fâFenomenul corupţiei se întemeiază întotdeauna pe relaţiile dintre cei doi „poli", corupător-corupt, între care sunt legături şi avantaje reciproce.
Poziţia pe care o ocupă cei doi poli ai corupţiei în societate, acţiunile sau inacţiunile acestora, caracterul organizat întâmplător, precum şi regimul sancţionator aplicat unor asemenea fapte sunt tot atâtea criterii de clasificare a actelor de corupţie.
în funcţie de criteriile menţionate putem întocmi o clasificare a acestor fapte, respectiv:
A. În funcţie de polul în care localizăm faptele de corupţie, acestea pot fi:
- fapte de corupţie activă, care se referă la acţiunea desfăşurată de elementul corupător, sub forma dării de mită, sancţionate de obicei mai blând;
- fapte de corupţie pasivă, care privesc activitatea infracţională a elementului corupt, denumite şi luare de mită, sancţionate mai sever.
B. După sfera de putere în care acţionează elementul corupt, distingem:
a) faptele de corupţie comise în sfera politică, care presupun o acţiune sau inacţiune din partea unui factor politic (înalţi demnitari ai statului, lideri politici, membri ai partidului de guvernământ) care deviază de la îndatoririle oficiale, favorizând indivizi sau grupuri de indivizi pentru obţinerea unor interese materiale;
b) faptele de corupţie comise de persoane din sfera administraţiei,
caracterizate printr-o largă arie de răspândire şi forme de manifestare, de la micul „şperţ" pretins de funcţionarul mărunt de la ghişeu, până la acţiuni de mare gravitate comise de funcţionari cu autoritate din administraţie (miniştri, funcţionari guvernamentali, funcţionari din cadrul autorităţilor de control şi altele);
- fapte de corupţie comise de persoane din sfera justiţiei, prin favorizarea unor indivizi care au încălcat legea penală sau avantajarea unor indivizi în procese civile, comerciale s.a.;
- fapte de corupţie comise de persoane aflate în funcţii la diverse societăţi comerciale, care favorizează pe cei ce solicită încadrarea în anumite funcţii sau pe salariaţii de rang inferior, cu ocazia promovărilor, acordarea unor prime, normarea activităţii desfăşurate etc.;
- fapte de corupţie comise de persoane care îşi desfăşoară activitatea în diverse organizaţii sau asociaţii (sindicate, organizaţii culturale, sportive, de protecţie a mediului ş.a.), care, deşi la prima vedere par de un pericol social mai redus, uneori pot avea consecinţe negative deosebite.
C. În funcţie de cel căruia i se oferă un avantaj în schimbul mitei, faptele de corupţie pot fi:
- în folosul unei societăţi comerciale sau orice altă organizaţie formală sau informală;
- în folosul unui individ.
D. După continuitatea şi frecvenţa lor, faptele de corupţie pot fi:
- fapte de corupţie izolate, de conjunctură, atunci când ele nu se repetă, iar înţelegerea dintre cei doi poli a vizat un anumit comportament din partea elementului coruptibil care s-a manifestat într-o perioadă scurtă de timp şi s-a încheiat;
- fapte de corupţie cu caracter continuat care presupun atât un comportament de favorizare permanentă a factorului coruptibil de către factorul de putere corupt, cât şi repetarea stimulării, respectiv oferirea unor foloase sau alte avantaje.
E. După succesiunea actelor de însuşire a avantajelor şi de favorizare a persoanelor interesate, faptele de corupţie pot fi:
a) fapte de corupţie imediate, comise în scopul favorizării actuale a elementului corupător activ, caracterizate prin exprimarea clară a avantajului aşteptat în urma oferirii foloaselor reprezentantului autorităţii;
b) fapte de corupţie de aşteptare, comise sub forma acceptării unor daruri sau altor foloase aparent nevinovate de către persoane cu autoritate într-un anumit domeniu, dăruitorii urmărind prin aceasta obţinerea bunăvoinţei şi punerea la adăpost pe termen lung, pentru situaţii când vor fi nevoiţi să solicite întoarcerea serviciului oferit.
F. După regimul sancţionator la care sunt supuse, faptele de corupţie pot fi:
a) încriminate în legislaţia penală şi sancţionate ca atare;
b) neîncriminate juridic, de o mai mică gravitate şi constau în încălcarea unor norme morale şi etice.
Cauzele care generează corupţia
Studierea corupţiei de către diverşi specialişti (economişti, jurişti, sociologi, criminologi, psihologi, politologi şi alţii) a relevat faptul că aceasta este determinată de o multitudine de cauze şi condiţii de natură socială, economică, politică, morală şi culturală, cunoaşterea acestora asigurând un real suport pentru prevenirea şi combaterea fenomenului.
Cauzele care generează acest fenomen sunt diferite de la ţară la ţară, de la o regiune la alta, generând forme specifice de manifestare. Ele pot fi însă grupate în anumite categorii.
a) Cauze economice
Sărăcia şi imperfecţiunile sistemului economic, lipsa resurselor de subzistenţă, insuficienţa asigurării pentru indivizi a mijloacelor necesare unui nivel de trai la care aspiră, determină un comportament coruptibil. S-a demonstrat că frecvenţa actelor de corupţie este mai mare în ţările sărace, uneori cuprinzând întreaga societate, de la funcţionarii mărunţi până la şefii statelor.
La acestea se adaugă şi restricţiile aplicate de unele state la un moment dat, în legătură cu producerea sau importul unor mărfuri (alcool, ţigări şi altele), precum şi interzicerea totală a producţiei sau comercializării unor produse (exemplu: drogurile). Pentru producţia, circulaţia şi uneori deţinerea unor asemenea mărfuri se comit acte de corupţie, autorităţile corupte favorizând pe corupători pentru obţinerea de licenţe, facilităţi vamale sau tolerarea unor activităţi interzise.
b) Lipsa de fermitate din partea autorităţii statului şi inconsecvenţa în aplicarea legilor.
Asemenea comportament generează cazurile de toleranţă, manifestate de puterea politică, implicarea acesteia în acte de corupţie şi imoralitatea unor funcţionari ai statului.
De multe ori autorităţile însărcinate cu stoparea corupţiei sunt ineficiente datorită sistemului defectuos de selecţie şi promovare a funcţionarilor, dar şi datorită faptului că unii dintre reprezentanţii acestor autorităţi ajung ei înşişi să fie corupţi. Există ţări, în special cele aflate în faza incipientă de democratizare sau cu regimuri totalitare, în care puterea este implicată în cel mai înalt grad în acte de corupţie, politica de stat fiind marcată efectiv de acest flagel.
c) Forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie
S-a verificat de-a lungul istoriei societăţii omeneşti faptul că în general proprietatea statului asupra mijloacelor de producţie asigură o birocraţie excesivă prin constituirea clasei funcţionarilor economici, dispusă să gestioneze proprietatea statului în interes propriu, cu scopul obţinerii unor foloase materiale. Interesul personal al acestor manageri se manifestă pe fondul lipsei eficiente de control din partea proprietarului (statul), cu ocazia unor contracte oneroase, a favorizării unor salariaţi cu ocazia promovărilor ş.a.
În unele ţări, trecerea la economia de piaţă şi procesul de privatizare a unor societăţi cu capital de stat creează noi câmpuri de acţiune în care se manifestă corupători şi corupţi.
d) Modalităţi şi defecte comune împământenite
Această categorie de cauze ţine de structura psihologică a indivizilor, de mentalităţile şi defectele tradiţionale ale unui popor căpătate de-a lungul timpului. Se remarcă din acest punct de vedere trăsături comune la mai multe popoare care convieţuiesc în anumite arii geografice (rezistenţa mai mare la corupţie din partea popoarelor nordice, permanentizarea unor relaţii bazate pe „obiceiuri bizantine" la popoarele aflate la porţile Orientului).
e) Mentalităţi şi defecte de educaţie ale indivizilor situaţi la polul activ sau pasiv al corupţiei
Dorinţa de îmbogăţire fără muncă şi goana după avantaje nemeritate a unor persoane cu carenţe educaţionale generează, de asemenea, corupţie.
Imoralitatea unor persoane care caută să-şi realizeze anumite interese economice fără o concurenţă reală (negocierea unor contracte, avizarea unor produse,acordarea unor autorizaţii ş.a.) sau obţinerea altor avantaje de orice fel (accederea în anumite funcţii, protecţie în situaţia încălcării legii ş.a.) combinată cu imoralitatea unor funcţionari dispuşi să răspundă afirmativ la solicitările persoanelor din prima categorie, face ca fenomenul corupţiei să fie încă larg răspândit în toate ţările indiferent de nivelul de dezvoltare pe care se găsesc.
f) Absenţa sau blândeţea unei legislaţii corespunzătoare şi a sancţiunilor prevăzute pentru actele de corupţie
Măsurile legislative coerente şi ferme au darul de a stopa într-o oarecare măsură fenomenul corupţiei. Ele trebuie să privească atât încadrarea faptelor de corupţie, regimul sancţionator, cât şi constituirea cadrului de aplicare a legii.
g) Existenţa unor ambiguităţi legislative în domeniul reglementării anumitor activităţi sociale
Posibilitatea „strecurării pe lângă lege", atunci când normele juridice nu sunt suficient de clare şi pot fi interpretate după bunul plac al funcţionarilor care le aplică, favorizează întreţinerea şi extinderea corupţiei.