Pin It

În conformitate cu art. 2 al Legii nr. 523 din 16.07.1999 cu privire la proprietatea publică a UAT, dreptul de proprietate publică al UAT poate fi dobândit:

  1. pe cale naturală;
  2. prin achiziţii publice, realizate în condiţiile legii;
  3. prin transmitere în proprietatea publică a UAT a proprietăţii publi­ce a statului sau prin transmiterea proprietăţii publice a unei UAT în proprietatea publică a alteia;
  4. prin expropriere pentru cauză de utilitate publică locală;
  5. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti;
  6. prin donaţii sau prin legate acceptate de consiliul UAT;
  7. prin obţinerea de venituri şi bunuri în condiţiile legii;
  8. în urma renunţării la dreptul de proprietate asupra bunurilor imo­bile în modul stabilit de legislaţie;
  9. în urma realizării proiectelor de parteneriat public-privat. Dobândirea dreptului de proprietate publică pe cale naturală. În acest mod, sunt proprietate publică bogăţiile de orice natură care se for­mează natural pe teritoriul sau în subsolul ţării:
  1. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcămînt;
  2. spaţiul aerian;
  3. apele cu potenţial energetic valorificat;
  4. apele navigabile şi acelea care pot fi folosite în orice alt mod în interes public naţional;
  5. parcurile naţionale,
  6. rezervaţiile naturale
  7. monumentele naturii.

Dobândirea dreptului de proprietate publică în urma achiziţiilor pu­blice. Achiziţiile publice se efectuează potrivit Legii nr. 96 din 13.04.2007 privind achiziţiile publice. Principiile de bază ale achiziţiilor publice:

  1. utilizarea eficientă a finanţelor publice şi minimalizarea riscurilor autorităţilor contractante;
  2. transparenţa achiziţiilor publice;
  3. asigurarea concurenţei şi combaterea concurenţei neloiale în do­meniul achiziţiilor publice;
  4. protecţia mediului şi promovarea unei dezvoltări durabile prin in­termediul achiziţiilor publice;
  5. menţinerea ordinii publice, bunelor moravuri şi siguranţei publice, ocrotirea sănătăţii, protejarea vieţii oamenilor, florei şi faunei;
  6. liberalizarea şi extinderea comerţului internaţional;
  7. libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor;
  8. tratament egal, imparţialitate, nediscriminare în privinţa tuturor ofertanţilor şi operatorilor economici;
  9. favorizarea operatorilor economici rezidenţi ai Republicii Mol­dova în măsura în care aceasta nu contravine normelor de drept internaţional, parte a cărora este Republica Moldova;
  10. asumarea răspunderii în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

Dobândirea dreptului de proprietate publică în urma transmiterii bunurilor proprietate a UAT în proprietatea statului. Trecerea bunurilor din proprietatea publică a UAT în proprietatea statului se face, la propu­nerea Guvernului, prin decizie, după caz, a consiliului raional, a Adunării Populare a UTA „Găgăuzia", a consiliului orăşenesc (municipal), sătesc (comunal).

Dobândirea dreptului de proprietate publică în urma transmiterii bunurilor proprietate a statului în proprietatea UAT. Bunurile proprie­tate publică a statului pot fi transmise în proprietatea publică a UAT prin hotărâre de Guvern, cu acordul AAPL.

Dobândirea dreptului de proprietate publică în urma realizării pro­iectelor de parteneriat public-privat. În acest caz, urmează a fi respec­tate principiile:

  • egalităţii de tratament, imparţialităţii şi nediscriminării;
  • transparenţei;
  • proporţionalităţii;
  • echilibrului;
  • asigurării concurenţei;
  • libertăţii contractului;
  • cooperării.