Ştiinţa dreptului a pus în evidenţă fenomenul formării de noi ramuri ale dreptului, în special prin desprinderea din alte ramuri ale dreptului deja consacrate. Aşa a luat fiinţă şi ramura „dreptului financiar public" desprinsă din „dreptul administrativ", desprins, la rândul lui, din „dreptul constituţional".
Dreptul financiar public cuprinde în obiectul său de studiu:
- normele de „drept bugetar" - privitoare la sistemul unitar de bugete;
- norme de „drept fiscal" - privitoare la realizarea veniturilor incluse în sistemul unitar de bugete;
- norme privind controlul financiar şi fiscal;
- norme privind datoria publică.
După reglementarea relaţiilor din sfera realizării veniturilor publice, prin „Codul fiscal" şi „Codul de procedură fiscală", susţinătorii ideii unor ramuri distincte de drept, intitulată „drept fiscal", dispun de argumente în plus pentru autonomizarea acestei desprinderi din dreptul financiar public. Sunt însă, în continuare, autori care tratează dreptul fiscal ca subramură a dreptului financiar public, pe considerentul că impozitele şi taxele fac parte din structura finanţelor publice. Sunt state în cadrul cărora impozitele şi taxele nu sunt reglementate autonom, ci coordonat cu celelalte elemente ale finanţelor publice.
Autonomizarea de dată recentă a dreptului fiscal nu a permis încă o definire unitară a acestuia, cu atât mai mult cu cât nu sunt prea multe încercări în acest sens.
Etimologic şi funcţional, noţiunea de drept fiscal duce la o îngustare a sferei acestei ramuri în raport de veniturile ce se cuprind în bugetele publice, pentru că nu toate aceste venituri, aşa cum vom arăta, au o natură fiscală. În plus, nici aspectele privind controlul în sfera finanţelor publice nu intră în totalitate în dreptul fiscal. Aceasta pentru că o parte a controlului este de natură financiar-bugetară, care priveşte respectarea regulilor bugetare, numit control financiar, iar cealaltă parte priveşte declararea, evidenţierea şi plata către stat a impunerilor cu caracter fiscal, numit control fiscal.
În împărţirea tradiţională a dreptului, ramurile acestuia sunt fie de drept material (substanţial), cum sunt dreptul civil şi dreptul penal, fie de drept procesual, cum sunt dreptul procesual civil şi dreptul procesual penal. Mergând pe această împărţire, s-ar impune şi o ramură de „drept procesual fiscal', cu atât mai mult cu cât avem şi un „Cod de procedură fiscală".
Prin urmare, o definiţie la acest moment a dreptului fiscal ar fi una imperfectă. Obiectul de studiu al acestei ramuri, aşa cum este în prezent, adică în stadiu incipient, ne-ar permite să definim dreptul fiscal ca ramură a dreptului public care studiază raporturile juridice care iau naştere, se modifică sau se sting în procesul realizării veniturilor de natură fiscală ale bugetelor publice.
Obiectul dreptului fiscal îl constituie realizarea veniturilor fiscale ale bugetelor publice.