În literatura juridică de specialitate, criminalitatea este definită drept „ansamblul faptelor de natură penală, incriminate în legile penale şi în legile speciale cuprinzând dispoziţii penale, care se produc într-o societate, într-un anumit interval de timp”[1].
Având o competenţă naţională şi una transnaţională, conceptul de criminalitate organizată a format obiectul atât al unor definiţii normative[2], cât şi al unor definiţii doctrinare specifice domeniului de cercetare: sociologic, politologic, criminologic, operaţional.
Fără a constitui obiectul prezentei lucrări, consider necesar a reda câteva dintre definiţiile operaţionale ale criminalităţii organizate, pentru a evidenţia complexitatea acestui fenomen în raport cu care trebuie stabilite atribuţiile poliţiei.
Poliţia Federală Germană (B.K.A.) a definit[3] crima organizată ca fiind comiterea în mod sistematic a unor infracţiuni cu intenţie, în scopul obţinerii de putere şi profit:
- de către două sau mai multe persoane ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind fiecare sarcini dinainte stabilite;
- prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin utilizarea violenţei sau altor mijloace de intimidare;
- ori prin exercitarea de influenţe asupra partidelor politice, mass-mediei, funcţionarilor şi autorităţilor judiciare şi economice.
Pornind de la această definiţie, la 20 martie 1998, Oficiul Federal al Poliţiei din Elveţia a elaborat „Regulamentul de procedură al Sistemului de Informaţii în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate" în care este definit, având în vedere direcţiile de acţiune, termenul de criminalitate organizată cu următoarele caracteristici[4]:
- utilizarea structurilor comerciale, industriale sau financiare în Elveţia ca acoperire pentru acţiunile ilegale sau pentru reciclarea produselor provenite din activităţi criminale;
- recurgerea la violenţă împotriva persoanelor şi bunurilor, precum şi alte forme de intimidare;
- influenţa, în special prin şantaj şi corupţie exercitată asupra mediilor politice, administraţiilor publice, puterii judiciare, economiei şi presei.
Legea belgiană relativă la organizaţiile criminale adoptă în anul 1999 defineşte criminalitatea organizată drept „o asociaţie formată din mai multe persoane care plănuieşte comiterea de infracţiuni ce se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani sau cu pedeapsă mult mai gravă, pentru a obţine în mod direct sau indirect avantaje, folosind intimidarea, ameninţarea sau violenţa sau recurgând la organizaţii comerciale pentru a disimula sau a facilita comiterea de infracţiuni. Organizaţia al cărui obiectiv este strict de ordin politic, sindical filantropic sau religios sau care urmăreşte atingerea oricărui alt scop legitim nu poate fi considerată o organizaţie criminală conform definiţiei de mai sus”.
Conform definiţiei formulate de INTERPOL[5], crima organizată reprezintă „orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă, al cărui scop principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale”.
În Statele Unite ale Americii, Biroul Federal de Investigaţii (F.B.I.)[6] defineşte crima organizată drept „o conspiraţie infracţională continuă, care se autoîntreţine, având o structură organizatorică menţinută prin frică şi corupţie şi motivată de lăcomie”.
Din cele prezentate se poate observa faptul că un asemenea fenomen complex cum este criminalitatea organizată generează abordări normative şi operaţionale, în planul definirii conceptului, diferite de la un sistem de drept naţional la altul.
Dacă în Franţa componenta pregnantă a definirii criminalităţii organizate este reprezentată de actele criminale, în Germania definiţia are ca dominantă existenţa unei organizaţii sau a unei reţele, dar şi caracterul antreprenorial prin care se obţin profituri. Relativ asemănător este definit conceptul şi în Belgia, însă accentul cade pe organizaţiile criminale străine aflate pe teritoriul ţării.
Globalizarea înţeleasă ca „procesul care permite statului-naţiune să-şi întindă activităţile sociale, politice peste graniţe în alte zone ale lumii, spre a fi integrat fluxurilor economice, financiare, ale forţei de muncă, ale apărării, ale protecţiei mediului”[7], constituie un factor favorizant al extensiei criminalităţii organizate, în special, în ceea ce priveşte spălarea banilor şi corupţia[8].
Am considerat utilă această scurtă expunere privitoare la criminalitatea organizată pentru a demonstra complexitatea şi multitudinea de forme sub care se poate materializa acest fenomen, fapt ce reclamă necesitatea reglementării unor atribuţii ce revin organelor de poliţie în vederea prevenirii şi combaterii acestui fenomen.
[1] C. Voicu, Adriana Camelia Voicu, I. Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner&Pildner, Bucureşti, 2006, p. 7.
[2] Pentru detalii, a se vedea, C. Voicu, Adriana Camelia Voicu, I. Geamănu, op. cit., 2006, p. 8-10.
[3] Idem, p. 11-12.
[4] Idem, p. 11.
[5] Le Dosar Serge, Rose Philippe, Cyber-Mafia, Editura Antet, Bucureşti, 1998, p. 32.
[6] Emil Hedeşiu, Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura UNAP, 2005, p. 15, citată şi de C. Voicu, Adriana Camelia Voicu, I. Geamănu, op. cit., 2006, p. 12.
[7]C. Voicu, Adriana Camelia Voicu, I. Geamănu, op. cit., 2006, p. 34.
[8] Pentru detalii a se vedea I. Hurdubaie, Evaluările Interpolului privind ameninţările criminalităţii la nivel mondial, în Buletinul de informare şi Documentare al M.A.I. nr. 4(75)-2003, p. 71-95, citat de C. Voicu, Adriana Camelia Voicu, I. Geamănu, op. cit., 2006, p. 45.