-law specific fiecărui stat. (There is no federal general common-law). (Speţa azi poartă numele: Eric Railroad Company şi s-a judecat în anul 1938.
Specific dreptului american este şi faptul că acesta, spre deosebire de dreptul englez, cunoaşte şi posibilitaiea revirimentului de jurisprudenţă. Curtea supremă a Statelor Unite şi curţile supreme ale statelor nu sunt ţinute să-şi respecte propriile decizii, putându-se deci pronunţa, în alte speţe, în chip diferit.
Este evidentă importanţa pe care o are această liberttate. Common-law-ul din Statele Unite pare astfel ferit - cel puţin teoretic - de scleroza de care suferă cel din Insula britanică. La rândul său, equity a evoluat pe pământul american într-un chip diferit. In Anglia, acţiunile de dreptul familiei, cum ar fi cele privind divorţul sau anularea căsătoriei, sunt de competenţa instanţelor ecleziastice, materia fiind reglementată de dreptul canonic, Statele Unite necunoscând nici dreptul canonic, nici instanţele ecleziastice. Curţile sesizate cu astfel de acţiuni se găseau în faţa unui vid legislativ.
Cea mai importantă, poate, particularitate pe care o prezintă equity în Statele Unite constă tocmai în faptul că a fost chemat să complinească acest rol, ajungând la soluţii cu totul de neconceput în dreptul englez.
Un alt element specific sistemului juridic american prezintă o însemnătate care nu ne poate scăpa. Common-law şi equity împreună formează în Statele Unite obiectul unoi sistematizări şi culegeri, fără consultarea cărora dreptul american nu poate fi înţeles. Prima dintre acestea este Restatement of the Law. Restatement-ul, vastă culegere de jurisprudenţă sistematizată, nu este un document oficial. Elaborat de o organizaţie privată - American Law Institute - forţa sa constă nu în învestirea oficială, ci în autoritatea ştiinţifică de care se bucură.
În decursul anilor au fost publicate 19 volume din această lucrare. Cunoaşterea lor prezintă un interes excepţional pentru orice persoană care studiază dreptul ame-rican. Materiile cuprinse în Restatement sunt următoarele: a) Contracte - două volume apărute în anul 1932; b) Agency (mandatul) - două volume apărute în anul 1933; c) Conflictele de legi - un volum apărut în anul 1934; d) Tors (responsabilitatea civilă delictuală) - 4 volume apărute între anii 1934-1939; e) Property (drepturile reale) - 5 volume apărute între anii 1936 - 1944; f) Security (garanţiile personale şi reale) - un volum apărut în anul 1941; g) Restitution (materia quasi-contractelor) - un volum apărut în anul 1957; h) Trusts - reglementarea trustului acoperă o mare arie de relaţii sociale - două volume apărute în anul 1955 şi i) Judgements (problemele procesuale) - un volum apărut în anul 1942.
Culegerea făcută de autorii acestui restatement nu este întâmplătoare. Ei n-au reţinut decât speţele cele mai reprezentative pentru sistemul de drept american.
Două serii de publicaţii au venit să completeze cele 19 volume ale restatementului. Prima dintre acestea este restatement in the courts, care reprezintă un index privind speţele în care a fost citat fiecare text din restatement of the law. Cea de-a doua este State Annotations, care arată în ce măsură jurisprudenţa diferitelor state reflectă principiile de drept cuprinse în culegerea de bază.
Deşi nu reprezintă un izvor de drept - în mod întemeiat, el a fost asemuit cu Digestele - Restatement se bucură de o mare autoritate în lumea juridică americană, fiind frecvent citat în lucrările de specialitate.
Un alt instrument de lucru al juriştilor americari este Annotated Report System. Acest ansamblu de colecţii jurisprudenţiale, a cărui apariţie a început în anul 1871, este continuat astăzi prin American Law Reports publicat ca şi restatementul de organizaţii private. Deşi lipsite de caracter oficial, aceste colecţii sunt foarte consultate, fără ele nefiind, practic, posibil să te descurci în cantitatea enormă de decizii pronunţate de jurisdicţiile americane.
Un rol important în viaţa juridică americană este jucat şi de o altă culegere jurisprudenţială - National Reporter System. Această culegere a început să apară din anul 1876, în statul Minnesota, pentru ca în anul 1879 să dobândească caracter federal.
Publicaţiile pe care le include sistemul, împărţit pe state, sunt în număr de 7: Atlantic Reporter, North Eastern Reporter, North Western Reporter, Pacific Reporter, South-Eastern Reporter, Southern Reporter şi South-Western Meporter, cuprinzând fiecare jurisprudenţa unui număr de la 4 la 13 state federale. Deoarece aceste culegeri nu cuprind decât jurisprudenţa unională, ele sunt completate, pentru deciziile instanţelor din statele federale prin: Supreme Court Reporter, Federal Reporter - first and second series, Federal Supplement şi Federal Rules Decision. Există, de asemenea, apărând din anul 1988 un New York Suplement (first and seconde).
National Reporter System se caracterizează prin faptul că, la fiecare decizie, publică toate opiniile formulate. In toate hotărârile pronunţate, lăsând însă deoparte pledoariile avocaţilor şi nefăcând nici o adnotare. Spre a se face legătura cu alte hotărâri pronunţate în materie, la fiecare paragraf al sumarului oricărui volum există un număr-cheie, Kevnumber, care permite regăsirea materiei în American Digest System, colecţia de digeste, care clarifică şi rezumă toate deciziile date de jurisdicţiile statelor federale.
Vom menţiona de asemenea culegerile de hotărâri federale, dintre care United States Supreme Court Reports publicată în prezent sub denumirea de Official Reports of the Supreme Court, care cuprinde deciziile Curţii Supreme a Statelor Unite, Federal Reporter, Federal Cases, Shepard's Federal Citations etc.
Mai apar, în acelaşi timp, culegeri de hotărâri specializate pe materii, cum ar fi cele privind accidentele de automobil, asigurările, brevetele, cinematograful, impozitele, societăţile etc.
Un loc proeminent în cadrul dreptului legislativ este ocupat de constituţie. Dacă Anglia nu are nici astăzi o constituţie scrisă, în Statele Unite constituţia- adoptată în anul 1878 şi modificată sau completată prinţr-un număr de amendamente, dar niciodată înlocuită complet - este privită, incontestabil, ca un act fundamental. Spre deosebire de constituţie, legile ordinare par a avea o mai mică autoritate prin ele însele.
Actele normative sunt publicate în culegerile specializate, dintre care cele mai însemnate sunt Status at Large şi Session Laws. în faţa marcatei tendinţe de proliferare a legilor, unele state au încerct chiar să adopte coduri.
Cel mai cunoscut dintre acestea este United States Code Annoted. Tehnica sa diferă însă substanţial de cea a codificărilor napoleoniene, deoarece în cuprinsul său legile sunt clasificate alfabetic. Trebuie ţinut seama, în acelaşi timp, că această culegere priveşte numai actele normative, lăsând de o parte regulile degajate pe cale jurisprudenţială.
Mai apropiate de codurile cunoscute pe continentul european sunt cele adoptate de unele state din cuprinsul federaţiei. Astfel, în California, Dakota de Nord, şi Dakota de Sud, Georgia şi Montana există coduri civile, iar în 25 de state, coduri de procedură civilă. Chiar pe acestea însă, astfel cum remarca cu acuitate acelaşi R. David, juriştii americani le văd mai curând ca încercări de consolidare a jurisprudenţei existente în materie, decât ca pe adevărate acte normative.
În afara codurilor menţionate, vom mai nota legile adoptate în materie administrativă, fiscală etc., în toate statele uniunii, care, prin numărul lor însemnat, fac ca raportul cantitativ dintre jurisprudenţă şi actul normativ să fie repus în cauză.