Conceptul de justiţie, întâlnit deseori şi ca jurisdicţie are multiple accepţiuni. Originea sa provine din dreptul roman: Jurisdictio în limba latină înseamnă a pronunţa dreptul (ius/drept şi dicere/a spune, a pronunţa).[1]
Într-o primă accepţiune termenul de jurisdicţie desemnează: puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept- persoane fizice sau juridice- prin aplicarea legii[2]. Noţiunea de justiţie ca „putere” este insuficientă pentru ocalificare corectă a conceptului , ea fiind în realitate o „putere- datorie”, judecătorul având nu numai facultatea de a judeca ci şi datoria de a o face.
Într-o a doua accepţiune jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia. Conform art. 15 al Legii privind organizarea judecătorească, în Republica Moldova justiţia se înfăptuieşte prin intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti: Curtea Supremă de Justiţie; curţile de apel; judecătorii. Conceptul de jurisdicţie este utilizat în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă şi în alte accepţiuni. Astfel se vorbeşte de jurisdicţie spre a desemna competenţa unui organ judiciar. În acest sens se afirmă că o a numită cauză sau categorii de cauze sunt de competenţa unei anumite judecătorii (instanţe judecătoreşti). Folosirea conceptului de jurisdicţie în această accepţiune nu corespunde însă unei rigori ştiinţifice. Ea este o reminiscenţă a unei îndelungate tradiţii sau alunecări de limbaj, datorate faptului ca până în secolul al XIX- lea termenii de jurisdicţie şi de competenţă erau consideraţi ca sinonimi, în realitate însă competenţa reprezintă a componentă a jurisdicţiei, este deci doar o parte a jurisdicţiei. Orice judecător este învestit cu o jurisdicţie, dar competenţa sa este limitată la cazurile prevăzute de lege.[3]
Avându-se în vedere menirea, rolul şi atribuţiile instanţei de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un şir de particularităţi prin care justiţia se deosebeşte de celelalte genuri de activitate statală[4]:
- Justiţia se înfăptuieşte numai de instanţele judecătoreşti(art. 114 din Constituţie)-justiţia constituie monopol de stat. Aceasta implică existenţa unor structuri statale, apte să realizeze activitatea jurisdicţională;
- Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi în strictă conformitate cu legea în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;
- Justiţia se înfăptuieşte într-o formă strict procedurală;
- Drept urmare a înfăptuirii justiţiei se aplică constrângerea de stat.
Specificul activităţii jurisdicţionale impune o anumită particularitate şi actelor sale, în raport cu actele normative şi cu cele administrative individuale. Ca urmare în doctrină se consider că din punct de vedere etimologic prin act jurisdicţional se înţelege acel act prin care judecătorul ,,spune dreptul”,[5] spre deosebire de actele în materie necontencioasă care ar avea un character administrative.
Printre particularităţile caracteristice actului jurisdicţional putem evidenţia pe următoarele:
- este emis în cadrul funcţiei jurisdicţionale şi în scopul realizării acesteia, de regulă pentru soluţionarea unor litigii juridice;
- este emis de organul care potrivit legii are competenţa de a soluţiona cauza respectivă, procedează ca organ de jurisdicţie;
- activitatea acestui organ are la bază principiul independenţei judecătorului şi supunerii lui numai legii;
- actul este emis în cadrul unei procedure specific, iar succesiune de acte şi de fapte pe care această procedură le implică semnifică declanşarea, întreţinerea şi finalizarea unui process;
- în condiţiile legii actul dobîndeşte o proprietate prin care el se singularizează, puterea lucrului judecat.[6]
Analizînd cele menţionate am putea spune că justiţia, ca formă a activităţii statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi ai educa în spiritual respectării legilor.
[1] Ioan Leş, Trarat de drept procesual civil,ed. ALL BECK, Bucureşti, 2001, pag. 3.
[2]M.- N. Costin, I. Leş, D. Radu, M. Şt. Minea, Dicţionar de drept procesual civil, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 287.
[3] Ioan Leş, Trarat de drept procesual civil,ed. ALL BECK, Bucureşti, 2001, pag. 4.
[4] Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept, Chişinău, 2001, pag. 34.
[5] R. Perrot , Institution judiciaries, ed Montchrestien, Paris, 2000, pag 473.
[6] I. Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II,ed. Europa Nova, Bucureşti 1996, pag. 374