Depistarea cazurilor de corupţie este un proces dificil, anevoios, condiţionat de faptul că majoritatea actelor de corupere, mituire au loc în lipsa martorilor. De regulă, relaţia corupţiei este ocazionată de înţelegere reciprocă între două părţi (cel care corupe şi cel care este corrupt) şi de existenţa unui interes reciproc. În cazul corupătorului interesul se încadrează în acţiunea (inacţiunea), decizia sau prestaţia urmărită, iar pentru cel corupt interesul se materializează în foloasele, avantajele şi bunurile obţinute. În asemenea situaţii cazul de corupţie rămâne în taină.
Potrivit unor calcule, doar circa unul-două procente din persoanele de la care se extorcă bani, bunuri, nemulţumiţi de acest fapt, sesizează organele de urmărire penală. Informaţia despre celelalte circa 98-99% de fapte corupţionale nu ajunge la organele de drept. Este vorba de corupţie invizibilă (latentă)[1].
De aceea, nu întâmplător, majoritatea absolută a cauzelor penale privind infracţiunile de corupţie se intentează doar în baza plângerilor oficiale. Există situaţii când organul de drept poate fi sesizat şi prin denunţ. Deobicei sesizările făcute prin denunţ aparţin persoanelor din mediul autorilor - mediul familial, profesional, alte medii frecventate din motive diverse. De exemplu: din mediul familial, denunţătorii sunt, de regulă, rude apropiate, chiar şi soţia/soţul, nemulţumiţi, invidioşi, răzbunători, pentru că nu profită de câştig, sau invers, pentru că suferă prin darea de mită. Din mediul profesional, denunţătorii sunt, în primul rând, colegii de serviciu, şefii sau subordonaţii, unii oneşti, alţii răzbunători, invidioşi, dar şi nemulţumiţi că nu s-au bucurat de câştigul operat, în urma unei anumite complicităţi la comiterea actului de corupţie. Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie, cum ar fi, de exemplu, cei obligaţi să mituiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor, inclusiv cei care pot să profite, în urma denunţului[2].
Sunt cunoscute foarte puţine cauze, în care urmărirea penală ar fi fost declanşată în baza unor sesizări interne (din oficiu), informaţii obţinute în baza propriilor investigaţii, în special a unor măsuri speciale de investigaţii[3].
Deci, cel mai adesea informaţia despre extorcare de bunuri şi alte foloase parvine la organul de drept de la persoanele nemulţumite de acest fapt, în asemenea situaţii se iau măsurile necesare pentru organizarea unui flagrant.
Sesizările privind infracţiunile flagrante sunt soluţionate imediat. Astfel, persoana care sesizează printr-o plângere organul de drept, cu privire la faptul că de la aceasta se extorcă anumite bunuri sau foloase, conform art. 263 al. (7) al Codului de procedură penală, pc. 7 al Instrucţiunii privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni din 18.07.2008 (în continuare Instrucţiunea din 18.07.2008), este informată de către persoana oficială a organului care a primit-o, despre răspunderea pe care o poartă în caz de informaţie calomnioasă, fapt care se consemnează în procesul verbal, sau după caz, în conţinutul sesizării şi se confirmă prin semnătura persoanei, care a făcut plângerea.
Depunerea sesizării se efectuează în limba de stat. Persoana care nu posedă limba de stat are dreptul să depună sesizarea în limba sa maternă, sau în limba pe care o cunoaşte.
Persoana oficială a organului care a primit sesizarea despre actul de corupţie, inclusiv şi cea declarată oral, eliberează imediat petiţionarului care a depus plângerea un certificat despre acest fapt, în care se indică persoana care a primit plângerea, semnătura ei, conţinutul pe scurt al plângerii, data şi ora primirii[4].
După ce a fost primită sesizarea, se efectuează imediat înregistrarea acestora. Pe fiecare sesizare sau altă informaţie referitoare la infracţiunea de corupere sau mituire se aplică ştampila specială, care include: timpul înregistrării, numărul de înregistrare, funcţia numele de familie şi semnătura persoanei care a efectuat înregistrarea în Registrele nr. 1 sau nr. 2.
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de lege, dispune prin ordonanţă, începerea urmăririi penale, în cazul în care din cuprinsul de sesizare rezultă o bănuială rezonabilă că de la persoana care a sesizat organul de drept, se pretind sau i se propun anumite bunuri şi foloase în schimbul efectuării unor acţiuni (inacţiuni), sau luării cărorva decizii în folosul corupătorului.
După ce a fost pornită urmărirea penală, are loc dispunerea de măsuri speciale de investigaţiii şi se recurge la pregătirea reţinerii persoanei în flagrant delict. Organizarea flagrantului şi realizarea propriu-zisă a flagrantului
Reţinerea persoanelor în flagrant reprezintă, practic, cea mai sigură modalitate de probare a actelor de corupţie. Organizarea lui presupune, obligatoriu, efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire, raportate la fapte, în sine, dar şi la modul de sesizare[5].
Fireşte că primul element luat în calcul pentru pregătirea surprinderii în flagrant, îl reprezintă modul în care s-a făcut sesizarea. În cazul sesizării din oficiu, organul de drept va verifica datele existente despre fapte şi făptuitori. Va fi investigată, în primul rând persoana mituitorului sau celui care oferă folosul necuvenit. Se va verifica dacă are sau nu antecedente penale, ce profesie are şi unde este angajat, precum şi alte date care ar face verosimilă probabilitaea săvârşirii faptei şi identificarea subiecţilor activi ai infracţiunii. Verificarea acestor date se poate realiza cu ajutorul unor măsuri speciale de investigaţii, aşa ca: culegerea de informaţii despre persoane şi fapte, chestionarea, identificarea persoanelor, cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat, etc, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, interceptarea convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii, etc. Se va verifica, care sunt relaţiile dintre persoana care urmează să primească aceste bunuri, urmându-se a stabili dacă nu cumva aceste relaţii sunt de duşmănie sau dacă nu se urmăreşte, de fapt, compromiterea acesteia din urmă.
În cazul sesizării prin denunţ, este posibilă chestionarea detaliată a denunţătorului, chestionarea care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice, astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale. Audierea denunţătorului se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale, cât şi a regulilor tactice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură, vârstă şi, bineînţeles, poziţia socială[6].
Astfel dacă parvine o plângere de la o persoană concretă, despre faptul extorcării de la ea a banilor, titlurilor de valoare, a unor bunuri sau avantaje patrimoniale, organul de urmărire penală personal sau prin intermediul organelor care exercită activitatea specială de investigaţii, este în drept să efectueze o astfel de măsură specială de investigaţii, prevăzută în art. 18 al. (2) pc. 2) lit. (o) a Legii privind activitatea specială de investigaţii, precum controlul transmiterii banilor sau bunurilor extorcate. Însă, înainte de a se efectua o astfel de măsură specială, urmează să fie respectată o anumită procedură. Procedura dată este reglementată expres de Legea privind activitatea specială de investigaţii. Conform art. 18 al. (4) a legii date, controlul transmiterii banilor sau altor materiale extorcate se efectuează în cazul parvenirii de la o persoană concretă a declaraţiei despre faptul extorcării, în baza deciziei motivate a unuia dintre conducătorii organului care exercită activitatea specială de investigaţii, aprobată de procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală în cauza dată[7].
Succesul realizării flagrantului depinde foarte mult de planul elaborat, de circumstanţele ce ţin de locul şi timpul transmiterii obiectului actului de corupere, caracteristicile actului de corupere, de personalitatea participanţilor la infracţiune, de numărul şi de atribuţiile fiecărui membru al grupului operativ, de dotarea cu tehnică criminalistică, etc.
Deci, la organizarea flagrantului, un rol deosebit îi revine planului elaborat, unde vor fi enumerate toate acţiunile care sunt necesare pentru realizarea cu succes a reţinerii persoanei în flagrant delict.
Un moment important este faptul, că transmiterea banilor nu poate fi efectuată în cazul în care nu există acordul procurorului şi nu este începută urmărirea penală. Astfel, dacă în baza plângerii despre extorcare a mitei, ofiţerul de urmărire penală emite o ordonanţă de începere a urmăririi penale, el o va prezenta procurorului şi numai după confirmarea acesteia, va cere de la procuror acordul pentru transmiterea banilor sub control. Spre regret în practică prevederile Legii cu privire la activitatea specială de investigaţii nu se respectă întocmai, întâlnim cazuri de transmitere a banilor fără aprobarea procurorului şi fără a se porni urmărirea penală[8].
Echipa de reţinere în flagrant va fi coordonată de conducătorul subdiviziunii specializate, există cazuri când aceasta poate fi coordonată şi de procuror. În echipă de asemenea vor fi prezenţi inspectori şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. În cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale, în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de investigaţii, vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organizme[9]. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru a echipei, în funcţie de competenţa materială a fiecăruia.
Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin, de comportamentul autorilor. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membru al echipei, modul său de acţiune[10].
Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de organizare a flagrantului. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni:
- Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea;
- Protejarea participanţilor la comiterea faptelor, începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele de drept;
- Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei.
- Apelarea la mijloace tehnice, logistice, adecvate acţiunii.
Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare, identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor, conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor[11].
După ce se stabileşte atribuţiile fiecărui membru a echipei, se întocmeşte act de marcare a banilor sau bunurilor. Astfel cu ajutorul unui creion fluorescent, se scrie cuvântul „MITĂ", pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate.
În actul de marcare a banilor vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote. După flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile, care devin vizibile, fluorescente, sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse, fiind apoi preluate de mâina acelora cu care au fost în contact. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor, este recomandat, ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană, cu excepţia deţinătorului.
În unele cazuri realizarea flagrantului este însoţit de înregistrarea convorbirilor. Organele de drept pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. În asemenea caz se va face act de înmânare a tehnicii, şi se va emite o ordonanţă de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi imaginilor. În hainele sau în alte bunuri care se vor afla la persoana de la care se extorcă mita, se vor instala mijloace tehnice, cu ajutorul cărora se va înregistra în mod video sau/şi audio convorbirile dintre persoana de la care se pretinde şi persoana care pretinde mita.
După efectuarea înregistrărilor, organul de urmărire penală va întocmi un proces- verbal care va cuprinde, în afara datelor prevăzute de art. 260 CPP, următoarele:
- Autorizaţia dată de judecătorul de instrucţie, conform legii;
- Numele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea;
- Numele persoanelor care poartă convorbirea;
- Data, ora şi durata fiecărei convorbiri;
- Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea;
- Numărul de ordine a casetei, din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea;
- Înregistrările redate în formă scrisă.
La procesul-verbal se ataşează caseta original, fiind sigilată de organul de investigaţie. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului, instanţei sau părţii vătămate.
La realizarea acestor înregistrări se vor avea în vedere următoarele:
- Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de urmărire penală, orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii.
- Alegerea mijloacelor de înregistrare video, fotografice, în funcţie de condiţii specifice în care se va realiza înregistrarea. Astfel, se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire, de spaţiul închis sau deschis, timp de zi sau noapte, sursele de radiaţii electromagnetice, etc.
- În cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.
Deşi CPP nu prevede prezenţa martorilor asistenţi, credem că prezenţa unor martori nu ar fi de prisos. Ei nu trebuie să aibă legătură, fireşte, cu cei implicaţi în activitate ilicită. Martorii asistenţi sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate, însă ei nu trebuie să fie martori oculari în momentul în care are loc înmânarea bunurilor[12].
Organele de drept, în realizarea cu succes a flagrantului, urmează să respecte cu exactitate prevederile CPP şi a Legii cu privire la activitatea specială de investigaţie. O mică abatere de la aceste prevederi poate duce la nulitatea unor probe importante sau în genere la eşecul întregii operaţiuni.
Un rol foarte important la cercetarea actelor de corupţie şi la organizarea flagrantului îl are procurorul. Astfel înainte de a aproba transmiterea sub control a banilor, procurorul este obligat să studieze atent materialele prezentate, să le analizeze minuţios împreună cu ofiţerul de urmărire penală şi să-şi dea acordul, numai atunci când v-a fi convins de faptul că s-au efectuat toate acţiunile speciale de investigaţii care trebuie să preceadă operaţia de transmitere a banilor/bunurilor.
Întâlnirile se organizează special în parc, în stradă, făcând posibilă fixarea lor de la distanţă pe peliculă video. Şi numai după aceasta procurorul aprobă transmiterea banilor sub control. Astfel fiind prins în flagrant delict, bănuitul de cele mai multe ori
încercă să prezinte faptul găsirii la el a bancnotelor marcate drept o provocare, însă, luînd cunoştinţă de înregistrările video şi audio, e nevoit să-şi recunoască vinovăţia[13].
Deci la organizarea flagrantului organele de drept urmează să fie prudente în acţiunile lor, să nu scape din greşeală careva lacune şi să aibă la bază un plan bine gândit.
Realizarea flagrantului
Deobicei reţinerea persoanei corupte, are loc imediat după primirea obiectului actului de corupere, sau în momentul realizării transmiterii bunului. Uneori, în dependenţă de situaţie reţinerea are loc când banii/bunurile sunt transmise intermediarului. Astfel, este foarte important, ca reţinerea să se efectueze în aşa mod, ca persoana coruptă să nu poată să distrugă sau să se izbăvească în alt mod de obiectul actului de corupere, sau să inventeze un alt motiv care să explice prezenţa banilor la persoana în cauză (deobicei, persoanele reţinute invocă faptul ca este vorba despre o provocare). În acelaşi timp este important ca între momentul reţinerii şi audierii persoanei date, să existe un interval de timp cât mic posibil[14].
Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape:
- Supravegherea locului în care v-a fi surprins făptuitorul. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile, persoanele care i-au fost încredinţate. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei, informându-l prompt asupra celor întâmplate, asupra unor elemente noi, neanticipate, care pot afecta desfăşurarea flagrantului, cum ar fi: transmiterea de către autor a unor complici, cu mesajele de a li se da banii sau bunurile; transmiterea persoanei care a sesizat organul de drept de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anumită adresă ori într-un cont în bancă; apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri.
În cazul prezenţei persoanei care a sesizat organul de drept printr-o plângere, acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. Supravegherea are loc cu ajutorul înregistrărilor video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului.
- Realizarea efectivă a flagrantului. În funcţie de complexitatea acţiunii, echipa va alege momentul intervenţiei, asigurându-se de efectul elementului surpriză asupra infractorului, element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a
Regulile tactice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele:
- Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional, în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. Dacă spaţiul este deschis, se vor bloca toate direcţiile, iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. Membrii echipei, prestabiliţi, vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte sau bani aflaţi la vedere ori asupra sa, să nu încerce să se sinucidă.
- Conducătorul echipei, ceilalţi membri, trebuie să-şi decline identitatea, prezentând legitimaţia, astfel încât toate persoanele prezente să audă.
- Identificarea funcţionarului sau a persoanei care a primit mita pe baza documentelor de identitate pe care le deţine asupra sa. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate.
- Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor, despre bunuri şi bani, în calitate de martori oculari. Până la finalizarea operaţiunii, aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare.
- Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. Înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea, explicaţii ce vor fi consemnate în scris. În cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare, primite în aceeaşi zi, acestea vor fi consemnate în procesul-verbal.
- Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. În cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic, autorul va fi întrebat dacă a pus mâina pe acestea şi în ce context. Înscrisurile, ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie, vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. Înainte de a fi ridicate, bunurile vor fi fotografiate, video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul verbal. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite.
Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului, după ce au fost audiate toate celelalte persoane. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele, scopul urmărit de făptuitor, persoanele care l-au ajutat, precum şi toate împreujurările necesare elucidării faptei. Dacă se va considera necesar se va dispune şi efectuarea unei percheziţii la domiciliu[15].
[1] Vaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii Republicii Moldova, nr 4, ianuarie 2005.
[2] Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 686
[3] Vaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii Republicii Moldova, nr 4, ianuarie 2005)
[4] Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni nr. 121/254/286-0/95 din 18.07.2008, aprobată prin ordinul interdepartamental al Procurorului General, Ministrului afacerilor interne, Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei - în continuarea, Instrucţiunea din 18.07.2008
[5] Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 685
[6] A. Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică. Ed. Gama, Iaşi, 1997, pag.. 210
[7] Legea privind Activitatea Specială de Investigaţii nr.59-2358 din 20.03.2012.
[8] Veaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii Republicii Moldova, nr 4, ianuarie 2005).
[9] Avram Mihail, Gurin Vasile, Donciu Anatol, Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupţie, Coordonator V. Zubco, dr. în drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005, p. 132.
[10] Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 688, făcută trimitere la V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, Vol I, p. 33.
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 688.
[12] Mihail Avram, Vasile Gurin, Anatol Donciu, Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupţie, Coordonator V. Zubco, dr. în drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005, p. 133.
[13] Vaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii Republicii Moldova, nr 4, ianuarie 2005) .
[14] Н. П. Яблоков, Криминалистика, 2-е изд, Юристь, 2002, с. 647
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 690-691.