Corupţia poate fi prezentă oriunde în societate printr-o mare diversitate de forme de manifestare care uneori se întrepătrund şi se combină în funcţie de factorii coruptivi şi corupţi şi interesele acestora.
În funcţie de segmentul social atacat, această maladie socială prezintă o mai mare sau mai mică gravitate, statul urmând să-şi definească mijloacele de stopare şi eliminare a acesteia prin adoptarea unei legislaţii adecvate şi găsirea „terapeuţilor" corespunzători.
a) Corupţia în legătură cu infracţiunile comise de „gulerele albe"
Sub denumirea „white-collor crimes" sunt cunoscute organizaţiile sau grupurile cu preocupări infracţionale din care fac parte oameni politici bine situaţi în societate, înalţi funcţionari guvernamentali, reprezentanţi ai unor agenţii de control, bancheri şi reprezentanţi ai unor mari companii comerciale şi, în general, persoane cu o poziţie înaltă aflaţi în funcţii de mare responsabilitate socială.
A.M. Mirande aprecia că „organizaţiile criminale nu pot exista fără ajutorul societăţii legitime (oficialii publici şi funcţionarii însărcinaţi să aplice legea), care sprijină direct sau indirect activităţi ilicite”.
De pe poziţiile în care sunt persoanele implicate în astfel de acte de corupţie, fac ca totul să pară legal, ceea ce determină o mai mare greutate atât în perceperea activităţii infracţionale ca act ilegal, cât şi în asigurarea probaţiunii.
De cele mai multe ori consecinţele unei asemenea activităţi ilegale sunt dezastruoase, pagubele produse putând fi echivalente cu bugetul ţării respective.
Nevoia de fonduri a puterii politice duce de multe ori la întreţinerea unei clientele căreia i se asigură interese economice sau mai mult, protecţie în comiterea unor activităţi ilegale.
Pot fi corupţi anumiţi politicieni sau un întreg partid, caz în care poate fî influenţată activitatea legislativă în funcţie de interesul conjunctural al unei corporaţii economice sau o altfel de grupare.
De o gravitate deosebită este şi corupţia administrativă, cea mai răspândită, care în cazul criminalităţii „gulerelor albe" poate merge până la deturnarea în interes personal a averii publice, săvârşită de persoane aflate în poziţii-cheie ale administraţiei de stat.
Dintre infracţiunile grave comise de grupurile menţionate mai putem exemplifica: mita plătită unor oficiali în scopul obţinerii unor avantaje economice sau politice; vânzarea unor produse deficitare sau care pun în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei; falsificarea datelor de fabricaţie a unor produse în scopul obţinerii unor beneficii suplimentare; evitarea plăţii impozitelor către stat prin mistificarea cifrelor de afaceri; rambursări ilegale de T.V.A. ş.a.
Criminologii americani estimează că în timp ce costul anual al tuturor celorlalte infracţiuni valorează circa 11 miliarde de dolari, infractionalitatea gulerelor albe este de 18 ori mai mare, depăşind cifra de 200 de miliarde pe an, fiind considerată mult mai gravă chiar decât infracţiunile violente. Uneori asemenea fapte reprezintă un atentat pe termen lung la viaţa şi sănătatea mai multor persoane, cum ar fi acordarea unor aprobări sau tolerarea unor fapte de deversare a deşeurilor toxice în apă sau în atmosferă, ceea ce depăşeşte în gravitate alte crime violente.
Edwin H. Sutherland aprecia că „criminalitatea gulerelor albe în afaceri este exprimată cel mai frecvent în forma falsificării bilanţurilor financiare ale corporaţiilor, manipularea bursei de valori, mita comercială, mituirea oficialilor publici, direct ori indirect, pentru asigurarea unor contracte şi a unei legislaţii favorabile, publicitatea falsă şi vânzarea contrafăcută, frauda şi folosirea ilegală a fondurilor, înşelarea la încărcături şi măsurători a mărfurilor, falsificarea sorturilor acestora, fraude în domeniul impozitelor, tăinuirea unor încasări sau pseudofalimente”.
Pe lângă acţiuni de avantajare a unor corporaţii în schimbul obţinerii unor foloase consistente din partea reprezentanţilor acestora, persoanele grupate în „white collor crimes” pot agresa direct avutul unor organizaţii economice în care au o poziţie privilegiată sau ale unor instituţii publice pe care le administrează.
În situaţia dată, persoanele agresoare se află în combinaţie infracţională cu cei care le numesc în funcţiile pe care le ocupă şi le controlează activitatea, profitul ilegal fiind împărţit între toţi participanţii.
Datorită poziţiilor oficiale privilegiate pe care le ocupă autorii lor, infracţiunile gulerelor albe sunt mai greu de identificat decât celelalte infracţiuni, cei vinovaţi reuşind să manipuleze legea în interesul lor, astfel că şi în cazul în care sunt descoperiţi, puţini sunt cei pedepsiţi. Astfel, într-un raport special întocmit pentru Biroul de Statistică Penală din S.U.A., Kenneth Carlson şi Jan Chaiken au arătat că, în comparaţie cu infractorii obişnuiţi, infractorii cuprinşi în categoria gulerelor albe au o probabilitate mai mare ca: a) procurorul să respingă orice acţiune penală declanşată împotriva lor (între 25-40%); b) să evite plata cauţiunii (între 13-37%); c) să fie eliberaţi condiţionat, în loc de a fi privaţi de libertate (între 40-54%); d) să primească în locul unei sancţiuni privative de libertate, numai o pedeapsă minimă (între 29-50%).
În acelaşi sens, M.B.Clinard aprecia într-un studiu sociologic că dintr-un număr de 1.553 acţiuni penale deschise împotriva a 582 mari corporaţii americane, numai 56 s-au concretizat într-un proces întreprins efectiv împotriva unuia sau mai multor membri aparţinând conducerii corporaţiilor, existând probabilitatea de 96% ca membrii conducerii să evite acuzaţiile şi sancţiunile, privarea de libertate fiind oricum cea mai improbabilă sancţiune care le-ar putea fi aplicabilă.
b) Fapte de corupţie comise în înfăptuirea justiţiei
Deşi cei desemnaţi să înfăptuiască actul de justiţie ar trebuie să fie modele de cinste şi moralitate, ca şi în celelalte sfere ale activităţii sociale, există persoane tentate ca în schimbul obţinerii unor foloase să încline balanţa dreptăţii în sensul opus legii.
Uzând de principiul inamovibilităţii care implică independenţa celor care aplică legea, magistraţii pot interpreta normele juridice şi aprecia probele existente, într-un mod personal, avantajând anumiţi indivizi care au încălcat legea sau solicită anumite drepturi care nu li se cuvin.
Întâlnim astfel cazuri în care indivizi a căror activitate infracţională dovedită este evidentă chiar şi pentru un neavizat, sunt lăsaţi în libertate şi scoşi de sub urmărire sau situaţii în care persoane nevinovate sunt condamnate pentru protejarea adevăraţilor vinovaţi.
În litigiile comerciale în care interesele materiale sunt mult mai mari decât în cele penale şi stimulentul acordat magistraţilor pentru favorizarea anumitor justiţiabili este mult mai mare.
c) Acte de corupţie comise de reprezentanţi ai poliţiei
Datorită faptului că poliţiştii vin mereu în contact cu persoanele care încalcă legea, presiunea corupţiei este mult mai mare prin numărul numeros al corupătorilor, fapt care determină amplificarea cazurilor de corupţie la această categorie socio-profesională. Formele concrete de corupţie pot fi localizate atât la nivelul „atenţiilor" primite sub forma unor sume de bani sau cadouri ori obţinerea unor facilităţi sau gratuităţi de la diverşi beneficiari, în schimbul prestării unor servicii legale ce revin în mod obişnuit poliţiei ca agenţie de control social, cât şi fapte de protejare a unor activităţi ilegale (prostituţie, trafic de droguri, jocuri de noroc, desfăşurarea unor activităţi economice sustrase controlului fiscal), în schimbul unor avantaje mai consistente.
Uneori implicarea poliţiştilor este totală, în sensul că fac parte din grupările criminale, acţionând atât pentru protejarea organizaţiei cât şi în direcţia suprimării concurenţei infracţionale din partea altor asemenea grupări.
d) Acte de corupţie comise de alţi funcţionari cu atribuţii de control
Ca şi în cazul poliţiştilor, funcţionarii altor instituţii cu atribuţii de control (pompieri, inspectori sanitari, inspectori fiscali, inspectori de mediu, inspectori comerciali, inspectori vamali), primesc mita în schimbul trecerii cu vederea a încălcărilor de lege din partea celor supuşi controlului.
Chiar dacă uneori există tendinţa minimalizării pericolului acestor acte de corupţie, trebuie subliniat că în anumite cazuri este pusă în pericol însăşi sănătatea sau viaţa consumatorilor (cazul abaterilor tolerate de inspectorii de mediu sau cu atribuţii privind controlul unor alimente) iar în altele, prejudiciile aduse pot afecta grav economia naţională (acoperirea cazurilor de contrabandă sau evaziune fiscală).
Primirea de foloase de către categoria de funcţionari menţionată mai sus, nu numai că avantajează la un moment dat pe cei supuşi controlului, „fiindu-le iertate" anumite încălcări ale legii, ci permanentizează activitatea ilegală a acestora, precum şi mita.
e) Alte forme de corupţie
Acte de corupţie pot fi comise şi de alte persoane aflate în anumite funcţii sau care desfăşoară activităţi ce implică o oarecare autoritate ce le dau posibilitatea de a dispune la un moment dat.
Astfel, în domeniul sănătăţii, medicii pretind mita pentru tratarea corespunzătoare a unui pacient, în învăţământ profesorul primeşte unele avantaje pentru acordarea nemeritată a unor note sau calificative elevilor ori studenţilor, cel care monitorizează o întrecere artistică sau sportivă primeşte foloase pentru avantajarea unui concurent ş.a.[1]
De asemenea, chiar şi persoana cu atribuţii în executarea unor lucrări de reparaţii sau salubrizare poate pretinde la un moment dat unele avantaje în schimbul serviciilor la care este obligat.
Deşi formele de corupţie şi categoriile de persoane implicate în asemenea acte sunt mult mai numeroase, totuşi, din analiza efectuată în prezentul subcapitol, se poate deduce atât amploarea fenomenului cât şi necesitatea stopării acestuia pe cât posibil.
[1] Hans Helmut Kohl, Zapfer. Zocker und andere schwarze Schafe in Uniform „Oi negre în uniformă de poliţist" ,Criminal Digest nr. 5/1992, p. 160-166