In cadrul procedurii de aplicare a sancţiunii contravenţionale:
- subiecţii sunt statul şi contravenientul,
- conţinutul este dreptul statului de a sancţiona contravenientul pentru fapta licită săvârşită iar contravenientul este obligat să se subordoneze şi să se supună sancţiunii cu caracter de pedeapsă, cu repararea prejudiciului acolo unde este cazul, iar
- obiectul raportului este nu altceva decat fapta ilicită.
Contraventia, ca si infractiunea, se caracterizeaza prin patru elemente constitutive:
- obiectul;
- subiectul;
- latura obiectiva (fapta);
- latura subiectiva (vinovatia).
Aceste elemente trebuiesc indeplinite cumulativ pentru fiecare contraventie. Lipsa oricareia dintre ele conduce la „inexistenta contraventiei si implicit la imposibilitatea tragerii la raspundere a faptuitorului”.
Obiectul contraventiei il constituie valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin normele de drept contraventional carora li se aduce atingere sau sunt puse in pericol de fapta savarsita. Fiecare contraventie are un obiect specific, ce rezulta din textul actului normativ care o prevede.
Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea că valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin normele de drept contravenţional au o importanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează administraţia publică în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanţă mai redusă, spre deosebire de obiectul infracţiunii care vizează valorile fundamentale ale statului.
Latura obiectiva a contraventiei o formeaza actiunea sau inactiunea producatoare a urmarilor socialmente periculoase sau care ameninta, pun in pericol anumite valori si care este prevazuta ca ilicita in actul normativ de stabilire a contraventiei.
Actiunea ilicita consta în comiterea unei fapte oprita de norma de drept.
Inactiunea ilicita consta în neîndeplinirea de catre o persoana a obligatiilor ce-i revin din norma de drept.
Latura obiectivă, ca element constitutiv al contravenţiei, este alcătuită din acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei.
Reprezentanţii doctrinei penale includ în categoria trăsăturilor obligatorii ale laturii obiective: pericolul social, consecinţele negative, raportul cauzal.
Subiectul activ al contraventiei este potrivit Legii nr.180/2002 atat persoana fizica cat si persoana juridica ce comite fapta contraventionala. Potrivit Legii nr.180/2002 persoana juridica raspunde contraventional in cazurile si in conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii. Persoana fizica pentru a putea fi subiect al unei contraventii trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- sa aiba varsta de cel putin 14 ani. In OG 2 din 2001 se arată la art. 11 la alin. (2) si (4) ca minorul sub 14 ani nu raspunde contraventional si ca minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati în folosul comunităţii.;
- sa fie responsabila, iresponsabilitatea fiind exceptie ce trebuie dovedita;
- sa aiba libertate de hotarare si actiune;
- pentru unele contraventii, subiectul trebuie sa aiba o anumita calitate (de exemplu: conducator auto, posesor de arma, gestionar).
Când se analizeaza subiectul contraventiei trebuie avut în vedere si subiectul raspunderii contraventionale (adica persoana care este trasa la raspundere în cazul savârsirii acestor fapte) deoarece nu întotdeauna aceste subiecte sunt identice.
Intro alta opinie se arata ca, daca în cazul infractiunii subiectul acesteia este întotdeauna si subiect al raspunderii penale, în cazul contraventiei Ordonanta nr.2/2001 referitoare la regimul juridic al contraventiilor prevede posibilitatea sanctionarii cu amenda si a persoanelor juridice. Persoana juridica raspunde contraventional în cazurile si conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii.
Acest lucru este un artificiu al actului amintit, deoarece este recunoscut faptul ca persoana juridica nu poate savârsi actiuni, ele fiind ale personalului angajat ce o compune, iar atunci când aceste actiuni îmbraca un caracter contraventional ar trebui în mod normal sa fie considerati autorii acestor fapte.
Deci, se poate afirma ca, persoana juridica nu poate fi subiect al contraventiei ci numai subiect al raspunderii contraventionale. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor fizice angajate care nu si-au îndeplinit obligatiile de serviciu legate de contraventie. Este firesc sa fie asa deoarece persoana juridica îsi îndeplineste atributiile sale prin persoane fizice ce au calitatea de salariati (angajati).
Latura subiectiva se refera la atitudinea psihica a contravenientului fata de fapta savarsita si urmarile sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovatia atat sub forma intentiei cat si a culpei, elemente ce sunt stabilite de legiuitor.
Vinovăţia nu o găsim definită în legislaţia contravenţională, dar ea poate fi explicată atât prin înrudirea contravenţiilor cu infracţiunile, cât şi prin formele şi modalităţile ce le întâlnim în prevederile din Codul penal.
Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al faptuitorului fata de fapta comisa si fata de urmarile acesteia. Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta si vointa. Vinovatia presupune o atitudine constienta în sensul ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale ilicite, a rezultatului acestora, care este socialmente periculos si savârseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni pentru realizarea rezultatului urmarit. Vointa de a savârsi fapta ilicita este determinata numai dupa reprezentarea în constiinta faptuitorului a urmarilor faptei. Prezenta atât a factorului intelectiv cât si a celui volitiv în comiterea faptei este o conditie esentiala a vinovatiei.
Astfel, există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. Intenţia poate să fie directă (când contravenientul prevede urmările faptei sale şi urmăreşte producerea lor prin comiterea acelei fapte) şi indirectă (atunci când prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu îl urmăreşte să se producă, acceptă posibilitatea producerii lui).
Culpa, la rândul, ei poate să fie cu previziune sau uşurinţă (când contravenientul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce) sau fără previziune sau din neglijenţă (când contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă).
Vinovăţia constituie latura subiectivă a contravenţiei, respectiv ea este un act de conştiinţă care implică în primul rând un factor intelectiv şi apoi unul volitiv, deci un proces de conştiinţă şi apoi
Unul de voinţă, conştiinţa fiind premisa voinţei.
În literatura juridică s-a arătat că în situaţia juridică în care actul normativ de sancţionare prevede intenţia, ca element constitutiv al contravenţiei, fapta săvârşită din culpă nu poate fi calificată contravenţie .