Drept

Pe lângă plata impozitelor, taxelor şi celorlalte sume de bani datorate ca venituri bugetare, creanţele fiscale se sting şi în moduri speciale prevăzute de legislaţia fiscală, unele în interesul  realizării  veniturilor bugetare,  iar altele potrivit cerinţelor de aplicare raţională a reglementării juridice a acestor venituri³.

Operaţiunea plăţii impozitelor şi taxelor se realizează în următoarele modalităţi:

• prin plată directă;
• prin reţinere (stopaj) la sursă;
• prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile. Conform normelor de procedură fiscală, modurile

speciale de stingere a creanţelor fiscale sunt compensarea, scăderea pentru cauze de insolvabilitate şi dispariţie, anularea şi prescripţia.

1. Stingerea obligaliilor fiscale prin compensare este reglementată pentru ipotezele apariţiei unor obligaţii pecuniare reciproce între bugetul statului sau bugetele locale de o parte şi subiectele impozabile sau taxabile de altă parte.

Obligaţii pecuniare reciproce apar în domeniul fiscal în cazurile în care subiectele impozabile sau taxabile plătesc în conturile de venituri bugetare sume de bani în plus, peste cele legal datorate, care sunt restituibile, şi în acelaşi timp, au de plătit impozite sau taxe la termene viitoare. În aceste cazuri, sumele de bani plătite în plus pot fi restituite la cererea celor care le-au plătit, dar oferă şi posibilitatea compensării lor cu datoriile restante ori cu cele viitoare. Dintre aceste ipoteze, compensarea sumelor de bani plătite în plus cu datoriile restante are rezultatul recuperării unor creanţe fiscale restante, pe când compensarea sumelor de bani plătite în plus cu datorii viitoare grăbeşte realizarea unor creanţe fiscale viitoare.

Având în vedere raţiunea şi utilitatea compensării creanţelor pecuniare reciproce apărute în domeniul fiscal, legislaţia fiscală reglementează compensarea în condiţii diferite pentru regiile autonome, întreprinderile industriale şi comerciale faţă de persoanele fizice.

 

I.Gliga, op.cit., pp.152-155.

In relaţiile cu regiile autonome şi cu întreprinderile industriale, comerciale, compensarea este reglementată alternativ cu restituirea sumelor plătite în plus conform dispoziţiilor care au statuat că "sumele vărsate la buget în plus faţă de cele legal datorate se compensează cu acelaşi fel de venit care urmează a fi încasat într-o perioadă viitoare sau se restituie unităţii plătitoare". Potrivit acestor dispoziţii, în relaţiile cu aceşti debitori compensarea este admisă numai pentru sume de bani plătite în plus, de exemplu, ca impozit pe profit cu cele datorate în viitor tot ca impozit pe profit. In relaţiile cu persoane fizice, compensarea este admisă ca "mijloc special de lichidare" a unor creanţe fiscale restante, care se poate aplica sub doua forme: obişnuită şi extinsă din oficiu.

Compensarea obişnuită în raporturile fiscale cu persoanele fizice este reglementată pentru recuperarea impozitelor şi altor creanţe financiar - bugetare neplătite integral şi în termenele legale din sumele de bani încasate de la aceleaşi persoane "fără bază legală". Prin sume încasate fără bază legală se înţeleg orice impozite, taxe etc., care după ce au fost plătite de către persoane fizice în contul bugetului de stat sau a bugetelor locale se constată că nu sunt legal datorate, deoarece au fost plătite ca urmare a unei impuneri ori taxări duble, impunerii unor venituri sau bunuri exceptate ori altor motive asemănătoare.

Compensarea unor sume de bani încasate fără bază legală cu sume de bani ce se constată în acelaşi timp că sunt datorate şi neplătite de către aceleaşi persoane este obişnuită deoarece se practică în relaţiile cu aceleaşi subiecte impozabile sau taxabile.

Compensarea extinsă din oficiu se aplică în continuare, dacă după compensarea obişnuită rămân sume de hani plătite în plus şi se constată că, aceeaşi persoană sau membrii familiei cu care gospodăreşte împreună (soţ, soţie parinţi şi copii) au restanţe înscrise în evidenţele fiscale pe anul în curs sau pe anii precedenţi. Această compensare este extinsă în primul rând, din punctul de vedere al persoanelor debitoare şi se aplică pentru obligaţii fiscale atât ale subiectului impozabil sau taxabil cât şi ale membrilor familiei sale cu care gospodăreşte împreună. În al doilea rând, această compensare este extinsă şi operează asupra unor restanţe de impozite sau taxe datorate atât pe anul în curs cât şi pe anii precedenţi. În cele din urmă, dacă după această compensare extinsă din oficiu, la sfârşitul anului fiscal mai rămân sume de bani din cele încasate fără bază legală, ele se restituie la cererea persoanelor fizice care le-au plătit.

1. Scăderea pentru cauze de insolvabilitate şi dispariţie este un mod de stingere a obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice având în vedere că în situaţia patrimonială a acestor persoane sunt posibile stări de insolvabilitate, că aceste persoane pot dispare, este posibil decesul lor şi că, în cazurile de acest fel, este necesară scăderea creanţelor fiscale ce nu mai pot fi recuperate din aceste cauze.

Scăderea pentru cauze de insolvabilitate a impozitelor, taxelor şi celelalte creanţe fiscale, individualizate şi înscrise în evidenţele organelor fiscale pretinde, rational, constatarea stării de insolvabilitate a debitorului prin investigaţii la domiciliul acestuia, la locul unde îşi desfăşoară activitatea profesională sau lucrativă. Dacă în urma acestor investigaţii se ajunge la concluzia că debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile şi sumele de bani datorate bugetului de stat sau bugetelor locale nu pot fi recuperate nici prin executare silită, se procedează la constatarea în scris a insolvabilităţii şi la scăderea provizorie a creanţelor fiscale din evidenţa curentă a organelor fiscale. Dacă starea de insolvabilitate a debitorului persistă pînă la împlinirea termenului de prescripţie, se procedează la radierea sau scăderea definitivă, cu efectul juridic de stingere a obligaţiei fiscale pentru cauză de insolvabilitate.

În caz de dispariţie a debitorului, dacă se constată că în urma dispariţiei lui nu au rămas bunuri din a căror valorificare să poată fi recuperată creanţa fiscală restantă, se procedează la fel ca în cazuri de insolvabilitate, la scăderea provizorie şi apoi definitivă a creanţei respective.

În ipoteza decesului debitorului, dacă se constată că în urma decesului nu au rămas bunuri urmăribile, se procedează la scăderea definitivă a creanţei restante din evidenţa organelor fiscale cu efectul de stingere a acestei creanţe din cauza decesului debitorului.

4. Stingerea obligaţiilor fiscale prin anulare este posibilă pe calea amnistiei fiscale a unor categorii de impozite şi alte creanţe fiscale restante şi, pe calea actelor de anulare a anumitor creanţe de acest fel, de către organele care au această competenţă⁴.

Amnistia fiscală este de fapt un mod excepţional de stingere a obligaţiilor fiscale deoarece se aplică în împrejurările rare în care anumite categorii de subiecte impozabile sau taxabile au datorii fiscale restante faţă de bugetul statului şi anularea acestor datorii devine atât necesară pentru lichidarea unor restanţe ce nu au perspectivă de a fi recuperate, cât şi oportună din punctul de vedere al politicii fiscale a statului faţă de acele subiecte impozabile sau taxabile. În împrejurări de acest fel şi cu această motivaţie, amnistia fiscală este reglementată de organele legislative prin acte normative care prevăd anularea impozitelor, taxelor şi altor creanţe restante şi produc efectul juridic de stingere a respectivelor obligaţii fiscale.

Spre deosebire de amnistia fiscală cu caracterul ei general, legislaţia fiscală prevede posibilitatea anulării individuale a unor anumite creanţe fiscale la cererea debitorilor cu justificări pertinente. Competenţa de aprobare a unor anulări de acest fel este acordată Ministerului Finanţelor şi organelor

 

D.D.Şaguna, P.Rotaru, op.cit., p.152.

fiscale locale însă limitat mai ales la debite fiscale provenite din amenzi şi majorări de întârziere cu justificarea temeinică a abaterilor sau întârzierilor care au atras aplicarea de amenzi fiscale şi majorări de întârziere. In asemenea cazuri, efectul juridic de stingere a obligaţiei de plată a amenzii fiscale sau a majorarii de întârziere individualizate prin actele de sancţionare este produs de hotărârea de anulare luată de organul competent.

1. d) Stingerea obligaţiilor bugetare prin prescripţie completează celelalte moduri de stingere a acestor obligaţii determinat de constatarea ca şi în domeniul fiscal, la fel ca în alte domenii supuse reglementării juridice, este posibilă persistenţa unor stări de fapt în care datorită imposibilităţii realizării unor drepturi, neexercitării unor drepturi sau altor motive asemănătoare să devină necesară consacrarea juridică a acestor stări de fapt prin prescripţia respectivelor drepturi. Cerinţele prescripţiei sunt recunoscute în domeniul veniturilor publice pentru ipoteza persistenţei în timp a stărilor de insolvabilitate şi dispariţie a persoanelor fizice având datorii de impozite, taxe, amenzi fiscale şi alte creanţe fiscale.