Fenomenul corupţiei nu este tocmai o formă de crimă organizată în adevăratul sens al cuvântului. Peisajul crimei organizate nu cunoaşte organizaţii criminale care să aibă ca scop singular coruperea anumitor categorii de persoane fără ca prin acest lucru să nu se urmărească de fapt un alt interes. în schimb, prezenţa acestui flagel o simţim universal în toate societăţile şi însoţind în mod inevitabil toate celelalte forme ale crimei organizate, indiferent că este vorba de trafic de droguri, trafic de maşini furate, comerţul cu carne vie, spălarea banilor murdari sau orice alte moduri de manifestare a crimei.
Pentru a-şi asigura funcţionarea în clandestinitate şi în permanentă confruntare cu autorităţile, organizaţiile criminale trebuie să corupă pe cei care ar trebui să lupte împotriva acestora sau care le sprijină, în orice mod, activitatea. Mita se dă poliţistului care „închide ochii", deşi cunoaşte că în teritoriul unde funcţionează se află un laborator în care sunt fabricate droguri de mare risc, funcţionarului de la autoritatea rutieră care înmatriculează un autoturism furat, vameşului care nu constată diferenţa ce există între cantitatea şi calitatea mărfurilor şi cele consemnate în documentele prezentate, bancherului care facilitează introducerea unor sume de bani „negri" în circuitul economic legal, politicianului care poate propune sau influenţa adoptarea unui act normativ ce dezincriminează o faptă ilegală sau judecătorului care, cu rea credinţă, interpretează probele administrate în favoarea unui traficant.
Unii autori au apreciat că nu există organizaţii criminale în afara sferei corupţiei, aceste structuri fiind alcătuite din profesionişti ai crimei şi corupţiei.
Se apreciază că orice organizaţie criminală presupune existenţa unei funcţii de „corupător", care depune toate diligentele să identifice persoanele pretabile la corupţie, mituieşte, cumpără, intimidează şi negociază cu funcţionarii din poliţie, justiţie, administraţie ş.a. Organizaţiile criminale mari, îndeosebi cele transnaţionale, au mai mulţi corupători specializaţi pe domenii de activitate (vamă, poliţie, parlament etc.) şi pe zone geografice.
Sociologul american D. Cressey, spre deosebire de alţi teoreticieni care referitor la faptele de corupţie fac distincţie între organizaţia criminală şi coruptul dintr-o structură publică, include persoana predispusă la fapte de corupţie în structura organizaţiei criminale de la care primeşte mită. În acest sens, consideră că într-o organizaţie din sfera crimei organizate trebuie să existe cel puţin patru funcţii: a) o funcţie ocupată permanent sau temporar de persoane a căror datorie este să apere organizaţia faţă de lege, prin mituire, corupţie, şantaj, intimidare, ori altă formă de influenţare a funcţionarilor publici (corupător); b) o funcţie ocupată permanent sau temporar de persoane care se află în stare de complementaritate cu corupătorul, care acceptă să se lase mituit pentru a favoriza interesele organizaţiei (corupt); c) o funcţie ocupată permanent sau temporar de persoane cu atribuţii în menţinerea integrităţii organizaţiei, care în baza „legilor interne" aplică corecţii membrilor devianţi dispuşi la a colabora cu autorităţile (executor); o funcţie ocupată permanent sau temporar de persoane care planifică, organizează şi supraveghează desfăşurarea activităţilor ilicite ale organizaţiei (planificator). In lucrarea sa, D. Cressey identifică patru organizaţii criminale: varianta A (delegatul special-comisionarul), B (corupător, corupt, executor), C (corupător şi corupt), D (planificator şi strateg).
Observăm că din cele patru funcţii identificate într-o organizaţie, primele trei se referă la asigurarea securităţii acesteia dintre care două se situează în sfera actelor de corupţie. Ce poate fi mai sugestiv în a sublinia legătura strânsă dintre organizaţia criminală şi corupţie ?
Extinderea activităţii crimei organizate la nivelul sistemului bancar, al firmelor de investiţii şi a altor instituţii cu obiect de activitate onorabil, care servesc ca acoperire membrilor crimei, s-a realizat numai împreună cu dezvoltarea fenomenului de corupţie, inclusiv în sfera politicului, legislativului şi justiţiei.