Drept

Raportul juridic de muncă se poate prezenta în următoarele forme:

1. a) raport juridic de muncă fundamentat pe contractul individual de muncă, adică,
   pe acel contract " în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să
   presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în
   schimbul unei remuneraţii denumite salariu "(art. 10 din C. muncii). Această formă a
   raportului juridic de muncă acoperă, în bună măsură, aria de aplicare a dispoziţiilor
   noului Cod al muncii, fiind vizaţi (art. 2 ):

• cetăţenii români încadraţi cu contract individual de muncă, prestând activitate în România;
• cetăţenii români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitate în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;
• cetăţenii români sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă pentru a presta activitate pentru un angajator român pe teritoriul României;
• persoanele care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii.

Se cuvine să facem o referire la raportul juridic de muncă al avocaţilor pentru că, aşa cum se va vedea, prezintă câteva particularităţi.

Mai întâi, potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat^[1], "profesia de avocat este liberă şi independentă", adică avocaţii nu pot fi consideraţi salariaţi şi, în consecinţă, ei nu pot deveni parte într-un raport juridic de muncă.

În al doilea rând, avocaţii titulari ai cabinetelor individuale (fie cabinete asociate, fie cabinete grupate) sau ai societăţilor civile profesionale pot angaja avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei, cu care vor încheia, firesc, contracte de salarizare (acestea nefiind contracte individuale de muncă, potrivit art. 207 din Statutul profesiei de avocat).

În anexa X la Statutul profesiei de avocat^[2], intitulată "Contract de salarizare în interiorul profesiei", se prevede obligaţia acestui avocat de a dedica întreg timpul de muncă îndeplinirii sarcinilor încredinţate de societate cu întreaga sa capacitate profesională". Se deduce astfel subordonarea avocatului salarizat în interiorul profesiei faţă de angajatorul său, precum şi concluzia indubitabilă că această relaţie de muncă se încadrează raportului juridic de muncă, forma atipică.

1. b) Raportul juridic de muncă al funcţionarilor publici. Potrivit art. 1 alin. 1 din
   Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (modificată prin Legea nr.
   161/2003) funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite
   în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia
   publică centrală şi locală.

Persoana numită într-o funcţie publică primeşte denumirea de funcţionar public, urmând a desfăşura activitate în temeiul unui raport de serviciu care este un raport juridic tipic de muncă.

În funcţie de nivelul atribuţiilor sunt reglementate următoarele trei categorii de funcţionari:

1. înalţii funcţionari publici, categorie ce cuprinde: secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; secretarii de stat; secretarii generali ai prefecturilor, judeţelor şi Municipiului Bucureşti, prefecţii şi subprefecţii precum şi directorii generali din ministere şi alte organe generale de specialitate ale administraţiei publice centrale;
2. funcţionarii de conducere: secretarii de unităţi administrativ - teritoriale
   (exclusiv judeţul) şi subdiviziuni ale acestora; directorii generali adjuncţi, directorii şi
   directorii adjuncţi din ministere şi alte organe centrale de specialitate din administraţia
   publică centrală; directorii executivi şi adjuncţi ai acestora din serviciile publice
   descentralizatele ministerelor şi celorlalte organe centrale, precum şi în cadrul aparatului
   propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, şefii de serviciu şi de birou;
3. funcţionarii de execuţie, categorie structurată pe trei clase: clasa I cuprinde
   funcţiile publice de expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor; clasa a Il-a
   cuprinde funcţia de referent de specialitate, iar clasa a III-a cuprinde funcţia de referent.

Precizări:

• funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea într-un program cu durata normală de 8 ore/zi şi 40 de ore/săptămână; contraprestaţia muncii depuse este salariul; au dreptul la un concediu de odihnă; răspund disciplinar pentru abaterile săvârşite; raportul de serviciu se modifică prin delegare, detaşare sau transfer; se pot asocia în sindicate; îşi pot exercita dreptul la grevă; pot înceta raportul de serviciu prin demisie;
• funcţionarii publici sunt purtători ai puterii publice (salariaţii nu pot avea acest gen de putere) şi se supun unei reglementări speciale, care este Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003) precum şi altor reglementări de drept administrativ, iar atunci când prevederile acestor reglementări speciale nu sunt acoperitoare, se completează cu prevederile legislaţiei muncii, care devine drept comun în materie.

1. c) Raportul juridic de muncă al militarilor - cadre în activitate din Ministerul
   Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Serviciul
   Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază,
   Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Militarii activi se află într-un raport juridic de
   natură contractuală cu unităţile în care sunt încadraţi, însă încadrarea nu se realizează prin
   încheierea unui contract individual de muncă, încât, raportul juridic de muncă al cadrelor
   militare nu este reglementat de legislaţia muncii, ci de Statutul cadrelor militare (Legea
   80/1995 modificată prin O.U.G. nr. 60/2005 aprobată prin Legea nr. 310/2005) şi alte
   reglementări emise în temeiul acestuia.

Totuşi, în temeiul art. 37 din Legea nr. 46/1996, din categoria cetăţenilor care au îndeplinit serviciul militar pot fi angajaţi în unităţile de militari pe bază de contract pentru o perioadă determinată, în funcţie de nevoile forţelor armate, militari cu gradul de sergent.

1. d) Raporturile juridice de muncă ale magistraţilor. Potrivit Legii nr. 303/2004
   privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, acestor categorii le este atribuită denumirea
   generică de "magistraţi", şi au calitate de magistrat: judecătorii de la toate instanţele
   judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor, precum şi magistraţii asistenţi ai instanţei
   Magistraţii (judecătorii şi procurorii) sunt incluşi în rândul persoanelor care
   deţin demnităţi publice prin următoarele reglementări:

-  Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;

• U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, stabilind că magistraţii beneficiază de o "indemnizaţie de încadrare lunară brută" (şi nu de un salariu de bază precum salariaţii sau funcţionarii publici);
• Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, prevede că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepţia persoanelor "care ocupă funcţii de demnitate publică" şi care au dreptul la o indemnizaţie lunară.

In concluzie, magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unei forme a raportului juridic de muncă diferită de cea a salariaţilor şi funcţionarilor publici, dar exercitarea demnităţii publice este, totuşi, consecinţa unui contract în care contraprestaţia denumită "indemnizaţie lunară" este un venit salarial.

1. e) raportul juridic de muncă al membrilor cooperatori.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, se pot constituit societăţi cooperative de gradul 1, după cum urmează:

• societăţi cooperative meşteşugăreşti;
• societăţi cooperative de consum;
• societăţi cooperative agricole;
• societăţi cooperative de transporturi, etc.

Raportul juridic cooperatist are drept temei convenţia de asociere(cooperare) şi nu contractul individual de muncă. Totuşi, între o societate cooperatistă şi membrul cooperator pot exista trei categorii de raporturi:

• raport patrimonial, concretizat prin obligaţia membrilor cooperatori de a depune părţile sociale sau aporturi în muncă;
• raporturi de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociaţi la muncă şi capital în temeiul contractului individual de muncă (sau al convenţiei individuale de muncă, după caz), încheiat cu societatea cooperatistă al cărui membru este;
• comerciale cooperatiste pentru livrările de produse şi prestări de servicii efectuate pentru societatea cooperatistă în calitate de agent economic independent.

In cazul raporturilor de muncă vorbim de raporturi tipice de muncă suprapuse raporturilor juridice cooperatiste.

1. Raportul juridic de muncă al consilierilor juridici. A primit reglementare prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic^[3], în care, la art. 1 se precizează că rolul consilierului juridic este de a asigura "apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află în conformitate cu Constituţia şi legile ţării". Consilierul juridic poate avea calitatea de funcţionar public, caz în care se află în raporturi de serviciu cu unitatea sau autoritatea publică din care face parte, sau poate avea calitatea de salariat, aflându-se într-un raport de muncă tipic cu angajatorul. Potrivit Legii nr. 514/2003 exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu calitatea de avocat, precum şi cu orice altă profesie autorizată sau salariată în ţară sau în străinătate (art. 10 lit. a şi lit. c).
2. Raportul juridic de muncă fundamentat pe contractul de ucenicie la locul de muncă. Dacă în reglementarea vechiului Cod al muncii, raportul juridic de muncă derivat din contractul de ucenicie era un raport juridic atipic de muncă, potrivit prevederilor art.

205 din noul Cod al muncii "Contractul de ucenicie la locul de muncă este contractul individual de muncă de tip particular, în temeiul căruia:

• angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara plăţii unui salariu, să asigure formarea profesională a ucenicului într-o meserie potrivit domeniului său de activitate;
• ucenicul se obligă să se formeze profesional şi să muncească în subordinea angajatorului respectiv".

Aşadar, ucenicul are calitatea de salariat aşa cum rezultă şi din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Contractul de ucenicie se încheie de către angajator pe durată determinată.

Munca poate fi prestată şi în afara unor raporturi juridice de muncă, cum se întâmplă în următoarele cazuri^[4] :

1. munca voluntară, prestată cu titlu personal şi gratuit în următoarele situaţii:

- ca activitate sporadică, sub formă de sprijin sau ajutor prietenesc;

- ca activitate fundamentată pe contractul de voluntariat reglementat de Legea nr. 195/2001 a voluntariatului^[5].

Un astfel de contract este o convenţie civilă încheiată cu titlu gratuit între o persoană fizică denumită voluntar şi o persoană juridică (de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ) ca beneficiară a muncii voluntare;

- ca activitate de apărare împotriva incendiilor, prestată de pompierii voluntari - civili^[6];

2. munca desfăşurată în baza unor obligaţii legale de natură administrativă sau penal - convenţională. Exemple: elevii şi studenţii aflaţi în programul de practică profesională, prestarea muncii în folosul comunităţii, executarea prin muncă a unei pedepse penale, etc;
3. munca prestată în cadrul unui raport juridic: civil (contract civil de prestări servicii), comercial (contract comercial de proiectare, know - how, etc.), societar (ca aport în muncă sau "în industrie");
4. practicarea unor profesiuni liberale:

- Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice^[7] (singure sau ca asociaţii familiale), reglementează autorizarea lor de către primari pentru desfăşurarea de activităţi economice în toate domeniile, meseriile şi ocupaţiile, cu excepţia celor stabilite sau interzise prin legi speciale;

-   beneficiază de reglementare legală următoarele profesiuni liberale: avocat (Legea nr. 51/1995), expert contabil şi contabil autorizat (O.G. nr. 65/1994), notar public (Legea nr. 36/1995 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995), medic (Legea nr. 74/1995), farmacist (Legea nr. 81/1997), medic veterinar (Legea nr, 160/1998), practician în reorganizare şi lichidare (O.G. nr. 79/1999), auditor financiar (O.U.G. nr. 75/1999), expert criminalist (O.G. nr. 75/2000), executor judecătoresc (Legea nr.

188/2000), arhitect (Legea nr. 184/2001), detectiv particular (Legea nr. 329/2003), broker (Legea nr. 357/2005), etc. Raporturile juridice specifice profesiunilor liberale nu fac parte din obiectul dreptului muncii.

Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 113 din 6 martie 2001, Partea I.

Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 245 din 13 ian 2005, Partea I.

Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 867/05. 12. 2003

1. T. Ştefănescu, Tratat de Dreptul muncii, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 22 - 23

^[5] Publicată în M. Of. nr. 206/24. 04. 2001, modificată şi completată prin O.G. nr. 58/2002 (publicată în M. Of. nr. 642/30. 08. 2002).

^[6] Conform O.G. nr. 60/1997, publicata în M. Of. nr. 225/30. 08. 1997, aprobată prin Legea nr. 212/1997 (public. în M. Of. nr. 336/18. 12. 1997)

^[7] Publicată în M. Of. nr. 582/06. 08. 2002