Pin It

Potrivit datelor autorităţii administrative centrale în domeniul silvi­culturii şi cinegeticii Agenţia „Moldsilva", fondul forestier naţional consti­tuie actualmente 12,7% din teritoriul ţării (Tabelul 4). Majoritatea tere­nurilor acoperite cu păduri (87,2%) se află în proprietatea statului, restul fiind deţinute de primării (12,2%) şi doar 0,6% - de proprietari privaţi. Deşi are o participare relativ nesemnificativă, fondul forestier, proprieta­te privată, este în continuă creştere, comparativ cu anul 2005 efectiv s-a triplat ca suprafaţă şi pondere.

Tabelul 1. Structura fondului forestier naţional conform Cadastrului funciar general (conform situaţiei din 01.01.2010)

Nr.

Categoriile de deţinători

Suprafaţa totală / ponderea, mii ha %

Suprafaţa acoperită cu păduri / ponderea, mii ha %

1.

Fondul forestier proprietate publică a statului

362,0/86,4

326,4/87,2

2.

Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale

54,5/13,0

45,7/12,2

3.

Fondul forestier proprietate privată

2,6/0,6

2,4/0,6

Total

419,1/100

374,5/100

Dispersarea şi fragmentarea resurselor forestiere, repartizarea lor neuniformă pe teritoriul ţării constituie un factor negativ pentru exerci­tarea influenţelor eco-protective benefice asupra mediului înconjurător, crearea condiţiilor confortabile de trai pentru populaţie şi asigurarea cu produse lemnoase şi nelemnoase. Pădurile aflate în gestiunea UAT (54,5 mii ha sau 13% din fondul forestier naţional) sunt încadrate în categoria pădurilor de protecţie a terenurilor şi solurilor, precum şi de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători.

În politica forestieră mondială, una din funcţiile primordiale ale pă­durilor este cea de protecţie a mediului şi de asigurare a echilibrului ecologic. Acest principiu se regăseşte şi în politica forestieră a Republicii Moldva. Legislaţia în vigoare prevede interzicerea reducerii suprafeţelor fondului forestier, iar recoltarea masei lemnoase se permite numai în li­mitele stabilite de amenajamentele silvice. În scopul protejării pădurilor contra acţiunilor distructive legislatorul a inclus o serie de sancţiuni în Codul contravenţional şi din Codul penal. Totodată, legislaţia naţională favorizează extinderea fondului forestier prin împădurirea terenurilor degradate, a ravenelor, a pantelor, a terenurilor afectate de alunecări, crearea fâşiilor forestiere de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă. Legile speciale cum ar fi Legea privind protecţia mediului înconju­rător, Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, Legea regnului animal şi altele conţin prevederi privind conservarea diversităţii biologice şi protecţia ecosistemelor.

Direcţiile fundamentale de dezvoltare a sectorului forestier naţional la etapa contemporană au fost stabilite prin Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova, adoptată de Parlament (De­cizia Parlamentului nr. 350-XV din 12 iulie 2001), fiind apoi desfăşurate în Hotărârea Guvernului nr. 739 din 17.06.2003 „Cu privire la imple­mentarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier naţional", Hotărârea Guvernului nr. 737 din 17.06.2003 „Cu privire la aprobarea Programului de stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020", precum şi Hotărârile Guvernului nr. 636 din 26.05.2003 şi nr. 841 din 26.06.2004 „Cu privire la aprobarea Programu­lui de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor".

Conform art. 127 din Constituţia RM, pădurile de interes public din ţară fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Proprietatea privată asu­pra pădurilor se admite numai cu condiţia plantării acestora pe terenuri private.

Cadrul legislativ referitor la politica forestieră urmează a fi dezvoltat şi perfecţionat atât în raport cu noile cerinţe ale perioadei de tranziţie, cât şi pornindu-se de la necesitatea armonizării politicii forestiere naţionale cu normele acceptate de comunitatea mondială.[1]

Actul legislativ de bază naţional, ce reglementează domeniul anali­zat în prezentul capitol este Codul silvic, aprobat prin Legea nr. 887 din 21.06.96. Legislaţia silvică are ca scop reglementarea gestionării durabile a fondului forestier prin folosirea raţională, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, asigurarea cu resurse forestiere a necesităţilor actuale şi de viitor ale societăţii în baza multifuncţionalităţii acestora.

Fondul forestier al RM este constituit din pădurile, terenurile desti­nate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei silvice, precum şi tere­nurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere. Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodă­rire. Pădure este terenul acoperit cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha.

Pădurile în RM, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Conform legislaţiei, ele nu pot fi înstrăinate, ci pot fi date doar în gestiune sau în folosinţă. Proprietatea privată asupra pădu­rilor se admite în cazul plantării acestora, în condiţiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privată.

Terenurile din fondul forestier se atribuie în gestiune întreprinderilor silvice şi altor întreprinderi de stat, precum şi altor persoane juridice şi/ sau fizice, abilitate legal cu asemenea activitate. Administrarea fonduri­lor forestier şi cinegetic este prerogativa statului şi este exercitată de Gu­vern, autorităţile administraţiei publice locale, organele silvice de stat, alte organe împuternicite în acest scop.

În competenţele Guvernului, potrivit Codului silvic, intră:

  1. realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinege­tic prin abilitarea autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu dreptul de a transmite în folosinţă tere­nurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul de a dispune de ele;
  2. stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
  3. stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice;
  4. soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenu­rilor din fondul forestier;
  5. aprobarea programelor de dezvoltare durabilă, folosire, regenera­re, pază şi protecţie a pădurilor etc.

În competenţele AAPL intră:

  1. exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;
  2. repartizarea terenurilor din fondul forestier;
  3. înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier;
  4. organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadas­trului silvic de stat;
  5. acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sec­toarelor silvice în locurile de agrement;
  6. lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a incendiilor de pădure;
  7. lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incen­diilor de pădure şi calamităţilor naturale;
  8. elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele silvice de stat, a programelor locale privind dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor.

Pădurile RM se încadrează în grupa întâi funcţională, având în exclusi­vitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător şi în raport cu funcţiile ce le revin, se disting următoarele subgrupe funcţionale de păduri:

  1. de protecţie a apelor;
  2. de protecţie a terenurilor şi solurilor;
  3. de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;
  4. cu funcţii de recreere;
  5. de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier.

Totodată, gestionarii de terenuri din fondul forestier sunt obligaţi:

  1. să asigure regenerarea, paza, protecţia, ameliorarea stării sanita­re a pădurilor, îngrijirea şi sporirea productivităţii lor, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, sporirea fertilităţii solurilor forestiere, organizarea folosirii şi ţinerea evidenţei pădu­rilor, să îndeplinească alte obligaţiuni în vederea gospodăririi fon­dului forestier;
  2. să folosească raţional produsele pădurii;
  3. să execute lucrările prin metode care ar asigura păstrarea funcţiilor de protecţie a pădurilor, precum şi condiţiile optime pentru rege­nerarea arboreturilor, creşterea plantelor medicinale, alimentare şi tehnice.

Protecţia pădurilor se efectuează pe baza programelor privind folo­sirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor şi include un complex de măsuri organizatorice, economice etc., care se realizează ţinându-se cont de starea diversităţii biologice şi asigură protecţia acesteia de distrugere, degradare sau alte acţiuni dăunătoare. Menţinerea stării de sănătate a pădurilor la nivelul cuvenit se efectuează de organele silvice de stat şi de deţinătorii de terenuri din fondul forestier prin efectuarea măsuri­lor de prevenire a răspândirii şi de combatere a dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere.

Suplimentar la prevederile Codului silvic, art. 62 al Codului funciar stabileşte că terenurile fondului silvic „sunt terenurile acoperite cu pă­duri, precum şi cele neacoperite cu păduri, însă destinate împăduririi". Terenurile fondului silvic se folosesc de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile gospodăriei silvice şi de alte întreprinderi conform destinaţiei silvice. Terenurile fondului silvic de stat pot fi folosite în alte scopuri, dacă această folosire este compatibilă cu interesele gospodăriei silvice. În sco­pul asigurării împăduririi necesare şi prevenirii eroziunii solurilor, pentru împădurire pot fi folosite şi terenuri nefavorabile agriculturii. Codul fun­ciar permite AAPL, de comun acord cu organele de stat pentru ocrotirea naturii, să atribuie terenuri din fondul silvic cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, pentru a fi folosite temporar în scopuri agri­cole. Modul de atribuire şi retragere a terenurilor din fondul silvic este stabilit de Codul funciar şi alte acte normative.

Autoritatea administrativă centrală în domeniul silviculturii şi cinege­ticii, care îşi exercită funcţiile în contextul promovării politicii de stat în domeniu prin efectuarea lucrărilor de extindere, regenerare si conser­vare, reconstrucţia ecologică, folosirea raţională a resurselor forestiere, paza, protecţia şi dezvoltarea fondului naţional forestier şi cinegetic este Agenţia „Moldsilva". Obiectul de activitate al Agenţiei este gestionarea pe principii ecologice şi în baza amenajamentelor silvice a fondului fores­tier şi cinegetic. Agenţia „Moldsilva" este direct subordonată Guvernului RM şi îşi exercită activitatea în conformitate cu Hotarârea Guvernului nr. 150 din 02.03.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organiza­rea şi funcţionarea Agenţiei „Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia. În cadrul acestei autorităţi activează 16 unităţi silvice de stat, patru unităţi silvocinegetice, Întreprinderea pentru Prelucrarea Fructelor de Pădure "Pomuşoara", cinci rezervaţii naturale de stat: "Codrii", "Pădurea Domnească", "Plaiul Fagului", "Prutul de Jos", precum şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice din Chişinău.

Guvernul RM, în scopul folosirii raţionale a fondului forestier, regene­rării pădurilor, asigurării pazei şi protecţiei lor, controlului sistematic al modificărilor calitative şi cantitative produse în structura şi compoziţia pădurilor, prin Hotărârea nr. 1007 din 30.10.1997 a aprobat Regulamen­tul privind modul de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier. Po­trivit Regulamentului ministerele, AAPL şi alţi deţinători ai fondului fo­restier sunt obligaţi să prezinte Agenţiei "Moldsilva" informaţia despre pădurile administrate.

 

[1] RM a semnat şi a ratificat un şir de convenţii şi acorduri internaţionale în domeniul protecţiei mediului înconjurător, care vizează, direct sau indirect, protecţia resurselor forestiere şi conser­varea diversităţii biologice a pădurilor, inclusiv Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971), Convenţia privind con­servarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Berna, 1979), Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 1979), Acordul privind conservarea liliecilor în Europa (Londra, 1991), Convenţia privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 1992), Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (Rio de Janeiro, 1992), Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 1992), Acordul asupra conservării păsărilor de apă migratoare african- eurasiatice (Haga, 1995).