Atributele (conţinutul/triada) dreptului de proprietate sunt determinate de împuternicirile de care dispune proprietarul în procesul exercitării dreptului de proprietate. La acestea, conform alin. (1) al art. 315 Cod civil, se referă:
- dreptul de posesiune - este dreptul de a fi posesorul bunului şi de a poseda bunul ca pe un bun al său. Dreptul de posesiune exprimă apartenenţa bunului unei sau altei persoane fizice sau juridice. În cazul persoanelor juridice posesiunea se exprimă prin posibilitatea, dar şi obligaţia, de a-l include la balanţa întreprinderii în documentele de evidenţă contabilă. Inventarierea bunurilor este o modalitate de control şi verificare a posesiunii;
- dreptul de folosinţă - este posibilitatea reală de a extrage şi de a valorifica calităţile utile ale bunului, atât în mod individual cât şi în comun cu alte persoane (cu drept de proprietate comună; în cazul statului şi UAT - doar cu drept de proprietate comună pe cote- părţi);
- dreptul de dispoziţie - este posibilitatea de a decide soarta juridică a bunului respectiv (de a-l înstrăina).
Dreptul de posesiune şi dreptul de folosinţă, în limitele stabilite de lege, poate să aparţină şi neproprietarului (arendaşului, altui uzufructuar etc.), însă dreptul de dispoziţie poate să aparţină doar proprietarului. Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei contraprestaţii corespunzătoare. De pildă, nefolosirea terenurilor agricole, fără motive întemeiate, se consideră contravenţie şi atrage după sine răspunderea contravenţională conform Codului contravenţional.