1. Definiţie.Caracteristici

Grupurile etnice sunt acele grupuri sociale cu tradiţii culturale comune care au sentimentul identităţii ca subgrup în cadrul societăţii dominante. Membrii acestor grupuri diferă de ceilalţi membri prin anumite trăsături culturale specifice: limba distinctivă, religie, tradiţii folclorice (obiceiuri, îmbrăcăminte), tradiţii culturale, comportament sau mod de viaţă. Ceea ce e specific şi important e sentimentul identităţii şi autoaprecierea lor ca fiind diferiţi de majoritate, conştientizând deosebirea dintre noi-imaginea de sine şi ei-imaginea celorlalţi; trăind de obicei fie datorită impunerii grupului dominant, fie datorită alegerii lor, în anumite zone sau cartiere periferice.^[1]

Grupurile etnice sunt minorităţi etnice sociale cuprinse în cadrul societăţii dominante care le controlează. Prin ce se diferenţiază minorităţile etnice de naţiune? Prin aceea că reprezintă dimensiuni mici, au la bază o moştenire comună, sunt mult mai persistente în istoria umană, sunt esenţial exclusive şi descriptive, membrii acestor grupuri având la baza anumite trăsături înnăscute, în timp ce naţiunile sunt circumscrise în timp şi spaţiu, sunt inclusive, definite cultural şi politic.

La nivel de comunitate etnica, Anthony D. Smith, în cartea sa “The Ethnic Origins of Nations ^[2]“ afirma că orice etnie are câteva fundamente sau dimensiuni etnice esenţiale cum ar fi: un „nume colectiv” care este de fapt marca identificabilitatii unei etnii în înregistrările istorice, este o emblemă a comunităţii etnice evocând în acelaşi timp o atmosferă care are putere şi semnificaţie pentru cei ce se includ: un „mit comun al originii” care furnizează înţelesul unei aşezări colective în lume şi cartea comunităţii ce explica originile, creşterea şi destinul acesteia ; „împărtăşirea unei istorii” este o altă dimensiune ce stă la baza unei comunităţi istorice. Sentimentul unei istorii comune ale generaţiilor succesive; fiecare generaţie cu setul ei de experienţe se adaugă la arborele genealogic comun definind o populaţie în termenii succesiunii temporale experimentate, transmiţând totodată generaţiei viitoare istoricitatea propriei lor experienţe. Cu alte cuvinte etniile se diferenţiază prin una sau mai multe elemente culturale care ajuta la unirea membrilor şi la separarea lor de cei din afară.

Termenul cheie în definirea minorităţilor etnice este cel de cultură , prin cultură specifică a unei minorităţi etnice înţelegându-se sistemul înţelesurilor împărtăşite şi dezvoltate într-un context economic şi social, pe un fundal istoric şi politic specific. De aceea , în cele ce urmează voi aborda câteva din trăsăturile esenţiale ce definesc grupurile etnice ca: provenienţă, originea numelui de rom, statutul şi identitatea.

Caracteristicile etniei^[3]:

a. Etnia este un grup relativ mare de oameni;

b. Etnia este o parte dintr-un grup mai larg;

c. Etnia se particularizează în raport cu alte grupuri prin trăsături proprii, reale sau imaginare. Acest fapt are mai multe situaţii:

- Etnia reală - cea care poate fi determinată prin studii ştiinţifice;

- Etnia ca imagine a altora - pentru cunoaşterea acesteia se folosesc chestionare în care subiecţilor li se cere să menţioneze atributele diferitelor etnii;

- Etnia ca imagine proprie - caracteristicile pe care membrii unei etnii şi le atribuie lor înşişi;

d. Membrii etniei cred că au o descendentă comună, iar grupul etnic o istorie proprie a devenirii şi evoluţiei lui;

e. Trăsăturile proprii unei etnii sunt bazate pe tradiţie;

f. Etnia se deosebeşte de rasa prin aceea că ea nu se determina prin raportare la anumite trăsături biologice moştenite, ci la trăsături achiziţionate şi însuşite prin socializare şi incultură;

g. Internalizarea prin socializare a trăsăturilor specifice etniei de către membrii ei a naştere conştiinţei identităţii etnice;

h. Pe baza conştiinţei identităţii membrii unei etnii construiesc o comunitate specifică manifestată prin relaţii strânse între ei, uneori părtinitoare în raport cu relaţiile cu membrii altor etnii;

i. Trăsăturile ce caracterizează o etnie sunt de natura exclusiv culturală, dar în Dicţionarul de Sociologie trăsăturile ce aparţin grupului etnic sunt următoarele: limba, obiceiuri, instituţii;

j. În societatea contemporană comunităţile etnice se afirma uneori ca unităţi organizate, în special în instituţii culturale, dar şi economice şi politice.

Etnia din punct de vedere al constituţiei

În constituţia noastră prin articolul 6 se menţionează: “Statul recunoaşte şi garantează persoanelor identitate aparţinând minorităţilor naţionale dreptul Ia păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.”^[4]

Criteriul etnic se bazează pe originea maternă a cetăţeanului şi se determină liber, fără nici un fel de constrângere, dar nu poate fi conceput ca arbitrar. De aceea, criteriul etnic trebuie să corespundă tradiţiilor, formate istoric, din cele mai îndepărtate timpuri deşi, aşa cum rezultă din realităţile contemporane, el a evoluat. Astăzi există unele etnii, mâine vor fi altele. Totul este că acest criteriu să nu provoace atâtea suferinţe cum a provocat şi la noi în ţară şi în alte ţări. Pentru aceasta solidaritatea internaţională este esenţială.

2. Motive pentru care sa utilizat in constitutie termenul de origine etnica

Analizand cele 3 Constitutii democratice ale Romaniei(1866,1923,1991) observam ca pentru prima data intalnim termenul de origine etnica il intalnim in prima Constitutie a Romaniei Mari(1923) in Titlul II „Despre Drepturile Romanilor” articolul 29 „Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitiul acestui drept.”Astfel,se garanta dreptul de asociere al tuturor cetatenilor, insa este prea putin pentru o Romanie a anului 1923 care era formata din cetateni de diferite etnii.

Constitutia Romaniei din anul 1991,revizuita in anul 2003, garanteaza unitatea poporului si egalitatea intre cetateni indiferent de rasa, origine etnica, nationalitate, limba, religie, sex, opinie,etc(art.4). Pe langa faptul ca garanteaza egalitatea cetatenilor indiferent de diferentele dintre acestia, Constitutia respecta prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Articolul 6 din Constitutia Romaniei este insa unul ambiguu si constituantul a comis o mare greseala deoarece a folosit in mod gresit termenul de identitate etnica: „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. Recunoasterea si garantarea unor drepturi este in mod cert un lucru pozitiv, insa in acest caz exprimarea este total gresita. Persoanelor apartinand minoritatilor nationale li se garanteaza si li se recunoaste dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, insa tinand cont de definitiile date etniei, cea mai caracteristica fiind aceea ca etnia are o existenta pre-nationala asezarea etniei la egalitate cu minoritatea este o greseala.

Într-o Europa in care cele 45 de state gazduiesc 337 de comunitati minoritare recunoscute oficial de autoritatile statelor respective, Romania, cu cele 20 de grupuri minoritare reprezentate în Parlament, respectiv cele 23 de categorii identitare inregistrate de recensamant ocupa locul trei – dupa Federaţia Rusa, cu 45 minoritati nationale recunoscute si Ucraina, cu 23 – in ierarhia tarilor cu numar semnificativ de minoritati. Pe parcursul celor aproape doua decenii de tranzitie catre un regim democratic consolidat, autoritatile statului roman au întreprins un numar impresionant de măsuri care au urmărit integrarea minorităţilor nationale: au fost adoptate aproape 200 de acte normative care au inclus prevederi referitoare la diferite aspecte ale relatiilor majoritate-minoritate, au fost infiintate institutii de stat cu competente in domenii de interes pentru comunitatile minoritare si au fost alocate fonduri insemnate pentru sprijinirea organizatiilor care si-au asumat rolul reprezentarii intereselor comunitatilor respective. Aceasta complexitate a regimului minoritatilor nationale situeaza Romania in mod indiscutabil pe un loc de frunte în context international.

Proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale se anticipeaza ca va fi adoptat pana in iunie 2011 si defineste clar care sunt minoritatile nationale din Romania,in articolul 74:” albaneză, armeană, bulgară, cehă, croată, elenă, evreiască, germană, italiană, macedoneană, maghiară, poloneză, rusă-lipoveană, romă, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă, ucraineană”

Din punct de vedere religios,legea cultelor din romania 489/2006 recunoaste oficial existenta a 18 culte in Romania.Acestea:

• BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
• EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
• BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
• BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
• ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
• BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
• BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
• BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
• BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
• BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
• UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
• BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
• BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
• UNIUNEA PENTICOSTALĂ - BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
• BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
• FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN  ROMÂNIA
• CULTUL MUSULMAN
• ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

Conform ultimul recensamant aproximativ 90% din populatia Romaniei este de religie crestina-ortodoxa,celelalte fiind evident in minoritate.

3. DISCRIMINAREA

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Tipuri de discriminare

Cea mai întâlnită este distincţia între discriminarea directă şi cea indirectă (Michaela Banton, 1998). Discriminarea directă apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce discriminarea indirectă apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabila luată anterior.

Să luăm, de exemplu, situaţia la locul de muncă, discriminarea directă este prezenta atunci când două persoane având pregătire egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite deşi aveau aceeaşi pregătire.

Grupuri supuse discriminării

Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranţi. Domeniile de manifestare a discriminării cele mai investigate au fost sistemul educaţional, piaţa muncii, locuirea.

Aceste grupuri sunt vulnerabile din punct de vedere social şi economic. Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării într-o societate anume vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de munca pe măsură calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea beneficiilor publice. Toate aceste îi fac vulnerabili din punct de vedere economic şi îi includ în categoria grupurilor cu risc ridicat de sărăcie.

Discriminarea etnica: o problemă a minorităţilor

Când se vorbeşte de discriminare, majoritatea oamenilor se gândesc în primul rând la bine cunoscutele relaţii sociale existente în prezent intre populaţia de culoare albă şi cea de culoare neagră, exemplul cel mai grăitor fiind Statele Unite ale Americii. În acelaşi timp, privirile se întorc în trecut, în timpul Holocaustului, una din cele mai dure forme de exprimare a discriminării pe criterii etnice fata de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial.

În România, cel mai des se întâlneşte discriminarea fata de populaţia de etnie rroma şi cea maghiara. Având statut de minorităţi şi datorită contextului istoric, s-au format până în prezent anumite atitudini negative fata de unii din membrii acestor comunităţi.

Despre rromi sau ţigani se ştie că, până în secolul XIX, trăiau cu statut de sclav pe moşiile boiereşti şi mânăstireşti, până la abolirea sclaviei în 1855. În perioada comunistă, aceşti au fost asimilaţi forţat în cadrul populaţiei majoritare. Până în prezent termenul de ''tigan'' este folosit cu conotaţii negative, în ciuda eforturilor pe care asociaţiile rrome le fac pentru a obţine aceleaşi drepturi ca şi populaţia majoritara, şi reprezintă o formă vădită de discriminare etnică.

Şi totuşi, nu în cazul tuturor minorităţilor se întâlneşte această problemă. În cazul comunităţii germane de exemplu (saşii), se remarcă o reacţie de apreciere şi uneori de admiraţie, provenita evident din context istoric şi economic (saşii au contribuit la dezvoltarea cetăţilor şi oraşelor din Transilvania). Subînţelegându-se astfel provenienţa discriminării ca fenomen social, nu e greu de remarcat reacţia, bazată pe criterii etnice, a celor din jur: de exemplu, în prezenţa unor rromi pe strada sau în mijloacele de transport.

Discriminarea pozitivă implică adoptarea unor măsuri politice menite să conducă la o reprezentare proporţională a unor grupuri sociale într-o multitudine de domenii, de la piaţa forţei de muncă până la administraţia publică, de la activităţi sportive până la mediul de afaceri, de la educaţie până la armată ş.am.d., domenii în care grupurile în cauză au fost în mod tradiţional marginalizate sau sunt doar incidental reprezentate. În România, de exemplu, tinerii rromi beneficiază de un număr de locuri speciale la facultăţile de stat, finanţate de la buget. Ca justiţie reparatorie, discriminarea pozitivă are efecte paradoxale. Să luăm ca exemplu alocarea unui număr de locuri la facultăţile de stat pentru candidaţii rromi, locuri finanţate de la buget. De această măsură vor beneficia de fapt cei mai avantajaţi membri ai comunităţii rrome şi nu membrii săi cei mai defavorizaţi, adică cei care au fost expuşi cel mai mult unui tratament discriminatoriu în trecut. Ea va penaliza însă tinerii non-rromi cei mai dezavantajaţi, căci, dacă cei cu o situaţie materială bună vor putea să frecventeze forme private de învăţământ, tinerii non-rromi proveniţi din familii mai sărace nu vor avea această posibilitate.

Ineficace din perspectiva obiectivelor pe care şi le propune şi injustă din perspectiva presupoziţiilor etice pe care se sprijină, discriminarea pozitivă nu e în realitate decât un instrument de inginerie socială şi, ca atare, nu face decât să conducă la extinderea coerciţiei în detrimentul cooperării voluntare, la anularea responsabilităţii şi a meritului individual în favoarea uniformizării sociale, pe scurt, la înlocuirea justiţiei cu injustiţia.

4. Cadrul legislative al minorităţilor etnice

Cadrul legislative al minorităţilor etice din România

Prima reglementare juridică a minorităţilor etnice din România este făcută de către Constituţia din anul 1952, care în capitolul introductiv, spune că ,, Minorităţile naţionale din Republica Populară Română se bucură de deplină egalitate în drepturi cu poporul român.” Aceste drepturi sunt enumerate în art. 81 care spune că ,, Oamenilor muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române, fără deosebire de naţionalitate sau rasă le este asigurată deplina egalitate de drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice şi culturale.”Drepturile politice ale minorităţilor sunt reglementate şi în art. 94 din această Constituţie.^[5] Deasemenea este sancţionată de lege orice limitare a acestor drepturi precum şi ,,stabilirea de privilegii directe sau indirecte pe temeiul rasei sau al naţionalităţii cărora le aparţin cetăţenii (…).”

În prezent datorită neexistenţei unui statut al minorităţilor, cadrul legislativ al minorităţilor este format din o serie de acte normative, principalul act normativ fiind Constituţia, care tratează noţiunea de minoritate etnică în art. 4 alin. 2, art. 6, art. 120 alin. 2, art. 128 alin. 2. Chiar din cuprinsul acesteia reiese faptul că noţiunea de minoritate naţională este sinonimă cu cea de minoritate etnică.^[6]

Celelalte acte normative care alcătuiesc cadrul legislativ al minorităţilor etnice sunt: Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001; Hotărârea Nr. 1206 din 27 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală; Hotărârea Nr. 1157 din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României (art. 15); Legea   Nr. 1 din 5 ianuarie 2011 Legea educaţiei naţionale ( secţiunea a 12-a, art. 45-47); Hotărârea Nr. 999 din 27 august 2008 privind recunoaşterea Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic( art. 2, 3, 7, 8, 9); Hotărârea Nr. 430 din 25 aprilie 2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor; Legea Nr. 612 din 13 noiembrie 2002 pentru formularea unei declaraţii privind recunoaşterea de către România a competenţei Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, în conformitate cu art. 14 din Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York la 21 decembrie 1965, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare ( art. 2, 4-15) ; Hotărârea nr. 1194 din 27 noiembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Autorităţi publice române de protecţie a minorităţilor etnice

Autorităţile publice române existente în prezent ce protejează minorităţile etnice sunt: Departamentul pentru Relaţii Interetnice înfiinţat prin Hotărârea Guvernului Nr. 111 din 24 februarie 2005, Consiliul Minorităţilor Naţionale înfiinţat prin Hotărârea Guvernului Nr. 589 din 21 iunie 2001, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului Nr. 121 din 31 august 2000, Agenţia Naţională pentru Romi, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cadrul legislativ european şi internaţional al minorităţilor etnice

La nivel European şi internaţional, cadrul legislative al minorităţilor etnice este alcătuit din Declaraţia din 9 - 11 iulie 1992 a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki; Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale adoptată la Viena la 9 octombrie 1993; Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995; Tratatul de Aderare de la Bruxelles a Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană; Directiva Consiliului 2000/43/CE, 29.06.2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică; Convenţia internaţională din 1950 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială; Convenţia-Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 10.12.1948, Carta ONU 1945; Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, semnat la Belgrad la 4 noiembrie 2002; Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara la 16 septembrie 1996.

5.ORGANIZAŢII INTERGUVERNAMENTALE CARE APĂRA DREPTURILE MINORITĂŢILOR ETNICE

Organizaţiile internaţionale interguvernamentale sunt asocieri ale statelor,constituite în temeiul acordului de voinţă,în scopul realizării unor obiective şi activităţi determinate în planul relaţiilor internaţionale.

Principalul rol al acestor organizaţii este acela de a asigura cadrul şi mijloacele cooperării între state,în domenii de interes comun.Aceste organizaţii se bazează pe principiul egalităţii şi pe cel al cooperării voluntare.

Organizaţiile interguvernamentale sunt toate compuse din state dar variază foarte mult în ceea ce priveşte scopul şi obiectivele propuse şi numărul de membrii.După unii cercetători numai optsprezece astfel de organizaţii pot fi încadrate în categoria organizaţiilor ce urmăresc obiective generale,iar dintre acestea numai O.N.U. este o organizaţie cu caracter mondial.^[7]

Rromii – o responsabilitate comună.

Instituţiile europene şi statele membre au o responsabilitate comună de a îmbunătăţi incluziunea socială a rromilor prin utilizarea tuturor instrumentelor şi politicilor pentru care acestea au competenţa respective.^[8]

Uniunea Europeană dispune de un cadru legal solid pentru combaterea discriminării rromilor,care se bazează,printre altele, pe articolul 13 din Tratatul CE şi pe Directiva 2004/43/CE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane,fără deosebire de rasa sau origine etnică.

La nivel european exista o serie de documente care interzic discriminarea rasiala sau etnica,relevante pentru politicile privind minoritatea rroma din România.În domeniul drepturilor şi libertăţilor a fost elaborată de către Consiliul Europei în anul 1950,Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.Consiliul Europei a promovat şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale,prin care sunt trasate măsurile antidiscriminatorii pentru aceste minorităţi.

Adoptarea Cartei Drepturilor Omului în anul 1955,de către O.N.U a constituit o treaptă esenţială în reglementarea raporturilor dintre “majoritate” şi minorităţi.După acest moment,statele civilizate şi dezvoltate au “denunţat” şi au respins discriminarea minorităţilor.^[9]

6. Organizaţii non-profit care apară drepturile minorităţii rrome        

Minorităţile entice din România se bucură de sprijinul şi protecţia a numeroase instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale.

Printre organizaţiile non-profit din România ce promovează şi protejează drepturile minorităţii rrome se numără: Asociaţia socială naţională internaţională a romilor, Asociaţia Rromilor Ursari, Asociaţia Rromă Access Tomis Constanţa, Asociaţia Centrul Tinerilor Rromi, Asociaţia Social Democrată a Rromilor Ardeleni, Asociaţia Rromilor “Frăţia" (ARF) Câmpina, Asociaţia Florarilor Bucureşti şi Asociaţia Jurnaliştilor Rromi – Bucureşti, Alianţa Civică a Rromilor din România, Centru de Resurse pentru Rromi, Tinerii Romi pentru Unitate Solidaritate şi Transparenţă, Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, precum şi altele.

În general printre atribuţiile fiecărei asociaţii nonprofit de apărare a drepturilor minorităţilor se număra următoarele:

• va milita consecvent pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti, pentru păstrarea identităţii culturale şi spirituale ale etnicilor romi în conformitate cu constituţia şi celelalte legi ale ţării;
• se angajează să asigure o mai mare eficienta în domeniul educaţional asigurând astfel stabilitate şi responsabilitate faţă de ordinea şi disciplina publică.
• se obliga să respecte o politică social democrata, conforma cu interesul României pe plan intern şi internaţional.
• se angajează la elaborarea programelor şi proiectelor în domenii fundamentale cum sunt: educaţia, cultura, protecţia socială activă, protejarea drepturilor minorităţilor naţionale,protecţia copilului,cursuri de educaţie în sănătate,sport,cursuri de operare PCpentru studenţi romi,cursuri de pregătire în diferite meserii,cursuri de prevenire pentru apărarea drepturilor omului;
• va sprijini lupta pentru promovarea socială a femeilor "Rome"(în special a celor cu mulţi copii şi a celor cu deficienţe de handicap) privind asigurarea tuturor drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
• va sprijini educarea şi protecţia socială a tineretului, va urmări asigurarea locurilor de muncă, va sprijini pregătirea lor pe specialităţi profesionale, intelectuale, culturale si sportive.
• va face demersuri la autorităţile locale în vederea soluţionării problemelor tineretului.
• analizează şi cercetează cazurile de nedreptate suferite de membrii organizaţiei
• va sesiza organele competente potrivit legii, aspecte de corupţie, trafic de influenţa, abuzuri şi luări de mită pentru a lua măsuri legale ce se impun asigurând astfel protecţia membrilor săi şi a cetăţenilor romani de etnie romă în toate aceste situaţii.

^[1] Nicoleta Turliuc , Minoritali, marginali, exclusi –Constructia identitatii minoritare de eterogenitate culturala,Ed.Polirom,1996,p.55-56

^[2] Anthony D.Smith,The Ethnic Origins of Nations,Blokwell,Oxford UK&Cambridge USA,1986,p.24

^[3] Mihu, Achim (2002). Antropologia culturala. Cluj-Napoca, Editura Dacia.

^[4] Constitutia Romaniei , articolul 6

^[5] ,,Alegerile de deputaţi se fac prin vot universal. Toţi oamenii muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române, care au împlinit vârsta de 18 ani, fără deosebire de rasă sau naţionalitate, sex, religie, grad de cultură, profesiune sau durata domicilierii, au dreptul de a lua parte la alegerea deputaţilor, cu excepţia alienaţilor, a persoanelor condamnate prin hotărîre judecătorească la pierderea dreptului electoral şi a celor declaraţi nedemni prin lege.(…)”

^[6] Constituţia României din 2003, art. 6.

^[7] A.I.Filipescu-Tratat de drept international privat,Editura Universul Juridic,Bucuresti , 2007

^[8] ***Vino mai aproape.Incluziunea si excluziunea rromilor in societatea romaneasca de azi,partea a 2 a ,Humans Dynamics,Bucuresti , 2008

^[9] Otovescu-Frasie, C.-Protectia internationala a drepturilor omului,Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti, 2008.