Conceptul, funcțiile și tipurile de monedă

Definirea conceptului de monedă, funcții, tipuri de monedă

O definiție exactă și, credem, suficient de cuprinzătoare a monedei este cuprinsă în articolul 2 litera a) din Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului², prin care a fost înlocuită Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului European³, în care se arată că monedă înseamnă bancnote și monede a căror circulație este autorizată legal, inclusiv bancnote și monede euro a căror circulație este autorizată legal în temeiul Regulamentului (CE) nr. 974/98⁴. Anterior, articolul 1 din Decizia-cadru 2000/383/JAI împărțea moneda în categoriile fiduciară (inclusiv bancnotele) și metalică, cu circulație legală, inclusiv bancnotele și monedele metalice euro, a căror circulație era legal autorizată prin regulamentul amintit.

Moneda a apărut ca o necesitate într-o lume în care producția și schimbul de mărfuri se dezvolta într-un mod sănătos, prosper. Diferențele rezultate din cursul de schimb au condus, ulterior, la fenomenul care astăzi este cunocut drept acumulare de capital. Acest din urmă proces a reprezentat, eo ipso, scoaterea, pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp, a monedei din circuitul civil. Din punct de vedere istoric, moneda a apărut în momentul în care s-a impus schimbul de produse ca urmare a necesităților crescânde și diversificate ale populației.

Funcțiile monedei

O enumerare a acestora a fost făcută, pentru prima dată, de Aristotel în lucrarea sa Politica, în care menționa trei funcții ale monedei, respectiv funcția de etalon al valorii, funcția de instrument de plată (mijloc de schimb) și funcția de mijloc de tezaurizare (de rezervă a valorii)⁵. Încă de la început, moneda a fost denumită în nenumărate feluri, pentru a explica, într-un mod cât mai adecvat sensul ei și necesitatea existenței sale. Întotdeauna, însă, denumirea de monedă a fost raportată la ceva, indiferent dacă acel ceva a fost reprezentat de termenul de instrument sau de cel de mijloc. Denumirea de marfa ideală este sintagma care reprezintă cel mai bine înțelesul noțiunii.

În ceea ce privește funcția de mijloc de schimb, așa cum s-a arătat într-o lucrare de specialitate⁶, renumitul economist Adam Smith⁷ este cel care a susținut că moneda este instrumentul universal al schimbului. Tot în analizarea acestui concept, s-a susținut că ”dacă există o parte întunecată a folosinței banului, aceasta se datorează faptului că există o parte întunecată a inimii și a sufletului nostru. Lumea o creăm noi, oamenii, și nu banii. Banii, în sine, nu reprezintă nimic, noi îi însuflețim, legându-i de valoarea și de munca noastră”⁸. Modul în care funcționează banii în domeniul economiei prin raportare la funcția lor de mijloc de schimb este descris în mod detaliat în lucrarea Bazele criticii economiei politice a lui Karl Marx⁹. Autorul relevă în detaliu modul în care trocul, schimbul a fost modificat după ce pe piață au apărut banii¹⁰.

A doua mare funcție a monedei este cea de etalon al valorii sau de standard al acesteia.

În ceea ce privește alte funcții sau celelalte funcții ale monedei, deși în literatura de specialitate se face referire și la alte funcții, la care, totuși, înțelegem să facem scurtă trimitere, apreciem ca relevantă afirmația, în sensul că nu există alte funcții ale monedei, dincolo de cele două deja analizate, pentru că tot ce se discută în teoria economică și monetară sunt funcții derivate din cele două¹¹. Cu toate acestea, mai sunt și ale funcții ale monedei, care interesează mai degrabă științele economice în detaliu, menționând aici funcția de rezervă a valorii sau funcția de tezaurizare sau de acumulare, funcția de standard al plăților amânate, funcția de lichiditate, funcţia de mijlocire a creditului, funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor, funcţia de mijlocire a economiilor. Toate acestea au fost definite drept funcții secundare ale monedei¹².

De o importanță destul de mare, mai ales în zilele noastre, este funcția de tezaurizare sau de acumulare. S-a mai vorbit și despre omogenitatea acesteia, despre recognoscibilitate și despre portabilitate¹³.

Tipuri de monedă

Moneda materială a cunoscut, în timp, două etape: moneda marfă și moneda metalică. În ceea ce privește prima categorie, era vorba despre o marfă general acceptată care putea să dăinuie un timp îndelungat. Moneda metalică a venit să înlocuiască toate acestea.

Au fost identificate și analizate mai multe criterii de clasificare a monedelor sau semnelor monetare. Astfel, după forma de existență a monedei, aceasta poate fi monedă materială și monedă de cont. Moneda materială este și ea de două tipuri, respectiv monedă metalică și monedă de hârtie, iar cea de cont se mai numește și monedă scripturală. În raport de emitentul semnelor monetare, se identifică moneda creată de agenții economici, moneda creată de tezaur și moneda creată de bănci. Un criteriu important după care se individualizau tipurile de monedă este prin raportare la valoarea lor intrinsecă, precum și monede fără valoare intrinsecă, denumită și moneda semn. Moneda poate fi una convertibilă, putând fi preschimbată în orice altă categorie de marfă, după cum poate exista o monedă care să circule numai într-un spațiu strict delimitat, ea nefiind, așadar, convertibilă.

Dintre toate tipurile de monedă, cea naturală sau reală a prezentat și prezintă o importanță deosebită pentru că este bazată pe aur¹⁴ sau pe argint. Moneda naturală nu poate fi manipulată de guverne, pentru că emiterea ei este asumată de societăți, prin activitatea economică a populației. A mai fost numită și moneda de echilibru. La polul apus al acesteia se află moneda de dezechilibru, moneda artificială sau nominală. Ea apare prin intermediul băncilor centrale, fiind în mod constant manipulată de guverne.

Moneda scripturală este moneda care nu se vede, moneda de cont, și care are un rol important în societate prin raportare la funcțiile monedei. Foarte cunoscut, din acest punct de vedere este biletul de bancă, în esență un titlu la purtător emis de o unitate bancară. Moneda de divizionară sau moneda de bilon este o piesă divizionară cu valoare proprie redusă. În compoziţia ei intră metale sau aliaje comune.

Moneda de intervenţie este specifică activității băncilor centrale în operațiunile cu valută pe diferitele pieţe de schimb. În directă legătură cu moneda de intervenție este moneda de referință, o monedă străină, în raport de care se stabilește valoarea paritară a monedei naționale.

Moneda de rezervă a fost relevată în sistemele monetare ce aveau la bază etalonul aur-devize. Cu trimitere la reforma de după Bretton Woods, dacă în perioada interbelică denumirea de monedă de rezervă era reprezentată de francul francez, lira sterlină și dolarul american, după anul 1944 moneda de rezervă era dată doar de dolarul american.

Moneda electronică are legătură cu cardurile bancare și reprezintă în fapt plăcuțe magnetice atașate unor conturi deschise la diferite societăți bancare pe numele clienților, sistemul numindu-se on-line¹⁵.

Moneda fiduciară sau moneda de încredere este tipul de monedă care circulă numai pe baza încrederii celui care o posedă în autoritatea emitentă. Nu are o valoare proprie sub aspect material, ci doar fictiv, convențional și tocmai pentru acest motiv aria lor de circulație este una destul de restrânsă, fiind limitată la teritoriul instituției de emisiune.

Moneda euro a apărut la data de 1 ianuarie 2002, fiind introdusă la acel moment în 12 ţări europene. Euro a fost însă utilizat în domeniul bancar chiar din 1 ianuarie 1999. La momentul actual, este moneda oficială a unui număr de 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene¹⁶. După intrarea pe piața monetară, euro a înlocuit unitatea monetară europeană (ECU). Importanța sa a făcut ca moneda euro să devină a doua monedă de rezervă a lumii, după dolarul american, potrivit unui raport realizat de Banca Centrală Europeană pentru anul 2010¹⁷.

Deși nu se încadrează în tiparele reale, iar la acest moment nu se poate pune problema posibilității sale de falsificare, se impune totuși aducerea în prim-plan a ceea ce astăzi se numește moneda bitcoin.

Considerații de ordin istoric

Moneda, ca realitate juridică, a apărut dincolo de intențiile directe manifestate economic, ca o consecință a unui proces continuu de dezvoltare a ceea ce se producea și a necesității diverse de diferite produse care antrenau schimbul. Pentru că aveau calități aparte, metalele s-au impus ca măsuri ale valorilor de schimb ale mărfurilor. Bineînțeles că dintre toate metalele, primele locuri au fost ocupate de argint și aur, în această ordine.

S-a constatat, de-a lungul timpului, că aurul corespunde funcțiilor pe care banii le au. Potrivit istoricului Herodot, primele monede din aur au apărut în Lydia¹⁸, provincie romană în care, în timpul ultimului rege Cresus¹⁹ au apărut bancnotele, hârtii de valoare emise de bănci. Ideea de monedă metalică bătută, forma cea mai cunoscută a mondei, apărută în jurul anilor 500 î.Hr., este reluată și în lucrarea actualului guvernator al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în care se mai arătă și că regele Darius bate Daricul de aur în secolul V î.Hr²⁰. În Europa primele bănci care au emis bancnote au fost cele din Amsterdam (1609) şi Hamburg (1619).

Un tezaur important descoperit la începutul secolului al XX-lea lângă templul zeiței Artemis²¹ de la Efes, a scos la iveală o altă monedă folosită, respectiv moneda electron, identificată drept monedă divizionară a staterului, electronul fiind un aliaj al aurului cu argintul care se găsea în stare naturală.²² Ulterior, potrivit profesorului de istorie antică Robin Osborne, deși primele piese cu însemne ale unei mase monetare regulate au apărut pe teritoriul Lydiei, grecii au fost cei care au preluat, dezvoltat și extins conceptul de monedă²³. Denumirea de monedă vine de la romani, respectiv de la numele templului zeiței Juno (sau Junon)²⁴, Moneta din Roma, locul unde a fost amplasat primul atelier roman de confecționat forme de bani metalice, monedele în sine. Cel mai celebru, din această perioadă, a fost dinarul de argint al lui Titus Carisins care avea pe avers capul zeiței Juno cu inscripția numelui său Moneta²⁵.

În aria noastră geografică, primele monede metalice autohtone bătute au fost drahmele din argint care au fost descoperite în tezaurul de la Histria în secolele X-IV î.Hr. După ce în Dacia istorică au început să pătrundă, din ce în ce mai mult, denarii romani, influența monetară grecească se reduce foarte mult. Deosebit de renumită în zilele noaste este moneda koson, foarte cunoscut și pe fondul încercărilor de traficare²⁶. Tot cu semnificație importantă a fost prezența, în secolul al XVI-lea, a monedelor turcești, cel mai cunoscut fiind asprul.

În Țările Române, la nivelul secolului al XVI-lea circula o monedă de argint, respectiv talerul, bătut în Olanda. Era cunoscut în acele vremuri sub denumirea de taler-leu pentru. Această monedă a dobândit denumirea de leu, fiind preluată ca atare prin legea monetară din anul 1867²⁷ de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, devenind astfel monedă națională²⁸. Pe vremea acestui din urmă domnitor au existat discuții și în legătură cu moneda numită romanat.

O analiză recentă a unuia dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală și de Est, învedera tendința clară a aurului de a fi din ce în ce mai mult privit ca cea mai pură formă de bani și mai puțin ca o marfă, deținerea lui fiind sinonimă cu proprietatea pură, fără obligații.²⁹.

Evoluția fraudelor monetare și a falsului de bani – scurtă prezentare

Primele falsificări cunoscute a nivel istoric sunt cele care datează din perioada regelui babilonian Hammurabi. O lege concretă pentru pedepsirea celor ce falsificau moneda a fost cunoscuta Lex Cornelia de falsis, potrivit căreia contrafacerea monetară, de orice tip era ea, se pedepsea pentru omul liber cu confiscarea averii și exilarea iar pentru sclavi cu moartea prin tortură³⁰. Dacă ar fi să întocmim o retrospectivă a contrafacerii de monedă de la începutul umanității și până în prezent, am constata că în orice spațiu în care a existat un etalon de valoare, a existat și un fals al acestuia.

Cea mai importantă acțiune în economia vremurilor a fost cea care a condus la participarea unui număr de 35 de state în cadrul Conferinței de la Geneva din data de 20 aprilie 1929, care a schimbat aspecte importante ale modalităților de a acționa în diferite domenii, printre care și falsificarea de monedă. Conferința venea și după imensul scandal creat de și în jurul Băncii Portugaliei ca urmare a acțiunilor întreprinse de portughezul Artur Virgilio Alves dos Reis, care a relevat autorităților slăbiciunile diferitelor sisteme monetare și consecințele lipsei de cooperare dintre state³¹.

Lupta împotriva falsificării de monedă a căpătat noi valențe prin înființarea la data de 1 ianuarie

1942 a Organizației Națiunilor Unite (ONU)³². Contracararea falsificării de monedă a fost continuată cu apariția în anul 1950 a actualei structuri a Uniunii Europene, în cadrul căreia au fost dezvoltate agenții cu atribuții concrete în contracararea falsului de monedă, una dintre cele mai importante fiind Europolul.

Astăzi, cu sprijinul BCE, există înființat Grupul de descurajare a falsificării din cadrul băncilor centrale naționale CBCDG (Central Bank Counterfeit Deterrence Group), grup internațional din care fac parte mai mult de 30 de bănci centrale.

Apariția de structuri comune s-a impus ca o necesitate de contracarare a factorilor ce acționează dincolo de limitele geografice, deja desuete, ale statelor. În timp, ca urmare a analizării diferitelor cazuri apărute în practică, au apărut noțiunile de crimă organizată, criminalitate organizată și organizarea crimei. Etimologic, terminologia de criminalitatea organizată a apărut pentru prima dată în anul 1919, când a fost creată o organizație civică de analiză a criminalității, ”Chicago Crime Commission”³³.

De multe ori terminologia este folosită în limbajul obișnuit dar și în cel de specialitate alături de celelalte în același scop, al explicării fenomenului de crminalitate organizată. Toate acțiunile ilicite, dar mai ales gradul lor de violență au condus la necesitatea apariției de structuri de legătură la nivel național, comunitar sau internațional, prin înființarea de organisme, instituții, agenții cu scopul de a contribui la creșterea gradului de siguranță și securitate, la definirea de spații sigure sub toate aspectele ale tuturor cetățenilor.

Structuri naţionale cu rol în contracararea contrafacerii și falsificării de monedă

Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii – SELEC

Deși este o organizație regională, am ales să tratăm aici problematica Centrului SELEC având în vedere existența sa pe teritoriul României, structură de o deosebită importanță în partea de sud-est a Europei cu rol în combaterea fenomenului crimminalității transfrontaliere și care reunește autorități din 12 state. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României numărul 201 din data de 15 noiembrie 2000³⁴, a fost creat cadrul instituțional pentru funcționarea Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere sau pe scurt SECI. Ulterior, prin Ordonanța Guvernului României numărul 30/2013 pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii³⁵, a fost abrogată OUG 201/2000, act normativ care la articolul 1 litera a) definește Convenția SELEC ca fiind Conventia pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, încheiată la București la 9 decembrie 2009³⁶.

Importanța organizației este dată și de împrejurarea că toți ofițerii de legătură, indiferent de statul membru din care fac parte, ce au existat inițial în cadrul Centrului SECI, iar acum în SELEC, desemnați potrivit algoritmilor prevăzuți de actele normative indicate, își desfășoară activitatea la sediul SELEC din București, asigurând prin aceasta un schimb de informații foarte rapid și, pe cale de consecință, o reacție rapidă la amenințarea apărută.

Convenția SELEC prevede două posibilități de realizare a unui parteneriat cu alte instituții cu rol în aplicarea legii, acestea fiind date de dobândirea statutului de Partener Operațional sau de cel de Observator. Primul conduce la existența dreptului de participare la diferitele activități întreprinse de SELEC, acest statut fiind deținut la acest moment de Interpol, Italia şi Statele Unite ale Americii. Cel de-al doilea statut permite doar ca statul sau organizația în cauză să poată primi informații cu care SELEC operează, dar și să participe la seminariie și cursurile organizate de Centru. Activitățile desfășurate de Centru sunt în strânsă legătură cu specializarea fiecăruia dintre cele opt grupuri de lucru, sau Task Forces, pe domeniile de interes stabilite. SELEC elaborează strategii de lucru puse la dispozițiie la nivel infirmațional. În strânsă legătură cu SELEC, sub auspiciile sale, își desfășoară activitatea Grupul Consultativ al Procurorilor din Sud-estul Europei (SEEPAG)

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - DIICOT

Este structură în cadrul Ministerului Public Român, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), de altfel singura ce este specializată în investigarea și combaterea infracțiunilor legate de criminalitatea organizată și terorism. A fost înființată în anul 2004, competența sa vizând infracțiunile de o gravitate crescută și care au legătură și cu grupurile organizate. Cadrul legal aplicabil este dat de Legea numărul 39 din 21 ianuarie 2003. Prin faptul că se menționează că infracțiunile grave sunt considerate și cele pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim depășește 4 ani, se constată că DIICOT are competență în instrumentarea cazurilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 310 și 313-316 din Codul penal. Bineînțeles că toate aceste infracțiuni privind întreg procesul de falsificare și punere în circulație de monedă falsă trebuie să fie săvârșite în condițiile articolului 367 aliniatul 6 din Codul penal, respectiv de un grup infracțional organizat. Dacă, într-o speță concretă se constată că nu sunt întrunite condițiile menționate anterior, atunci instrumentarea și efectuarea urmăririi penale în ceea ce privește infracțiunile referitoare la falsificarea și contrafacerea de monedă revin parchetelor ordinare.

În desfășurarea activității sale, DIICOT se conduce și după principiul cooperării cu alte structuri și instituții cu atribuții concrete în domeniul aplicării legii și combaterea fenomenului criminalității organizate. OUG nr. 78/2016 vine să completeze atât aspecte de procedură, cât și aspecte legate de stricta organizare a Direcției. Actul normativ s-a impus din perspectiva evoluțiilor și dimensiunilor tot mai crescute ale fenomenului infracțional grav, atât la nivel european, cât și internațional. A fost avut în vedere aspectul înregistrării, din ce în ce mai des în spațiul comunitar, a incidentelor cu caracter terorist, făcându-se trimitere și la recunoașterea la nivel european şi internaţional a necesității incriminării faptei unei persoane de a se deplasa în străinătate în scopul planificării ori instruirii în vederea săvârşirii actelor de terorism, prin raportare la acte normative internaționale, respectiv Protocolul de la Riga (Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului), semnat de România în martie 2016, precum şi Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU nr. 2.178/2014

Competența de instrumentare a cauzelor este dată de dispozițiile articolului 11 din OUG 78/2016, indiferent de calitatea persoanei care săvârșește infracțiunea, din perspectiva tezei noastre amintind infracţiunile prevăzute la aliniatul 1 punctul 1 litera a), adică cele de la art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, de art. 314, art. 315, art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, în condiția în care săvârşirea acestor fapte penale a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. 6 din Codul penal.

Aspecte legislative de incriminare în dreptul penal românesc a unor infracţiuni din domeniul falsului de monedă

Printre riscurile identificate de Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019³⁷sunt și cele referitoare la criminalitatea transfrontalieră și criminalitatea economico-financiară, fenomene cu posibile consecințe negative asupra securității și stabilității naționale. Pachetul de legi inițiate de legislativul român și intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014 își aduce și el aportul la garantarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice și juridice asigurând premisele pentru desfășurarea unei vieți normale și decente. Unul dintre aceste domenii de o importanță deosebită concretizată de stat prin norme juridice de aplicare concretă este și cel al protejării monedei naționale, deopotrivă și a altor monede.

Protecția juridică a monedelor și bancnotelor în sistemul Codului penal român. Succinte elemente de drept comparat

Încadrarea juridică a faptelor care poate avea legătură cu falsificarea de monede, cu punerea în circulație a valorilor fasificate, cu deținerea de instrumente folosite la falsificarea de monedă, precum și cu emiterea frauduloasă de monedă se face, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a acestora într-una sau mai multe dintre infracțiunile menționate de Codul penal în articolul 310, în articolul 313, în articolul 314, în articolul 315 sau în articolul 316.

În actualul Cod s-a menținut structura vechii legislații, apărând însă și anumite diferențe de esență. Faptul că prin noul Cod penal s-a ajuns la o simplificare a normei juridice, mai exact la un grad crescut de concretețe al acesteia, vine să întărească opiniile exprimate în timp de literatura de specialitate, dar se constituie și în respectarea unui deziderat al Uniunii Europene. Norme juridice asemănătoare sunt stabilite și în codul penal francez, în articolele 442 și următoarele din Capitolul II, Titlul IV³⁸, în codul penal german la Capitolul 8, Secținea 146³⁹ și în codul penal italian, în articolele 453 și următoarele⁴⁰.

Din punctul de vedere al legii procesual penale, infracțiunile de fals, în integralitate, sunt urmăribile la sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală, legiuitorul relevând și prin aceasta importanța valorilor sociale ocrotite. În economia textelor ce reglementează falsificarea de monedă, de o importanță aparte este prevederea articolului 315, ce se referă la situația în care se constată că a fost emisă monedă în mod fraudulos. Ab initio, introducerea acestui text de lege în noul Cod penal a fost necesară pentru transpunerea prevederilor similare din Decizia-cadru nr. 2000/383/JAI, articolul 4, care, la rândul ei, a fost înlocuită de Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014⁴¹privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării, norma de referință fiind prevăzută tot la articolul 4.

Toate infracțiunile protejează, prin voința legii, și valorile străine, inclusiv monedele și bancnotele, prin prevederea generică de la articolul 316, prevedere regăsită și în codul penal german⁴², în Secțiunea 152 intitulată ”Bani străini, timbre și titluri de valoare”, în codul penal elvețian, la articolul 250 sau în codul penal austriac la articolul 241.

Metode și mijloace de protecție și siguranță a monedelor și bancnotelor

În sistemul bimetalizat rolul de monedă etalon l-au avut cele două metale prețioase argintul și aurul. Printre primele falsuri constatate în istorie sunt și cele din timpul regelui babilonian Hammurabi. Tehnica folosită era aceea de poansonare, proces similar cu ștampilarea sau ștanțarea. Printre primele mijloace de apărare a monedei a fost inițierea de reguli, adevărate legi. Una dintre aceste legi este Lex Cornelia de falsis, probabil parte dintr-un capitol mai mare privind legile. Pentru că s-a constituit încă de la început ca un drept al celui puternic, un adevărat drept regalian, una dintre metodele eficiente de a asigura autenticitatea monedelor aflate în circuitul monetar era verificarea acestora periodică pentru a vedea dacă ele corespund sau mai corespund caracteristicilor inițiale.

Tot ca metodă de depistare a monedelor false se foloseau și anumite greutăți, din diferite materiale comune dar sigure, cum sunt cuprul sau bronzul, cu ajutorul cărora se cântăreau monedele. În țara noastră, în momentul apariției legii denominării, BNR a urmărit, pe de o parte, păstrarea aceleiași structuri a banilor, iar pe de altă parte, introducerea de noi elemente de securitate. Astfel, pentru s-a dovedit eficient și împotriva falsificării, dar și prin rezistența sa la uzură, s-a folosit în continuare polimerul. În ceea ce privește bancnotele din hârtie, progrese deosebite au fost făcute și în acest domeniu, tot paralel cu dezvoltarea tehnologiei. De asemenea, conținutul unei bancnote din hârtie nu este în totalitate din acest material, putând fi amestecat cu alte materiale⁴³. Hârtia fiduciară⁴⁴ are o compoziție chimică aparte, rezultatul unui proces ce cuprinde mai multe etape

Foarte folosită este imprimarea în relief a bancnotelor (sau intaglio), care produce un anumit efect tactil la atingere. Identificăm ca element de siguranță folosirea filigranului. Acesta este încorporat masei hârtiei, în cadrul procesului de producție. În această din urmă categorie intră și firul de siguranță, de asemenea încorporat hârtiei. Pentru creșterea gradului de siguranță autoritățile de emisiune folosesc la bancnote elementele de suprapunere, banda iridescentă și microtextul. Un element de securitate îl reprezintă și desenul bancnotei, foarte greu de reprodus de către falsificatori. Cu cât culorile sunt mai multe, cu atât bancnota este mai greu de falsificat. Și pentru că am vorbit aici de culori, nu putem să nu amintim cernelurile sau tușurile tipografice.

Pe bancnote mai sunt evidențiate și diferite elemente fluorescente. Ultimele emisiuni de bancnote lansate în circuitul monetar includ anumite detalii tehnice de tipărire, cunoscute drept imagini latente. Au fost incluse, de asemenea, și hologramele de diferite tipuriși microperforațiile. Banca Centrală Europeană recomandă a fi folosită metoda simplă ATINGE, PRIVEȘTE, ÎNCLINĂ.

În ceea ce privește monedele, piesele metalice, printre cele mai sigure mijloace de protecție este cel dat de metalul din care acestea sunt produse. Dintre elementele de siguranță ale monedelor un rol foarte important revine zimților aflați pe cantul piesei.

Se cuvine să facem aici referire și la diferitele detectoare de bancnote false. Ca măsură de protecție și siguranță a bancnotelor Euro menționăm și codurile de țară înscrise pe bancnotele din prima serie și numere de serie înscrise pe bancnotele din seria ”Europa”. Fiecare dintre bancnotele Euro prezintă semnătura președintelui Băncii Centrale Europene de la momentul când acesta îndeplinea funcția respectivă⁴⁵.

Aspecte ale fenomenului de criminalitate economico-financiară

Printre cele mai întâlnite fenomene negative, cu impact major asupra stabilității unui sistem financiar sunt inflația, evaziunea fiscală, spălarea de bani, care, parafrazându-l pe Rousseau, se constituie în tot atâtea posibilități pentru ca un individ să renunțe la obligația sa de a fi liber.

Inflaţia - conceptualizare, dimensiuni și consecințe

Într-o lucrare de specialitate se arată că deşi există diferenţieri între diversele curente de gândire economică, socială şi politică privind natura şi efectele inflaţiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlării inflaţiei şi evitării procesului inflaţionist⁴⁶. Într-un studiu, guvernatorul României Mugur Isărescu făcea referire la aspectele ciclice ale crizelor economice⁴⁷, și deci și ale celor monetare, vorbind despre ”evoluția ciclică a societății umane”, un concept interesant menit să releve metehne ale lipsei de previzibilitate într-o societate.

Spălarea de bani – factor important în acumularea de capital și de perpetuare a criminalității

Spălarea de bani este conceptul care poate fi relaționat permanent la fenomenul infracțional, la săvârșirea infracțiunilor care au ca rezultat dobândirea ilicită a unei mari cantități de bani ce trebuie introdusă în circuitul civil. Conceptual, spălarea de bani este un întreg proces ce cuprinde mai multe etape la finalul cărora sumele de bani capătă un aparent iz de legalitate. Așa se explică preocuparea tuturor statelor lumii ca acest fenomen deosebit de periculos să fie bine reglementat juridic. Istoric, termenul ”de spălare de bani”, a existat prima dată în legătură cu ceea ce este astăzi cunoscut drept ”scandalul Watergate”, din anul 1972. Cantități mari de bani au fost dobândite ilegal pentru fondurile de campanie derulată în vedereaunui nou mandat pentru președintele american Nixon și au fost trimise în Mexic, de unde s-au întors pe tărâmul american. A apărut astfel noțiunea de ”money laundering”⁴⁸.

Uniunea Europeană a adoptat la data de 25 mai 2015 Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, sau Directiva a IV-a, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei⁴⁹. Această Directivă a Comunității vine să se coroboreze cu Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 3 aprilie 2014⁵⁰ privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.

În România, infracțiunea de spălare de bani a fost incriminată pentru prima dată prin Legea nr. 21/1999⁵¹ pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, în care țara noastră a transpus practic prevederile Convenției de la Strasbourg din anul 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii⁵², pentru ca aceasta să fie abrogată prin Legea numărul 656/2002⁵³, în care sunt preluate dispozițiile Convenției de la Palermo. În legislația română, infracțiunea de spălare de bani a fost incriminată în legătură cu cea de trafic de droguri, ca infracțiune premisă. Infracțiunea de spălare de bani are un caracter corelativ, întrucât existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare⁵⁴.

În practica de specialitate și în literatura juridică sunt folosiți termenii de infracțiune principală, infracțiune premisă sau infracțiune predicat pentru această primă faptă penală din care să rezulte bunul cu privire la care se va declanșa procesul de spălare. Legea nr. 656/2002 prevede infracțiunea de spălare de bani în dispozițiile cuprinse în articolul 29 aliniatul 1, care face parte din Capitolul IV despre răspunderi și sancțiuni, potrivit căruia infracțiunea de bani este dată de elementele indicate la literele a) - c).

Referitor la conținutul constitutiv concret al infracțiunii, în lucrările de specialitate se arată că sunt posibile trei etape: plasarea, stratificarea și integrarea. Obiectul juridic al infracțiunii de spălare de bani trebuie să reiasă în mod concret din modalitățile concrete în care sunt săvârșite infracțiunile, pentru a se putea vedea ce anume a înțeles să protejeze legiuitorul prin norma de incriminare. Plecând de la existența celor două infracțiuni, de la legătura dintre ele și mai ales de la anterioritatea uneia față de cealaltă, a fost exprimată și ideea că infracțiunea de spălare de bani are ca obiect principal relațiile care asigură protecția patrimoniului, iar ca obiect secundar relațiile care asigură desfășurarea normală a activităților de justiție, în aspecial în ceea ce privește identificarea și confiscarea produselor infracțiunii.

Evaziunea fiscală - fenomen economic și social

La data de 21 iunie 2016, Consiliul UE a ajuns la un acord cu privire la un proiect de directivă de combatere a practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, cunoscută sub numele de Directiva antievaziune fiscală. În data de 28 ianuarie 2016, Comisia Europeană trimisese în spațiul public un pachet privind combaterea evaziunii fiscale, care cuprindea propunerea de directiva de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care afecteaza în mod direct funcționarea pieței interne, propunerea de modificare a Directivei 2011/16/UE, care viza obligația de introducere a schimbului automat al rapoartelor pentru fiecare membru UE, recomandarea referitoare la introducerea unei clauze anti-abuz în tratatele de evitare a dublei impuneri dar și o comunicare privind strategia externă a Uniunii în legătură cu eficiența impozitării. România a susținut măsurile de combatere a evaziunii fiscale la Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN) și adoptarea unei directive în acest

scop, cu termen de implementare pentru statele membre finalul anului 2019, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice⁵⁵.

Evaziunea fiscală se delimitează astăzi drept un flagel cu efecte foarte nocive asupra stabilității politico-economico-socială a fiecărei țări, care trebuie să prevadă o serie de obligații pentru cetățenii săi, de natură fiscală, care să permită colectarea de venituri, ce se vor constitui în resursele bănești ale sale, necesare bunei-funcționări a întregului aparat administrativ, pe de o parte, dar și creșterii nivelului de trai al locuitorilor. Din punct de vedere științific⁵⁶, evaziunea fiscală se definește drept totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora persoanele fizice sau juridice sustag în total sau în parte materia impozabilă și constă în neîndeplinirea voită a obligațiilor fiscale de către contribuabil.

Plecând de la această definiție, se constată că există două forme ale evaziunii, date de procedeele licite sau ilicite folosite, respectiv evaziune fiscală legală (tax avoidance) și evaziune fiscală nelegală sau evaziune fiscală frauduloasă ori pur și simplu frauda fiscală (tax evasion). Evaziunea fiscală reală sau frauda fiscală este cea care face obiectul numeroaselor cercetări, inclusiv a reglementărilor juridice care o cataloghează drept infracțiune.Doar această din urmă formă de evaziune are caracter fraudulos și relevă ingeniozitatea contribuabilului în a alege forma dorită pentru evitarea plății.

Cadrul legal românesc referitor la evaziunea fiscală îl reprezintă Legea nr. 241/2005, act normativ ce a fost recent modificat, cele mai cunoscute dintre acestea privind înăsprirea pedepselor⁵⁷. Anterior, evaziunea fiscală era reglementată prin Legea nr. 87/1994, abrogată prin intrarea în vigoare a Legii 2412005, însă dimensiunea vieții economice a impus reanalizarea unor termeni și apariția unora noi, pentru o mai bună protejare juridică a situațiilor concret ivite și pentru o protecție mai mare.

Conceptul de expertiză judiciară criminalistică și dispunerea ei

În cadrul desfășurării procesului penal, organele abilitate de lege au la dispoziție nenumărate procedee și modalități prin care să poată ajunge la stabilirea concretă și exactă a adevărului în legătură cu fapta de natură penală săvârșită. De cele mai multe ori, organele judiciare pot să apeleze la cunoștințele unor specialiști în domeniile interesate.

Este cazul expertizei judiciare, recunoscută ca fiind un procedeu, veritabil mijloc de probă, prin care un specialist într-un domeniu, respectiv expertul cauzei, realizează o cercetare fundamentată a problemei ce îi este supusă analizei, astfel cum i s-a solicitat de organele judicire care au dispus-o, în urma căreia avansează niște concluzii cu un pronunțat caracter științific, lămuritoare soluționării corecte a unei cauze.

Expertiza conține concluziile unui specialist într-un anumit domeniu, expertul tehnic judiciar, explicațiile sale fiind integrate într-un raport de expertiză. Referitor la mometul în care se despune efectuarea unei expertize judiciare, reglementarea actuală a Codului de procedură penală nu mai permite ca acestea să fie dipuse anterior începerii urmăririi penale în cauză, pentru simplul fapt că înaintea acestei limite nu există proces penal. Expertiza tehnică poate fi dispusă din oficiu de către organele judiciare, în condițiile articolului 172 aliniatul 1 din Codul de procedură penală, după cum ea poate fi dispusă și ca urmare a solicitării venite din partea vreunuia dintre participanții la desfășurarea procesului penal.

În ceea ce privește expertiza criminalistică a falsului de monedă, aceasta poate fi dispusă, de principiu, imediat după începerea in rem a urmăririi penale, pentru că organele abilitate trebuie să stabilească mai întâi dacă este vorba despre o monedă sau o bancnotă falsă. Alta este situația în cazul unei cercetări anterioare de anvergură, în cadrul urmăririi penale folosindu-se mijloace speciale de investigație și se procedează la prinderea în flagrant delict a autorilor.

Reglementarea procesual penală actuală face deosebirea între expertiza judiciară și constatarea judiciară. Confuzia dintre cele două poate apărea în condițiile în care ambele sunt efectuate de către un specialist în domeniu, la care se referă articolul 172 aliniatul 10 din Codul de procedură penală, în legătură cu care se arată că acest specialist poate funcționa în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora.

Particularități ale examinării criminalistice a falsului de monedă

Examinarea criminalistică a bancnotelor sau monedelor false este un proces complex, care se realizează îl laboratoare specializate. Banca Națională a României deține un astfel de laborator, dar ea colaborează din punct de vedere tehnic cu alte laboratoare, în vederea asigurării unei mai bune protecții a monedei naționale împotriva contrafacerilor, putând efectua și expertize pentru determinarea gradului de falsificare sau autenticitatea monedelor și bancnotelor supuse analizei.

În țara noastră există și Institutul Național de Expertize Criminalistice București din cadrul Ministerului de Justiție (I.N.E.C.), ce funcționează în baza H.G. nr. 368/1998. Se folosește metoda generală a comparației prin examinări la nivel macroscopic și microscopic, prin analizarea diferitelor culori și nuanțe în cadrul analizei cromatografe atât în fază gazoasă, cât și în fază lichidă, dar și prin procedura microscopie electronică cu baleiaj.

În analizarea falsului de monedă se face deosebirea după cum este vorba despre o falsificare parțială a bancnotei sau a monedei sau o falsificare totală, o contrafacere a acestora. De la efectuarea unei simple verificări a valorii monetare, prin compararea sa cu una autentică, prin metodele de suprapunere sau de juxtapunere, se ajunge la o analiză mai detaliată în care se pot folosi diferite procese de natură fizică sau chimică pentru a verifica gradul de rezistență la factori externi, în conformitate cu indiciile puse la dispoziție de producător.

Referitor la piesele metalice, verificarea pentru evidențierea falsului se face prin apelarea la expertiza criminalistică traseologică. Se practică testarea pieselor metalice prin supunerea lor la temperaturi. Se evidențiază astfel compoziția monedelor, fiind cunoscut că aliajele se topesc la temperaturi mai mici, iar starea de incandescență la care se ajunge, în cazul temperaturilor ridicate, face ca lumina și coloristica emise să fie diferite decât în cazul autenticului.

Un aspect esențial în examinarea fizico-chimică a suportului bancnotelor suspecte ca falsificate îl reprezintă modul de realizare a ferestrelor transparente ale acestora. În cazul contrafacerii bancnotelor românești pe suport din hârtie, pentru imitarea ferestrelor transparente a fost decupată o zonă din suportul de hârtie pentru a se putea permite lipirea a două folii din material plastic transparent cu un strat adeziv, de cele mi multe ori poliacrilat.

Falsul de monedă se constată pe baza analizării sonografice a bancnotei, unda înregistrată de sonograf fiind diferită față de cazul originalului. Procedeul este cel al examinării fonocriminalistice a bancnotelor sau a monedelor. Spectrograful este folosit la analizarea compoziției hârtiei din care este fabricată bancnota. Nu putem să nu menționăm, ca mijloace de falsificare, programele informatice avansate cu ajutorul cărora se clonează sau se accesează softurile folosite la crearea de valoare monetară autentică.

Referitor la bancnotele românești, au existat tendințe de falsificare ce au crescut ușor în calitate, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Dintre bancnotele falsificate, o problemă deosebit de gravă s-a constatat a fi legată de contrafacerea bancnotei de 100 de lei, cunoscută sub denumirea de ”Super Leu”. Falsul este unul foarte reușit, condițiile tehnice de realizare fiind deosebite. Bancnota este depistată numai în cadrul centrelor de procesare sau la analiza microscopică ce relevă marginile franjurate ale elementelor graficii și cromatica realizată din îmbinări ale unor minuscule puncte de cerneală din cele trei culori de bază, respectiv cyan, galben și magenta.

Gradul de falsificare a valorilor monetare este unul în creștere, fără să ne referim aici la simplele date statistice avansate, inclusiv de Banca Centrala Europeană, întrucât acestea au valoare orientativă prin înseși perioadele vizate, concluzie la care au ajuns chiar autoritățile în cauză. Avem în vedere pericolul din ce în ce mai mare ca metodele de contrafacere și falsificare să devină unele deosebite pe fondul dezvoltării permanente a tehnologiilor și instrumentelor folosite în procesul de producere a bancnotelor și monedelor. Fenomenul falsului de monedă poate căpăta valori ce pot depăși orice previziuni datorită creșterii spectaculoase, înregistrate în ultimul timp, a calității valorilor monetare contrafăcute, fie că este vorba despre bancnote fie că este vorba despre monede. Activitatea infracțională se orientează mai mult către falsificarea de bancnote, în primul rând datorită riscului ridicat pe care infractorii, individuali sau în grupări de criminalitate organizată, și-l asumă și care trebuie să fie contrabalansat prin prisma realizării unor câștiguri mari într-o perioadă scurtă de timp, tradusă prin efectuarea a cât mai puține acte materiale ce pot căpăta aspect infracțional.

Falsificatorii reușesc, într-un mod deloc îmbucurător, să plaseze moneda contrafăcută, realizând profituri pe alocuri chiar uriașe, într-un timp foarte scurt care le permite să se pună la adăpost de acțiunile întreprinse de organele judiciare în vederea despistării lor și chiar să înlăture urmele infracționale, consecința fiind aceea a imposibilității obiective a contracarării amenițărilor și riscurilor la adresa unui climat de securitate și siguranță corespunzător așteptărilor prezentului. Modalitățile deosebit de abile la care apelează infractorii în domeniu și sccesul lor este asigurat, în mare parte, de lipsa oricărui grad de pregătire individuală a persoanelor vizate, categoriile de persoane țintă fiind bine alese, după cum sunt alese și locurile, cele publice și în special cele unde lipsa oricărui sistem de supraveghere stradal ușurează realizarea scopului infractorului.Toate acestea sunt grefate pe lipsa oricărei campanii efectuate de autoritățile îndreptățite, care se mulțumesc să transmită simple comunicate de presă în care sunt menționate cazuri concrete identificate de diferitele structuri de poliție. Nu sunt realizate nici măcar spoturi a căror reluare ciclică să devină una obligatorie prin intermediul mijloacelor din mass-media, cel puțin prin grija Băncii Naționale a României, autoritate diriguitoare a politicilor monetare în stat. Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că nici la nivelul instituțiilor de învățâmânt nu sunt realizate, și nici nu există vreo perspectivă în acest sens, cursuri, alocuțiuni, intervenții cu ajutorul cărora să crească nivelul de conștientizare persoanală a pericolelor rezultate din falsificarea și punerea în circulația a valorilor monetare contrafăcute. Aceasta în condițiile în care, datorită accesibilității crescute la mijloace performante din domeniul informaticii și al tehnicii de imprimare, apar tot mai multe cazuri în care sunt evidențiate exemple de fals grosolan, însoțite de niște explicații puerile ale infractorilor. Falsurile își produc însă efectul, cel al realizării de câștiguri prin intermediul mijloacelor ilicite. Falsificatorul va căuta întotdeauna să realizeze un produs care ”să țină”, care să înșele atenția persoanei tință de la efectuarea unei minime verificări, acolo unde există cunoștințele necesare.

Considerăm, în final, că revine statului prin autoritățile sale rolul de a asigura cetățenilor săi, societății în general, încrederea în autenticitatea valorilor monetare, prin învederarea permanentă a efectului nociv pe care fenomenul de falsificare de monedă îl poate avea asupra vieții în general. Revine însă fiecăruia dintre noi obligația de a proteja moneda națională, inclusiv prin creșterea gradului de interes față de particularitățile acesteia și față de necesitatea dobândirii unor cunoștințe care să ne ajute să nu mai cedăm intereselor ascunse ale falsificatorilor de monedă.

BIBLIOGRAFIE

Legislaţie

1. Buletinul Oficial nr. 78 - 79 bis
2. Conventia din 16 mai 2005 a Consiliului Europei privind prevenirea terorismului
3. Decizia 2009/426 / JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind consolidarea Eurojust și de modificare a Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate
4. Decizia nr.674/29.05.2008 a ONPCSB
5. Decizia 2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 decizia de instituire a Eurojust
6. Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro
7. Directiva 2001/97/CE de modificare a Directivei 91/308/CEE a Consiliului pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor
8. Directiva 2014/62/UE privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului
9. JO L 127/39 din 29 aprilie 2014
10. JO L 141/73 din 5 iunie 2015
11. JO L 151/1 din 21 mai 2014
12. JO L 349/2 din data de 25.11.2004
13. JO L257/19 din 28 septembrie 2013
14. JO L74/1 din data de 18 martie 2017
15. JO L77/1 din 23 martie 2016,
16. JO nr. C 83/392 din 30.03.2010,
17. Legea 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică
18. Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
19. Legea 14/1867 pentru înființarea unui nou sistem monetar
20. Legea 15 din 1968 privind Codul penal din 1968
21. Legea 15/1968 privind Vechiul Cod penal
22. Legea 250/2010 privind ratificarea Convenției pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii
23. Legea 286/2009 privind Noul Cod penal
24. Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României Legea 348/2004 privind denominarea monedei naționale
25. Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism
26. Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale
27. Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
28. Monitorul al României Oficial nr. 352 din 30 iunie 2001.
29. Monitorul Oficial al României nr. 1019 din 21 decembrie 2006
30. Monitorul Oficial al României nr. 18 din 21 ianuarie 1999,
31. Monitorul Oficial al României nr. 181 din 24 martie 2009.
32. Monitorul Oficial al României nr. 233 din 21 noiembrie 1991
33. Monitorul Oficial al Românieinr. 285 din 14 aprilie 2016.
34. Monitorul Oficial al României nr. 351 din data de 29 iunie 2001.
35. Monitorul Oficial al României nr. 353 din 28 mai. 2002
36. Monitorul Oficial al României nr. 498 din 2 iunie 2004.
37. Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24 iulie 2009.
38. Monitorul Oficial al României nr. 551 din 30 august 2013
39. Monitorul Oficial al României nr. 582 din 30 iunie 2004.
40. Monitorul Oficial al României nr. 589 din 21 noiembrie 2000
41. Monitorul Oficial al României nr. 654 din 31 decembrie 1999.
42. Monitorul Oficial al României nr. 65din 16 aprilie 1997
43. Monitorul Oficial al României nr. 713 din 8 noiembrie 2000
44. Monitorul Oficial al Românieinr. 841 din 15 decembrie 2008
45. Monitorul Oficial al Românieinr. 841 din 15 decembrie 2008.
46. Monitorul Oficial al României nr. 860 din 22 decembrie 2010
47. Monitorul Oficial al Românieinr. 949 din 24 noiembrie 2006
48. Monotorul Oficial al României nr. 50 din 29 ianuarie 2003 

Tratate, cursuri, monografii, manuale, articole

1. A. Petre, Consideraţii privind unele infracţiuni de evaziune fiscală „propriu-zisă”, CDP nr. 4/2008
2. Alina Lefter, Rolul organizaţiilor internaţionale de securitate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, articol apărut la data de 21 aprilie 2017, pe site-ul www.juridice.ro.
3. Aristide Basilescu, Moneda, studiu economic, Tipografia Gutenberg, București, 1923
4. C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Ediția a 2-a, Editura All Beck, București, 2003
5. C. Balaban, Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de teorie și practică judiciară, București, Editura Rosetti, 2003
6. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel, Monedă. Credit Bănci, Aplicații și studii de caz, Editura Didactică și Pedagogică, București 2001
7. Charles Gide, Curs de economie politică, Editura Casei Școalelor, București 1927, vol. I
8. Ciprian Dumitrașcu, Moneda virtuală, un instrument facil pentru cyberlaundering, articol în Revista Criminalitică nr. 5 (101), octombrie 2015, vol. XVI
9. Constanța Cârstea, Contrabanda. Formă a corupției și criminalității organizate în România în perioada 1990-2000, Editura Lumina Lex, București, 2006
10. Costescu Emilia Mihaela, Inflația, un fenomen monetar! Analiza dinamicii inflației în România, articol publicat Ecostudent - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013,
11. Costin C. Kirițescu, Emilian M. Dobrescu, Moneda. Mică Enciclopedie, Editura Enciclopedică, București 1998
12. D.A.P.Florescu, D. Bucur, Th. Mrejeru, M. Pantea, A. Martinescu, V. Manea, Evaziunea fiscală, Editura Universul Juridic, București, 2013
13. Dan Drosu Șaguna, Tratat de Drept financiar și fiscal, Editura All Beck, București, 2003
14. Dongoroz V. şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român/partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, vol.4, 1972
15. Dorel Dumitru Chirițescu, Fețele Monedei – O dezbatere despre universalitatea banului, Colecția Dezbateri Contemporane, Institutul European, 2015
16. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a VI-a, revăzută, Editura Universul Juridic, București 2015
17. Eugen Vasilescu, Circulația bănească și Creditul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
18. Florian Coman, Cristian Jura, Ion Necşulescu, Grigore Stolojescu, Nicolae Purdă, Instrumente practice de drept internaţional public, Editura Pro Universitaria, București, 2015
19. Florin Daniel Cășunean, Criminalitatea organizată în legislațiile penale europene, Editura Universul Juridic, București, 2013
20. Gabriel Burlacu, Mafia cardurilor contrafăcute a stors din conturi până acum două milioane de dolari, 2001
21. George Antoniu, Tudorel Toader și colectiv, Explicațiile noului Cod penal, Vol. IV Articolele 257-366, Editura Universul Juridic, București, 2015-2016
22. Gheorghe Manolescu, Moneda și ipostazele ei, Editura Economică, București 1997
23. Ioan Mircea Pascu,Securitatea europeană - Aportul României, Editura Militară, București, 2001
24. Ion Vochescu, Vasile Bercheșan, Bancnota și falsificatorii de bancnote, Casa de editură și presă”ȘANSA”S.R.L., București 1996
25. Jean-Paul Laborde, Etat de droit et crime organisee, Dalloz, Paris, 2006
26. Jesús Huerta de Soto, Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice, Editura Univeristăţii Alexandru Ioan Cuza, Iași 2010. Disponibilă în limba română la http://mises.ro/608/
27. Karl Marx, Bazele criticii economiei politice, Editura Politică, București 1972
28. Klaus Von Lampe, Not a Process of Enlightenment: The Conceptual History of Organized Crime in Germany and The United Statea of America, apărut în Forum on Crime and Society, vol. 1, nr. 2, 2001
29. L.C. Ionescu coordonator, Economia și rolul bancilor, vol I, Editura Economică, București 1997 Lazăr Cârjan, Istoria Poliţiei Române de la origini până în 1949, Editura Vestala, Bucureşti, 2000
30. M. Antonescu, R. Buziernescu, I. L. Ciora, Tendințe actuale ale unor forme de evaziune fiscală pe plan internațional, în Revista Finanțe Publice și Contabilitate nr. 1/2004
31. Maria Georgeta Stoian, Daniela Laura Feraru, Expertiza fizico-chimică - mijloc de probare a falsurilor și contrafacerilor de cărți de identitate și de bancnote, articol în Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, nr. 3-4, 2013
32. Mihai Adrian Hotca, Spălarea banilor – subiectul activ al infracțiunii, www.juridice.ro Mioara-Ketty Guiu, Spălarea banilor, articol apărut în revista Dreptul nr. 3/2006
33. Mugur Isărescu, Considerații privind Marea Criză Economică din 1929 - 1933, articol apărut pe http://www.bnr.ro
34. N. Neagu, Scurt istoric al evoluţiei protecţiei penale a intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept comunitar, Dreptul, nr. 8, 2006
35. Nadia-Cerasela Aniței și Roxana Elena Lazăr, Evaziunea fiscală între legalitate și infracțiune,Editura Universul Juridic, colecția monografii, București 2016.
36. Niall Ferguson, Ascensiunea Banilor: o istorie financiară a lumii, Editura Polirom, București 2016
37. Nicolae Buzatu, Gheorghe Popa, Expertizarea bancmotelor și a altor instrumente de plată, Editura Little Star, București 2003
38. Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București 2005
39. Nicolae Murgu și Mugur IsărescuAurul. Mit și realitate, Editura Junimea, Iași 1981
40. Papadopol Vasile și Popovici Mihai în Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, apărut la Ediția Științificăși Enciclopedică, București, 1977
41. Radu Negrea, Moneda – De la scoicile-monedă, la cecul electronic, Editura Albatros, București 1988 Radu Negrea, Moneda, Editura Albatros, București 1988.
42. Radu Stancu, Drept Financiar şi Fiscal, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2007
43. Richard Cavendish, 1001 de locuri istorice de vizitat într-o viață, Enciclopedia Rao, București 2009 Robin Osborne, Greece in the Making, 1200-479 B.C., Londra şi New York, 2009
44. S.Bogdan, D.A.Şerban, G.Zlati, Noul Cod Penal. Partea Specială, Analize, explicaţii, comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2014
45. Tudor Curtifan, Evaziune fiscală. Directivă europeană, www.dcnews.ro Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Monedă și Credit, Editura Ankarom, Iași

Site-uri

1. adevarul.ro
2. andreivocila.wordpress.com
3. www.presidency.ro
4. ww.pwc.ro
5. www.scj.ro
6. www.selec.org
7. www.studiocelentano.it
8. www.universuljuridic.ro
9. www.utgjiu.ro
10. www.zentral-bank.eu
11. www.zf.ro