Drept

După cel de al doilea război mondial şi în special începând cu anii '70, organizaţiile internaţionale şi în special Organizaţia Naţiunilor Unite, au fost foarte active atât în adoptarea normelor juridice cât şi în găsirea modalităţilor concrete de acţiune împotriva terorismului internaţional. Numai sub egida O.N.U. au fost elaborate, de la înfiinţarea acestei organizaţii şi până în prezent peste 1.600 de rezoluţii, convenţii şi protocoale privind combaterea acestui flagel.

Lista tratatelor şi convenţiilor dintre state care întregesc cadrul juridic internaţional în materie de combatere a terorismului este prezentată în anexa nr. 5. Evenimentele din 11 septembrie 2001 au schimbat perspectiva lumii asupra păcii şi securităţii. Prin amploarea lor, efectele atacurilor teroriste asupra unor obiective din S.U.A., putem afirma că au lovit mai ales valorile fundamentale ale umanităţii, drepturile omului, democraţia, statul de drept, pacea şi securitatea.

Ca urmare a acestui lucru Organizaţia Naţiunilor Unite s-a simţit datoare ca prin toate organismele sale cu atribuţii pe linia combaterii criminalităţii să găsească cele mai viabile soluţii pentru a asigura succesul luptei împotriva terorismului.

Cu doar câteva zile înaintea atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală elaborase un plan de acţiune împotriva terorismului, ca parte a implementării Declaraţiei de la Viena.

După atacuri, aceeaşi comisie a acţionat pentru asigurarea coordonării şi complementarităţii cu activitatea Comitetului Antiterorist, în vederea îmbinării cunoştinţelor instituţionale cu experienţa practică. La propunerea comisiei a fost adoptată în aprilie 2002 Rezoluţia privind „Consolidarea cooperării internaţionale şi a asistenţei tehnice în cadrul activităţilor Centrului pentru Prevenirea Criminalităţii Internaţionale, în prevenirea şi combaterea terorismului". De asemenea, Rezoluţia 1373 a Consiliului de Securitate, din 28 septembrie 2001 a subliniat strânsa legătură între terorismul internaţional şi crima organizată, traficul de arme, traficul cu stupefiante, spălarea banilor şi contrabanda cu substanţe periculoase. Rezoluţia a subliniat şi necesitatea coordonării eforturilor naţionale şi internaţionale în vederea adoptării unei reacţii de răspuns la scară globală contra practicilor de finanţare, planificare, incitare şi executare a actelor teroriste. Actele, metodele şi practicile teroriste au fost declarate contrare obiectivelor şi principiilor Naţiunilor Unite.

Rolul Rezoluţiei 1373 a fost major pentru statele membre ONU, cu profunde implicaţii pentru sistemul juridic, supravegherea financiară şi administrarea justiţiei. Ţările membre au fost invitate să devină, cât mai curând posibil, parte la convenţiile şi protocoalele internaţionale referitoare la combaterea terorismului şi să se implice în găsirea şi perfecţionarea căilor şi mijloacelor de abordare a pericolelor create de acest fenomen. Fiecare stat trebuie să integreze procesul de prevenire a terorismului în centrele decizionale de la nivel naţional, care elaborează măsuri legislative, administrative şi judiciare. Pentru promovarea acţiunii colective împotriva terorismului internaţional a fost înfiinţat Comitetul Antiterorist (Counter-Terrorism Committee-CTC), care facilitează întrajutorarea naţională, încurajează donatorii să răspundă cererilor de asistenţă directă, acţionează pentru abordarea problemelor regionale şi sectoriale şi stimulează consolidarea organizaţiilor regionale.

Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) de la Viena îşi desfăşoară activitatea într-o manieră complementară cu C.T.C., răspunzând la cererile acestuia de asistenţă sub diverse aspecte, în special juridică, în sprijinul convenţiilor antiterorism.

Pentru a asigura cadrul necesar proiectelor de asistenţă tehnică în statele membre şi a realiza coordonarea acţiunilor desfăşurate în baza multiplelor documente referitoare la terorism, Organizaţia Naţiunilor Unite a elaborat, în anul 2002, Programul Global de luptă împotriva terorismului. Acest program completează activitatea Comitetului Antiterorist şi se desfăşoară în conformitate cu deciziile politice ale acestuia.

Programul global se bazează pe o serie de rezoluţii, printre cele mai importante numărându-se:

• Rezoluţia Adunării Generale nr.52/220, din 22 decembrie 1997;
• Rezoluţia Adunării Generale nr.55/158, din 12 decembrie 2000;
• Rezoluţia Adunării Generale nr.55/59, din 4 decembrie 2000;
• Rezoluţia Adunării Generale nr.56/58, din 12 decembrie 2001;
• Rezoluţia Adunării Generale nr.56/123, din 19 decembrie 2001;
• Rezoluţia Adunării Generale nr.56/261, din 31 ianuarie 2002;
• Rezoluţia ECOSOC 2002/19 din 24 iulie 2002.

Obiectivul general al programului îl constituie crearea cadrului necesar de a se răspunde prezent şi eficient la cererile de asistenţă antiterorism, în concordanţă cu priorităţile stabilite de CTC, cuprinse în trei etape:

ETAPA A

În cadrul acestei etape se urmăreşte:

• intrarea în vigoare a legislaţiei care acoperă toate aspectele Rezoluţiei 1373 şi angajarea în procesul de adaptare a celor 12 convenţii şi protocoale internaţionale referitoare la terorism;
• instalarea unei structuri eficiente de prevenire şi suprimare a finanţării

Pentru aducerea la îndeplinire a primului obiectiv Biroul pentru droguri şi criminalitate (UNODC) de la Viena, răspunde cererilor Comitetului Antiterorist şi dirijează solicitările ţărilor care au nevoie de asistenţă în compatibilizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia internaţională.

Programul global împotriva terorismului a lansat cooperarea cu organizaţiile regionale şi alte foruri internaţionale, în scopul eficientizării activităţii. Programul este conceput în perspectiva extinderii acestor contacte şi, de aceea, vor fi invitate la Viena o serie de organizaţii în scopul explorării posibilităţilor de cooperare. Consultanţii regionali în domeniul combaterii terorismului vor fi strategic amplasaţi în birourile UNODC din teren în scopul sprijinirii activităţii de asistenţă.

De asemenea, pentru realizarea celui de al doilea obiectiv din cadrul primei etape, programul consiliază structurile guvernamentale în contextul misiunilor sale de asistenţă juridică cu privire la nevoia instituirii organismelor necesare pentru suprimarea finanţării terorismului, în acest sens experienţa unor unităţi de culegere a informaţiilor din sfera financiară poate fi extrem de utilă.

Dintre activităţile concrete, ce sunt vizate a se desfăşura în cadrul acestei etape menţionăm:

• analiza instrumentelor universale existente şi stabilirea priorităţilor prevederilor cooperării internaţionale;
• asistenţă în elaborarea legilor şi pregătirea legislaţiei model;

- consolidarea regimului juridic împotriva terorismului cu noi
instrumente conţinute în convenţiile internaţionale privind traficul de droguri
şi crima organizată transnaţională;

• studierea compatibilităţii dintre instrumentele legale universale şi acordurile bilaterale de cooperare;
• pregătirea îndrumărilor legislative pe baza instrumentelor relevante;
• pregătirea modelelor de implementare;
• analiza eficienţei legislaţiei antiterorism;

- organizarea seminariilor regionale pentru revizuirea legislaţiilor
naţionale.

ETAPA B

In cadrul acestei etape are loc consolidarea structurilor executive ale statelor capabile să asigure prevenirea extinderii reţelelor teroriste, circulaţiei membrilor acestora ş.a.

In concret sunt vizate:

• structurile de poliţie şi de culegere a informaţiilor , apte să îi detecteze, monitorizeze şi aresteze atât pe cei implicaţi în activităţi teroriste cât şi pe cei care îi sprijină;
• controlul vamal, al imigraţiei şi la frontieră, în vederea prevenirii circulaţiei teroriştilor;
• controlul privind accesul la armament al structurilor teroriste.

Ca activităţi concrete, menite să aducă la îndeplinire obiectivele din această etapă, sunt menţionate în Programul global următoarele activităţi:

• facilitatea programelor pentru construcţii instituţionale;
• asistenţa tehnică pentru construcţia capacităţilor de cooperare internaţională;
• cunoaşterea „bunelor practici" în privinţa cooperării internaţionale;
• promovarea structurilor de antispălare a banilor;
• cooperarea internaţională pentru controlul şi supravegherea în zonele de frontieră;
• înfiinţarea unor agenţii de coordonare;
• asigurarea unor mecanisme de avertizare timpurie.

ETAPA C

În cadrul acestei etape se va asigura cooperarea pe mai multe planuri:

- cooperarea la nivel bilateral, regional şi internaţional, inclusiv în ceea
ce priveşte schimbul de informaţii;

• cooperarea judiciară dintre state şi acţiunea de aducere a teroriştilor în faţa instanţelor de judecată (cooperarea în domeniul poliţienesc, urmărirea în justiţie şi extrădarea ş.a.);
• cooperarea între structurile care se ocupă de combaterea terorismului cu alte instituţii care au în obiectul de activitate lupta împotriva altor forme de criminalitate (traficul de arme, traficul de droguri, traficul de carne vie, spălarea banilor, circulaţia ilegală a armelor chimice, biologice sau nucleare etc.).

Acolo unde este posibil misiunile de sprijin antiterorism se vor desfăşura în comun cu misiunile întreprinse în scopul punerii în aplicare a Convenţiei ONU împotriva Crimei Organizate Transnaţionale, în sprijinul mecanismelor de cooperare pe care această convenţie le asigură.

Biroul pentru Droguri şi Criminalitate a elaborat normele cu privire la tratatele model ale ONU referitoare la extrădare şi asistenţă juridică reciprocă.

în cadrul acestei etape se va urmări:

• conştientizarea publicului şi mobilizarea societăţii civile;
• informarea reprezentanţilor serviciului public cu privire la prevenire;

- elaborarea strategiilor naţionale cu privire la droguri, criminalitate şi terorism;

- luarea în considerare a unor modele de „bună practică".

Numeroase ţări au pus în aplicare măsuri de prevenire şi reprimare a terorismului, dar nu toate aceste mecanisme acţionează satisfăcător. De asemenea, nu tot ce este eficient într-o ţară poate avea efecte pozitive în alta. Ca urmare a acestui fapt, programul global strânge informaţii cu privire la „cele mai bune practici", din diverse experienţe naţionale pentru a fi oferite ţărilor solicitante în scopul eficientizării activităţii în acest domeniu. De asemenea, programul oferă consultanţă cu privire la punctele slabe ale structurilor internaţionale existente şi asigură instruirea personalului din domeniile implicate. Programul global de luptă împotriva terorismului este în mod constant monitorizat pe parcursul implementării sale de către Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate şi constituie în continuare subiectul unor evaluări independente.

În privinţa anumitor proiecte din cadrul programului, se aplică cerinţele de monitorizare ale agenţiei executante. La începutul fiecărui proiect se elaborează indicatorii de performanţă şi monitorizare conform ţintelor specifice, care ţin cont de activităţile guvernelor, de care depind proiectele lansate.

Guvernele sunt solicitate să evalueze impactul strategiilor implementate şi măsurile luate. Raportul directorului executiv cu privire la activitatea Centrului pentru Prevenirea Criminalităţii Internaţionale este prezentat Comisiei pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţiei Penale şi conţine un rezumat al activităţilor întreprinse sub auspiciile Programului global antiterorist.

Având în vedere măsurile stabilite în Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite de luptă împotriva terorismului, cele mai multe dintre statele implicate în combaterea acestui fenomen şi-au adoptat planuri naţionale proprii sau şi le-au adaptat pe cele deja existente.

Este şi cazul României care în anul 2004 şi-a adoptat propriul plan naţional de luptă împotriva terorismului sau al Franţei, care, în anul 2003 şi-a modernizat vechiul plan antiterorist. În acţiunile lor, statele au căutat să adapteze la realităţile proprii unele măsuri ale planului global, dar şi să realizeze o anumită conjugare cu acestea.

Planul adoptat de Franţa în domeniul combaterii terorismului (VIGIPIRATE - vigilenţă, prevenire şi protecţie împotriva ameninţărilor teroriste), după cum apreciau oficialii francezi, este caracterizat de supleţe şi prevede o mobilizare reversibilă care păstrează capacitatea forţelor angrenate de a reveni rapid la misiunea iniţială şi se bazează pe o nouă planificare şi eşalonare a tipurilor de ameninţări şi a nivelurilor de alertă.