Drept

Calitatea de salariat conferă persoanei respective anumite drepturi, şi, în acelaşi timp, presupune un anumit comportament, respectarea anumitor obligaţii. Cu caracter general, drepturile şi obligaţiile salariaţilor sunt reglementate de Codul muncii dar pentru anumite categorii de personal sunt prevăzute şi de statutele profesionale sau disciplinare. De asemenea ele pot fi precizate în contractele colective de muncă şi în regulamentele interne.

Potrivit art. 37 din Codul muncii, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc, potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă..

Prin „drepturile recunoscute de lege" se înţelege drepturile statuate prin acte normative dar şi prin contracte colective de muncă, fiind vorba de drepturile fundamentale ale salariaţilor. Alte drepturi pot fi tranzacţionate de către salariaţi^[1].

Drepturile salariaţilor consfinţite de Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 39 alin. 1 din Codul muncii^[2] „Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

1. dreptul la salarizare pentru munca depusă^[3];
2. dreptul la repaus zilnic şi săptămânal^[4];
3. dreptul la concediu de odihnă anual^[5];
4. dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;
5. dreptul la demnitate în muncă;
6. dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
7. dreptul la acces la formarea profesională;
8. h) dreptul la informare şi consultare;
9. i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a
   mediului de muncă;
10. j) dreptul la protecţie în caz de concediere;
11. k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
12. l) dreptul de a participa la acţiuni colective;
13. m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

Obligaţiile salariaţilor, asemenea drepturilor acestora, sunt prevăzute cu caracter general în Codul muncii, iar pentru unele domenii de activitate şi pentru anumite categorii de personal în acte normative speciale, inclusiv contracte colective de munca şi regulamente interne.

Potrivit art.39 alin. 2 din Codul muncii: „Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

1. a) obligaţia de a realiza norma de munca sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile
   ce îi revin conform fişei postului;
2. b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;
3. c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în
   contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;
4. obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
5. obligaţia de a respecta masurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
6. obligaţia de a respecta secretul de serviciu.''

^[1] I. T. Ştefănescu, Consideraţii referitoare la aplicarea art. 38 din Codul muncii, în „Dreptul" nr. 9/2004,

83. 79-83.

^[2] Prevederile art. 39 alin. 1 din Codul muncii se circumscriu principiilor înscrise în art. 6 din Codul muncii potrivit căruia: „(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare.

(2) Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la

protecţie împotriva concedierilor nelegale."

⁸ Salarizarea este tratată în capitolul 7.

⁹ Timpul de muncă şi timpul de odihnă sunt tratate disctinct în capitolul 8.