Republica parlamentară. La fel ca şi republica prezidenţială este fundamentată pe concepţia separării puterii de stat şi presupune autonomia funcţională a legislativului, executivului şi justiţiei. Datorită faptului că parlamentul este ales de către popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, iar şeful statului este ales de cãtre parlament sau un colegiu electoral, în componenţa căruia, pe lîngă parlament, intră membri ai organelor reprezentative ale subiectelor de federaţie, poziţia parlamentului în cadrul mecanismului de stat este superioară.
Trăsătura acestei forme de guvernămînt, care o face să difere de altele, este responsabilitatea politică a guvernului în faţa parlamentului, care poate dizolva guvernul prin “punerea în minoritate” sau prin “vot de neîncredere”. Spre deosebire de republica prezidenţială, în republica parlamentară executivul are o structură bicefală prin disocierea sa în funcţia de şef de stat şi guvern : (Puterea executivă a Federaţiei este exercitată de Președintele Federal (Bundespräsident )împreună cu Guvernul Federal (Bundesregierung))[1]. Atribuţiile şefului statului, care în conformitate cu constituţia pot fi destul de vaste, sînt exercitate, de regulă, de către guvern (de exemplu “prin intermediul şefului guvernului sau a ministrului, care contrasemnează actele şefului statului). În rezultat, şeful statului este iresponsabil din punct de vedere politic, întreaga responsabilitate revenind guvernului. Cu atît mai mult această răspundere deseori este solidară, datorită cărui fapt votul de neîncredere, acordat unui membru, dar mai ales şefului guvernului, atrage după sine demisia întregului guvern. În calitate de contrabalanţă guvernul poate cere, prin intermediul şefului statului, dizolvarea parlamentului şi fixarea noilor alegeri. Republica parlamentară este forma actuală de guvernămînt a Germaniei, Ungariei, Italiei, Indiei, Cehiei, Slovaciei, Estoniei etc.
Alte atribuții ale șefului de stat in aceste republici sint:
- Președintele Federal reprezintă Republica pe plan internaţional, primește și acreditează ambasadori, aprobă numirea consulilor, numește reprezentanţii consulari ai Republicii în străinătate și încheie tratate de stat. La încheierea unui tratat de stat care nu se încadrează la articolul 50 sau a unui tratat de stat în conformitate cu articolul 16, alineatul 1, care nu modifică și nu completează legi existente, acesta poate decide ca tratatul respectiv să fie pus în aplicare prin adoptarea unor regulamente.[2]
- Președintele Republicii este șeful statului și reprezintă unitatea națională.
Președintele poate adresa mesaje Parlamentului.
Președintele:
– autorizează prezentarea în Parlament a proiectelor de lege inițiate de Guvern;
– promulgă legi și emite decrete cu putere de lege, precum și regulamente;
– convoacă un referendum general în situațiile prevăzute de Constituție;
– numește funcționarii de stat în situațiile prevăzute de lege;
– acreditează și primește reprezentanții diplomatici și ratifică tratatele internaționale autorizate, acolo unde se impune, de către Parlament.
Președintele este Comandantul Suprem al Forțelor Armate, prezidează Consiliul Suprem de Apărare înființat potrivit legii și declară război conform celor decise de Parlament.
Președintele prezidează Consiliul Superior al Magistraturii.
Președintele poate acorda grațieri individuale și poate comuta pedepse.
Președintele conferă decoraţii şi alte distincții de onoare ale Republicii.[3]
[1] Codex constituțional. Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene, Constituţia Republicii Austria Prezentare generală Conf. univ. dr. Silviu Gabriel BARBU
[2]Conf. univ. dr. Silviu Gabriel BARBU, Codex constituțional. Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene, Constituţia Republicii Austria art.65(1), pag.75
[3]Conf. univ. dr. Silviu Gabriel BARBU, Codex constitutional, Constituţia Republicii Italia Prezentare general, Constituția Republicii Italia art.87, pag.827