Răspunderea contravenţională apare ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite pentru care trebuie sancţionat autorul, fapta ce este denumită contravenţie si care este un fenomen complex avand aspecte materiale, sociale, umane, moral-politice şi juridice.
Contravenţia joacă, astfel, un rol important deoarece ea reprezintă obiectul, fapta antisocială generatoare de răspundere.
Conform art 1 din OG 2/2001 constituie contraventie fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, insa de legea care apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala, adica de legea contraventionala.
Primul act normativ prin care aceste unele fapte ilicite au fost considerate abateri administrative a fost Decretul nr. 184/1954. Desi denumirea de contraventii s-a pastrat, sanctiunile prevazute în acest decret erau corespunzatoare naturii noi a acestor încalcari a legii. Ulterior aceasta reglementare a fost îmbunatatita prin Legea nr.32/1968 care a fost în vigoare pâna în anul 2001 când a fost abrogata.
Legea 32 din 1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, care a fost abrogata prin OG 2 din 2001, arăta la art. 1 că prin contraventie se intelege “fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor aratate in legea de fata.”
În iulie 2001 a fost adoptata Ordonanta Guvernului României nr. 2 care a reglementat într-o alta viziune regimul juridic al contraventiilor abrogând Legea nr. 32/1968. Aceasta ordonanta constituie la momentul actual legea cadru în domeniul contraventiilor şi cuprinde principiile generale de reglementare juridica a faptelor ce constituie contraventii, delimitând organele de stat competente sa stabileasca si sa sanctioneze astfel de fapte, stabileste sanctiunile principale si complementare ce se aplica faptuitorului, caile de atac, modul de executare a sanctiunilor si a celorlalte masuri luate fata de contravenient, precum si alte probleme de ordin general în acest domeniu.
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 a fost modificata, completata si aprobata prin Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002, în care se prevede ca legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala.
De mentionat ca sfera abaterilor ce pot constitui contraventii este nelimitata, ele putând fi savârsite, practic, în orice domeniu de activitate.
Trasaturile contraventie
Trasaturile contraventie rezulta in principal din definitia data de legiuitor. Acestea sunt:
- contraventia este o fapta ilicita,
- contraventia este o fapta savârsita cu vinovatie,
- fapta comisa trebuie sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie printr-un act normativ,
- a patra trasatura, care desi nu rezulta din definitia data în Ordonanta nr.2/2001, se refera lapericolul social, care o deosebeste de infractiune. În cazul contraventiei acest grad de pericol social este mai redus decât la infractiune întrucât fapta contraventionala are consecinte mai putin daunatoare si lezeaza valori mai putin importante decât în cazul infractiunii.
Pericolul social, reprezinta acea trasatura care arata în ce masura contraventia aduce atingere uneia din valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, ocrotite printr-un act normativ si pentru care legea prevede aplicarea unei sanctiuni contraventionale.
Acest grad de pericol social se stabileste de legiuitor atunci când emite acte normative în care unele fapte sunt considerate infractiuni iar altele contraventii. Deci orice fapta care prezinta pericol social atrage o anumita raspundere juridica, gradul de pericol social fiind în ultima instanta cel care determina natura raspunderii juridice. Odata stabilita contraventia existenta pericolului social nu trebuie dovedita.
Pentru existenta contraventiei se cere în mod obligatoriu ca aceste trasaturi sa existe cumulativ, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta contraventiei. Mai mult, putem observa ca în considerarea unei fapte drept contraventie se stabileste mai întâi daca acea fapta este prevazuta într-un act normativ, cercetarea celorlalte trasaturi ale contraventiei fiind ulterioară sau nu se mai justifică.