I. Introducere

Creşterea semni­ficativă a nivelului criminalităţii după cel de Al Doilea Război Mondial şi proliferarea formelor de criminalitate organizată pe teritoriul mai multor state, înlesnite de dezvoltarea mijloacelor rapide de transport şi de inten­sificarea turismului internaţional, au determinat o reacţie de solidaritate din partea statelor pentru combaterea acestui fenomen. Totodată, dezvol­tarea rapidă a tehnologiei a generat apariţia unor noi forme de criminali­tate, necunoscute anterior, a căror prevenire şi contracarare a reprezentat pentru instituţiile abilitate acţiuni dificile, uneori chiar imposibil de a fi realizate.

Grupările criminale au început să de­vină tot mai sofisticate, folosindu-şi profitul, puterea şi influenţa pentru a-şi izola şi proteja ierarhia de orice tentativă de descoperire şi tragere la răspundere penală.

Statele lumii pot şi trebuie să ajungă la o colaborare mai strânsă în vederea prevenirii şi combaterii formelor de criminalitate organizată, în conformitate cu legislaţia lor internă şi folosind mecanismele internaţio­nale pentru culegerea de informaţii şi date necesare instituţiilor abilitate de a preveni şi elimina aceste infracţiuni, de a urmări şi extrăda pe autorii lor.

Principalele forme ale criminalităţii organizate se manifestă în special prin infracţiuni de terorism, trafic de droguri, trafic de persoa­ne, criminalitate informatică, trafic cu obiecte de patrimoniu, cu arme şi explozivi, prin spălarea banilor proveniţi din infracţiuni, taxele de protec­ţie şi alte infracţiuni de acest gen.

Prin urmare, în condiţiile în care criminalitatea transnaţională or­ganizată a dobândit, odată cu deschiderea frontierelor, o amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie penală constituie un mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen, cuprinzând asistenţa juridică prin extrădare, predare a infractorilor, transfer al per­soanelor condamnate, transfer de proceduri şi recunoaşterea hotărârilor etc.

Inexistenţa instituţiei extrădării ca mijloc de drept penal ar dimi­nua eficienţa legii penale, iar posibilitatea contracarării criminalităţii s-ar reduce considerabil. În acelaşi timp, neextrădarea infractorilor, în cazul în care aceştia au părăsit teritoriul statului unde s-a comis fapta, ar con­duce la imposibilitatea aplicării legii penale în temeiul principiilor terito­rialităţii, personalităţii şi realităţii legii penale.

Funcţionând direct în interesul statului care o solicită, extrădarea este o instituţie de drept penal care, indirect, răspunde şi intereselor co­mune ale tuturor statelor - asigurarea ordinii de drept pe plan interna­ţional.

II. Tratări doctrinare şi conceptuale ale extrădării penale.

În acest context, se menţionează că doctrina moldovenească abor­dează problema extrădării penale destul de modest. În mare parte această instituţie este tratată fragmentar, cu mici excepţii, doar în manualele de drept penal, comentarii sau alte surse doctrinare care se referă la majori­tatea instituţiilor din sfera juridico-penală. Astfel, printre autorii moldo­veni care au abordat tangenţial instituţia extrădării sunt: A. Borodac, V. Moraru, A. Sosna, A. Mariţ, I. Macari ş. a. Totodată, o lucrare care tra­tează mai detaliat unele probleme juridico-penale şi procesual-penale ale extrădării este cea elaborată de Gh. Ulianovschi şi M. Grama [1, 100 p.]. Autorii acestui studiu s-au axat pe abordarea pluridisciplinară a instituţiei extrădării, evidenţiind o serie de probleme ce ţin de definiţia, trăsăturile şi evoluţia extrădării, instituţiile similare extrădării, condiţiile de fond şi procedura extrădării etc.

Unele probleme ale extrădării au fost examinate în lucrările savan­ţilor occidentali şi a celor din Federaţia rusă: J. Lemontrey, J. Pradel, R. Merle, A. Vitu, B. Schunemann, E. Faruk, C. Francisco Munoz, A. Merce­des Garda, G. Fiandaca, E. Musco, V. Voljenkina, F. Martens, E. Şibaeva, M. Potocinîi ş. a.

În urma opiniilor expuse în literatura de specialitate, actelor nor­mative în vigoare, a principiilor dreptului penal şi a propriilor convingeri juridice autorul propune o noţiune a extrădării. Astfel, extrădarea este actul bilateral de suveranitate statală şi cooperare juridico-penală, prin care un infractor străin, susceptibil de răspundere penală pentru săvâr­şirea oricărei fapte în condiţiile dublei incriminări şi pedepsită ca pre­gătire, tentativă sau infracţiune consumată, sau fiind cetăţean al statului solicitant, poate fi predat de către statul solicitat, autorităţilor statului care urmează să-l judece ori unde va executa pedeapsa în baza unei cereri de extrădare, coroborată de un acord de asistenţă juridică.

III.Natura juridică a extrădării penale.

În cadrul legislativ din Republica Moldova, instituţia extrădării îşi are izvorul în Constituţie, Codul penal, Codul de procedură penală şi Legea cu privire la asistenţa juridică (cooperarea judiciară) internaţională în materie pe­nală. Aceste norme de drept intern sunt completate de tratate si convenţii internaţionale, bilaterale sau multilaterale şi constituie principalele izvoa­re de drept în aceasta materie.

Este important de menţionat şi faptul că Constituţia Republi­cii Moldova nu permite extrădarea propriilor cetă­ţeni, acest lucru fiind posibil numai în baza unor convenţii internaţionale, în condiţii de reciprocitate sau în temeiul hotărârii instanţei de judeca­tă. Acest principiu este prevăzut de Convenţia europeană de extrădare, adoptată la Paris la 13 decembrie 1957, şi protocoalele adiţionale la aceas­tă Convenţie de la Strasbourg din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978.

Astfel, prin finalitatea sa extrădarea este un act de asistenţă judici­ară internaţională în materie penală, prin care un infractor este transferat dintr-un stat în altul pentru a fi judecat pentru infracţiunea săvârşită sau pentru a fi pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat. De aici se desprind următoarele trăsături specifice ale extrădării: a) act de suverani­tate intervenit în relaţiile dintre două state; b) act jurisdicţional solicitat şi acordat exclusiv în scopul realizării represiunii, persoana extrădată fiind un inculpat sau condamnat penal; c) act de asistenţă juridică internaţio­nală. Prin urmare, rezultă că extrădarea are o natură juridică complexă (mixtă), nefiind numai un act de asistenţă juridică, ci şi un act de suvera­nitate şi un act jurisdicţional.

S-a constatat că impediment pentru extrădare poate fi diferenţa esenţială între măsurile de pedeapsă pentru infracţiunile analogice în di­ferite ţări: Ex: daca persoana va fi supusă (sau este supusă) torturii etc. În legătură cu aceasta, în multe tratate este prevăzută nu numai extrădarea, dar şi refuzul în extrădare.

IV.Evoluţia istorică a reglementărilor normative privind in­stituţia extrădării penale.                       

În viziunea cunoscutului jurist F. Martens, în istoricul dezvoltării instituţiei extrădării se evidenţiază trei perioade, care au fost studiate şi completate ulterior de către savantul american Cherif Bassiouni . Prin urmare, istoria evoluţiei instituţiei extrădării poate fi divizată în patru etape: 1) Prima etapă îşi are începutul încă din cele mai vechi timpuri şi a durat până la sfârşitul secolului XVII. În această perioadă extrădarea era rar întâlni­tă şi în mare parte avea loc în cazul infracţiunilor politice, precum şi în privinţa ereticilor şi dezertorilor; 2) A doua etapă cuprinde intervalul de timp, care începe cu secolul XVIII şi durează până în a doua jumătate a secolului XIX.    Această perioadă de timp se caracterizează prin creşterea numărului de tratate încheiate între state nu doar în privinţa răsculaţilor şi dezertorilor, dar şi a persoanelor vinovate de comiterea altor categorii de infracţiuni; 3) A treia etapă începe cu anul 1840, când mai multe state au început să promoveze o campanie coordonată în privinţa infractorilor fugari; 4) Etapa a patra începe după anul 1948, deoarece anume în această perioadă, după al Doilea Război Mondial, au început să se dezvolte inten­siv relaţiile internaţionale şi putem spune că acestea continuă şi până în prezent. În acest răstimp, pe primul plan a apărut necesitatea consolidării securităţii internaţionale şi prevenirea săvârşirii pe viitor a infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii, inclusiv a infracţiunilor de război.

În concluzia acestui paragraf, ajungem la concluzia că in­stituţia extrădării, fiind un mijloc important de luptă cu criminalitatea, are o istorie multiseculară, a cărei început poate fi urmărit din cele mai vechi timpuri, când exista o practică de transmitere a infractorilor, care purta iniţial un caracter local . În cele din urmă, extrădarea, în concepţia sa modernă, a început a se forma începând cu sec. XVII, iar studierea istoricului este o etapă necesară a analizei instituţiei extrădării.

V. Condiţii de fond ale extrădării penale.

Condiţiile extrădării se împart în condiţii de fond şi condiţii de formă. La rândul său, condiţiile de fond se divizează în condiţii cu privire la făptuitor, condiţii cu privire la faptă şi condiţii cu privire la pedeapsă.

În ceea ce priveşte condiţiile cu privire la făptuitor, extrădarea se aplică tuturor persoanelor care au săvârşit o infracţiune ori au fost con­damnate definitiv pentru o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui stat ori contra intereselor acestuia sau cetăţenilor săi şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat, care nu este statul lor naţional şi nu are o competenţă principală de a le judeca. Rezultând din cele relatate, constatăm o serie de condiţii cu privire la persoană:

a) persoana să fi săvârşit o infracţiune in statul solicitant

b) să se găsească pe teritoriul statului solicitat;

c) să fie faţă de statul solicitat un cetăţean străin sau un apatrid;

d) să nu fi săvârşit o altă infracţiune pe teritoriul statului solicitat, pentru că va fi mai întâi judecată, condamnată şi apoi extrădată.

În cadrul condiţiilor de fond ale extrădării, fapta penală are un rol principal şi este condiţia primordială a instituţiei extrădării. Pentru ca extrădarea să aibă loc, cererea de extrădare trebuie să aibă drept obiect o faptă pentru care extrădarea este posibilă, adică o faptă care nu face parte din categoria celor exceptate de la extrădare. Nu poate fi admisă extrădarea dacă fapta, prin natura sa, este exclusă de la posibilitatea de extrădare. La categoria unor astfel de fapte se referă: infracţiunile politice şi cele conexe acestora, precum şi infracţiunile militare care nu constituie fapte penale de drept comun.

Pentru a evita problemele de interpretare a locului comiterii in­fracţiunii, considerăm reuşită definirea noţiunii de loc al săvârşirii infracţiunii în art. 12 Cod penal al Republicii Moldova.

Dreptul intern şi tratatele de extrădare prevăd un număr restrâns de condiţii cu privire la pedeapsă. De regulă, reglementările existente vi­zează faptul că extrădarea nu este acordată atunci când pedeapsa prevă­zută de lege sau pedeapsa pronunţată este capitală sau dacă pedeapsa are caracter de tortură, tratament cu cruzime, inuman sau degradant.(art 13,alin(2) CP al RM)

VI. Condiţii de formă ale extrădării penale.

Prin condiţiile de formă este stabilită procedura extrădării, care constă în verificarea legiti­mităţii şi regularităţii cererii de extrădare.

În Republica Moldova problemele ce ţin de extrădare sunt în com­petenţa Serviciului Relaţii Internaţionale din cadrul Procuraturii Gene­rale, fie a Ministerului Justiţiei, în funcţie de faptul dacă persoana a cărei extrădare se cere este sau nu condamnată.

De menţionat că în cadrul procedurii de extrădare, o atenţie deose­bită urmează a fi acordată asigurării dreptului la apărare pentru persoana a cărei extrădare s-a cerut, prin prezenţa obligatorie a avocatului ales sau numit din oficiu, precum şi prin posibilitatea de a ataca demersul de ex­trădare. Prin urmare, reieşind din prevederile art. 13 CP RM şi art. 544 CPP RM, instanţa nu examinează problema vinovăţiei, ci numai regu­laritatea cererii şi compatibilitatea ei cu dispoziţiile din convenţii şi legi, oferind în cele din urmă avizul său de extrădare.

În contextul celor menţionate, unii autori români consideră că astfel de categorii de persoane pot susţine că cererea de extrădare este neînteme­iată, invocând cetăţenia, domiciliul ori identitatea sa, sau orice alt motiv de neextrădare . În astfel de situaţii, considerăm oportun ca extrăda­rea să aibă loc în baza principiului primei cetăţenii (este vorba, în special, de cetăţenii Republicii Moldova) şi/sau a locului permanent de trai.

Cererea de extrădare trebuie să conţină:

1.denumirea şi adresa instituţiei solicitante;

2.denumirea instituţiei solicitate;

3.tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită extrădarea;

4.numele, prenumele şi patronimicul persoanei a cărei extrădare se cere, data şi locul naşterii, informaţii privind cetăţenia

domiciliul sau locul de aflare şi alte date privitor la persoană, precum şi, pe cît este posibil, descrierea exteriorului ei, fotografia şi alte materiale care pot identifica persoana;

5.fapta comisă de persoana a cărei extrădare se cere, încadrarea juridică a faptei comise, informaţii privitor la prejudicial cauzat prin infracţiune, precum şi textul legii penale naţionale care prevede răspunderea penală pentru această faptă, cu indicarea obligatorie a sancţiunii;

6.informaţii privitor la locul şi data adoptării sentinţei intrate în vigoare sau a ordonanţei de punere sub învinuire, cu anexarea copiilor autentificate de pe aceste documente.

VII. Imunităţi de drept intern şi de drept internaţional cu privi­re la extrădarea penală.

Deşi obligaţia generală de respectare a legii, inclusiv a celei penale, se referă la toate persoanele, există totuşi anumite categorii de subiecţi în cazul cărora, în virtutea unor funcţii pe care le îndeplinesc, aplicarea legii penale cunoaşte unele limitări. Această caracteristică a anumitor func­ţii sau demnităţi publice de a atrage un tratament special de către legea penală este numită imunitate, care poate fi de drept intern şi de drept in­ternaţional. De astfel de imunităţi beneficiază reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova :

• şefii statelor străine aflaţi în vizită în Republica Moldova , precum şi membrii familiei acestora care îi însoţesc;
• reprezentanţii unor organizaţii internaţionale, cum ar fi ONU, Consiliul Europei, Uniunea Europeană.

Imunitatea diplomatică are ca efect sustragerea persoanei de sub imperiul legii penale, indiferent care este natura şi gravitatea faptei comi­se. Singura măsură pe care autorităţile naţionale o pot lua faţă de diplo­matul care a comis o infracţiune este declararea sa ca persona non grata şi expulzarea acestuia.

VIII. Extrădarea în cadrul sistemelor de drept continental şi de drept comun.

În ceea ce priveşte statele europene , acestea au, într-o măsură mai mare sau mai mică, constituţii cu reglementări asemănătoa­re, a căror sursă de inspiraţie este comună - legislaţia romanilor antici. Statelor ce aparţin acestui sistem de drept reglementează o bună parte din instituţiile în materie penală, inclusiv extrădarea, prin intermediul trata­telor. Marea majoritate a statelor, legislaţia căror aparţine sistemului de drept continental au prevăzut expres în Codul penal instituţia extrădării, amplasată de regulă în partea generală, după normele ce se referă la acţi­unea legii penale în spaţiu.

Totodată, sistemul de drept romano-german se întemeiază pe o serie de reguli clar elucidate în situaţia ce condiţionează extrădarea: a) dubla incriminare; b) regula specialităţii; c) neextrădarea propriilor cetă­ţeni. Aceste reguli au fost instituţionalizate eficient şi sunt indispensabile pentru dreptul european, fiind în corespundere totală cu principiile uni­versale ale dreptului penal.

Referitor la sistemul de drept comun (common-law), cadrul nor­mativ al acestuia în materie extradiţională nu recunoaşte principiile universale din sistemul de drept roma­no-german. Spre deosebire de ţările din sistemul continental, extrăda­rea persoanei cerute va putea fi acceptată numai cu condiţia existenţei acordului de asistenţă juridică încheiat între statele părţi. O altă distincţie esenţială constituie faptul posibilităţii de a fi extrădaţi proprii cetăţeni, deliberată de o instanţă de judecată, şi executoriu.

În acelaşi timp, considerăm oportună preluarea experienţei Ma­rii Britanii de către Republica Moldova în ceea ce priveşte includerea în prevederile legislative (inclusiv în acorduri şi tratate) a si­tuaţiei de neadmitere a extrădării în legătură cu expirarea termenului de prescripţie pentru infracţiunea comisă în statul solicitant, dar nu şi în cel solicitat, deoarece în practică astfel de cazuri se întâlnesc destul de des.

Concluzie

Cercetarea problemelor teoretice şi practice ale extradarii ,evidentiaza următoarelor concluzii generale:

1. Extrădarea, în ansamblu, reprezintă o procedură juridică des­tul de complexă. Astfel, realizarea practică a extrădării nu este posibilă fără luarea în calcul a normelor dreptului constituţional, dreptului penal, dreptului procesual-penal, precum şi a normelor altor ramuri de drept ce vizează extrădarea penală.
2. Extrădarea este o instituţie de o importanţă deosebită în apli­carea principiilor teritorialităţii, personalităţii, realităţii şi universalităţii legii penale, iar scopul final este acela de prevenire şi combatere a crimi­nalităţii transfrontaliere, prin depistarea şi tragerea la răspundere a in­fractorilor.
3. În ceea ce priveşte extrădarea pentru măsuri de siguranţă putem menţiona faptul că ele, alături de alte încălcări ale legii penale, constituie o obligaţie de a extrăda. Acest fapt rezultă din prevederile art. l al Conven­ţiei europene de extrădare, în care se menţionează că părţile contractante se angajează să-şi predea reciproc persoanele care sunt urmărite pentru o infracţiune sau căutate în vederea executării unei pedepse .
4. Evaluând specificul măsurilor de siguranţă reglementate de Co­dul penal al Republicii Moldova, constatăm că, prin gravitatea lor, nu toate se încadrează în condiţiile de fond ale extrădării. Astfel, aşa măsură de siguranţă cum este confiscarea specială, nu corespunde unei aşa con­diţii de extrădare ,adică ea nu privează persoana de libertate pe o perioadă de cel puţin un an, ca în cazul acelor sancţiuni ne­cesare pentru extrădare.
5. Extrădarea se aplică tuturor persoanelor care au săvârşit o in­fracţiune ori au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui stat ori contra intereselor acestuia sau cetăţenilor săi şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat, care nu este statul lor naţional şi nu are o competenţă principală de a le judeca.
6. Particularităţile asistenţei juridice internaţionale în domeniul juridic decurg din însuşi specificul dreptului penal şi al raporturilor ju­ridice pe care le reglementează. Formele de asistenţă juridică interna­ţională au apărut din necesitatea de a combate fenomenul infracţional, prin aducerea indivizilor care au părăsit teritoriul statului unde au comis infracţiuni, în scopul asigurării aplicării eficiente a legii penale. Pentru a fi posibil realizarea acestui deziderat este necesar să existe o cooperare internaţională între state, bazată pe convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie penală, în cadrul cărora instituţia extrădării urmează să ocupe un loc prioritar.
7. . Odată cu internaţionalizarea societăţii, fiecare sistem legislativ luat în particular devine tot mai complex şi capătă noi trăsături distinc­te. În context mondial, legătura dintre instituţia extrădării cu diversele aspecte ale cooperării dintre sistemele legislative proprii, devine tot mai frecvent discutată de jure şi aplicată de facto.
8. Considerăm că ar fi binevenită preluarea experienţei Marii Bri­tanii de către Republica Moldova în ceea ce priveşte include­rea în prevederile legislative (inclusiv în acorduri şi tratate) a situaţiei de neadmitere a extrădării în legătură cu expirarea termenului de prescripţie pentru infracţiunea comisă în statul solicitant, dar nu şi în cel solicitat, deoarece în practică astfel de cazuri se întâlnesc destul de des.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative:

1. Constitutia Republicii Moldova, M.O Nr.1 art Nr.1, din 29.07.2014.
2. Codul Penal al Republicii Moldova, M.O Nr. 72-74 art Nr: 195, din 01.02.2014.
3. Legea Nr. 371 din 01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, M.O Nr. 14-17 art Nr:42.

II. Monografii, lucrari didactice:

1. David Mircea-Laurenţiu. Evoluţia istorică a reglementărilor normati­ve privind instituţia extrădării penale. În: Analele ştiinţifice ale Acade­miei „Ştefan cel Mare” a MAI. Seria ştiinţe socio-umane, ediţia a Xl-a, nr. 2. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2011, p. 120-126.
2. Ulianovschi Gheorghe, Grama Mariana. Extrădarea. Chişinău: Tipogr.-Sirius SRL, 2009, 100 p.

III. Site-ografie

6. http://www.cnaa.md/files/theses/2013/23277/mircea_david_thesis.pdf - (linkul despre extradarea in dreptul penal).                      

7. http://www.procuratura.md/ru/actint/- ( linkul despre extradare)