l.Nulitatea absolută
Aceasta afectează contractul individual de muncă în cazul în care la încheierea sa nu au fost respectate dispoziţii care ocrotesc un interes general. Nulitatea absolută fie este prevăzută expres, fie rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de valabilitate a contractului. Ca exemplu:
- potrivit art.3 alin.4 din Codul muncii, orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor cu privire la libertatea muncii este nul de drept. Dar, aşa cum se subliniază în literatura juridică[1], având în vedere că în dreptul nostru nu există nulitate de drept, textul consacră numai o nulitate absolută expresă, constatată ca atare de instanţa judecătorească competentă (nulitate judiciară).
- conform art. 15 din Codul muncii, este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale. Prestarea muncii de către salariat trebuie să fie posibil de executat în condiţii licite.
- lipsa acordului reprezentanţilor legali ai minorului cu vârsta între 15 şi 16 ani la încheierea contractului individual de muncă va atrage nulitatea absolută, dar remediabilă a contractului de muncă[2].
- angajarea unei persoane în lipsa certificatului medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci, potrivit art. 27 alin. 1 şi 2 din Codul muncii atrage nulitatea contractului individual de muncă. Aceasta este remediată, în sensul că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, iar din cuprinsul certificatului rezultă că cel în cauză este apt de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.
- orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate (art. 38 din Codul muncii).
.2. Nulitatea relativă
Aceasta afectează contractul individual de muncă dacă la încheierea acestuia nu au fost respectate prevederile legale care ocrotesc un interes individual, cum este cazul în care consimţământul unei dintre părţi este viciat (dol, eroare sau violenţă).
- Art. 57 alin. 3 din Codul muncii precizează că: „Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege".
în dreptul civil existenţa nulităţii, în principiu, nu face imposibilă validarea actului juridic. Nulitatea nu constituie un scop în sine. Toate situaţiile ce pot fi considerate cauze de remediere a nulităţii într-un act civil trebuie întotdeauna privite în considerarea momentului încheierii acelui contract[3].
Spre deosebire de dreptul civil, remedierea cauzei de nulitate în dreptul muncii este posibilă atât în momentul încheierii contractului de muncă dar şi în raport cu un moment ulterior. Neîndeplinirea unor condiţii este sancţionată cu nulitatea absolută a contractului de muncă, întrucât ea are un caracter imperativ[4]. în unele cazuri posibilitatea remedierii nulităţii absolute este expres prevăzută de lege (cum ar fi în cazul prevăzut de art. 27 din Codul muncii), alteori nu (de exemplu, atunci când reprezentanţii legali ai minorului de 15-16 îşi dau acordul ulterior încheierii contractului sau când acesta împlineşte vârsta de 16 ani şi nu a fost constată nulitatea contractului încheiat de el). în toate cazurile validarea contractului trebuie să aibă loc până la monetul constatării nulităţii.
Faptul că în dreptul muncii principiul salvgardării actului operează şi mai puternic decât în dreptul civil este demonstrat şi de faptul că nulitatea determinată de existenta viciilor de consimţământ - eroare, dol, violenta - deoarece ocroteşte un interes preponderent personal, are caracter relativ şi este, ca urmare, remediabilă[5].
încetarea contractului individual de muncă
Contractul individual de muncă poate înceta, potrivit art. 55 din Codul muncii:
- ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea,
- de drept,
- ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
[1] Al. Athanasiu, L. Dima, op. cit., p.246.
A se vedea S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii - Tratat, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.176.
[3] S. Ghimpu, Al. Ţiclea, op. cit., 2001, p.407.
[4] S. Ghimpu, Dreptul muncii, vol.I, Universitatea din Bucureşti, 1972, p.89; Al. Ţiclea, A. Popescu, M. Ţichindelean, C. Tufan, O. Ţinca, op. cit., p.481-483.
[5] I. T. Ştefănescu, Tratat elementar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.263; I. T. Ştefănescu, op. cit., 2003, p.385.