Scopul acestui capitol este de a prezenta intr-o forma succinta cateva elemente inedite din istoria omenirii care au contribuit semnificativ la evolutia criminalisticii ca stiinta. Astfel, notiunea de criminalistica, implicand diversitatea metodelor de cercetare ale acesteia, a devenit uzitata in decursul secolelor 19 si 20, momente din care poate fi urmarita o evolutie paralela cu dezvoltarea mijloacelor stiintifice moderne, care au contribuit deopotriva la procedeul de identificare al faptuitorilor si la prevenirea infractiunilor, cat si la perfectionarea mijloacelor de comitere si de ascundere a faptelor relevante penal.
Acest capitol este structurat in doua parti. In prima parte este redata definitatia notiunii de criminalistica in acceptiunea moderna, cu o scurta analiza terminologica a notiunii echivalente din limba engleza (forensic science), pentru o mai buna intelegere a termenului si a implicatiilor sale in activitatea de cercetare a procesului penal, iar in a doua parte sunt expuse o serie de evenimente istorice, in ordine cronologica, care releva metode de cercetare criminalistica din perioada antichitatii, evului mediu, dar si cateva din perioada moderna.
Partea I – Definitia criminalisticii
In continuare voi defini notiunea de “criminalistica” pentru a avea o baza de discutie si pentru a ilustra in partile urmatoare elemente din istorie care se regasesc in aceasta definitie, desi in perioadele respective, aceasta nu era recunoscuta ca stiinta. Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care insumeaza un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale[1]. Aceasta definitie identifica cateva trasaturi esentiale ale criminalisticii, continutul ei stiintific precum si scopul, finalitatea acesteia.
Din definitie sunt relevate 3 caractere ale acestei stiinte. Un prim caracter este acela de stiinta judiciara, lucru care implica momentul in care aceasta stiinta este aplicata, anume in decursul desfasurarii activitatii de justitie, in vederea scopurilor enumerate. Un al doilea caracter este cel de stiinta autonoma. In continuare voi expune cateva trasaturi ale unor ramuri din domeniul cercetarii stintiifice relevante din punct de vedere juridic si penal pentru a ilustra mai bine autonomia criminalisticii. Acestea sunt criminologia,psihologia judiciara si medicina legala. Referitor la legătura criminalisticii cu criminologia, aceasta furnizează date preţioase rezultate din activităţile criminalistice privind cercetarea infracţiunilor şi studiază la rândul său cauzele determinante şi condiţiile favorizante ale săvârşirii faptelor antisociale în scopul stabilirii de metode şi procedee specifice de lucru şi al prevenirii unor fapte asemănătoare.[2] Psihologia şi psihiatria judiciară, se leagă inevitabil de ştiinţa criminalisticii prin activitatea de studiere a omului, a legităţii proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanelor, respectiv, a efectelor bolilor psihice asupra comportamentului uman şi implicit, descoperirea influenţelor ce pot determina comportamente deviante – infractoare, cu efecte directe asupra mediului în care se desfăşoară activitatea infracţională.[3] Cu privire la medicina legala, metodele de cercetare din domeniul criminalisticii sunt esentiale analizei facute de medicul legist pentru a putea ajuta la desfasurarea activitatii de cercetare penala atat in privinta laturii obiective a infractiunii, si identificarea efectelor acesteia pe corpul uman, cand e cazul, cat si in privinta laturii formale a cercetarii, prin intermediul institutelor de medicina legala eliberandu-se diverse documente relevante din punct de vedere juridic pentru desfasurarea procesului penal, cum ar fi certificatele medico-legale. Un al treilea caracter al acesteia este unitatea, caracter specific majoritatii stiintelor, semnificand coeziunea dintre metodele de cercetare stiintifica si atingerea scopului stiintei.
Cu privire la metodele de cunoastere in domeniul criminalisticii, iata cateva dintre acestea: observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, metode de analiza fizico-chimice pentru depistarea urmelor, metode biologice de examinare a urmelor de secretii, excretii sau tesuturi moi, metode de analiza antropologica,metode de identificare a persoanelor si cadavrelor dupa semnalmente exterioare sau resturi osoase, metode destinate descoperirii si examinarii a urmelor sau mijloacelor de proba, procedee tactice de efectuare a actelor de urmarire penala etc.
In ceea ce priveste scopurile activitatii criminalistice, principalul scop este aflarea adevarului, important pentru cercetarea penala, prin identificarea faptuitorului, identificarea victimelor, reconstituirea locului unde a avut loc fapta, analiza armelor si urmelor de la locul faptei etc. iar scopul secundar este activitatea de prevenire a faptelor antisociale prin intermediul unui proces care implica intelegerea mentalitatii criminale si mijloacelor de comitere ale infractiunilor.
In continuare voi face o scurta analiza comparativa intre notiunea de criminalistica, din limba romana si notiunea echivalenta din limba engleza de “forensic science”, insemnand aproximativ cercetare criminalistica, pentru a ilustra cateva trasaturi inerente acestei stiintei dar si pentru a evidentia diferenta de atitudine cu privire la abordarea ei. In limba romana, termenul “criminalistica” este strans legat de notiunea de criminal, aceasta fiind radacina cuvantului. In consecinta, se poate deduce despre metodele de cunoastere ale acestei stiinte ca se centreaza preponderent pe crima, pe criminal, si pe alte elemente ale acestui raport real, cum ar fi victima, sau urmele, termenul insa neavand in continutul sau si o sugestie a scopului acestei stiinte. In limba engleza, termenul “forensic science”, are radacina forensis, care provine tot din latina si inseamna “apartinand unui spatiu public, a unui loc de adunare”. Semnificatia acestui termen a devenit cu timpul – “referitor la un proces (in sens juridic)”, urmandu-se mai degraba o latura formala a stiintei criminalistice decat una pe continut, care se centreaza pe actorii faptei. Termenul din engleza releva activitatea procesuala, contencioasa ca fiind actorul principal si elementul in jurul caruia graviteaza cercetarea, pentru mentalitatea anglo-saxona fiind mai relevanta trasatura juridica a acestei notiuni, si parcurgerea unui proces public, decat criminalul, si identificarea acestuia, ambele abordari implinind totusi scopul principal al criminalisticii, anume aflarea adevarului.
Partea a II-a – Evenimente relevante pentru evolutia criminalisticii
Desi stiinta criminalisticii este relativ noua, continutul acestui concept s-a dezvaluit in istoria omenirii de fiecare data cand se punea problema identificarii unui criminal sau a unei victime, sau a prevenirii unor fapte cu caracter antisocial. De la inceputurile societatii, omul a cautat mereu metode de a asigura relatiile sociale la care face parte, pentru o mai buna convietuire cu ceilalti si pentru a prospera si a isi indeplini propriile scopuri. Pe de alta parte, datorita dificultatilor pe care le presupune convietuirea in societate si a altor factori psihologici si fizici, diversi indivizi recurg la acte deviante din punct de vedere social pentru a isi asigura indeplinirea scopurilor personale. In vederea acestor considerente, voi enumera si descrie cateva evenimente care reprezinta diverse fapte antisociale si diverse metode si mijloace de cercetare ale acestora[4].
Unul dintre primele astfel de mijloace de asigurare a raporturilor sociale, in acest caz a celor economice s-a regasit in Babilon, in secolul al 7-lea i.Hr. si consta in marcarea unor tablete de lut cu amprenta comerciantului, pentru a putea evita eventualele tentative de frauda, dar si pentru a lega pe comerciant de raportul pe care l-a incheiat.
In Grecia antica, se remarca doi oameni de stiinta, Arhimede si Erasistratus care datorita observatiilor proprii au inovat metode de cercetare si de depistare a fraudelor. Arhimede a demonstrat ca o coroana presupusa a fi de aur este facuta dintr-un alt aliaj, folosindu-se de densitatea materialelor si de capacitatea apei dintr-un vas de a ingloba un anumit volum, astfel incat intr-o prima situatie coroana avand o anumita greutate a ocupat un anumit volum impreuna cu apa, iar in a doua situatie, aceeasi cantitate de aur a ocupat mai mult volum decat apa, rezultand astfel ca densitatea de aur din coroana era mai mica decat cea din cantiatea de aur. Erasistratus, un doctor grec, a descoperit in clinica proprie despre pacientii care minteau ca le creste pulsul atunci cand mint. Ea a reprezentat prima metoda de a depista minciuni, ea fiind folosita si in prezent impreuna cu alte procedee in cadrul testului poligraf.
In China evului mediu au fost de asemenea folosite metode de cercetare criminalistica, unele fiind ilustrate in anecdote, altele fiind descrise in carti. Astfel, intr-o asemenea istorioara, intr-un sat s-a descoperit o crima care fusese comisa cu o secera. Satenilor care detineau o secera li s-a cerut le puna in soare, astfel incat dupa o perioada de timp, secera care a fost arma crimei a atras muste, identificandu-se astfel criminalul. Tot in China, in cartea His Duan Yu (titlu care s-ar traduce prin Spalarea greselilor), sunt descrise metode de a distinge o victima inecata de o victima strangulata, aceeasta fiind primul document in care se atesta folosirea medicinei drept instrument in cercetarea crimelor.
In Europa evului mediu, societatea s-a confruntat de asemenea cu fapte antisociale, care la randul lor au dus la dezvoltarea unor mijloace de cercetare criminalistica. Astfel, in 1302 Bartolomeo da Varignana, medic si om de stiinta italian, a facut o autopsie medico-legala pentru a investiga moartea unui nobil. In 1477, s-a identificat corpul Ducelui de Burgundia, Charles the Bold, dupa unul dintre dintii lipsa, pe care si-l pierduse anterior talhariei in care isi pierduse viata[5]. In 1590, doi mestesugari olandezi care faceau ochelari, Hans si Zacharias Jansen au inventat microscopul[6], care a fost ulterior folosit in foarte multe domenii stiintifice, printre care si criminalistica. In 1658, britanicul Sir Thomas Browne a descris adipoceara, ca fiind o substanta unsuroasa, ceroasa si asemanatoare cu sapunul care se formeaza pe corpurile umane ingropate in locuri cu umezeala si lipsite de oxigen. In 1687, omul de stiinta italian Marcello Malpighi noteaza in studiile sale considerente cu privire la subdiviziunile microscopice ale creierului, ficatului, splinei, rinichilor si ale straturilor mai adanci de piele, care ii poarta acum numele si care sunt folosite la identificarea pe baza amprentelor.[7] In 1775, Karl Wilhelm Scheele descopera ca poate transforma oxidul arsenos (numit si tiroxid de arsen) in acid arsenos, care in contect cu zincul produce arsina. Aceasta descoperire va juca un rol important in detectarea arsenicului in cadrul cercetarii criminalistice, acesta fiind deseori folosit pe post de otrava. In 1786, John Toms din Lancaster, Anglia este condamnat pentru omor pe baza unei bucati de hartie mototolita gasita intr-un pistol care se potrivea cu o alta bucata de hartie gasita in buzunarul acestuia. Aceasta este una dintre primele potriviri fizice(?) atestate documentar.
In perioada anilor 1800 studiile criminalistice prind amploare datorita contextului social, si mai ales datorita evolutiei tehnologice pe care a adus-o era industriala in Europa. Astfel, cercurile universitare isi permiteau sa investeasca in studii criminalistice, formandu-se din ce in ce mai clar o societate triplu stratificata – o clasa de jos, o clasa mijlocie si o clasa de aristocrati. Existenta acestei stratificari sociale permitea oamenilor de stiinta, care de obicei faceau parte din aristocratie, sa se preocupe preponderent cu studiile stiintifice si umaniste, munca fizica fiind distribuita intre celelalte doua clase. Astfel, din aceasta perioada mentionez urmatoarele descoperiri: constituirea in Paris a unei institutii de detectivi – Sureta pariziana; publicarea primului tratat de toxicologie de catre Matthiew Orfila; descrierea echimozelor superficiale de catre T. Bateman; John Evangelist Purkinji isi publica teza in care descrie cele 9 modele de amprente; Leuchs noteaza activitatea amilazei salivare din componenta salivei; James Marsh creeaza testul Marsh pentru identificarea arsenicului in corpurile umane, fiind primul mijloc de proba toxicologic folosit intr-o instanta judiciara; Taylor si Wilkes redacteaza o lucrare in care introduc multe concepte moderne cu privire la identificarea timpului curs de la moartea unei persoane pe baza schimbarilor de temperatura din interiorul corpului, etc.
Astfel, se poate observa o evolutie treptata a mijloacelor de proba si a metodelor si mijloacelor de cercetare criminalistica, pe baza stadiului tehnologic si social de la un anumit moment in timp. Aceasta evolutie apare si datorita metodelor creative si reactive la mijloacele prezente de combatere a crimei, existand mereu metode noi de a comite si ascunde fapte relevante penal, care la randul lor creeaza noi situatii si noi oportunitati pentru dezvoltarea cercetarii criminalistice. Acest cerc vicios este pe de o parte unul dintre factorii evolutiei relatiilor sociale, iar pe de alta unul dintre factorii principali ai degradarii acestor relatii. El nu va putea fi inlaturat decat odata cu schimbarea naturii umane.
[1] Tratat de criminalistica, Emilian Stancu, Ed. Universul Juridic, Buc. 2004, pg. 3;
http://www.slideshare.net/exodumuser/118563813-emilianstancutratatdecriminalisticacartecorectat
[2] http://www.criminalistic.ro/aparitia-criminalisticii-ca-stiinta/
[3] Idem
[4] Urmatoarele cazuri au fost preluate, traduse si adaptate de pe site-ul: http://forensicsciencecentral.co.uk/history.shtml
[5] http://www.histoire-medecine.fr/histoire-odontologie-medico-legale-a-short-account-of-dentistry-in-france.php
[6] http://www.history-of-the-microscope.org/hans-and-zacharias-jansen-microscope-history.php
[7] http://www.britannica.com/EBchecked/topic/360486/Marcello-Malpighi