Pin It

Conceptul de regim semiprezidențial a fost prima data introdus în limbajul juridic de profesorul Maurice Duverger în manualul său de “Instituții politice si drept constituțional “ apărut în 1970, în considerarea reformei constituționale efectuată in Franța în 1962, prin care s-a decis alegerea Președintelui Republicii Franceze prin sufragiu universal , fără a se afecta însă prin aceasta , însemnătatea si prezența în viața politică si constituțională franceză a instituțiilor parlamentare.[1] Definind regimul semiprezidențial, Maurice Duverger preciza că “Prin regim semiprezidențial se înțelege instituțiile unei democrații care întrunesc următoarele două elemente: un președinte de republică ales prin sufragiu universal și dotat cu notabile puteri proprii și un prim-ministru și un guvern responsabil în fața Parlamentului.”[2]

Acest regim caută să suplinească dezavantajele Regimului Prezidențial ,dar și imperfecțiunile Regimului Parlamentar.Regimul semiprezidențial este o cale de mijloc între regimul prezidențial si cel parlamentar. Astfel președintele este ales de întregul popor și astfel devine un arbitru între puterile statului, iar puterea executivă aparține Guvernului în frunte cu un prim-ministru. Acest fapt reprezinta un dintre cele mai importante deosebiri dintre regimul semi-prezidențial si cel prezidențial, deoarece in regimul prezidențial șeful statului este totodată și șeful puterii executive. Comun între cele două regimuri este faptul că președintele poate fi pus sub acuzație în cazul unor încălcări grave. Totodată în regimurile semiprezidențiale, în anumite situații cu totul specifice președintele poate dizolva Parlamentul, acest lucru, însă nu-l poate face niciodată președintele într-un sistem prezidențial.

Atît în regimul prezidențial, cît și în regimul semiprezidențial președintele nu are inițiativă legislativă, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi și să dispună trimiterea lor pentru o nouă discutare Camerei (sau Camerelelor), în scopul reexaminării proiectului pe care nu-l acceptă.

Atribuțiile de politică externă și cele privind funcțiile militare, în general, sunt aceleași. La fel și cunoscutele prerogative ce privesc grațierea care în sistemul anumitor constituții, solicită și aviz din partea Ministerului Justiției.Exemplul clasic al regimului semiprezidențial îl constituie regimul politic francez.[3]Alte state ce sînt caracterizate de acest  regim politic sînt:România, Finlanda, Portugalia, Austria.

În cele ce urmează vom descrie atribuțiile președintelui în Franța. Astfel conform Constituției franceze :”Presedintele republicii veghează la respectarea Constituției.Textul constitțional precizează că președintele prin, arbitrajul său, funcționarea conform legilor a autorității de stat precum și continuitatea în stat, potrivit prevederilor constituționale, a integritații teritoriale, a respectării acordurilor comunității și a tratatelor.[4]În ceea ce privește puterile proprii, acestea sunt: numirea primului ministru, dreptul de a se adresa Parlamentului cu mesaje, numirea președintelui și a membrilor Consiliului Constituțional, sesizarea Consiliului Constituțional. Președintele deține și un șir de puteri proprii cum ar fi: dizolvarea Parlamentului și referendumul ș.a.  

Ce ține de atribuțiile președintelui în alte republici semiprezidențiale, acestea sunt in general similare, doar cu mici nuanțe,de exemplu : În Portugalia el îndeplinește funcția de președinte al Consiliului de Stat, organ politic consultativ. În Finlanda președintele poate ordona desfășurarea de alegeri, poate acorda neutralizarea finlandeză unui cetățean străin sau să aprobe retragerea naționalității finlandeze.

 

[1] Prof.univ.dr.Victor Duculescu,Prof.univ.dr.Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu,Drept Constituțional Comparat,Ediția a doua revăzută și adăugită,Cu un cuvînt înainte de prof.univ.dr.Tudor Drăganu, -Vol. I-Editura “Lumina LEX” ,București, 1999,Pag.185.

[2] Maurice Duverger,Les regimes semipresidentiels, P.U.F.,Paris ,1986,Pag. 7.

[3] Cristian Ionescu,pag.446;Philippe Ardant, pag.430.

[4] Prof.univ.dr.Victor Duculescu,Prof.univ.dr.Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu,Drept Constituțional Comparat,Ediția a doua revăzută și adăugită,Cu un cuvînt înainte de prof.univ.dr.Tudor Drăganu, -Vol. I-Editura “Lumina LEX” ,București, 1999,Pag.219.