Introducere

Dreptul are in viata contemporana un rol de prim rang. In functie de elaborarea si aplicarea dreptului, o societate este “ inchisa”, fiind orientate spre arbitrar si blocaje sociale sau, dimpotriva, este “deschisa”, cultivand dinamismul si progresul social.

Cuvantul “drept” are o sfera semantica extinsa, putand capatata, in functie de contextual in care este utilizat, mai multe acceptiuni. Etimologic, el deriva din latinescul “ directus” care, a luat in sensul sau nuclear, inseamna drept, direct, in linie dreapta, de-a dreptul.

Din perspectiva filosofica “drept”, este un concet dizvoltat in operele lui Platon si Aristotel, cu sensul de “justitie”, “ echitate”, de “indatorie de a trai onest si de a da sau de a recunoaste fiecaruia ceea ce ii apartine sau i se cuvine”.^[1]

Din perspectiva juridical cuvantului “drept” i se dau mai multe sensuri. Primul sens “drept” semnifica stiinta despre drept- ansamblu de idei, notiuni, categorii si principii care explica domeniul social al dreptului , prin intermediul carora acesta poate fi modelat teoretic, deci cu alte cuvinte explicat.

Domeniul social al dreptului, numit pur si simplu drept, nu este stiita, dar construirea lui, fiind opera umana, poate fi socotit, in egala masura, tehnica si arta.^[2]

Cauzele aparitiei dreptului trebuie cautate in evolutia societatii, in sferile vietii material si spiritual care a necesitat mereu noi forme de organizare sociala si, desigur, un sistem de reguli sociale- normele juridice.

Aparitia si formarea dreptului, de buna seama, ese un process complex caruia nu i se poate stabili odata precisa de nastere, iar primele norme sunt inca destul de defuse, impletite cu multitudinea de obiceiuri, datini si practice religioase deosebit de active.

Dreptul este opera a societati, expresiei a socializarii omului, reglementand prin normele sale interactiuni umane, drepturile si indatoriile individului.

Definirea Dreptului

Ca ansamlul de norme care organizeaza viata in comun, dreptul este o tehnica a convetuirii sociale. Privit astfel, el se prezinta sub mai multe ipostaze:

1. Drept subiectiv
2. Drept obiectiv
3. Drept material
4. Drept procesual

Dreptul obiectiv ansamblul normelor de conduit care guverneaza societatea organizata si a caruia respectare este asigurata, daca este necesar, de forta de coercitie a unei autorizatii publice cunoscute. ^[3]

Dreptul subiectiv este totalitate normelor juridice active dintr-un stat, ca drept aplicat imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi adus la indeplinirea prin coercitia etatica, exercitata de organele special abilitate.

Raportul dintre dreptul subietiv si dreptul obiectiv poate fi explrimat astfel: dreptul obiectiv are o existent independent de subiectele raporturilor juridice, pe cand dreptul subiectilor decurge din dreptul obiectiv, in cadrul caruia sunt constintile generice.

Dreptul material este cel care cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile juridice din diferite sfere ale relatiilor sociale, pe cand dreptul procesual cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza procedura de judecare a litigiilor si modul de executare a hotaririlor pronuntate.

Dreptul se afla intro stransa legatura cu valorile morale, majoritatea acestora primind consacrare formelor normative juridice. Dreptul si morala se conjuga; totusi le diferentiaza sfera de cuprindere si respective natura forte ice garanteaza aplicarea lor.

Particularitatile Dreptului

Dreptul reprezinta un fenomen de reglementare a conduitei omului in societate, care apare ca o consecinta a organizarii indivizilor in societate, nascut din cerinte ale vietii sociale, determinate de traiul in comun si de armonizarea actiunilor umane.

Ca element al sistemului de norme sociale, dreptul prezinta, intii de toate, trasaturi ce sint comune tuturor normelor sociale, adica trasaturi specifice normativitatii. Dupa cum am mentionat, ca reglatori ai relatiilor sociale dreptul si morala apar, de cele mai frecvente ori, impreuna. ^[4]

Cercetarea legaturii drept-morala-sistem social poate fi initiata in diverse planuri: gnoseologic, logico-semantic, social-psihologic, juridic, etic, sociologic. In cadrul oricarui dintre aceste demersuri norma juridica apare ca o norma sociala, alaturi de toate celelalte norme, definindu-se prin caracterul sau social, intrunind, dupa cum este si firesc, trasaturile generate ale acesteia. Astfel, analiza normelor juridice se fundamenteaza in corelatie, in interactiune cu cele morale. In secolul al XX-lea, problema specificului si corelatiei moralei cu alte forme ale reglementarii normative "... a devenit un fel de piatra de incercare”. Din punct de vedere istoric, normele dreptului s-au desprins treptat din normele morale si din obiceiurile societatilor prestatale. ^[5]

Problema raportului morala-drept a preocupat gindirea umana inca din antichitate. Daca pentru Grecia antica nu este caracteristica o delimitare clara intre cele doua tipuri de norme sociale, atunci in doctrina juridica romana gasim o concepere independenta a dreptului fata de morala. Germanul Thomasius, in lucrarea sa “Fundamenta iuris naturalis et gentium ex sertsu comuni deducta (1705)” a separate pentru prim data dreptul de morala din punc de vedere teoretic.

El preconizeaza ca dreptul are misiunea sa asigure oamenilor raporturile lor exterioare prin reglementari, care formeaza obligatiuni perfecte, sanctionabile, in timp ce morala se adreseaza vietii interioare a conostiintei si formuleaza obligati imperfecte, negarantate.

Incepind de la Im.Kant, s-au pus bazele unei diferentieri clare intre morala si drept , pina in prezent, aceasta problema continua sa fie in centrul atentiei. Comportamentul uman intilneste doi reglatori: morala si dreptul, care ca forme de reglementare interactioneaza. Autorul celor trei Critici considera ca exista o idee care conduce atit morala, cat si dreptul, si care se realizeaza in viata sub forma de cunoastere particulara a unor drepturi si indatoriri. Elementul distinc­t al gindirii kantiene consta in aceea ca normele si normativitatea sint reduse la componenta lor imperativa.

Perioadele de mai tirziu au ca preocupare stabilirea specificului acestei diferente (morala-drept). G.Ripert considers ca “atata timp cit legea este in vigoare, nu trebuie sa ne formulam intrebari daca ea corespunde sau nu unui ideal moral. In momentul in care ea nu mai este conforma cu principiile morale, va cadea in desuetudine.

Intre regula morala si cea de drept nici nu exista deosebiri sub raportul domeniului de aplicare, al naturii si scopului, motiv pentru care criteriile moralei patrund in drept destul de usor, prin intermediul conceptilor etice ale legiuitorului sau chiar ale judecatorului”. Un alt autor, P.Roubier, in lucrarea sa Teoria generala a dreptului, incearca o opunere a celor doua domenii din perspectiva mediului la care ele se refera: morala apartine mediului interior, iar dreptul apartine mediului exterior al omului. Din aceasta cauza, el considera morala ca fiind o etica subiectiva, iar drep­tul o etica obiectiva.^[6]

Autorul roman M.Djuvara continua aceeasi idee: “Morala are ca obiect reglementarea faptelor interne si intentia noastra, dreptul are ca obiect reglementarea faptelor materiale externe, ceea ce este cu totul altceva. Cind regula morala ii comanda cuiva sa fie bun, ii comanda o atitudine sufleteasca, o intentie sincera. Indata ce aceasta s-a manifestat in exterior, printr-un fapt in legatura cu alta persoana, indata apare fenomenul numit drept”.^[7] Contrar acestor pareri, doctrina pozitivismului juridic si a normativismului prin reprezentantii sai Kelsen si Walini, considera ca dreptul este desprins de orice alta realitate (si de morala) si ca, fiind o constructie in sine, se identifica doar cu statul. Prin aceasta “se incearca o izolare a dreptului de realitatea sociala”.

Consideram ca in realitate aceste doua domenii nu pot fi absolut diferite, deoarece ele totdeauna se afla in concordanta. Modul in care evolueaza dreptul este o trecere de la cutume, obiceiuri, morala la un sistem de norme si legi. In aceasta trecere numeroase sint normele morale care au obtinut o expresie juridica. Dar totusi stipulam existenta urmatoarelor aspecte care contribuie la posibilitatea stabilirii diferentelor dintre normele morale si cele de drept:

• In una si aceeasi societate pot exista mai multe categorii de reguli de conduita. Dar numai normele care sint ridicate la rangul de lege sint norme juridice.
• Orice norma se refera la un comportament concret dintr-o relate sociala data. In cazul normelor de drept, fiecare component se formuleaza precis, iar nerespectarea unei norme de drept presupune pedeapsa, pe cind nerespectarea normei morale atrage dupa sine dezaprobare si alte forme de influenta morala.
• O alta deosebire dintre normele de drept si cele morale survine din modul in care fiecare din ele se formeaza (ca, de exemplu, modul de intrare si iesire din vigoare a unei norme de drept, care presupune respectarea unui sir de cerinte).

In pofida acestor deosebiri, majoritatea juristilor sint de parerea ca intre drept si morala exista o corelatie organica foarte strinsa, dar fiecare din ele isi pastreaza identitatea. Legatura strinsa intre cele doua forme decurge si din faptul ca numeroase norme cu un continut identic au o natura atit juridica, cit si morala. “Forta dreptului se gaseste atit in justificarea sa logica, rationala, cit si in aprobarea si sustinerea sa morala”, iar pentru a aprecia juridic actele sociale trebuie ca in prealabil sa le apreciem din punct de vedere moral. ^[8]

Efectuind un studiu asupra rolului principiilor morale in formarea dreptului si a relatiei drept-morala, I.Dobrinescu considers ca multe din considerentele care conduceau spre diferenta dintre morala si drept sint relative.

“Dreptul si morala au structura normativa identica si aceasta se poate deduce din afirmatia ca dreptul este un minim de morala si din constatarea ca nu exista enunt moral, care sa fie denuntat ca nedrept, desi uneori intilnim enunturi juridice in dezacord cu morala. In prezent se vorbeste despre o justitie morala care “trebuie sati faca parte din primele cerinte ale dimensiunii umane ale societatii. Orice carta a drepturilor economice ale omului, de exemplu, este inseparabila de un cod moral al dreptului lui ca om...”

L.P. Marcu mentioneaza ca, in afara tuturor deosebirilor care pot fi gasite intre morala si drept, cel din urma totusi nu este decit trunchiul cu ramurile, iar radacina este morala, pentru ca dreptul, in totalitate, se intemeiaza pe ideile morale. Rezulta, deci, ca relatia dintre aceste doua domenii este de natura axiologica, adica valoarea juridica si cea etica au o origine comuna. In istorie gasim exemple de alternare, de schimbare cu locul intre aceste domenii. Valoarea (morala, politica, juridica etc.) intemeiaza norma. Pe de alta parte, normele exprima valori. Normele morale si juridice se adreseaza conduitei individului si raporturilor acestuia cu altii, ambele comanda ca imperativ.

Cicero socotea ca, intrucit justitia nu decurge din forta cuiva, ea are ca temei un principiu natural si, fiind naturala, este necesara ca si morala. Propunindu-ne sa conturam o posibila perspectiva sistemica asupra valorilor sociale in drept, mai intii trebuie sa identificam spectrul de probleme, raporturile dintre aceste valori, relatiile de ierarhie, influentare, interactiune si integrarea valorilor dreptului in sistemul culturii. Cadrul unei conceptii complexe asupra valorilor contine semnificatia umana a acestuia. Si morala, si dreptul se refera la raporturile dintre individ si colectivitate, stabilind modele comportamentale si aprecieri rationale, care sint violabile. Dreptul il concepem ca un minim de morala. El este punerea in actiune a moralitatii, dind posibilitate fiecarei persoane sa-ai realizeze libertatea sa, dar fara a limita libertatea altor persoane. E.Speranfia nota: “Principala forta, forta funda­mentala a dreptului, este valabilitatea sa logica si obligativitatea sa morala”.

G.Ripert afirma ca nu exista nici o frontiera intre drept ai morala. Dreptul nu este altceva decit morala in masura in care aceasta devine susceptibila de coercitiune. Intr-adevar, putem constata momentele in care dreptul si morala se afla in simbioza, fara a-si pierde identitatea.

Pentru a se mentine sau pentru a-si pastra structura, diversele raporturi sociale solicita existenta anumitor domenii generale (cum este morala) si specifice (de pilda, dreptul) ce apartin normativitatii.

Puterea normelor morale depinde de doua aspecte: de capacitatea reala, obiectiva de reglementare a relatiilor sociale si de calitatile subiective, adica de nivelul de maturitate morala a participant lor la anumite relatii sociale. In acest cadru unele relatii sociale pot fi reglementate doar de catre normele morale, pentru altele acestea sint insuficiente, implicind normele ce tin de alte domenii;

In toate cazurile normele morale sint completate de acele norme care au o capacitate de actiune mai mare, si anume de catre normele juridice. Interactiunea norme morale norme juridice se manifesta ca un tot ce influenteaza intr-un mod specific relatiile sociale. Rezulta ca normele juridice sint In mare parte asemanatoare cu normele morale, dar in acelasi timp, ca o categorie distincta, poseda trasaturi specifice ce le confera individualitate ai un loc aparte In sistemul normelor sociale.

Cu alte cuvinte, particularitatile dreptului pot fi divizate in doua grupe:

1) generale

2) speciale (specifice).

Cind se vorbeate despre corelatia normelor juridice cu alte categorii de norme sociale, cel mai des se au in vedere trei momente, si anume: unitatea lor, deosebirile si legatura lor reciproca. Unitatea lor consta in faptul ca atit normele juridice, cit si normele morale, normele corporative, obiceiurile toate se refera la categoria normelor sociale si, respectiv, dispun de particularitatile generale ale acestora.

Deosebirile existente intre normele juridice si celelalte categorii de norme sociale se stabilesc dupa urmatoarele criterii:^[9]

• In primul rind, dupa modul de aparitie. Normele juridice sint stabilite sau sanctionate de catre stat, sau organele lui, pe cind normele corporative sint elaborate de organizatiile corespunzatoare, normele morale si obiceiurile apar treptat pe parcursul evolutiei societatii;

• In al doilea rind, dupa forma de exprimare. Normele juridice sint expri¬mate in acte normative oficiale ale statului, pe cind toate celelalte categorii nu dispun de aceasta calitate, chiar si in cazurile cand sunt fixate in diferite izvoare cum ar fi normele religioase;

• In al treilea rind, dupa sfera de actiune. Normele juridice reglementeaza relatiile care pot fi supuse reglementarii juridice si care obiectiv necesita o asemenea reglementare. Acestea, de regula, sint cele mai importante relatii sociale. In unele cazuri, normele juridice pot sa aiba aceeasi sfera de actiune cu celelalte categorii de norme sociale, de exemplu: sa nu furi, sa nu omori etc. Totodata, normele morale, obisnuielnice, reglementeaza relatii in afara sferei celor juridice, cum ar fi, bunaoara, relatiile de prietenie, anumite relatii familiale, in afara de aceasta, normele juridice se raspindesc asupra persoanelor care se afla pe teritoriul statului sau unitatii administrativ-teritoriale, pe cind celelalte poarta, de regula, un caracter local, sau in general nu au frontiere;

• In al patrulea rind, dupa nivelul de detalizare. Normele juridice, ca reguli de comportament in situatii concrete, se deosebesc prin nivelul ridicat de detalizare si concretizare. Aceeasi calitate o au si normele corporative, pe cind obiceiurile in general sint la maximum apropiate de situatii concrete, iar normele morale nu contin practic detalii, dar stabilesc niste principii generale, pe care oamenii se straduie sa le respecte in comportamentul lor;

• In al cincilea rind, dupa modul de asigurare. Toate normele sociale, in principiu, se respecta si se executa binevol, sub influenza constiintei si increderii a oamenilor. Pentru nerespectarea normelor juridice este posibila aplicarea fortei coercitive a statului, pe cind in majoritatea cazurilor pentru nerespectarea celorlalte norme sociale se aplica masuri cu caracter obstesc. In cazul aparitiei unor contradictii; dintre normele juridice si celelalte categorii de norme sociale, prioritate intotdeauna au cele juridice, fund si cele mai asigurate;

• In al saselea rind, dupa tendintele dezvoltarii. Normele juridice apar doar la o etapa de dezvoltare a societatii umane. La etapa contemporana, rolul dreptului este semnificativ ca un mijloc efectiv de administrate sociala. Una din trasaturile caracteristice ale dreptului este dinamismul lui, unde normele juridice invechite pot fi usor inlocuite cu norme noi, prin adoptarea unui act normativ nou. Obiceiurile si normele morale apar mult inaintea dreptului, sint mai conservative, apar si dispar mult mai greu.

Interactiunea normelor juridice cu celelalte categorii de norme sociale este evidenta, deoarece pentru ca normele juridice sa actioneze cit mai eficace, este necesar ca ele sa adereze la unele notiuni si categorii, putem spune chiar la unele valori nejuridice.

Particularitatile generale ale dreptului

   Insasi notiunea de particularitati generale cuprinde in continutul sau asemenea trasaturi care sint caracteristice intregii normativitatii toate categoriile de norme sociale, inclusiv cele juridice, care apar la o etapa sau alta de dezvoltare a societapi umane. Reprezentind, ca si toate celelalte tipuri de norme, nistc reguli de comportament, normele juridice reglemenleaza diferite categorii de relati sociale.           Orice ramura a dreptului intruchipeaza, prin anumite norme, intr-o forma specifica, valorile sociale ale societatii care se refera la un anumit domeniu al vietii. De exemplu, asa valori sociale ca egalitate, dreptate, responsabilitate etc. sint considerate si ca valori juridice. Concomitent confirmarii dreptului ca valoare sociala au aparut si valori juridice specifice (adevar, libertate, dreptate). Toate normele si valorile juridice se conpun in teoria dreptului, se intaresc in sistemul normelor juridice, se realizeaza in activitatea de aplicare a dreptului si, in fine, intruchipeaza ordinea juridica a statului.^[10]

Trebuie sa punem cont de faptul ca la reglementarea acestor relatii sociale normele juridice pot sa coincida cu celelalte categorii de norme care caracterizeaza o societate intr-un anumit timp sau spatiu, atit dupa forma, cit si dupa continut. Asa bunaoara, atit normele morale, cele religioase etc., cit si cele juridice interzic asa comportamente cum ar fi cele indreptate impotriva vietii, cinstei, demnitatii, proprietati persoanei .

Particularitatile special ale dreptului

In ceea ce priveste particularitatile speciale ale dreptului, putem mentiona ca ele sint acele trasaturi care redau specificul dreptului si prin care dreptul se deosebeste de restul normelor sociale. Prin intermediul normelor sociale “societatea se raporteaza in mod activ generalizat la orice individ, in numele.

In ceea ce priveste particularitatile speciale ale dreptului, putem mentiona ca ele sint acele trasaturi care redau specificul dreptului si prin care dreptul se deosebeste de restul normelor sociale. Prin intermediul normelor sociale “societatea se raporteaza in mod activ generalizat la orice individ, in numele.

Spre deosebire de acestea, specificitatea normelor juridice este redata prin caracterul lor general si impersonal, ele fiind strict determinate, obligatorii, care reglementeaza nu toate relatiile sociale, ci doar pe cele mai importante, stabilite sau sanctionate de catre stat si care, la nevoie, sint garantate si asigurate prin forta de constringere a puterii publice. In esenta, particularitatile dreptului sint asemanatoare cu cele ale normei juridice, cu exceptia ca cele ale dreptului se refera la intreg sistemul de norme juridice, pe cind cele ale normei juridice doar la o singura norma.

Astfel, trasaturile specifice ale normelor juridice, din care rezulta si parti­cularitatile dreptului, sint urmatoarele:

• Normele juridice indica un comportamerit esential, si nu conduita unei persoane, adica au un caracter general, devenind etalon cu ajutorul caruia statul apreciaza conduita cetatenilor in situatii concrete;
• Normele juridice nu sint simple recomandari ci reprezinta o dispozitie obligatorie, un comandament impus de puterea publica, nerespectarea lor atragind dupa sine aplicarea constiingerii;
• Spre deosebire de legile naturii, care nu depind de vointa oamenilor, normele juridice au un caracter volitiv;
• Normele juridice pot sa prevada aparitia unor efecte juridice, care sint consecinta unor fapte ce se produc independent de vointa oamenilor (nasterea, moartea etc.);
• Normele juridice se pot realiza in viata practica numai trecind prin constiinta oamenilor, deoarece conduita este subordonata vointei lor.^[11]

Bibliografie

1. H. Levy- Bruhl, Sociologie du droit,PUF, 1971.
2. N. Popa “ Teoria Genera a Dreptului”.
3. Gh. Mihail, R.I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria si filosofia dreptului, Editura All, Bucuresti, 1997.
4. M.Djuvara, Teoria Generala a Dreptului, vol 1, Bucuresti, 1930.
5. A.Sida , Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Timisoara, 1997.
6. Georges Ripert. La regle morale dans les obligations civiles. - Paris. 1978.
7. Mircea Djuvara, Teoria Generala a Dreptului, vol 2, Bucuresti, 1930.
8. C.Bellu. Elemente de sociologie juridical.- Craiova: Editura Universitatii, 1993.
9. Carmen Popa.”Teoria Generala a Dreptului”, Bucuresti 2001, Lumina Lex.
10. Gheorghe Avornic. “Tratat de Teoria Generala Dreptului”, Volumul 2
11. Coastica Voicu. “Teoria Generala a Dreptului”, Lumina Lex ,Bucuresti 2002.

^[1] H. Levy- Bruhl, Sociologie du droit,PUF, 1971, pag 5

^[2] N. Popa “ Teoria Genera a Dreptului”, pag 42

^[3] Gh. Mihail, R.I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria si filosofia dreptului, Editura All, Bucuresti, 1997, pag.202

^[4] M.Djuvara, Teoria Generala a Dreptului, vol 1, Bucuresti, 1930, pag. 16.

^[5] A.Sida , Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Timisoara, 1997, pag.30

^[6] Georqes Ripert. La regle morale dans les obligations civiles. - Paris. 1978, p. 24.

^[7] Mircea Djuvara, Teoria Generala a Dreptului, vol 2, Bucuresti, 1930, pag. 578.

^[8] C.Bellu. Elemente de sociologie juridical.- Craiova: Editura Universitatii, 1993, pag.48

^[9] Carmen Popa.”Teoria Generala a Dreptului”, Bucuresti 2001, Lumina Lex.

^[10] Gheorghe Avornic. “Tratat de Teoria Generala Dreptului”, Volumul 2,pag 73.

^[11] Coastica Voicu. “Teoria Generala a Dreptului”, Lumina Lex ,Bucuresti 2002. pag.102.