Istoric vorbind, corupţia poate fi considerată cea mai veche formă de criminalitate care a însoţit dezvoltarea societăţii umane până în prezent şi probabil mult timp de aici înainte. Practic, fenomenul corupţiei s-a născut odată cu omul, aşa de vechi sunt rădăcinile acestei maladii sociale. Cazul lui Iuda, care pentru treizeci de arginţi 1-a vândut pe mentorul său, Isus Hristos, călcând peste propriile convingeri morale şi etice este doar unul dintre evenimentele istorice importante legate de mari cazuri de corupţie.
Istoria poporului român cunoaşte, de asemenea, numeroase cazuri de corupţie, începând cu trădarea care a dus la moartea regelui Decebal, dar şi alte situaţii când pentru obţinerea unor sume de bani, moşii sau promisiuni de funcţii, voievozii erau vânduţi duşmanilor. Asemenea evenimente probabil că au schimbat cursul istoriei acestei ţări de tot atâtea ori . In Evul Mediu, oferirea şi primirea de foloase de către funcţionari au fost acceptate ca fiind ceva firesc, ţinând de o anumită curtoazie. Pe meleagurile noastre, de pildă, bacşişul nu era încriminat, ci doar reprobat, eventual, de normele moralei[1]. Aristocraţia occidentală din secolele XVII şi XVIII, considera că funcţiile publice nu reprezentau, propriu-zis, o exercitare de responsabilităţi în interesul general al societăţii, ci „proprietatea" unor privilegiaţi care puteau cumpăra aceste funcţii la preţuri foarte mari. Fenomenul de corupţie prezent în sistemul capitalist nu reprezintă altceva, în concepţia unor autorii 10, decât continuitatea năravurilor aristocratice din Evul Mediu. Astfel, se apreciază că sistemul capitalist, odată cu declanşarea şi amplificarea proceselor de modernizare, a fost factorul principal care a patentat corupţia în societăţile moderne, spre deosebire de corupţia care exista în societăţile tradiţionale.
În condiţiile în care inegalităţile specifice sistemului economic capitalist au accentuat discrepanţele (obţinerea succesului economic, dobândirea unor poziţii de putere şi prestigiu etc.) şi mijloacele instituţionale legitime (căile de realizare a scopurilor sociale), corupţia a devenit un veritabil comportament adaptabil la presiunile sociale şi mijloc principal de realizare a unor beneficii economice pe căi ilicite. Totodată, apariţia capitalismului ca sistem a determinat apariţia unor grupuri cu interese economice distincte şi cu resurse financiare mari care, pentru a-şi realiza aceste interese, au început fie să acapareze resursele politice, fie să exercite presiuni asupra structurilor cu caracter politic.
În general, istoria dezvoltării economice, administrative şi politice a mai multor state este strâns legată cu istoria corupţiei ca tip de practică profitabilă pentru administraţie şi pentru noile grupuri şi clase economice.
În S.U.A., de exemplu, odată cu dezvoltarea ascendentă a capitalismului, corupţia a făcut posibilă „afluenţa de oameni şi interese noi în viaţa publică şi a servit ca mijloc de perpetuare a intereselor deja stabilite”. Corupţia membrilor guvernului şi a vieţii publice era dominantă în America secolului XIX, în pofida încercărilor de reformare a serviciilor publice şi a elaborăm statutului birocraţiei profesionale. In tot secolul XIX corupţia prezenta o caracteristică principală a majorităţii statelor europene.
În Africa, corupţia a ridicat o veritabilă punte între cei care defineau puterea politică şi cei care controlau resursele de bogăţie, făcând posibilă asimilarea unora de către alţii.
În secolul XX, odată cu cristalizarea modelului profesionist al funcţionarului public, apar noi forme de corupţie, specifice birocraţiei modeme.
Alături de formele ei tradiţionale prinde tot mai mult contur, corupţia funcţionarului, a demnitarului, a oficialului care îşi vinde privilegiile funcţiei sale ca o marfa în schimbul dobândirii unor bunuri şi servicii.
Implicând expansiunea autorităţii guvernamentale şi multiplicarea activităţilor sociale supuse controlului guvernului, modernizarea potenţează fenomenul de corupţie, mai ales prin amplificarea spaţiilor de a corupe şi a fi corupt. Funcţiile corupţiei[2] în orice societate în curs de modernizare sunt similare violenţei, reprezentând mijloace prin intermediul cărora indivizii utilizează mijloace ilegale pentru a-şi atinge scopurile, în relaţie directă cu slăbiciunile sistemului politic. Dar în timp ce violenţa reprezintă o formă de protest contra ordinii sociale, corupţia reprezintă identificarea cu sistemul politic şi capacitatea de a utiliza breşele lui în interesul unei clientele care este bine adaptată la deficientele funcţionării acestui sistem.
Corupţia nu este însă specifică numai sistemului capitalist, acest fenomen manifestându-se intens şi în societăţile socialiste, dar şi în societăţile sărace considerate ca făcând parte din „lumea a treia".
John A. Gardiner consideră că manifestările de corupţie sunt influenţate de regimul politic. Astfel, în concepţia sa, regimurile permisive, tolerante, lipsite de autoritate încurajează aceste manifestări prin capacitatea redusă de a le sancţiona, mergând până la a considera corupţia drept „sindrom al libertăţii constituţionale”. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că regimurile dictatoriale ajung să fie roase de corupţie, mita ajungând să se instituie de jos până la nivelurile superioare ale ierarhiei, ca efect al suprapunerilor structurilor politice cu cele administrative.
Trecerea la economia de piaţă şi la o reală democraţie, produce, aşa cum se întâmplă în toate societăţile aflate în criză, pe lângă alte fenomene cu consecinţe grave, amplificarea corupţiei. Cauzele care determină acest lucru sunt: slăbirea autorităţii statale, degradarea nivelului de trai, alterarea judecăţii morale, lipsa unor pârghii eficiente de control, diminuarea încrederii populaţiei în instituţiile şi valorile sociale, neadaptarea legislaţiei la condiţiile economice şi sociale ş.a.
[1] Vasile Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p.5.
[2] Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Corupţia şi crima organizată în România, Ed. Continent XXI, 1994, p. 55. Bruce Jackson, In the Life: Version of the Criminal Experience, New York, NAL, 1972, p. 250-253. Molton Keller, Corupţia în America. Continuitate şi schimbare, Ed. Politică, Bucureşti, 1989, p. 19. Samuel P. Hutington, Political in Changing Societies, New Haven and London, Zale University Press, 1968,p. 59.