Drept

Potrivit surselor din cadrul Agenţiei "Apele Moldovei", "resursele de apă ale RM sunt concentrate în 3621 cursuri de apă cu lungimea totală de 16000 km, inclusiv râurile mari Nistru (652 km), Prut (695 km) şi Răut (286 km), cu un volum total de apă mediu multianual de curgere de circa 13,6 km³ pe an. Cele mai importante surse de apă sunt râurile transfron­taliere Nistru şi Prut, care sunt folosite în comun cu ţările vecine - Ucrai­na şi Romînia. Volumul apelor de suprafaţă acumulate în aproape 4 mii bazine de apă constituie circa 1,32 mlrd. m³. Teritoriul RM este afectat de secete periculoase (o dată în 3-4 ani), iar în zonele de sud - fiecare al doi­lea an. Teritoriul RM este supus proceselor de inundaţie şi subinundaţie care au impact negativ asupra dezvoltării social-economice a ţării.

Actualmente, nu se ţine evidenţa infrastructurii fondului apelor. Pen­tru eficientizarea deciziilor ce ţin de gospodărirea apelor, este necesară crearea bazei de date informaţionale şi analitice privind patrimoniul hi­drotehnic, utilizarea şi evacuarea apei, irigarea şi desecarea terenurilor. În prezent, pierderile resurselor de apă constituie de la 20-30% la utiliza­rea apei pentru irigare până la 40-60% în cazul alimentării cu apă pota­bilă; aceste pierderi pot fi reduse considerabil prin implementarea unui sistem de gestionare complexă şi eficientă a resurselor de apă."

Reglementările legale consacră un regim special de protecţie a apei, deoarece din ce în ce mai mult este ameninţată de poluare. Principalul act normativ ce reglementează regimul juridic al fondului acvatic al RM este Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011, obiectivele căreia sunt:

1. crearea unui cadru legal pentru gestionarea, protecţia şi folosinţa eficientă a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane în baza evalu­ării, planificării şi luării deciziilor în mod participativ;
2. stabilirea drepturilor de folosinţă a apei şi promovarea investiţiilor în domeniul apelor;
3. stabilirea mecanismelor de protecţie a stării apelor, prevenirea oricărei degradări ulterioare a apelor, protecţia şi restabilirea me­diului acvatic, convergenţa treptată şi sistematică a protecţiei şi a gestionării lor cu cerinţele europene;
4. prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea şi îmbunătăţirea stării ecosistemelor acvatice şi, în ceea ce priveşte necesităţile lor de apă, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice;
5. asigurarea unei aprovizionări suficiente cu apă de suprafaţă şi cu apă subterană de calitate bună, faptul acesta fiind necesar pentru o utilizare durabilă, echilibrată şi echitabilă a apei.

Potrivit art. 4 al Legii nr. 272 apa reprezintă o resursă naturală rege­nerabilă, vulnerabilă si limitată, un element indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, o materie primă pentru activităţi productive, o sursă de energie şi o cale de transport. Apa nu este un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural, care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. Apa face parte din domeniul public al statului. Orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la folosinţa apei în condiţiile stabilite de lege. Terenul de sub apa iazului poate face parte atât din domeniul public, cât şi din domeniul privat. Orice persoană fizică sau persoană juridică poate să construiască un iaz pe terenul care îi aparţine cu drept de proprietate, în condiţiile legii. Terenul fondului de apă este un bun indivizibil. Gestionarea resur­selor de apă se bazează în fond pe următoarele principii:

1. participării utilizatorilor de apă, autorităţilor publice centrale şi locale, a societăţii civile şi altor părţi interesate la procesele de planificare şi de luare a deciziilor privind folosinţa şi protecţia re­surselor de apă;
2. "poluatorul plăteşte", aşadar, costurile prevenirii poluării sau de­poluării resurselor de apă sunt suportate de către poluator;
3. principiul precauţiei presupune că, în cazul în care există riscuri de prejudiciere gravă sau ireversibilă a resurselor de apă, lipsa certitudinii ştiinţifice totale nu poate fi folosită ca justificare a evitării luării de măsuri;
4. principiul folosinţei durabile a apei presupune că necesităţile generaţiilor prezente şi viitoare trebuie să fie luate în considerare la folosinţa şi la protecţia apelor;
5. principiul valorii economice a apei presupune că valoarea econo­mică a resurselor de apă şi a gestionării lor trebuie să fie recunos­cută prin introducerea unor mecanisme de recuperare a costurilor de gestionare a resurselor de apă.

Art. 11 al Legii nr. 272 stabileşte atribuţiile AAPL în domeniul dat, şi anume:

1. întreţin şi gestionează corpurile de apă de suprafaţă, zonele şi fâşiile de protecţie a apelor aflate în gestiune, anume a corpurilor de apă de suprafaţă, a zonelor şi a fâşiilor de protecţie, precum şi a construcţiilor hidrotehnice aflate în gestiunea lor;
2. informează societatea civilă şi părţile interesate despre anu­mite aspecte din domeniul apelor, inclusiv despre restricţiile şi interdicţiile folosinţei apelor;
3. creează, în colaborare cu asociaţii obşteşti, comitete subbazinale ale râurilor mici etc.

Legea stabileşte obligaţii pentru posesorii de terenuri riverane. În special aceştia sunt obligaţi, în baza art. 13 al Legii nr. 272, să le permită reprezentanţilor autorizaţi de organul central al administraţiei publice în domeniul mediului, fără a percepe plată, întreprinderea pe teren a ur­mătoarelor acţiuni:

1. trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gesti­onarea apelor în scopul îndeplinirii lor;
2. transportarea şi depozitarea temporară a materialelor şi a utila­jelor, circulaţia acestora şi a personalului, pompările experimen­tale, în cazul forajelor hidrogeologice, care fac parte din reţeaua naţională de monitorizare;
3. amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi de control sau de alte aparate ori instalaţii, necesare studiului apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea instalaţiilor destinate acestor activităţi;
4. accesul pentru efectuarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică pe teren.

Legea (art. 21) reglementează modalitatea de folosinţă a apelor, care presupune captarea apei dintr-un corp de apă de suprafaţă sau dintr-un corp de apă subterană, transportul şi folosinţa ulterioară a apei; îndigu­irea sau depozitarea apei în spatele unui baraj sau al altor construcţii şi instalaţii hidrotehnice; colectarea, tratarea şi evacuarea apei uzate; devi­erea, restricţionarea sau modificarea fluxului de apă într-un corp de apă; modificarea albiei, a malurilor, a cursului sau a caracteristicilor unui corp de apă; construirea de structuri permanente pe terenul fondului de apă. Utilizatorii de apă sunt obligaţi să folosească apa în mod raţional şi eco­nom; să întreprindă măsuri pentru protecţia apelor împotriva poluării; să respecte drepturile altor utilizatori de apă; să ţină evidenţa apei folosite şi să o raporteze, conform regulamentului aprobat de Guvern.

Potrivit Legii se distinge folosinţa generală si folosinţa specială a apei. Se consideră folosinţă generală şi nu necesită autorizaţie de mediu pen­tru folosinţă specială utilizarea apei în următoarele scopuri: consumul uman şi alte necesităţi casnice; adăparea animalelor fără utilizarea de structuri permanente; irigarea terenurilor de pe lângă casă; scăldatul şi agrementul; captarea şi folosinţa apei pentru lupta împotriva incendiilor sau în orice altă situaţie de urgenţă.

Orice folosire a apei, care nu se include în categoria generală se consi­deră folosire specială şi poate fi efectuată numai în bază de autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei. De regulă, acestea sunt conside­rate următoarele activităţi: captarea apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane pentru aprovizionarea cu apă destinată consumului uman; captarea şi folosinţa apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane în scopuri tehnice şi industriale, inclusiv la prelucrarea produselor alimentare şi în agroindustrie; captarea şi folosinţa apei din diferite surse pentru irigare; folosinţa apei în acvacultură şi piscicultu- ră; deversarea apelor uzate; bararea apei pentru generarea de energie hidro-electrică; construirea de pontoane, debarcadere şi de alte struc­turi hidraulice pe terenul fondului de apă; dezvoltarea şi exploatarea co­mercială a plajelor şi a zonelor de agrement. Modalitatea de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei este expusă în art. 25 - 32 al Legii nr. 272.

În conformitate cu art. 45 al Legii nr. 272, folosinţa apelor subterane cu proprietăţi potabile în alte scopuri decât cel al alimentării cu apă po­tabilă şi cu apă menajeră este interzisă. În zonele în care nu există surse necesare de apă de suprafaţă, dar există rezerve suficiente de ape subte­rane cu proprietăţi potabile, Guvernul poate permite folosinţa acestora şi în alte scopuri decât cel al alimentării cu apă potabilă şi cu apă mena­jeră. Folosinţa apei subterane se efectuează numai în baza autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei. Nu este necesară obţinerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în cazul în care folosinţa apelor freatice se încadrează în folosinţa generală a apei.

Pornind de la condiţiile meteorologice specifice, care pot afecta Repu­blica Moldova parţial sau în totalitate, legislatorul a prevăzut competenţe ale organului central al administraţiei publice în domeniul mediului şi Guvernului în cazul secetei sau inundaţiilor. Potrivit art. 48, la propune­rea organului central al administraţiei publice în domeniul mediului, Gu­vernul adoptă o hotărâre prin care declară starea de secetă. Hotărârea va indica dacă prevederile sale se aplică la nivelul întregii ţări, al unui dis­trict al bazinului hidrografic sau al unor subbazine şi va conţine şi o altă informaţie relevantă despre situaţia concretă de secetă. Hotărârea de declarare a stării de secetă poate prevedea temporar: (a) restricţii asupra unor activităţi sau a tuturor activităţilor care implică folosinţa apelor; (b) restricţii sau interdicţii asupra folosinţei apei celor care deţin autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei; (c) restricţii sau interdicţii asu­pra folosinţei generale a apei; (d) noi priorităţi de folosinţă a apei în zona supusă secetei şi deficienţei de apă; (e) utilizarea rezervelor de apă.

În cazul riscului de inundaţii organul central al administraţiei publice în domeniul mediului efectuează evaluarea zonelor din cadrul districtu­lui bazinului hidrografic care sunt supuse riscului de inundaţii, elaborează hărţile de hazard ale zonelor geografice care ar putea fi inundate şi hărţile zonelor cu risc de inundaţii în legătură cu zonele respective şi, în consul­tare cu fiecare comitet al districtului bazinului hidrografic, elaborează pla­nuri de gestionare a riscului de inundaţii care să precizeze obiectivele ges­tionării riscului de inundaţii, precum şi măsurile pentru atingerea acestor obiective, inclusiv măsuri de reducere a riscului de inundaţii şi de protecţie a sănătăţii şi a vieţii oamenilor, a activităţilor economice, a ecosistemelor şi a patrimoniului cultural. Posesorii de terenuri sunt obligaţi să permită reprezentanţilor autorizaţi de către organul central al administraţiei publi­ce în domeniul mediului, fără a percepe taxe, trecerea, precum şi trans­portarea şi depozitarea temporară a materialelor şi a utilajelor pentru intervenţii operative privind apărarea împotriva inundaţiilor.

Art. 55 din Legea 272 prevede taxele şi plăţile pentru folosinţa şi po­luarea apei. În special, folosinţa generală a apei se efectuează cu titlu gratuit. Plăţi de acces în zonele de scăldat şi în staţiunile balneare pot fi stabilite numai de titularul autorizaţiei de mediu pentru folosinţa speci­ală a apei care a edificat construcţii şi/sau instalaţii destinate activităţilor de agrement. Taxele pentru folosinţa apei sunt stabilite de Codul fiscal. Plăţile pentru poluarea apei sunt stabilite prin lege, cu respectarea prin­cipiului "poluatorul plăteşte".

Autoritatea administrativă responsabilă de implementarea politicii de stat în domeniul gospodăririi resurselor de apă, hidroamelioraţiei, apro­vizionării cu apă şi canalizare este Agenţia "Apele Moldovei". Agenţia îşi desfăşoară activitatea în subordinea Ministerului Mediului, în confor­mitate cu Hotărârea Guvernului RM nr. 1056 din 15.09.2008 cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Agenţiei "Apele Moldovei". Printre obiectivele de bază ale Agenţiei se regăsesc:

1. implementarea politicii de stat în domeniul gospodăririi apelor şi hidroamelioraţiei, alimentării cu apă şi canalizare, participă la ela­borarea documentelor de politici în domeniul protecţiei localităţilor şi terenurilor agricole împotriva inundaţiilor şi subinundaţiilor, precum şi a sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare;
2. elaborarea şi planificarea măsurilor de protecţie a resurselor ac­vatice, concomitent cu gospodărirea lor, inclusiv gestionarea siste­melor de aprovizionare cu apă şi canalizare a localităţilor din RM;
3. asigurarea realizării măsurilor ce decurg din colaborarea inter­statală în domeniul resurselor de apă şi atragerea investiţiilor la construcţia obiectelor de alimentare cu apă şi canalizare, gospo­dărire a apelor şi hidroamelioraţie;
4. organizarea proiectării şi a construcţiei sistemelor de aproviziona­re cu apă potabilă şi canalizare, exploatarea tehnică a lacurilor de acumulare de uz comun, conform principiului de bazin hidrografic, precum şi a digurilor de protecţie;
5. avizarea folosirii integrale şi speciale a apelor, confirmate prin Titlul de folosinţă integrală şi Autorizaţia de folosinţă specială, întreprin­de măsuri privind evitarea utilizării ilicite a apei şi construcţiilor hidrotehnice şi propune retragerea avizelor, în caz de încălcare a legislaţiei.

Pornind de la situaţia reală creată în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei localităţilor şi terenurilor agricole împotriva inundaţiilor, pot fi formulate următoarele probleme existente în RM:

• lipsa unui management eficient şi stabil al resurselor de apă;
• asigurarea nesatisfăcătoare cu apă de calitate, inclusiv cu apă teh­nologică;
• impactul negativ al efectelor distructive ale apelor;
• reducerea semnificativă a suprafeţelor hidroameliorate;
• eficienţă redusă a terenurilor irigate;
• utilizarea iraţională a resurselor de apă;
• lipsa tehnicii performante pentru irigare;
• lipsa bazei de date informaţionale şi analitice;
• lipsa recomandărilor ce ţin de procedeele tehnologice.

Pentru soluţionarea problemelor identificate, prin Hotărârea Guver­nului RM nr. 751 din 05.10.2011, a fost aprobat Programul de dezvoltare a gospodăririi apelor şi a hidroamelioraţiei în Republica Moldova pentru anii 2011-2020. Programul în cauză stabileşte obiective specifice în do­meniu, printre care:

1. asigurarea protecţiei împotriva inundaţiei a 93 localităţi şi 95 mii ha de teren agricol - până la finele anului 2017;
2. majorarea suprafeţelor de teren irigat pînă la 300 mii ha, atât din contul celor reabilitate, cât şi al celor construite noi - până la fine­le anului 2020;
3. sporirea randamentului producerii pe terenurile irigate la: cultu­rile legumicole - până la 35 t/ha; la fructe - până la 15 t/ha; la sfecla de zahăr - până la 32 t/ha; la viţa de vie (soiuri de masă) - până la 12 t/ha şi la viţa de vie (soiuri tehnice) - până la 8 t/ha, prin menţinerea nivelului minimal al umidităţii solului nu mai jos de 70% din capacitatea de cîmp pentru apă - până la finele anului 2020;
4. organizarea producerii la întreprinderile autohtone de profil a 8 blocuri-module pentru irigare în gospodăriile de fermieri - până la finele anului 2014;
5. crearea bazei de date a sistemului informaţional al fondului apelor privind patrimoniul hidrotehnic, utilizarea şi evacuarea apei, iriga­rea şi desecarea terenurilor, care vor servi drept temei la luarea deciziilor - până la finele anului 2014 etc.

În scopul realizării Programului, Guvernul a aprobat prin aceeaşi Ho­tărâre şi un plan de măsuri, cu indicarea instituţiilor repsonsabile, cu identificarea acţiunilor, ce urmează a fi întreprinse, precum şi termenele de implementare a acestor sarcini.

Guvernul a aprobat un şir de regulamente, precum Regulamentul Ca­dastrului de stat al apelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 763 din 23.09.2013, Regulamentul privind condiţiile de deversare a apelor uzate în corpurile de apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 802 din 09.10.2013, Regulamentul cu privire la folosinţa apelor din acumulările de apă pentru necesităţile comunităţii, irigaţie şi piscicultură, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 807 din 16.10.2013, Regulamentul privind evidenţa şi raportarea apei folosite aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 835 din 29.10.2013, Regulamentul privind prevenirea poluării ape­lor din activităţi agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului. nr. 836 din 29.10.2013, Regulamentul cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890 din 12.11.2013, Regulamentul cu privire la cerinţele de calitate a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 931 din 20.11.2013, Regulamentul privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării ape­lor de suprafaţă şi a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernu­lui nr. 932 din 20.11.2013, Regulamentul privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau în corpuri de apă pentru localităţile urbane şi rurale, aprobat prin Hotărâ­rea Guvernului nr. 950 din 25.11.2013.

Legea nr. 1538 din 25.02.98 privind fondul ariilor naturale protejate de stat stabileşte categoriile de obiecte şi complexe naturale care for­mează fondul ariilor protejate. Cele delimitate în conformitate cu clasifi­carea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii sunt:

1. rezervaţia ştiinţifică;
2. parcul naţional;
3. monument al naturii;
4. rezervaţia naturală;
5. rezervaţia peisajeră (de peisaj geografic);
6. rezervaţia de resurse;
7. arie cu management multifuncţional.

Categoriile de obiecte şi complexe naturale care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, dar care formează fondul ariilor protejate sunt:

1. grădină dendrologică;
2. monument de arhitectură peisajeră;
3. grădină zoologică.

Legea 1538 prevede categoriile de obiecte şi complexe naturale stabi­lite prin alte reglementări internaţionale:

1. rezervaţie a biosferei (Programul UNESCO);
2. zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar).