Din punct de vedere teoretic terorismul poate fi clasificat în funcţie de mai multe criterii: modul în care se realizează scopul urmărit; elementul psihologic care animă pe membrii unei grupări teroriste şi mobilul acestora; spaţiul în care se pun în practică acţiunile teroriste şi întinderea efectelor; mijloacele utilizate de terorişti.
1. În funcţie de modalităţile de aducere la îndeplinire a scopului propus, terorismul poate fi direct şi indirect.
a) Terorismul direct presupune că acţiunea respectivă vizează direct şi nemijlocit scopul propus. Este cazul când un şef de stat este asasinat în scopul înlocuirii cu un altul care să promoveze anumite reforme aşteptate de gruparea teroristă;
b) Terorismul indirect este acel tip de acţiune prin care se comite doar un act ce reprezintă el însuşi o infracţiune ce succede acţiunea teroristă propriu-zisă (ca de exemplu, procurarea de materiale explozive pentru o grupare teroristăpentru a fi utilizate ulterior într-un atac).
2. În raport cu elementul psihologic care-i animă pe membrii organizaţiei teroriste şi mobilul acestora, putem distinge: terorismul de drept comun, terorismul social, terorismul politic şi terorismul religios [1].
a) Terorismul de drept comun reprezintă acel gen de terorism care cade sub incidenţa legii penale ca o infracţiune obişnuită, dar la care metoda de execuţie este caracterizată de teroare. Pot fi calificate drept acţiuni teroriste acele acţiuni care, deşi vizează scopuri particulare sau au drept
obiect un interes personal (de exemplu, obţinerea unor sume de bani pentru asigurarea protecţiei, şantajul, practicile bandelor de tâlhari tip raket etc.), imprimă o stare de teroare victimelor, care pot fi indivizi izolaţi, familii sau grupuri de persoane (comercianţi, turişti, transportatori ş.a.).
b) Terorismul social urmăreşte punerea în practică a unei ideologii sau doctrine sociale ori economice, de regulă prin schimbarea ordinii sociale a unei orânduiri. De obicei, consecinţele se produc pe teritoriul unui stat, dar uneori pot influenţa anumite evoluţii din teritoriile vecine.
c) Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv al infracţiunii este de ordin politic, actul de teroare este îndreptat asupra statului, organelor sale sau reprezentanţilor săi, împotriva organizării sale politice sau formei de stat.
La Conferinţa Internaţională pentru unificarea dreptului penal care a avut loc la Copenhaga în anul 1935, s-a propus următoarea definiţie pentru delictele politice: „sunt delicte politice infracţiunile îndreptate contra organizării şi funcţionării statului, ca şi cele care sunt îndreptate împotriva drepturilor pe care le au cetăţenii"[2].
Prin scopurile sale, acest tip de acţiune teroristă poate îmbrăca aspect politic, dar executarea ei se poate încadra în dreptul comun.
Terorismul politic constă în manifestarea unei lupte violente între un grup de indivizi (minoritate politică, naţională sau religioasă) şi forţele statale [3].
Acţiunile teroriste politice pot fi îndreptate contra patrimoniului, comunicaţiilor publice sau altor elemente de infrastructură ori împotriva vieţii sau libertăţii persoanelor (înalte personalităţi politice, personae particulare cu prestigiu public ş.a.).
Conform specialiştilor în domeniu, nu întotdeauna atentatul împotriva unui şef de stat poate fi considerat terorism [4], decât dacă prin aceasta se urmăreşte un scop determinat, cu caracter politic, depăşind astfel, spre exemplu, simpla răzbunare. Actul nu trebuie considerat un simplu
mijloc, iar aprecierea asupra scopului urmărit se va face în raport cu circumstanţele de fapt"[5].
În raport cu aceste elemente se poate afirma că infracţiunile de terorism politic sunt acele infracţiuni care se servesc de mijloace specifice, în vederea atingerii unui scop politic şi care creează un sentiment de teamă,condiţie psihologică indispensabilă.
d) Terorismul religios, reprezintă asocierea dintre religie şi terorism.
Încă din 1968, an considerat de referinţă pentru apariţia terorismului internaţional modern de către specialiştii americani, acţionau 13 grupări teroriste cu motivaţii religioase, fără ca acţiunile lor să fie incluse în sfera terorismului religios[6] în prezent, lucrurile au evoluat, circa 20% dintre grupările teroriste care acţionează pe glob invocând motive religioase pentru acţiunile lor.
Uneori însă, o serie de importante organizaţii teroriste (de exemplu, Armata Republicană Irlandeză, Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Tigrii Tamil ş.a.) deşi au o componentă dominantă religioasă, revendică aspecte de ordin politic şi social.
La jumătatea anilor ’90 au existat 28 de conflicte religioase în care au fost consemnate acte teroriste, în 19 dintre acestea fiind implicaţi musulmani şi creştini, în 11 creştini ortodocşi, iar în 7 adepţii creştinismului din Africa şi sud-vestul Asiei [7].
Drept cauză a terorismului religios şi etnic a fost dat de către analiştii economici, eşecul economic din unele regiuni ale lumii.
De asemenea, o serie de acte teroriste de natură religioasă sunt comandate de lideri extremişti, apariţia acestora fiind strâns legată de nivelul de trai foarte scăzut, existent în majoritatea statelor musulmane: Afganistan, Palestina, Irak, Iran etc. Nemulţumirile din aceste state au fost exploatate şi folosite în scop personal de aşa-zişii lideri religioşi. Radicalizarea nemulţumiţilor poate fi amplificată şi de izolarea politică, economică, socială, informaţională şi poate conduce la reacţii violente din partea acestora, explicate prin lipsa racordării lor la progresul civilizaţiei mondiale.
3. Având în vedere spaţiul în care se pun în practică acţiunile teroriste şi întinderea efectelor create, putem califica terorismul ca fiind intern sau internaţional.
a) Terorismul intern presupune că pregătirea, executarea şi consecinţele pe care le produce se petrec între graniţele unei singure ţări [8].
Acest tip de terorism se manifestă cel mai adesea sub forma terorismului politic sau social, fiind îndreptat împotriva organizării politice a unui stat, a formei sale sau reprezentanţilor săi (guvern, partid politic, personalităţi etc.). Ceea ce se urmăreşte este destabilizarea ordinii publice prin crearea unei stări de teamă în urma comiterii de atentate asupra vieţii, sănătăţii sau libertăţii adversarilor.
Actul terorist intern poate aduce atingere unor bunuri materiale, în aşa fel încât să se provoace o stare de pericol general. Mijloacele folosite sunt diverse: dispozitive explozive, incendieri, infestarea apei, propagarea unor epidemii ş.a.
b) Terorismul internaţional are loc în condiţiile când apare un element de extraneitate, respectiv pregătirea, desfăşurarea unuia sau mai multor acte ori propagarea efectelor se realizează în cel puţin două state.
În concepţia unor autori, terorismul poate fi internaţional „când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor paşnice dintre state, să înlăture anumiţi oameni politici indezirabili unor cercuri străine sau să influenţeze prin intimidare, politica internă sau externă a unui anumit stat”[9].
Actele teroriste internaţionale sunt adesea pregătite într-un alt teritoriu decât acela unde acţiunea trebuie să fie executată sau să-şi producă efectele.
Alteori, chiar activităţile criminale se prelungesc pe teritoriul mai multor state (de exemplu, deturnarea unui avion).
Conform Convenţiei Europene de la Strasbourg, din anul 1977, terorismul internaţional trebuie analizat sub următoarele aspecte:
naţionalitatea autorului sau complicilor infracţiunii; naţionalitatea victimelor; teritoriul unde a fost pregătit, s-a acţionat sau şi-a produs efectele actul terorist; teritoriul unde s-a refugiat autorul.
În afară de efectele ce se produc în general prin acte de terrorism (distrugeri de bunuri, suprimarea de vieţi omeneşti etc.), actele teroriste internaţionale pot crea o anumită stare de neîncredere între state, ce poate avea consecinţe negative pentru relaţiile politico-economice dintre acestea.[10]
Analiza cazurilor de terorism internaţional a presupus necesitatea cunoaşterii atât a criteriului formal cât şi a criteriului material al infracţiunii în dreptul internaţional, primul aspect constând în posibilitatea de a urmări şi a judeca autorul unei infracţiuni, indiferent de locul unde aceasta a fost comisă. În ceea ce priveşte criteriul material, pentru ca o faptă să fie considerată infracţiune în dreptul internaţional, trebuie să se constate existenţa următoarelor premise[11]:
- săvârşirea infracţiunii se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;
- bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte o importanţă materială sau morală pentru comunitatea internaţională;
- actul criminal să lezeze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii umane sau să tulbure conştiinţa umanităţii.
Delictul internaţional atrage două consecinţe:
- autorizarea extrădării autorului;
- pedepsirea acestuia pe teritoriul statului unde s-a produs arestarea.
4. În raport cu mijloacele utilizate de terorişti putem avea: terrorism comis prin mijloace radiţionale, terorism electronic şi terorism nuclear, chimic şi biologic.
a) Terorism prin mijloace tradiţionale am putea denumi actele ce se comit prin utilizarea unor metode şi mijloace frecvent folosite, respectiv: atacuri cu bombă, maşini capcană, explozii declanşate de terorişti sinucigaşi, atentate asupra unor personalităţi etc.
b)Terorismul electronic presupune atacul împotriva sistemelor de calculatoare, prin intermediul cărora se conduc aproape toate domeniile economice şi sociale: controlul traficului aerian şi al altor mijloace de transport, coordonarea serviciului securităţii naţionale, coordonarea sistemului bancar ş.a.
Tot mai frecvent sunt atacate sistemele ce conţin secrete naţionale militare şi de securitate în scopul furtului de date sau virusării, pentru a le face inutilizabile.
Acest gen de terorism a prins societatea contemporană nepregătită, doar câteva state având o legislaţie adecvată combaterii fenomenului menţionat.
c) Terorismul chimic, biologic şi nuclear presupune utilizarea unor arme de distrugere în masă, de genul celor menţionate.
Posibilul pericol pe care-l reprezintă un asemenea tip de terrorism isterizează statele numai la simpla bănuială că s-ar putea utiliza un asemenea mijloc. Avem exemplul recent al războiului din Irak, când declanşarea conflictului a avut drept scuză o informaţie, care până la urmă s-a dovedit a fi falsă, referitoare la existenţa pe teritoriul irakian a unor arme de distrugere în masă ce pot fi utilizate în scopuri teroriste.
Folosirea unor astfel de arme ar putea afecta regiuni întinse, distrugerea unor oraşe întregi, ori suprimarea unui mare număr de vieţi omeneşti.
În urma atacurilor teroriste din S.U.A., Comisia Europeană a discutat unele măsuri de protecţie pentru a se putea face faţă ameninţării unui atac biologic îndreptat împotriva ţărilor membre ale Uniunii Europene. La rândul său, O.N.U. a atras atenţia ţărilor membre că teroriştii ar putea împrăştia în mod deliberat boli de animale infecţioase în ţările Europei, pagubele economice putând fi imense.
[1] Grigore Geamănu, op. cit., vol. II, p., 391.
[2] Acte de la VI-eme Conference Internationale pour L'Unification du Droit Penal, 1935, Paris.
[3] Grigore Geamănu, op. cit., vol. II, p., 391.
[4] I. Maxim, Terorismul – cauze, efecte şi măsuri de combatere, Ed. Politică, Bucureşti, 1989, p.24.
[5] A. Sottile, Le terorism international, Recueil des cours de l’Academie de Droit International de la Haye, 1938, III, p.95.
[6] Bruce Hoffman, Implicaţiile terorismului motivat de imperative religioase, studiu RAND Corporation, 199.
[7] Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Ed. Antet, Bucureşti, 1998, p.312.
[8] Ion Bondunescu, op. cit., p. 27
[9] Grigore Geamănu, Drept Internaţional Contemporan, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 459
[10] Ionel Cloşcă, coordonator, Dicţionar de Drept Internaţional Public, Bucureşti, 1982, p. 290
[11] Donnedieu de Valeros, Raport prezentat la cel de-al III-lea Congres Internaţional de Drept Penal