Pin It

Potrivit necesităţii şi interesului realizării conforme şi integrale a veniturilor bugetare, legislaţia juridică financiară din statul nostru cuprinde dispoziţii privind contravenţiile din sfera veniturilor bugetare, atât în contextul reglementării ansamblului contravenţiilor la normele financiar - gestionare şi fiscale, cât şi pentru sfera de aplicare a impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adaugată. ca şi a altor impozite.

  1. Contravenţiile din domeniul fiscal reglementate ca încălcări ale normelor financiar - gestionare şi fiscale:
  • nedeclararea, în vederea impuneri. a exercitării unei meserii, profesii sau a altei activităţi producătoare de venituri;
  • nedeclararea veniturilor impozabile, a unor surse agricole de venit, a bunurilor supuse impozitelor şi taxelor, ca şi nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere de către contribuabilii aflaţi în evidenţa organelor fiscale;
  • neţinerea de către contribuabili, potrivit dispoziţiilor legale, a evidenţelor referitoare lo impozite şi taxe. înscrierea în acestea, din culpă, a unor date eronate sau incomplete, ca şi neînregistrarea imprimatelor specifice la organele fiscale teritoriale;
  • refuzul contribuabililor de a comunica, la cererea organelor fiscale, datele şi informaţiile privind perceperea impozitelor şi taxelor, sau comunicarea din culpă a unor date şi informaţii eronate;
  • împiedicarea efectuării controlului ce se exercită de către organele competente cu privire la aplicarea normelor legale care reglementează impozite şi taxe;
  • necalcularea în cuantum legal, nereţinerea şi nevărsarea în termen de către plătitorii de venituri impozabile a impozitului care, potrivit dispoziţiilor legale, se percepe prin reţinere şi vărsare;
  • afişarea sau folosirea mijloacelor de publicitate şi reclamă, ocuparea locurilor publice pentru care se datorează taxe, fără plata taxelor legale;
  • primirea şi eliberarea de acte sau prestarea de servicii care, potrivit dispoziţiilor legale, sunt supuse taxelor de timbru sau taxelor locale, fără ca aceste taxe să fi fost achitate, ca şi încălcarea normelor de utilizare şi anulare a timbrelor fiscale.

Alăturat acestora sunt remarcabile contravenţiile care constituie încălcări ale îndatoririlor ce revin plătitorilor de impozite în scopul "atribuirii codului fiscal" şi anume: nedepunerea în termenele legale a declaraţiilor de înregistrare şi de modificare sau încetare a activităţii, depunerea unor declaraţii fictive sau neconforme cu realitatea, ca şi încălcarea normelor de înscriere corectă a codului fiscal individual pe toate documentele necesare procedurii fiscale de percepere a impozitelor şi taxelor.

  1. Contravenţiile din domeniul fiscal reglementate prin dispoziţii cuprinse în acte normative referitoare la anumite impozite, taxe şi alte îndatoriri fiscale sunt de aplicabilitate limitată în sfera de percepere a fiecăruia dintre respectivele impozite sau taxe si vizează direct numai persoanele obligate să întocmească documente şi să efectueze operaţiuni de calcul şi plată a respectivelor impozite sau taxe, ori să îndeplinească anumite îndatoriri fiscale.

Dintre aceste contravenţii sunt remarcabile cele referitoare la perceperea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată.

Contravenţiile la normele de percepere a impozitului pe profit sunt următoarele:

>      neevidenţierea integrală a veniturilor şi încasărilor fiecărei perioade legale de plată a acestui impozit de către regiile autonome, întreprinderile şi celelalte unităţi debitoare;

  • majorarea costurilor de producţie, ale prestărilor de servicii sau cheltuielilor de circulaţie, după caz, precum şi includerea în cheltuielile care se suportă direct din venituri, pentru determinarea profitului impozabil, a unor sume de bani superioare celor aferente realizărilor perioadei sau a unor cheltuieli fără temei legal, inclusiv a sumelor de bani reprezentând majorări de întârziere sau amenzi contravenţionale aplicate pentru încălcarea reglementărilor cu caracter financiar;
  • înregistrarea pe costuri sau pe cheltuieli de circulaţie, după caz, ori includerea în cheltuielile care se scad direct din venituri pentru determinarea profitului impozabil, precum şi diminuarea directă a profitului impozabil cu sume de bani reprezentând pierderi, penalităţi şi lipsuri de inventar care - conform normelor în vigoare - sunt imputabile salariaţilor vinovaţi de producerea lor;
  • neincluderea în profitul impozabil a tuturor sumelor de bani care, potrivit reglementării în vigoare, se înregistrează direct în contul de profit şi pierderi - cum sunt plusurile de inventar la materii prime şi materiale, la produse finite etc.;
  • orice alte operaţiuni nelegale efectuate în evidenţa contabilă care au ca efect micşorarea directă sau indirectă a profitului impozabil din fiecare etapă de calcul a acestuia. Aceste contravenţii reglementate pentru cadrul de percepere

a impozitului pe profit vizează cele mai importante dintre condiţiile de calcul şi determinare a profitului impozabil al fiecărui debitor sau plătitor şi este evident ca au fost reglementate cu scopul de a influenţa respectarea riguroasă a acestor condiţii şi, în acest fel, protecţia realizării conforme şi integrale a acestui impozit.

Contravenţiile reglementate pentru sfera de percepere a taxei pe valoarea adăugată sunt următoarele:

  • nedepunerea în termen la organele fiscale a declaraţiei de înregistrare sau de scoatere din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi a decontului privind suma de bani impozabilă şi taxa exigibilă;
  • refuzul de a furniza organelor fiscale toate informaţiile necesare stabilirii operaţiilor impozabile - între care, în primul rând sunt necesare datele din facturile fiscale sau documentele înlocuitoare privind operaţiile impozabile efectuate;
  • ţinerea eronată sau necorespunzătoare a evidenţelor tehnico - operative şi contabile privind operaţiile impozabile şi calculul taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat;
  • nerespectarea de către organele bancare a caracterului executoriu al actelor de constatare a sumelor de bani datorate ca taxă pe valoarea adăugată şi nepunerea în aplicare a acestor acte fără acceptul plătitorilor sau debitorilor.

Dintre aceste contravenţii, primele trei au fost instituite cu scopul de a proteja calculul şi determinarea conformă a operaţiunilor taxabile ale fiecărui debitor, iar ultima a fort introdusă cu menirea de a garanta decontarea bancară executorie necesară pentru recuperarea în folosul bugetului statului a taxei pe valoarea adăugată neachitată integral şi la termenele legale9.

Pe lângă acestea, tot cu aplicabilitate limitată în contextul perfeţionării normelor referitoare la "impozitarea activităţii de taximetrie", au fost calificate contravenţii următoarele fapte şi omisiuni: neinstalarea aparatului de taxat pe autoturism, neprezentarea în vederea citirii trimestriale a aparatului de taxat,

 

A se vedea supra. 5. Executarea silită a creanţelor fiscale restante de la debitorii ce au conturi bancare

efectuarea de transporturi fără punerea în funcţiune a aparatului de taxat, precum şi distrugerea sigiliilor aplicate pe aparatele de taxat de organele de specialitate.