Activitatea de administrare a proprietăţii publice are un rol deosebit în totalitatea activităţilor întreprinse de administraţia publică centrală şi cea locală. Succesul sau insuccesul guvernării unei societăţi depinde de eficienţa sau ineficienţa utilizării patrimoniului public, de reformele întreprinse. În sens larg noţiunea de administrare eficientă a proprietăţii include procesul de luare a deciziilor în scopul maximizării preţului proprietăţii şi a venitului potenţial de pe urma lui. Administrarea proprietăţii publice are acelaşi scop final, însă pot exista şi excepţii. Unele întreprinderi create de stat sau de către AAPL ar trebui să activeze în domenii ce nu reprezintă interes pentru sectorul privat din cauza lipsei profitabilităţii. Sarcina acestor întreprinderi este livrarea anumitor bunuri şi servicii importante pentru societate la un nivel corespunzător sau generarea unor noi condiţii, care vor contribui la dezvoltarea unui sector concret. Respectiv, transmiterea patrimoniului public în gestiunea întreprinderilor de stat care generează pierderi economice nu poate fi calificată drept gestiune ineficientă a acestuia.
Aşadar, care sunt esenţa şi conţinutul noţiunii de administrare a proprietăţii publice? Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121 din 04.05.2007 o defineşte drept activitate ce ţine de exercitarea şi modificarea dreptului de proprietate a statului şi/sau a UAT. Exercitarea dreptului de proprietate presupune capacitatea de a poseda bunul ca pe un bun al său (dreptul de posesiune), capacitatea de a extrage şi de a valorifica calităţile utile ale bunului (dreptul de folosinţa) şi capacitatea de a decide soarta juridică a bunului respectiv (dreptul de dispoziţie). Exercitarea dreptului de proprietate în numele RM este efectuată de autorităţile administraţiei publice centrale, iar din numele UAT - de AAPL.
Conţinutul administrării proprietăţii publice:
- elaborarea şi aprobarea programelor de dezvoltare a ramurilor economiei naţionale şi a teritoriilor, prezentarea şi examinarea rapoartelor privind îndeplinirea acestor programe;
- elaborarea şi aprobarea listei BPP nepasibile de privatizare;
- trecerea BPP dintr-un domeniu al proprietăţii publice în altul, în condiţiile prezentei legi şi ale legislaţiei privind proprietatea publică;
- elaborarea, aprobarea şi realizarea, în limita alocaţiilor bugetare, a programelor pentru construcţia locuinţelor de serviciu pe terenuri disponibile, aflate în administrarea AAPC şi locale sau a instituţiilor publice;
- administrarea ÎS /ÎM şi a societăţilor comerciale cu capital public;
- participarea prin reprezentanţi (mandatari) la administrarea societăţilor comerciale cu capital public-privat;
- realizarea PPP;
- darea în locaţiune/arendă sau în comodat ori vânzarea activelor neutilizate de ÎS /ÎM şi de societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public;
- reorganizarea/restructurarea ÎS /ÎM sau a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, inclusiv prin atragerea de investiţii private, ori, după caz, lichidarea acestora;
- ţinerea evidenţei patrimoniului public, efectuarea monitoringului economico-financiar şi asigurarea integrităţii şi folosirii eficiente a patrimoniului public.
Conform legislaţiei, administrarea proprietăţii publice se efectuează pe principiile eficienţei, legalităţii şi transparenţei, în scopul:
- armonizării proporţiilor şi structurii proprietăţii publice, precum şi a modalităţilor de administrare a acesteia, cu funcţiile statului;
- atragerii investiţiilor în sectorul public al economiei naţionale şi asigurării unui management eficient;
- dezvoltării concurenţei în economia naţională;
- determinării componenţei şi valorii bunurilor domeniului public ale statului şi ţinerea evidenţei acestor bunuri;
- sporirii atractivităţii ÎS şi a societăţilor comerciale cu capital public prin administrare corporativă;
- prognozării, planificării, evidenţei, monitoringului şi supravegherii proprietăţii publice;
- apărării drepturilor şi intereselor legitime ale statului în domeniul proprietăţii publice;
- asigurării egalităţii în drepturi şi apărarea intereselor legitime ale tuturor participanţilor la privatizarea patrimoniului public.