Drept

1. Definiţie

 

Expresia izvor de dreptul muncii cunoaşte două înţelesuri:

• în sensul juridic sau formal, desemnează formele specifice de exprimare a normelor dreptului muncii, denumite generic acte normative (ex: legi, decrete cu putere de lege, hotărâri ale guvernului etc.);
• în sensul material, desemnează condiţiile materiale de existenţă care generează normele dreptului muncii.

 

2. Categorii de izvoare ale dreptului muncii

 

Izvoarele dreptului muncii se împart în două categorii:

• izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept, în care se includ: Constituţia, legile, Hotărârile Guvernului etc;
• izvoare specifice dreptului muncii, cum sunt: contractele colective de muncă, statutele unor categorii de salariaţi, regulamentele de ordine interioară etc.

Intre izvoarele de drept al muncii se mai includ:

-   reglementările internaţionale (convenţii, pacte, acorduri) la care ţara noastră a devenit parte prin aderare ori ratificare, dacă au ca obiect relaţiile sociale de muncă;

• convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii; Nu pot constitui izvor de drept al muncii:
• practica judiciară (jurisprudenţa);
• doctrina (literatura juridică);
• cutuma (obiceiul)^[1].

Rezultă că, izvoarele dreptului muncii sunt „acele acte normative care reglementează raporturile juridice de muncă, inclusiv raporturile juridice de muncă grefate pe raportul de muncă (cele ce privesc pregătirea profesională, organizarea şi protecţia muncii, jurisdicţia muncii, sindicatele)"^[2].

Totalitatea izvoarelor dreptului muncii formează sistemul legislaţiei muncii, organizat şi structurat într-o ierarhie în care poziţia supremă o deţine Constituţia. Orice act normativ trebuie să fie conform cu prevederile conţinute de actele normative ce au forţă juridică superioară.

3. Izvoare ale dreptului muncii, comune cu izvoarele altor ramuri de drept

3.1.Constituţia

Forţa juridică superioară a Constituţiei rezidă în primul rând în domeniul de reglementare, domeniu de cea mai mare importanţă pentru viaţa economică, socială şi politică în statul nostru de drept^[3].

Prin articolele ce reglementează drepturi fundamentale ale cetăţenilor legate de muncă (dreptul la asociere, la grevă, la protecţia muncii etc.), Constituţia devine şi un izvor pentru dreptul muncii.

Aşa cum s-a văzut la tratarea principiilor dreptului muncii, unele dintre acestea îşi au izvorul primar chiar în textele constituţionale.

 

3.2.     Codul muncii (Legea nr.53/2003 modificată şi completată prin O. U. G. nr.
65/2005 şi prin Legea nr. 371/2005)

 

Noile relaţii economice şi sociale din ţara noastră au impus adoptarea unui nou Cod al muncii, în care se regăsesc actualele principii ale dreptului muncii şi normele de bază privind relaţiile de muncă ce se stabilesc între angajatori şi salariaţi.

Reglementarea generală a raporturilor juridice de muncă cunoaşte o racordare la cerinţele economiei de piaţă, concomitent cu armonizarea acestor raporturi cu legislaţia Uniunii Europene, fiind preluate norme înscrise în convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Prevederile Codului muncii constituie "coloana vertebrală" a prezentei lucrări.

 

3.3.     Alte legi

 

Cele mai importante legi ce au ca obiect de reglementare relaţiile sociale de muncă au fost adoptate după decembrie 1989, realizându-se astfel o legislaţie compatibilă tranziţiei la economia de piaţă. În prezent, produc efecte următoarele legi ( exemplificativ):

• Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă;
• Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiei pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică;

- Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii;

• Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă;
• Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă;
• Legea nr. 210/1999 privind concediul paternal;
• Legea nr. 356/2001 privind patronatele;

- Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;

• Legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate;
• Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiunii de consilier

juridic;

- Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, etc.

 

3.4.     Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului

 

In exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul a adoptat hotărâri şi ordonanţe care constituie importante izvoare ale dreptului muncii (exemple):

• Hotărârea Guv nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind formarea profesională a adulţilor;
• Hotărârea Guv. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă cu condiţii deosebite;
• Hotărârea Guv. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat;

- O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă;

-   O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru persoanele încadrate în muncă;

- O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului;

-  O.U.G. nr. 158/2005 privind concediul şi indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate;

- Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor;

 

3.5.     Ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de miniştri şi conducătorii
celorlalte organe centrale

 

Sunt acte normative emise în baza şi în vederea executării celorlalte izvoare de drept cu forţă juridică superioară: legi, decrete, H.G. Exemple:

-  Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1772/2002 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice;

-Ordinul Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 64/28 februarie 2003 pentru aprobarea modelului- cadru al contractului individual de muncă (modificat prin ordinul nr. 76/2003).

 

3.6.     Convenţiile internaţionale

 

Intre care deosebit de importante pentru dreptul muncii sunt convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii pe care ţara noastră le ratifică. Se mai adaugă convenţiile încheiate cu alte state, dacă conţin reglementări juridice ale raporturilor de muncă.

5. Izvoare specifice dreptului muncii

 

5.1. Contractele colective de muncă

 

Odată cu adoptarea Legii nr. 13/1991 (înlocuită cu Legea nr.130/1996) a apărut acest important izvor al dreptului muncii, de origine convenţională, negociată (şi nu de origine statală, cum sunt celelalte izvoare enumerate mai sus). Raporturile de muncă se reglementează prin clauzele negociate de către reprezentanţii patronilor şi salariaţilor, cu prilejul încheierii contractului colectiv de muncă.

 

5.2. Statutele profesionale şi disciplinare (statute de personal)

 

În aceste statute se prevăd reguli specifice privind raporturile de muncă, drepturile şi îndatoririle personalului, criteriile privind încadrarea şi promovarea, disciplina în muncă şi răspunderile, programul de lucru şi alte reguli specifice domeniului de activitate respectiv.

Exemple de statute profesionale:

• Statutul personalului didactic ( Legea nr. 128/1997);
• Statutul personalului vamal (Ordonanţa Guvernului nr. 16/1998);
• Statutul personalului silvic (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000).

 

5.3. Regulamentele interne

 

Regulamentele interne stabilesc obligaţiile unităţii şi ale salariaţilor, modul de organizare a lucrului în unitate, disciplina muncii, modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare etc.

În Codul muncii are consacrare specială Regulamentul intern care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele categorii de dispoziţii (art. 258):

1. reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
2. reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi a înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
3. drepturile şi obligaţiile angajatorului şi salariaţilor;
4. d) procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale
   salariaţilor;
5. reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
6. abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
7. reguli referitoare la procedura disciplinară;
8. h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice.
   Regulamentul intern trebuie afişat la sediul angajatorului, iar modul concret de

informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, chiar prin conţinutul regulamentului intern.

 

5.4. Regulamentele de organizare şi funcţionare

Regulamentele de organizare şi funcţionare sunt rezultatul dreptului la organizare şi funcţionare al fiecărui angajator, fiind relevantă prevederea art. 40 alin. 1 lit. a din C. muncii care reglementează dreptul angajatorului de a stabili "organizarea şi funcţionarea unităţii". Astfel de regulamente sunt aprobate, de regulă, de către organul de conducere al persoanei juridice, iar în cazuri excepţionale sunt aprobate de către Guvern (ex: prin H. G. nr. 1174/2001 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale Administraţiei Fondului pentru Mediu) sau de către Parlament (ex: prin Legea nr. 47/1994 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Administraţiei prezidenţiale).

 

 

Pentru o opinie diferita, a se vedea I.T.Ştefănescu, op. cit. , p. 58 -61

^[2]S. Ghimpu, A. Ţiclea, op. cit., p.38.

Dogaru, op. cit., p. 30.